An III, Sem. II Curs-AEF-UI-Tnr11!1!5lines

8/12/2019 An III, Sem. II Curs-AEF-UI-Tnr11!1!5lines

http://slidepdf.com/reader/full/an-iii-sem-ii-curs-aef-ui-tnr1115lines 1/119

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwerty

opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf

hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc

bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiop

dfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjk

xcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbn

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiop

dfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjk


qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf

hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc

bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqw

tyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjk


qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiop

Departamentul de Învăţământ laDistanţă şi Formare Continuă

Facultatea de Ştiinţe Economice

Coordonator de disciplină:Lect. univ. dr. Maria TOMA

1



2

UVTANALIZĂ ECONOMICĂ ŞI FINANCIAR Ă

Suport de curs – învăţământ la distanţă Contabilitate şi informatică de gestiune, Anul III, Semestrul II

Prezentul curs este protejat potrivit legii dreptului de autor ș i orice folosire alta decât

în scopuri personale este interzisă de lege sub sancț iune penal ă

ISBN------------------



SEMNIFICAŢ IA PICTOGRAMELOR

= INFORMAŢII DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE

= TEST DE AUTOEVALUARE

= BIBLIOGRAFIE

= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNEI UNITĂŢI DEÎNVĂŢARE

= INFORMAŢII SUPLIMENTARE PUTEŢI GĂSI PEPLARFORMA ID

3



CUPRINS - Studiu individual (S.I.)

MODUL I. BAZELE TEORETICE Ş I METODOLOGICE ALE ANALIZEI

ECONOMICO – FINANCIARE / pag. 6

Obiective / pag. 6

UI 1. Analiza economico – financiară: definiţii, concepte, caracteristici, motivaţie/pag.7

1.1. Definiţii şi concepte / pag.7

1.2. Caracteristicile analizei economico-financiare/ pag.8

1.3. Motivaţia analizei economico-financiare/ pag.11

UI 2. Tipologia, organizarea practică şi metodologia analizei economico – financiare /

pag.12

2.1. Tipologia analizei economico-financiare/ pag.12

2.2. Organizarea activităţii practice a analizei economico-financiare/ pag.14

2.3. Metodologia analizei economico-financiare/ pag.15

Bibliografie / pag.26

MODUL II. ANALIZA POTEN Ţ IALULUI INTERN AL ÎNTREPRINDERII / pag.27

Obiective / pag.27

UI 3. Analiza resurselor umane ale întreprinderii / pag.28

3.1. Analiza dinamicii şi structurii resurselor umane/ pag.28

3.2. Analiza comportamentului personalului/ pag.28

3.3. Analiza eficienţei resurselor umane/ pag.31

UI 4. Analiza resurselor tehnico-materiale / pag.35

4.1. Analiza mijloacelor fixe/ pag.35

4.1.1. Analiza dinamicii, structurii şi stării mijloacelor fixe/ pag.37

4.1.2. Analiza eficienţei mijloacelor fixe/ pag.39

4.2. Analiza stocurilor/ pag.41

4.2.1. Analiza stocurilor active/ pag.42

4.2.2. Analiza stocurilor de siguranţă/ pag.44

4.2.3. Analiza eficienţei stocurilor / pag.47


4



MODUL III. ANALIZA CHELTUIELILOR/COSTURILOR/ pag.53

Obiective / pag.53

UI 5. Analiza cheltuielilor / pag.54

5.1. Delimitări conceptuale şi tipologia cheltuielilor/ pag.54

5.2. Analiza principalelor categorii de cheltuieli/ pag.56

UI 6. Analiza costurilor / pag.62

6.1. Metode clasice de calculaţie şi analiză a costurilor/ pag.62

6.2. Metode moderne de calculaţie şi analiză a costurilor/ pag.65

Bibliografie / pag. 76

MODUL IV. ANALIZA PERFORMAN Ţ ELOR FINANCIARE

Obiective / pag.77

UI 7. Analiza performanţelor pe baza soldurilor intermediare de gestiune/ pag.77

7.1. Contul de profit şi pierdere – sursă de informaţii pentru determinarea soldurilor

intermediare de gestiune ale întreprinderii/ pag.78

7.2. Analiza soldurilor intermediare de gestiune în termeni de rezultate/ pag.81

7.3. Analiza soldurilor intermediare de gestiune în termeni de rentabilitate/ pag.91

UI 8. Analiza performanţelor pe baza ratelor de rentabiliate/ pag.94

8.1. Analiza ratei rentabilităţii comerciale/ pag.94

8.2. Analiza ratei rentabilităţii economice / pag.95

8.3. Analiza ratei rentabilităţii financiare/ pag.95

8.4. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate / pag.97


MODUL V. ANALIZA POZI Ţ IEI FINANCIARE Ş I A ECHILIBRULUI FINANCIAR

Obiective / pag. 100

UI 9 Analiza bilanţului patrimonial/ pag.101

9.1. Bilanţul patrimonial - instrument al analizei financiare/ pag.101

9.2. Analiza situaţiei financiare pe baza bilanţului patrimonial/ pag.104

UI 10. Analiza bilanţului funcţional/ pag.112

10.1. Bilanţul funcţional - instrument al analizei financiare/ pag.112

10.2. Analiza situaţiei financiare pe baza bilanţului funcţional/ pag.114


5



MODULUL IBAZELE TEORETICE ŞI METODOLOGICE ALE ANALIZEI

ECONOMICO – FINANCIARE

1. Cuprins2. Obiectiv general3. Obiective operaţionale4. Dezvoltarea temei5. Bibliografie selectivă

Cuprins

UI 1. Analiza economico – financiară: definiţii, concepte,

caracteristici, motivaţie

= 2 ore

UI 2. Tipologia, organizarea practică şi metodologia analizeieconomico – financiare

= 2 ore

Obiectiv general: Definirea unor concepte uzuale în teoria şipractica economică, explicarea legăturilor dintre ele şi interesul pentrupractica managerială.

Obiective operaţionale: Însuşirea cunoştinţelor privindtipologia, metodologia, semnificaţia şi importanţa analizei economico-financiare ca activitate practică premergătoare realizării diagnosticuluiglobal stategic al oricărei întreprinderi.

6



UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1ANALIZA ECONOMICO – FINANCIAR Ă: DEFINIŢII, CONCEPTE,

CARACTERISTICI, MOTIVAŢIE

1.1. Definiţii şi concepte

În teoria şi practica economică se utilizează următoarele concepte : analiză,

diagnostic, audit, control, pilotaj, strategie, tactică, politică, eficienţă, eficacitate,

competitivitate, etc.

Analiza reprezintă o metodă de cercetare statistică bazată pe descompunerea unui

fenomen, rezultat sau activitate în păr ţi simple, pe elemente componente în scopul cunoaşterii

esenţei lor. Ca o activitate corelativă, din punct de vedere statistic, apare sinteza care

presupune reunirea păr ţilor sau a elementelor componente şi examinarea lor într-un ansamblu

unitar.

Definiţiaanalizei

Analiza economico-financiar ă utilizează un ansamblu de concepte, tehnici şi

instrumente, pentru studierea activităţilor sau fenomenelor din punct de vedere economico-

financiar, respectiv din punct de vedere al consumului de resurse şi al rezultatelor obţinute,

cu luarea în considerare a relaţiilor structural-funcţionale şi a celor de cauză-efect.

Definiţiaanalizei

economico-financiare

Cuvântul diagnostic este de origine greacă şi înseamnă apt de a discerne, are aceeaşi

accepţiune ca şi în medicină.

Definiţiadiagnosticului Conţinutul diagnosticului sintetizat arată astfel:

Identificarea disfuncţionalităţilor / Identificarea oportunităţilor

Analiza factorilor de influenţă / Analiza cauzelor acţiunii lor

Recomandări

Plan de acţiune

Redresare / Ameliorare

Controlul realizării obiectivelor de redresare / ameliorare

Cele două concepte ( analiză şi diagnostic) se folosesc concomitent în teoria şi

practica economică, o serie de specialişti considerând că putem folosi numai conceptul de

analiză dacă avem în vedere funcţie acesteia de diagnoză şi reglare a întreprinderii ca sistem.

Corect însă, mecanismul de investigaţie este cel prezentat mai sus, iar conceptul recomandat

este cel de diagnostic.

7



Diagnosticul este un instrument la îndemâna managerilor , care le permite

înţelegerea, cunoaşterea trecutului, prezentului şi a perspectivelor de dezvoltare ale

întreprinderii. A face diagnostic, nu înseamnă a descrie o situaţie de fapt, ci presupune

identificarea variabilelor – cheie ale unei întreprinderi, stabilirea relaţiilor de condiţionare

dintre acestea, identificarea punctelor forte şi slabe ale întreprinderii, precum şi a

vulnerabilităţilor şi oportunităţilor de dezvoltare într-un sistem dat.

Tema de autoevaluare nr. 1

Care este diferenţa dintre analiză şi diagnostic? (vezi pag. 7)

1.2. Caracteristicile analizei economico-financiare

a) Analiza economico - financiar ă studiază rela ţ iile cauză – efect prin

descompunerea fenomenelor pe trepte, în elemente componente şi în factori de influenţă.

Elementele sunt păr ţi ale întregului; între elemente şi fenomene există relaţii de sumă,

diferenţă sau mixte. Factorii sunt for ţe motrice care generează un fenomen sau care modifică un rezultat; între factori şi fenomen există relaţii de produs, raport sau mixte. Cauzele finale

sunt împrejur ări care, în anumite condiţii exprimă apariţia unui fenomen, starea şi evoluţia

acestuia.

Caracteristica 1

8



FenomenulX

Elemente

Factori degr.I

Factori degr.II

Cauze

Cauzefinale

Fig.1. – Schema generală de analiză a unui fenomen

Analiza economico - financiar ă este deosebit de complexă, deoarece în economie o

anumită cauză are o multitudine de efecte, iar un efect este generat de o multitudine de cauze.

1 Cauză → Efecte

1 Efect ← Cauze

În practică problema este mult mai complexă, deoarece fiecare fenomen poate fi în

acelaşi timp şi cauză şi efect.

Caracterul dualist al fenomenului, se reflectă în caracterul dualist al diagnosticului. În

acest context, sarcina centrală a analizei, o constituie studierea factorilor, a naturii şi

mecanismului prin care aceştia concur ă la formarea, respectiv modificarea unui fenomen sau

rezultat. Factorii se grupează după o varietate de criterii :

1. După natura lor :factori economici, factori juridici, factori tehnici, factori

tehnologici, factori organizatorici, factori politici, factori sociali, factori naturali, etc.

2. După complexitatea lor :factori simpli şi factori complecşi.

3. După modul de acţiune :factori cu acţiune directă şi factori cu acţiune indirectă.

Calitatea de factor direct / indirect se atribuie doar într-un context dat.

E1 E2 E3 E4

F1.1. F1.2. F1.3. F2.1. F2.2. F3.1. F3.2. F4.1.

F1..3.1. F1.3.2 F2.2.1 F3.1.1 F3.1.2

C2C1

C1.1. C1.2. C2.1

Clasificarea

factorilor

9



4. După posibilitatea cuantificării factorilor : factori cuantificabili şi factori

necuantificabili.

5. După efortul întreprinderii :factori dependenţi de efortul întreprinderii şi factori

independenţi de efortul întreprinderii.

6. În funcţie de izvorul acţiunilor :factori interni (endogeni) şi factori externi

(exogeni).

7. După durata acţiunilor : factori permanenţi şi factori temporari.

8. După caracterul lor într-o relaţie de cauzalitate :

- factori cantitativi

- factori de structur ă Ordinea de analiză a factorilor.

- factori calitativi

Factori cantitativi : exprimă dimensiunea fenomenului ( arată de câte ori se multiplică

factorul calitativ).

Factori de structur ă : exprimă raporturile cantitative dintre componentele fenomenului

cercetat. Factorii calitativi sunt de aceeaşi natur ă cu fenomenul analizat.


Prezentaţi gruparea factorilor pe următorul exemplu :

Ch dob = S x k x p x 1

100²

unde:

S reprezintă sold mediu al activelor circulante;

k - ponderea creditelor în totalul surselor de finanţare a activelor circulante;

p – procentul mediu de dobândă.

Rezolvare (vezi pag. 11 )

b) În analiza economico – financiar ă , primează latura calitativă a fenomenului,

datorită imposibilităţii de a cuantifica diverse aspecte legate de derularea fenomenelor şi

proceselor economice

Caracteristica 2

10



c) Analiza economico - financiar ă are un caracter participativ, în sensul că

fundamentarea propunerilor de ameliorare/ redresare a activităţii se face de comun acord cu

conducerea întreprinderii. Numai astfel există premisa concretizării propunerilor f ăcute.Caracteristica 3

1.3. Motivaţia analizei economico-financiare

Diagnosticul se realizează în două mari situaţii:Motivaţiaanalizei

economico-financiare

S1. în cazul întreprinderilor în dificultate, când efectuarea diagnosticului reprezintă o

obligaţie legală, în cazul procedurii de reorganizare sau lichidare judiciare. Obiectivul

diagnosticului în acest caz, este de a studia situaţia de fapt şi de a identifica posibilităţile

eventuale de redresare a întreprinderii.

S2. în cazul întreprinderilor sănătoase, are caracterul unui instrument de control al realizării

performanţelor. Diagnosticul se realizează în interiorul întreprinderii, fie la solicitarea

conducerii, fie la solicitarea oricăruia dintre partenerii sociali ai acesteia.

Indiferent de poziţia celui care efectuează diagnosticul, în ultimă instanţă, motivaţia

acestuia ar putea fi sintetizată astfel :

- studierea realităţii obiective, cunoaşterea şi interpretarea ei;

- identificarea factorilor care au generat o anumită evoluţie şi a cauzelor acţiunii lor;

- identificarea punctelor forte şi slabe ale întreprinderii,

- identificarea oportunităţilor şi vulnerabilităţilor pe care le ofer ă mediul de afaceri;

- stabilirea măsurilor de redresare şi ameliorare a performanţelor;

- identificarea noilor surse de avantaj concurenţial;

- fundamentarea strategiei de dezvoltare într-un mediu concurenţial extrem de dinamic.

Diagnosticul economico-financiar, ca orice ştiinţă are rolul de a găsi soluţii problemei

puse de insuficienţa resurselor faţă de nevoi, problemă fundamentală a tuturor sistemelor şi

care se face tot mai simţită în zilele noastre.

Rezolvare tema de autoevaluare nr. 2

FactoriiCriteriul

S k p

Natura ec ec ecComplexitate c s c Modul de ac ţ iune d d d Posib. de cuantificare c c c Efortul întreprinderii d d i Izvorul ac ţ iunilor i i e Durata ac ţ iunilor p p, t p, tCaracterul lor cantitativ structur ă calitativ

11



UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2TIPOLOGIA, ORGANIZAREA PRACTICĂ ŞI METODOLOGIA ANALIZEI

ECONOMICO – FINANCIARE

2.1. Tipologia analizei economico-financiare

În funcţie de diferite criterii, se pot distinge mai multe tipuri de analiză economico-

financiar ă, urmând a fi reţinute următoarele:

a) După raportul între momentul efectuării analizei şi momentul desf ăşur ării

fenomenului, se disting două tipuri:

Tipuri deanaliză

- analiză post-factum (postoperativă);

- analiză previzională (prospectivă).

b) După nivelul la care se desf ăşoar ă analiza, se distinge:

- analiză microeconomică (la nivelul unui agent economic);

- analiză mezoeconomică (la nivel de ramur ă sau sector de activitate);

- analiză macroeconomică (la nivelul economiei naţionale);

- analiză mondoeconomică (la nivelul economiei mondiale)

c) După modul de urmărire în timp a fenomenelor, analiza poate fi:

- analiza statică (studierea fenomenelor la un moment dat);

- analiza dinamică (studierea fenomenelor în evoluţia lor).

d) Din punct de vedere al modului de urmărire a fenomenelor se disting:

- analiză calitativă;

- analiză cantitativă.

e) După circumstanţele în care se realizează, analiza poate fi:

- analiză în context de criză;

- analiză în context de dezvoltare (internă şi/sau externă).

f) În funcţie sfera de cuprindere şi finalitate:

- analiză funcţională (urmăreşte modul de realizare a unei funcţiuni a întreprinderii –

cercetare-dezvoltare, producţie, comercială, personal, financiar-contabilă)

- analiză expresă (studierea unei anumite probleme, apărute în activitatea întreprinderii şi a

cărei soluţionare nu suportă amânare – ex. analiza trezoreriei)

- analiză globală (presupune studierea activităţii întreprinderii în ansamblul ei).

În prezent, în lume se vorbeşte de diagnostic global strategic, care presupune

investigarea tuturor activităţilor unei întreprinderi, în corelaţie cu factorii mediului

concurenţial în care aceasta acţionează, şi cu caracteristicile sistemului de management al

întreprinderii.

12



Factorii mediului Factorii mediuluiconcurenţial concurenţial

Un asemenea diagnostic dă posibilitatea managerilor să-şi r ăspundă la trei întrebări:

DGS

Diagnostic Funcţional Diagnostic Financiar

1. Unde ar putea să meargă întreprinderea? - se face analiza mediului concurenţial,

care pune în evidenţă oportunităţile şi vulnerabilităţile mediului.

2. Unde poate să meargă întreprinderea? – se face analiza potenţialului intern al

întreprinderii, care pune în evidenţă punctele forte şi punctele slabe ale întreprinderii.

3. Unde vrea să meargă întreprinderea? - se face analiza sistemului de management

al întreprinderii, care relevă sistemul de valori şi aspiraţii ale întreprinderii

Diagnosticul Valorii patrimoniale

Diagnostic C & D

Diagnostic QDiagnosticul Structurii

financiare

Diagnostic C

Diagnostic F&C

Diagnostic P

DiagnosticulRentabilităţii

Diagnosticul Riscului

Caracteristicilesistemului de

management practicat

13



2.2. Organizarea practică a activităţii de analiză economico-financiară

Indiferent dacă se realizează ca urmare a deciziei de diagnosticare a situaţiei

întreprinderii la un moment dat sau ca acţiune internă permanentă la nivel de întreprindere,

activitatea practică de analiză economică şi financiar ă presupune parcurgerea unor etape,

adaptate la condiţiile concrete ale întreprinderii şi la cerinţele managementului. Prima etapă constă în elaborarea planului de analiză, prin care se stabilesc

obiectivele, perioada de timp analizată, locul de desf ăşurare, nivelul la care se face analiza şi

termenul de realizare a analizei.

A doua etapă este cea necesar ă documentării în vederea aplicării planului de

analiză.În funcţie de obiectivele analizei se impune elaborarea unui dosar cu informaţiile

necesare cercetării realităţii. La nivelul întreprinderilor, sistemul de informaţii necesare

analizei este format din două mari surse, şi anume: surse interne şi surse externe. Sursele

interne reflectă activit

ăţile particulare sau cele de ansamblu ale întreprinderilor

şi sunt

asigurate, în principal, de evidenţele obligatorii sau facultative interne (documente de

evidenţă contabilă primar ă, documente financiare de sinteză, programe de activitate, tablouri

de bord, etc.). Sursele externe provin din afara întreprinderii şi sunt necesare orientării

activităţii întreprinderii, în contextul real al mediului economic.

Indiferent de natura informaţiilor, în vederea valorificării optime în procesul de

analiză şi implicit, de orientare a deciziilor manageriale, acestea trebuie să satisfacă

următoarele caracteristici calitative:

- inteligibilitatea (pot fi uşor înţelese de utilizatori);

- relevan ţă (informaţiile sunt relevante atunci când influenţează deciziile economice

ale utilizatorilor, respectiv dacă omisiunea sau prezentarea lor eronată ar putea influenţa

deciziile economice ale utilizatorilor);

- credibilitatea (informaţia nu conţine erori semnificative; este neutr ă adică lipsită de

influenţe; trebuie să fie completă şi oportună; să asigure un bun raport cost-beneficiu);

- comparabilitatea.

A treia etapă importantă o reprezintă prelucrarea informaţiilor prin aplicarea

metodologiei de analiză. În cadrul aceste etape foarte importantă este alegerea metodelor

adecvate. Pentru studierea realităţii globale, analiza ofer ă o gamă largă de metode şi modele

proprii sau împrumutate din alte discipline. Se pot distinge mai multe tipuri de

metode/modele utilizate în activitatea de analiză: metode statistice, metoda benchmarking,

modelarea, vizualizarea, metoda grilelor de evaluare, tehnica profilelor,metoda ABC, metoda

ratelor, metoda scorurilor,metoda abaterilor, metoda calculului marginal (productivitatea

marginală, costul marginal, etc.), tehnica actualizării, metoda fluxurilor (tabloul de finanţare,

Etapa I

Etapa II

Etapa III

14



tabloul fluxurilor de trezorerie), modele de analiză strategice (BCG, ADL, PIMS, Mc Kinsey,

Ansoff, RMC, etc.), metode specifice de analiză a costurilor (metoda costului complet,

metoda costurilor par ţiale, metoda ABC, metoda costului obiectiv, analiza valorii), metode

sociologice (chestionarul şi interviul)

A patra etapă, în care se concretizează munca de analiză, este elaborarea raportului

final.

Raportul final de analiză se prezintă ca un text redactat de persoana care a f ăcut

analiza, fiind structurat astfel:

I) partea introductivă, care prezintă scopul (raţiunea) realizării analizei şi obiectivele

urmărite;

II) continutul raportului prin indicarea responsabililor implicaţi, a metodelor utilizate, a

documentelor folosite, a procedeelor de tratare a informaţiilor, aprecierea situaţiei existente:

prezentarea punctelor forte şi slabe ale întreprinderii, a factorilor care au acţionat şi a

cauzelor acţiunii lor.

III) propuneri şi recomandări. Aceasta este etapa în care analistul/grupul de analişti poate

veni cu recomandări pentru ameliorarea situaţiei (în cazul în care analiza s-a f ăcut cu scopul

de redresare a activităţii) sau pentru menţinerea situaţiei favorabile, perceperea practicilor

sănătoase şi reproducerea lor (în cazul analizării activităţilor performante).

Ultima etapă o reprezintă predarea şi discutarea raportului de analiză întocmit cu

managerii întreprinderii sau cu beneficiarii activităţii de analiză.


Etapa IV

Etapa V

Care sunt caracteristicile calitative ale informaţiilor? (vezi pag. 14)

2.3. Metodologia analizei economico-financiare

Principalele metode folosite în analiza economico – financiar ă:

Metode statistice

Metodestatistice

15



Metode statistice cantitative: indicii de creştere cu bază fixă şi cu bază în lanţ; ritmul

de creştere cu bază fixă şi cu bază în lanţ; ritmul mediu anual; coeficienţii de concentrare;

coeficienţii de sezonalitate.

100X

XI

0

n0/n , indice cu bază fixă

100X

XI

1n

n1n/n

, indice cu bază în lanţ

100IR 0/n0/n , ritm cu bază fixă

, ritm cu bază în lanţ 100IR 1n/n1n/n

R =( 100)10Y

Yn1n , ritmul mediu anual;

unde: n reprezintă numărul de termeni ai serieiYn – ultimul termen al seriei

Yo - primul termen al seriei

Gini Struck : G =1

12

n

gin apar ţine (0;1)

Coeficien ţ i de concentrare

Herfindhal : H = apar ţine (

n

i

gi1

2 )1,1n

gi – reprezintă ponderea activităţii, produsului, grupei de produse, sectorului de activitate,

etc. în cifra de afaceri totală

Apropierea acestor coeficienţi de 0 în cazul coeficientului Gini Struck, şi den

1 în

cazul coeficientului Herfindhal, semnifică o distribuţie uniformă a vânzărilor pe structurile

implicate în calcul. Iar apropierea de 1 arată o concentrare a vânzărilor pe anumite produse

sau activităţi.

Coeficientul de sezonalitate

Ks =

X

X unde,

X - cifra de afaceri medie anuală;

X - media lunar ă generală

16



Cu cât valoarea acestor coeficienţi se îndepărtează de 1 cu atât caracterul sezonier al

fenomenului este mai pronunţat. Iar cu cât valoarea coeficienţilor se apropie de 1

sezonalitatea se atenuează.

Metode statistice calitative: descompunerea, comparaţia şi gruparea datelor.

Benchmarking – ul este o tehnică de analiză comparativă între procesele funcţionale

sau operaţionale ale întreprinderilor cele mai performante, indiferent de domeniul de

activitate al acestora, cu scopul de a identifica sursele de avantaj concurenţial. Benchmarking

– ul reprezintă o sursă de idei ce pot fi preluate de societatea analizată de la întreprinderile

cele mai performante.

Benchmarking

Modelarea presupune folosirea modelelor ca formă de prezentare simplificată a

realităţii economice. Se folosesc următoarele categorii de modele:

- modele imitative (fotografii, hăr ţi, machete);Modelarea

- modele analitice (graficele de orice fel);

- modele simbolice (pot fi prezentate sub formă de sumă, diferenţă, produs, raport sau mixte)

exemple:

Qex = Qv + Qs + Qi; (±)R = Vt – Cht; CA = q x p; W = Ns

CA;

vef s

Rc R ec

1

*

1

Vizualizarea presupune folosirea graficelor. În analiză se folosesc: cronogramele,

diagramele (cu bare, cu bare asociate, sectorială, cu coordonate polare, geografice) şi

histogramele sau tabelul de penetraţie. Aplicarea acestei metode trebuie să se facă cu

discernământ, mai ales în ceea ce priveşte alegerea indicatorilor ce caracterizează fenomenul

analizat, alegerea unităţilor de măsur ă în care sunt exprimaţi indicatorii, asocierea

indicatorilor vizualizaţi.

Vizualizarea

Metoda grilelor de evaluare se foloseşte în analiza strategică în caracterizarea

performanţelor globale ale unei societăţi.

Pentru elaborarea unei grile de evaluare este necesar ă parcurgerea următoarelor

etape:

Metoda grilelorde evaluare

- se stabilesc criteriile sau factorii cheie ai succesului (FCS);

- se stabilesc coeficienţii de semnificaţie (ponderea = g i) pentru fiecare criteriu;

- se acordă note pentru fiecare criteriu în cazul întreprinderilor analizate; notele se pot acorda

în sistemul : 0-3; 1-5; 1-10 etc. sau calificative;

17



- se calculează nota medie ponderată care permite poziţionarea finală a fenomenului analizat:

100

*

ni gi N

Schematic grila de evaluare se prezint ă astel:

Nr.Crt.

FCS gi (%) ni

1.2.3.4.5.

Total 100

N

Factorii cheie ai succesului reprezintă acei factori care diferenţiază întreprinderea

analizată ca fiind performantă faţă de o altă întreprindere care acţionează în sector.

Factorii cheie ai succesului sunt definiţi pornind de la următoarele 5 criterii de bază:

- poziţia întreprinderii în materie de costuri;

- poziţia întreprinderii în materie de rentabilitate;

- poziţia întreprinderii pe piaţă, exprimată prin cota parte pe piaţă;

- competenţele tehnice şi tehnologice ale întreprinderii;

- imaginea întreprinderii şi implementarea comercială a acesteia;etc.

Obs. Calculul singular al unei note medii pentru o întreprindere nu are semnificaţie, deoarece

în analiză se impune determinarea unei astfel de note medii şi pentru întreprinderile

concurente , şi în consecinţă evaluarea comparativă a poziţiei lor concurenţiale.

Tehnica profilelor este o vizualizare a rezultatelor obţinute prin metoda grilelor de

evaluare.

FCS

Nota

Tehnicaprofilelor

18



Metoda ABC

Metoda ABC este o metodă de analiză structurală care permite ierarhizarea

elementelor unui fenomen şi structurarea lor în grupe relativ omogene ( grupa A, B, C), care

au un anumit comportament din punct de vedere al gestiunii şi al gradului de risc. Se mai

numeşte metoda 20-80 (20% din componente generează aproape 80% din rezultate). Etapele

metodei ABC:

Metoda ABC

- identificarea fenomenului studiat (se aplică în analiza stocurilor, analiza clienţilor, analiza

furnizorilor);

- stabilirea parametrului specific fenomenului analizat (în analiza stocurilor - parametrul

specific este stocul mediu pe produs; în analiza clienţilor - parametrul specific este cifra de

afaceri pe client; în analiza furnizorilor - parametrul specific este reprezentat de intr ările

medii de la furnizori);

- ierarhizarea parametrului specific într-o logică ABC (în ordine descrescătoare);

- stabilrea valoarii cumulate a parametrului specific,

- identificarea zonelor de semnificaţie A,B,C;

- reprezentarea fenomenului analizat cu ajutorul curbei ABC.


Aplicaţi metoda ABC în analiza structurală a clienţilor pe baza datelor:

Clienţi CA (lei)

C1 8.000

C2 12.000

C3 320.000

C4 56.000

C5 180.000

C6 64.000

C7 50.000

C8 15.000

C9 23.000

C10 17.000

19



Rezolvare (vezi pag. 24)

Metoda ratelor este o metodă des întâlnită în analiza tuturor aspectelor activităţii

unei întreprinderi. Rata reprezintă un raport între două mărimi semnificative cu o valoare

informaţională mai mare, decât a celor doi indicatori judecaţi separate.Metodaratelor

Din varietatea de rate în analiza financiar ă prezintă importanţă următoarele categorii:

- rate de structur ă(de activ, respectiv de pasiv);

- rate de gestiune (durata de rotaţie a clienţilor, respectiv a furnizorilor).

- rate de rentabilitate (rata rentabilităţii comerciale, rata rentabilităţii economice, rata

rentabilităţii financiare, rata resurselor consumate, etc.).

- rate ale echilibrului financiar (rata autonomiei financiare, rata stabilităţii financiare, rata

îndator ării financiare)

Construirea ratelor se face pe baza următoarelor principii:

Efort

Efect ;

Efect

Efort ;

Efect

Efect ;

Efort

Efort sau

Sold

Flux ;

Flux

Sold ;

Flux

Flux ;

Sold

Sold

Soldurile se găsesc în bilanţ, respectiv în clasele 1,2,3,4,5 ale planului de conturi.

Fluxurile se găsesc în contul de profit şi pierdere, respectiv în clasele 6 şi 7.


Construiţi matricea indicatorilor de eficienţă, utilizând metoda ratelor, pentru analiza

potenţialului uman, utilizând 3 indicatori de efect şi 3 indicatori de efort.


20







F

2. ∆ b =0

1

1

1

b

a

b

a

mărimi relative

∆F (%) = IF-100 =

1001001001000

1

0

1100100

0

0

1

1100100

0

01

1

x Ib

Ia x

b

b x

a

a x

a

b x

b

a x

b

ab

a

F

1. ∆a (%) = 100100

0

000

100

0

101

100

0

000

100

0

001

Ia x

b

baa

x

b

baa

x

b

baa

x

b

baa

F

2. ∆ b (%) = Ia x Ib

Ia x

b

ba

a

x

b

ba

a

100100

0

00

1

100

0

10

1

Analog aplicarea metodei abaterilor când fenomenul se exprimă tot sub formă de raport, iar

factorul cantitativ se află la numitor:

Factorul calitativ

F =b

a

Factorul cantitativ

23




Clienţi CA (lei) CA logică (lei)CA cumulată

(lei)C1 8.000 320.000 C3 320.000C2 12.000 180.000 C5 500.000

C3 320.000 64.000 C6 564.000C4 56.000 56.000 C4 620.000C5 180.000 50.000 C7 670.000

C6 64.000 23.000 C9 693.000C7 50.000 17.000 C10 710.000C8 15.000 15.000 C8 725.000C9 23.000 12.000 C8 737.000

C10 17.000 8.000 C1 745.000

zona A

zona B

zona C

20% din clienţi realizează ≈ %67100000.745

000.500 din CA zona A

30% clienţi realizează ≈ %23100000.745

000.500000.670

din CA zona B

50% clienţi realizează ≈ %10100000.745

000.670000.745

din CA zona C

Fig. 1 Curba ABC în cazul structurii CA pe clienţi

Grupa A contribuie în cea mai mare parte la realizarea cifrei de afaceri, dar din punct

de vedere al securităţii societăţii este cea mai riscantă. Cu cât numărul de clienţi din zona Aeste mai mic, cu atât riscul pentru întreprindere este mai mare, întreprinderea are o putere de

negociere redusă asupra clienţilor, fiind nevoită să accepte condiţiile acestora cu implicaţii

asupra rentabilităţii.

Grupa B asigur ă cel mai mare grad de stabilitate, ca cifr ă de afaceri şi rentabilitate.

Grupa C unde numărul de clienţi este foarte mare se caracterizează prin cheltuieli de

exploatare ridicate (de livrare, de facturare) mai ales atunci când comenzile au valoare

A

20 50 100

1090

0

67

% de CA

C

B

0 % nr. clienţi

24



redusă. Din punct de vedere al riscului, situaţia întreprinderii nu este confortabilă, chiar dacă

întreprinderea nu mai suportă presiunea clienţilor.


Efect TSIDG CA (Qex), VA, RBE (RE, RC), Rbex (Rnex)

Efort Ns, Nop, z, h, Ch. salariale

solduri fluxuri

Efect Efort

CA VA RE Ns Nop Ch. sal. Ns

Ns

CA

Ns

VA

Ns

RE

Ns

Nop

Ns

Chs

Nop Nop

CA

Nop

VA

Nop

RE

Nop

Ns

Nop

Chs

E f o r t

ChsChs

CA?

Chs

VA?

Chs

RE ?

Chs

Ns

Chs

Nop

CACA

VA

CA

RE

CA

Ns

CA

Nop

CA

Chs

VA VA

CA

VA

RE

VA

Ns

VA

Nop

VA

Chs

E f e c t

RE RE

CA

RE

VA

RE

Ns

RE

Nop

RE

Chs

Ns

Chs = - salariu mediu anualaS

Nop

Chs = op - salariu mediu anual pe operativaS

CA

Chs

= - rata cheltuielilor salarialechs R

VA

Chs - rata de remunerare a salariaţilor din VA

CA

RE = - rata rentabilităţii comerciale

Rc

CA

VA - coeficientul de integrare pe verticală a întreprinderii

25



Ns

Nop - ponderea lucr ătorilor operative în total salariaţi

? – nu au o denumire specifică dar se folosesc în modele multiplicative

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Maria NICULESCU – Diagnostic economic – Vol.I , Editura Economică, Bucureşti, 2003;

2. Maria NICULESCU, George LAVALETTE – Strategii de cre ştere, Editura Economică,

Bucureşti, 1999;

3. Maria NICULESCU, Cornelia NAICU, Maria TOMA – Caiet de lucr ări aplicative,

Editura Economică, Bucureşti, 2003;

4. *** Standardele Interna ţ ionale de Raportare Financiar ă (IFRSs), Editura CECCAR,

Bucureşti, 2006.

26



MODULUL IIANALIZA POTENŢIALULUI INTERN AL ÎNTREPRINDERII

1. Cuprins

2. Obiectiv general3. Obiective operaţionale4. Dezvoltarea temei5. Bibliografie selectivă

Cuprins

UI.3. Analiza resurselor umane ale întreprinderii

= 2 ore

UI.4. Analiza resurselor tehnico-materiale

= 2 ore

Obiectiv general: Dobândirea cunoştinţelor privindprincipalele aspecte cantitative şi calitative referitoare la potenţialul internal întreprinderii.

Obiective operaţionale: Însuşirea metodelor şi modelelor deanaliză a resurselor umane şi resursele tehnico-materiale.

27



UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3ANALIZA RESURSELOR UMANE ALE ÎNTREPRINDERII

Realizarea obiectivelor întreprinderii este conditionaţă de modul de asigurare şi de

gestionare a potenţialului intern.

Poten ţ ialul intern este format din: potenţial uman, potenţial material (stocuri şi

mijloace fixe) şi potenţial financiar.

Factorul uman este factorul dinamizator al oricărui tip de societate.

Principalele probleme ale analizei resurselor umane sunt:

- analiza dinamicii şi structurii resurselor umane;

- analiza comportamentului resurselor umane;

- analiza eficienţei resurselor umane.

3.1. Analiza dinamicii şi structurii resurselor umane

Sursele de date necesare analizei resurselor umane sunt: planurile de afaceri ale

întreprinderii, bugetele, dările de seamă statistice privind rezultatele întreprinderii, dările de

seamă statistice privind resursele umane, documentele financiare de sinteză (bilanţ, contul de

profit şi pierdere, note aplicative).

Analizadinamicii şistructuriiresurselor

umane

În ţările dezvoltate problematica asigur ării şi utilizării personalului este sintetizată în

bilanţul social. Acesta cuprinde informaţii privind: salarizarea personalului, asigurarea

condiţiilor de igienă şi securitate, asigurarea altor condiţii de muncă şi de viaţă, aspecte

privind pregătirea şi formarea continuă a personalului, aspecte privind organizarea

sindicatelor, legătura dintre acestea şi personalul de conducere.

Analiza asigur ării întreprinderii cu personal se face pe baza indicatorilor:

- efectivul scriptic de salariaţi ( numărul de salariaţi există în situaţiile întreprinderii), pe baza

unui contract de muncă sau a unui alt act generator de drepturi şi obligaţii;

- efectivul mediu scriptic, care ţine cont de durata muncii în întreprindere;

- efectivul scriptic prezent la muncă;

- efectivul maxim de salariaţi, reprezintă numărul de salariaţi maxim admisibil în funcţie de

volumul de activitate şi de productivitatea muncii;

- efectivul fiscal, reprezintă numărul de salariaţi care au primit o anumită remunerare pe

parcursul exerciţiului şi pentru care s-au plătit impozite şi taxe.

Toţi aceşti indicatori se urmăresc pe total şi pe categorii de personal.

Principalele categorii (structuri) utile procesului de analiză şi decizie:

1. structura personalului în funcţie de rolul lui în organizarea şi desf ăşurarea activităţii :

28



- personal operativ;

- personal de administra ţ ie şi conducere

s = 100 x Ns

Nop ; 100

, x

Ns

onduc Nsaladmsic s , unde s+s’=100%

2. structura personalului în funcţie de natura contractelor de muncă :

- personal angajat pe perioad ă nedeterminat ă;

- personal angajat pe perioad ă determinat ă.

3. structura pe grupe de profesiuni ;

4. structura pe sexe;

5. structura pe categorii de vârstă

6. structura pe naţionalităţi.

Fiecare din criteriile prezentate ofer ă anumite informaţii necesare politicii de

personal. Analiza după oricare din criteriile de mai sus se face pe baza mărimilor: absolute

sau relative.


Care este structura bilanţului social? (vezi pag. 28)

3.2. Analiza comportamentului resurselor umane, presupune analiza următoarelor

aspecte :

- analiza modului de utilizare a timpului de muncă;

- analiza mobilităţii personalului;

Analizacomportamentului

resurselorumane - analiza conflictualităţii.

Analiza modului de utilizare a timpului de muncă se face pe baza balanţei timpului

de muncă ce cuprinde următorii indicatori:

- fond de timp calendaristic (365 sau 366 de zile);

- fond de timp maxim disponibil = fond de timp calendaristic – weekend-urile – sărbători

legale – concedii de odihnă;

- fond de timp efectiv utilizat - T1;

- fond de timp neutilizat - T2.

29



T1 + T2 = T maxim disponibil

T2 poate fi împăr ţ it astfel:

- neutilizat din motive justificate (concedii medicale, învoiri, etc.);

- neutilizat nejustificat (absenţe nemotivate).

Pentru analiza modului de utilizare a timpului de muncă se calculează următorii

indicatori:

gradul de utilizare a timpului efectiv lucrat

Gu = 100max

1 x

T

T

Gnu = 100max

2 x

T

T

Gnuj = 1002

2 x

T

jT şi Gnunj = 100

2

2 x

T

njT

Utilizarea timpului de lucru are un impact direct asupra volumului de activitate şi

asupra performanţelor globale ale întreprinderii. Principalii indicatori asupra cărora timpul de

muncă acţionează sunt : productivitatea medie anuală, volumul de activitate exprimat prin

cifra de afaceri sau producţia exerciţiului, suma cheltuielilor (totale, variabile, materiale,

salariale), rata cheltuielilor fixe, rata rentabilităţii comerciale, rezultatul exploatării, stocurile,durata de rotaţie a stocurilor, etc.

Analiza mobilit ăţ ii personalului se face pe baza circulaţiei şi fluctuaţiei acestuia;

Circula ţ ia reprezintă mişcarea normală, justificată, generată de cauze economice

(şomaj), boală, pensionare, deces, etc.

Circulaţia se analizează cu ajutorul următorilor indicatori:

coeficientul intr ărilor

Ns

I

K I

coeficientul ie şirilor

Ns

Ej K E

30



Fluctua ţ ia reprezintă mişcarea nejustificată generată de desfacerea contractelor de

muncă sau de abandonarea locului de muncă. Este generată de cauze economice ( salarii mai

mari oferite de alte firme), de cauze sociale (condiţii necorespunzătoare de muncă) şi de

cauze personale legate de necesitatea continuării studiilor, de viaţă, de familie. Se analizează

pe baza indicatorului :

coeficientul fluctua ţ iei

Ns

Enj K F

Pentru caracterizarea generală a mişcării totale, respective stabilităţii resurselor umane se

folosesc indicatorii:

coeficientul mi şcării totale

Ns

E I K MT

coeficientul de stabilitate

Gs = 1 - K MT

Analiza conflictualit ăţ ii

Într-o economie de piaţă este un fenomen normal care se evaluează cu ajutorul următorilorindicatori:

- numărul de greve pe an;

- numărul de zile grevă pe an;

- coeficientul de intensitate a grevei =alariatinrtotaldes

revistinr deg.

- coeficientul de localizare a grevei =

revistinrtotal

tiaX revistidinnr

deg

secdeg

3.3. Analiza eficienţei resurselor umane

Analiza eficien ţ ei resurselor umane se face pe baza unui sistem de indicatori

(vezi matricea indicatorilor de eficienţă a resurselor umane pag. 23), dintre care cei mai

folosiţi sunt:

Analizaeficienţei

resurselorumane

31



h z Nop Ns

Rnex RE RBE VAQexCAWa

///

///// _

Analiza productivităţii se face pe baza mărimilor absolute, a mărimilor relative şi a

corelaţiilor ce se formează între indicii productivităţii şi indicii altor indicatori.

Principalele modele de analizǎ a productivitǎţii sunt:

legǎtura dintre timpul de muncǎ şi productivitatea muncii

_ _ _

Wh zxhxWz zxWa

1. _

Wa z sau 1. _

Wa z

2. 2. _

Wz h

3. _

Wh

legǎtura dintre gradul de înzestrare tehnicǎ a muncii şi productivitatea muncii

_

_ _

F

CA x

Ns

F Wa

Fa

CA x

F

Fa x

Ns

F _

_

∆ 1. ∆Gîtm sau ∆ 1. ∆Gîtm _

Wa _

Wa

2. ∆Ef 2. ∆s

3. ∆ef

Qex

CA x

Fa

Qex x

F

Fa x

Ns

F Wa

_

_ _

∆ 1. ∆Gîtm _

Wa

2. ∆s

3. ∆ef

4. ∆Gvp (gradul de valorificare a producţiei)

modelul ce se utilizeazǎ în sfera distribuţiei

32



_

_ _

Smf

CA x

Ns

Smf Wa

∆ 1. ∆Gasmf (gradul de asigurare a salariaţilor cu marf ǎ) _

Wa

2. ∆v (viteza de rotaţie a mǎrfurilor)

100

*1

_

n

i

wi gti

Wa

gti reprezintă structura timpului de muncǎ pe centre de analizǎ ;

wi – productivitatea muncii pe structurile implicate în calcul

∆Wa 1. ∆gti =

_

100

0*0

100

0*1

wi gtiwi gti=W

_ _

0W

R

2. ∆wi =100

0*1

100

1*1 wi gtiwi gti =W

R

W _ _

1


Analizaţi cauzele modificării productivităţii muncii, pe baza datelor:

Cifra de afaceri(lei)

Nr. total salariaţi Nr. de zilelucrateSector de activitate

Anul N-1

(0)

AnulN(1)

AnulN-1(0)

AnulN(1)

AnulN-1 (0)

AnulN(1)

Comer ţ cu amănuntul 339 1.042 400 405 - -Comer ţ cu ridicata 2.020 5.372 518 430 - -Producţia vândută 152.916 184.852 3.404 3.310 - -Total 155.275 191.266 4.322 4.145 290 285


Folosirea eficientă a potenţialului uman, sporirea productivităţii muncii se reflectă

favorabil, direct sau indirect, în întregul sistem de indicatori economico-financiari ai

33



întreprinderii. Principalii indicatori asupra cărora acţioneză productivitatea anuală sunt:

volumul de activitate exprimat prin cifra de afaceri sau produc ţia exerciţiului, suma

cheltuielilor (totale, variabile, materiale, salariale), rata cheltuielilor fixe, rata rentabilităţii

comerciale, rezultatul exploatării, stocurile, durata de rotaţie a stocurilor, etc.


Productivitatea anuală pe sectoare – w i

(lei/salariat)

Structurasalariaţilor

gti (%)

Sector de activitate

Anul N-1(0)

Anul N(1)

Anul N-1(0)

Anul N(1)

Comer ţ cu amănuntul 0,85 2,57 9,25 9,77Comer ţ cu ridicata 3,90 12,49 11,99 10,37Producţia vândută 44,92 55,85 78,76 79,86Total 35,93 46,14 100 100

Modificarea productivităţii medii anuale (46,14 - 35,93 = +10,21 lei) se datorează

influenţelor a doi factori, astfel:

Modelul 1

W a/s = z x W z/s

pentru Anul N-1 = 0,124 lei/salariat/zi

W z/s =

pentru Anul N = 0,162 lei/salariat/zi

1. Δ z

ΔW a/s

2. ΔW z/s

1. Influenţa modificării numărului de zile lucrate pe an asupra productivităţii anaule:

Δ z = z1 x W z/s 0 – z0 x W z/s 0 = (z1 - z0) W z/s 0 = -0,62 lei

Reducerea numărului de zile lucrate pe an, în condiţiile menţinerii constante a productivităţii

medii zilnice, a determinat o reducere a productivităţii medii anuale cu 0,62 lei (aspect

negativ).

2. Influenţa modificării productivităţii medii zilnice:

ΔW z/s = z1(W z/s1-W z/s0) = +10,83 lei

34



Creşterea productivităţii medii zilnice, în condiţiile menţinerii constante a numărului de zile

lucrate pe an, a determinat o creştere semnificativă a productivităţii medii anuale (aspect

pozitiv).

Influenţa favorabilă a creşterii productivităţii zilnice a compensat efectul nefavorabil al

reducerii numărului de zile lucrate la nivelul unui an, astfel că, pe ansamblu, a avut loc o

creştere a eficienţei utilizării potenţialului uman.

Modelul 2

W a/s =100

wi gti

1. Δ gti

ΔW a/s

2.Δwi1. Influenţa modificării structurii numărului de salariaţi:

Δ gti =100

01 wi gti-

10000 wi gti

= W R - W 0 = 36,36 - 35,93 = +0,43 lei

Modificarea structurii în sensul creşterii ponderii salariaţilor din sectoarele „comer ţ cu

amănuntul” şi „producţia vândută”, care deţin ponderea (≈90%), în condiţiile în care sectorul

„producţia vândută” are o productivitate individuală în anul de bază mai mare decât a

celorlate două sectoare de activitate, şi mai mare decât media pe întreprindere, au determinat

o creştere a productivităţii medii anuale de 0,43 lei/salariat.2. Influenţa modificării productivităţii anuale individuale:

Δwi =100

11 wi gti-

10001 wi gti

=W 1 - W R = 46,14-36,36 = + 9,78 lei

Creşterea productivităţii anuale la toate sectoarele de activitate, în condiţiile structurii

efective a timpului de muncă, a determinat creşterea productivităţii medii anuale la nivelul

întreprinderii.

35



UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4ANALIZA RESURSELOR TEHNICO – MATERIALE ALE

ÎNTREPRINDERII

În concordanţă cu elementele structurale ale resurselor tehnico-materiale, problematica

analizei este împăr ţită astfel:

- analiza mijloacelor fixe

- analiza stocurilor

4.1. Analiza mijloacelor fixe

Potrivit Reglementărilor contabile conforme cu directiva a IV-a a CEE, imobilizările

corporale reprezintă:Analiza

mijloacelorfixe - obiectul/complexul de obiecte deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producţia de

bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate ter ţilor sau pentru a fi folosite în scopuri

administrative;

- sunt generatoare de beneficii;

- sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mare de un an.

Potrivit Codului fiscal, mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care

îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

- este deţinut şi utilizat în producţia, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi

închiriat ter ţilor sau în scopuri administrative;

- are o valoare fiscală mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului, la data

intr ării în patrimoniul contribuabilului;

- are o durată normală de utilizare mai mare de un an.

Principalele probleme ale analizei mijloacelor fixe sunt:

- analiza dinamicii, structurii şi stării mijloacelor fixe;

- analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe.

Pentru investigarea aspectelor de mai sus trebuie să se lămurească câteva probleme

legate de evaluarea mijloacelor fixe, baza de amortizare, durata de amortizare şi metoda de

amortizare.

Evaluarea mijloacelor fixe se face la valoarea de intrare care poate fi:

- cost de achizi ţ ie pentru mijloacele fixe procurate cu titlu oneros;

- cost de produc ţ ie pentru mijloacele fixe produse în unitate;

- valoarea de aport pentru mijloacele fixe reprezentând aport la capitalul social;

- valoarea just ă pentru mijloacelor fixe obţinute cu titlu gratuit sau constatate plus la

inventariere.

36



Baza de amortizare este reprezentată de valoarea de intrare.

Durata de amortizare este dată de durata normală de funcţionare, adică durata de

utilizare în care mijloacele fixe aduc beneficii. Durata normală de funcţionare este

diferenţiată pe grupe, clase şi subclase de mijloace fixe.

În România există următoarele grupe de imobilizări corporale:

Grupa 1 – Terenuri şi construcţii

Grupa 2 – Instalaţii tehnice şi maşini

Grupa 3 – Alte instalaţii, utilaje şi mobilier

Grupa 4 – Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie.

Regimul de amortizare pentru un mijloc fix amortizabil se determină după metoda:

- liniar ă;

- degresivă :

- accelerată;

- amortizarea pe unitatea de produs.

4.1.1. Analiza dinamicii, structurii şi stării mijloacelor fixe

Caracterizarea dinamicii mijloacelor fixe se face pe baza indicatorilor, exprimaţi în:Analiza dinamicii,structurii şi stăriimijloacelor fixe

mărimi absolute:

∆F = F1 – F0 , unde F reprezintă valoarea totală a mijloacelor fixe

∆fi = fi1 – fi0 , unde fi - valoarea mijloacelor fixe pe categorii

Atât F cât şi fi se pot exprima în valoarea de intrare a mijloacelor fixe (pe total şi pe

categorii), dar şi ca valoare medie a mijloacelor fixe (pe total şi pe categorii). De regulă, în

analiză se operează cu valori medii pentru a se asigura comparabilitatea cu indicatorii de

rezultate şi rentabilitate.

F

= Vi + I – E, unde Vi reprezintă valoarea de intrare a mijloacelor fixe; I –

intr ǎri de mijloace fixe; E – ieşiri de mijloace fixe.

mărimi relative:

∆F (%) = 1000

01 x

F

F F = IF – 100

37



∆fi (%) = 1000

01 x

fi

fi fi = Ifi - 100

coeficientul intr ărilor de mijloace fixe:

F

I K I

coeficientul ie şirilor de mijloace fixe:

F

E K E

coeficientul mi şcărilor totale:

F

E I K MT

Structura mijloacelor fixe se analizează pe baza indicatorilor:

ponderea mijloacelor fixe active, respectiv mijloace fixe în conservare în

total mijloace fixe:

s = 100 x F

Fa şi s’ = 100 x

F

Fc; s + s’ = 100

unde: Fa reprezintă mijloace fixe active; Fc – mijloace fixe în conservare

structura mijloacelor fixe pe categorii (vezi Catalogul privind clasificarea si

duratele normale de functionare a mijloacelor fixe ):

s = 100 x F fi

ponderea mijloacelor fixe de ţ inute în leasing în total mijloace fixe:

s = 100 x F

L, unde: L reprezintă mijloace fixe deţinute în leasing

38

http://codfiscal.money.ro/catalogul-privind-clasificarea-si-duratele-normale-de-functionare-a-mijloacelor-fixe/






Cunoaşterea structurii mijloacelor fixe, permite adoptarea unor măsuri, pentru

orientarea investiţiilor spre categoriile deficitare.

Starea mijloacelor fixe se analizează pe baza indicatorilor:

coeficientul de uzur ă:

100)intrarede(

x

valoarea F

cumulataa Amortizare K u

coeficientul de modernizare:

100 x F

i Modernizar K M

coeficientul de reînnoire:

100 x F

Investitii K R

Aceşti indicatori sunt utili managerilor pentru fundamentarea deciziilor privind

întreţinerea, modernizarea şi dezvoltarea bazei materiale.

OBS. Toţi indicatori de mai sus, se analizează întotdeauna, în corelaţie cu volumul de

activitate al întreprinderii, cu natura sectoarelor de activitate şi cu faza de maturitate în care

se află întreprinderea.

4.1.2. Analiza eficienţei mijloacelor fixe

Analiza eficienţei mijloacelor fixe se realizează cu ajutorul indicatorilor:

1000Rn)RBE(RE,VA/(Qex)/

F

CA E f

Modelul de analiză a eficienţei mijloacelor fixe, presupune descompunerea acesteia

în factori de analiză, şi anume:

1. 1000 x Fa

CA x

F

Fa E f

Analiza eficienţeimijloacelor fixe

39



s eficienţa MF active

1. ∆s

∆Ef

2. ∆ef

2. 1000 x Fa

Qex x

Qex

CA x

F

Fa E f

s Gvp ef

1. ∆s

∆Ef 2. ∆Gvp

3. ∆ef

3. 1000 x Fa

CA x

CA

RE x

F

Fa E f

s ef

Rc

1. ∆s

∆Ef 2. ∆

Rc

3. ∆ef

4. 1000 x

Fa

CA x

CA

VA x

F

Fa E f

s Civ ef

1. ∆s

∆Ef 2. ∆Civ

40



3. ∆ef

5.100

1

n

i

efi gi

Ef

unde: gi – structura mijloacelor fixe

efi – eficienţa mijloacelor fixe pe structurile implicate în calcul

1. ∆gi

∆Ef

2. ∆efi


Analizaţi eficienţa mijloacelor fixe, pe baza datelor:

IndicatoriAnul N-1

(0)Anul N

(1)Mijloace fixe (lei) 79.376.507 298.450.448Mijloace fixe active (lei) 66.491.830 181.568.360Cifra de afaceri (lei) 191.266 103.831Rezultatul exploatării (lei) 16.722 10.648


4.2. Analiza stocurilor

În majoritatea întreprinderilor, stocurile au o pondere mare în totalul activelor

circulante, respectiv în totalul bilanţului. Modul de gestionare a stocurilor se reflectă nu

numai în flexibilitatea producţiei şi vânzărilor, ci şi în mărimea cheltuielilor (cheltuieli de

stocare, cheltuieli de lansare a comenzilor, etc.) şi în mărimea rentabilităţii.

Analizastocurilor

Principalele probleme ale analizei stocurilor sunt:

- analiza stocurilor active

- analiza stocurilor de securitate

41



- analiza eficienţei gestionării stocurilor

4.2.1. Analiza stocurilor active

Stocurile pot fi structurate după mai multe criterii:

♦ După con ţ inutul lor:

stocuri de materii prime;

stocuri de materiale;

stocuri de mărfuri;

stocuri de produse finite, etc.

♦ După momentul înregistr ării lor:

stocuri iniţiale;

stocuri finale;

stocuri medii

♦ După rolul lor în procesul de exploatare:

stocuri active, reprezintă stocurile ce se reînnoiesc în permanenţă în

momentul epuizării lor şi care asigur ă fluiditatea circuitului economic;

stocuri de securitate

q

q2

q1

_

Sa

t0 ∆ t1 timp

2

qSa

(u.f) sau2

Sa (zile)

∆ - termenul de reaprovizionare

- stoc mediu activ _

Sa

42



Stocul activ stabilit pe baza acestei relaţii, dă o mărime aproximativă a indicatorului. În teoria

economică, pentru optimizarea stocurilor active, se foloseşte modelul lui Wilson, potrivit

căruia cantitatea optimă de comandat (de aprovizionat) se determină pe baza relaţiei:

s sop c

LC

r p

LC Q

22

unde: C – cererea totală (vânzarea anuală) exprimată în unităţi fizice;

L – costul de lansare unitar al unei comenzi

p – preţul de achiziţie unitar al produsului cumpărat

r s – rata cheltuielilor de stocare

cs – costul de stocare unitar

Optimizarea cantit ăţ ii permite:

optimizarea intervalului dintre două aprovizionări (termenul de reaprovizionare);

optimizarea stocurilor medii active care asigur ă cheltuielile totale minime.

C

T Qop

, ( T = 360 zile)

2

_ QopSa (u.f.) sau

2

_ Sa (zile)

Ch. totale = Ch. de aprovizionare + Ch. de stocare =

= (Ch. de achiziţie + Ch. de lansare a comenzilor) + Ch. de stocare =

= C • p + Nc • L + • cs = C • p + _

SaopQ

C • L +

2opQ

• cs

Stocurile active se mai pot determina:

- la nivel de produs:

s= qz • d, unde: qz – producţia zilnică pe produs;

d – durata de rotaţie pe produs

- la nivel de întreprindere:

sau , sn s sS ...21 _

n

ii zi d qS

1

_ _ _ _

DQS z

unde: reprezintă producţia medie zilnică la nivelul întreprinderii; zQ _

43



_

D - durata medie de rotaţie la nivelul întreprinderii.

4.2.2. Analiza stocurilor de securitate

Aplicarea modelului lui Wilson conduce la concluzii pertinente, cu condiţia ca

producţia, respectiv vânzarea să aibă un caracter uniform (constant) în timp, iarfurnizorii/clienţii să respecte graficele de livrare/aprovizionare.

În practică, întâlnirea concomitentă a acestor condiţii este o excepţie, de aceea

întreprinderea trebuie să-şi calculeze şi să-şi asigure un stoc de securitate (siguranţă), care să

îi permită asigurarea continuităţii activităţii.

Stocul de siguranţă (S.S ) are 2 componente:

- Stoc de siguran ţă α (Sα) - necesar în condiţiile caracterului variabil al vânzărilor (al

cererii);

- Stoc de siguran ţă β (Sβ) – necesar în condiţiile neritmicităţii intr ărilor (aprovizionărilor).

S.S = Sα + Sβ

clienţi furnizori

Stocul de siguran ţă α (S α )

Sα = t • s • y ; t = 2, pentru o probabilitate p = 95%

s = abaterea medie pătratică a vânzărilor efective ( X) faţă de vânzările medii ( _

X )

s =n

X X 2 _

)(

n – numărul de intervale luate în analiză

y =

T

∆ - termen de aprovizionare (intervalul dintre două aprovizionări);

T – perioada de timp luată în calcul (360 zile).

Analiza stocului α are două obiective:

- determinarea mărimii stocului de siguranţă α pe baza modelului de mai sus;

- optimizarea stocului mediu total.

44



S S S S S SaS S SaSop

22

. _ _ _

(zile); Sβ=0


Calculaţi stocul de siguranţă necesar în condiţiile caracterului variabil al cererii şi

optimizaţi stocul mediu total, cunoscând situaţia vânzărilor lunare din anul N.

Luna Vânzăriefective (lei)

Ianuarie 6.000Februarie 7.000Martie 8.000Aprilie 3.000Mai 4.000Iunie 9.000

Iulie 8.000August 9.000Septembrie 12.000Octombrie 12.500 Noiembrie 12.000Decembrie 12.500

TOTAL 103.000Stocul mediu cu care firma îşi desf ăşoar ă activitatea în anul N este de 3.000 lei, termenul de

reaprovizionare este de 10 zile.


Stocul de siguran ţă β (Sβ)

Sβ = 1

n

st

t = 2, cu o probabilitate p = 95%

s = abaterea medie pătratică a intr ărilor efective faţă de cele medii

Intr ările pot fi exprimate în unităţi fizice sau în unităţi valorice, sau cu ajutorul indicatorului

denumit “ asigurarea vânzărilor în zile de fiecare intrare în parte”

45



s =n

z 2)(

z- asigurarea efectivă a vânzărilor în zile

∆ - termenul de aprovizionare

Analiza stocului β are două obiective:

- calcularea mărimii stocului de siguranţă β potrivit modelului de mai sus;

- optimizarea stocului mediu total.

S S S S S SaS S SaSop

22

. _ _ _

(zile); Sα=0


Calculaţi stocul de siguranţă necesar în condiţiile neritmicităţii intr ărilor şi ptimizaţi

stocul mediu total, dispunând de următoarea situaţie a intr ărilor de la furnizori:

Intrări (tone)LunaPrevăzut Realizat

Ianuarie 150 165Februarie 150 130Martie 150 115Aprilie 150 115Mai 150 115Iunie 150 105Iulie 150 105August 150 90Septembrie 150 75Octombrie 150 70 Noiembrie 150 60Decembrie 150 60

În perioada analizată, firma a înregistrat un stoc mediu de 100 tone, iar consumul mediu

zilnic a fost de 5 tone.


46



4.2.3. Analiza eficienţei gestionării stocurilor

Analiza eficienţei gestionării stocurilor, se face pe baza ratelor de rotaţie a stocurilor,

exprimate ca:

- viteză de rotaţie: v = ).( rotatiinr

Stoc

Flux

- durată de rotaţie: d = T Flux

Stoc (zile)

Eficienţa gestionării stocurilor presupune:

a) Analiza factorilor determinanţi ai modificării duratei de rotaţie

b) Consecinţele economico-financiare ale modificării duratei de rotaţie în principalii

indicatori economico-financiari

a. Principalele modele de analiz ă a duratei de rota ţ ie a stocurilor sunt:

♦ T CAQex

S D

)(

_ _

sau)(

_ _

CAzQexz

S D

1. ∆Qexz (CAz)

_

D

2. ∆ _

S

= - _ _ _

D 1 D 0 D)( 11

_

1

CAzQexz

S -

)( 00

_

0

CAzQexz

S

1.∆Qexz =0

_

0

1

_

0

Qexz

S

Qexz

S

2. ∆1

0

1

1 _

Qexz

S

Qexz

S S

♦100

_

di gi D

unde: gi – structura producţiei/vânzărilor pe produse, pe grupe de produse, pe sectoare de

activitate, etc.

di – durata de rotaţie pe structurile implicate în calcul

1. ∆gi

47



_

D

2. ∆di

∆ = - = _ _ _

D 1 D 0 D

100

11 di gi -

100

00 di gi

1. ∆gi = _

0

_ 0001

100100 D D

di gidi gi R

2. ∆di = R

D Ddi gidi gi _ _

1100

01

100

11

b. Consecin ţ ele economico-financiare:

- influenţa duratei de rotaţie asupra stocurilor:

_

S

∆ )( _

0

_

11

_

D DQexz D

(are loc o încetinire a rotaţiei stocurilor) aspect negativ _

D

Chpd S _

- influenţa duratei de rotaţie asupra cheltuielilor de păstrare şi depozitare:

Chpd

∆ (1

_

Qexz D 1000

1

)

_

0

_

0

_

1 Chpd R D D

- influenţa duratei de rotaţie asupra cheltuielilor cu dobânzile:

. _

ChS cu dobânzile

Ch dob =2

_ _

100

1 p K S

Ch.dob

∆ • K 0 • p0 •)( _

0

_

11

_

D DQexz D 2100

1

- modificarea vitezei de rotaţie a activelor asupra rentabilităţii economice:

nef

Rcc

11Re

_ _

48



_

Rec

∆n =

01

_

0

11

_

0

1111

nef

Rc

nef

Rc

ef = AI

CA ; n =

AC

CA


Rezultatele obţinute în urma calculării indicatorilor privind utilizarea mijloacelor fixe

sunt cuprinse în tabelul următor:

Nr.

crt.

Indicatori Anul N-1

(0)

Anul N

(1)

1. Cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe

( 1000 Mf

CA)

2,41 0,35

2. Cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe

active ( 1000 Mfa

CA)

2,88 0,57

3. Ponderea mijloacelor fixe active în valoarea

totală a mijloacelor fixe ( Mf

Mfa)

0,84 0,61

Modificarea totală a eficienţei mijloacelor fixe la nivelul întreprinderii este dată de:

Δ ( 1000 Mf

CA) = 1000

1

1 Mf

CA - 1000

0

0 Mf

CA=

=0,35‰ - 2,41‰ = -2,06 lei ‰

Scăderea eficienţei mijloacelor fixe a fost determinată de următoarele influenţele următorilor

factori:

1. Influenţa modificării structurii mijloacelor fixe:

Δ ( Mf

Mfa) = 1000

0

0

1

1 Mfa

CA

Mf

Mfa - 1000

0

0

0

0 Mfa

CA

Mf

Mfa=

= 65,088,2)84,061,0( lei ‰

Scăderea ponderii mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe, , în condiţiile în care

eficienţa mijloacelor fixe active a fost menţinută constantă, a determinat o scădere a eficienţei

mijloacelor fixe totale.

2. Influenţa modificării eficienţei mijloacelor fixe active:

49



Δ ( 1000 Mfa

CA) = 1000

1

1

1

1 Mfa

CA

Mf

Mfa - 1000

0

0

1

1 Mfa

CA

Mf

Mfa=

= 41,1)88,257,0(61,0 lei ‰

Scăderea cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe active generează o scădere a eficienţei

mijloacelor fixe totale, în condiţiile în care structura r ămâne constantă.

La nivel de întreprindere, evoluţia eficienţei mijloacelor fixe este nefavorabilă ( a scăzut cu

2,06 lei ‰), ca urmare atât a scăderii ponderii mijloacelor fixe active în total mijloace fixe,

cât şi datorită scăderii eficienţei mijloacelor fixe active.


- lei-

Luna Vânzări efective

(X)

Vânzarea medie

lunară

( X )

X - X (X - X )2

IAN 6.000 8.500 -2.500 6.250.000

FEB 7.000 8.500 -1.500 2.250.000

MAR 8.000 8.500 -500 250.000

APR 3.000 8.500 -5.500 30.250.000

MAI 4.000 8.500 -4.500 20.250.000

IUN 9.000 8.500 500 250.000

IUL 8.000 8.500 -500 250.000AUG 9.000 8.500 500 250.000

SEPT 12.000 8.500 3.500 12.250.000

OCT 12.000 8.500 3.500 12.250.000

NOI 12.000 8.500 3.500 12.250.000

DEC 12.000 8.500 3.500 12.250.000

TOTAL 102.000 - - 109.000.000

s = 12

000.000.1093.014 lei

S α = 2 x 3.014 x360

10= 1.005 lei

În situaţia dată, pentru desf ăşurarea normală a activităţii de vânzare firma are nevoie

de un stoc de siguranţă de 1.005 lei cu care, în 95 % din cazuri, cererea va fi satisf ăcută.

50



Stocul mediu optim cu care firma ar trebui să-şi desf ăşoare activitatea este:

S optim =2

10 + 3,55 = 8,55 zile

S α (zile)=

zilnica

lei

CA

S = 3,55 zile

unde: CA zilnică =360

000.102 = 283,3 lei/zi

S optim ( lei) = 8,55 zile x 283,3 lei/zi =2.422 lei

Remarcăm faptul că firma îşi desf ăşoar ă activitatea cu un stoc mediu mai mare decât

cel optim necesar. Această situaţie conduce la creşterea cheltuielilor de depozitare-păstrare a

stocurilor şi implicit, se va reflecta nefavorabil în rezultatele şi rentabilitatea firmei.


Asigurarea producţiei (nr. zile)Perioada

Prevăzut(Δ) Realizat(Z)

(Z – Δ)2

Ianuarie 30 33 9

Februarie 30 26 16

Martie 30 23 49

Aprilie 30 23 49

Mai 30 23 49Iunie 30 21 81

Iulie 30 21 81

August 30 18 144

Septembrie 30 15 225

Octombrie 30 14 256

Noiembrie 30 12 324

Decembrie 30 12 324

Total - - 1.607

s =12

607.1=11,57

Sβ =11

57,112= 6,98 zile

Sβ ( lei) = 6,98 x 5 =34,90 lei

51



Stocul mediu optim necesar pentru asigurarea continuităţii activităţii de producţie va

fi: S optim =2

30+ 6,98 = 21,98 zile

S optim (mil. lei) = 21,98 x 5 = 110 lei

Dat fiind faptul că firma îşi desf ăşoar ă activitatea cu un stoc mediu inferior celui

optim poate avea consecinţe nefavorabile asupra procesului de producţie, existând riscul

rupturilor de stoc concretizate, cu consecinte nefavorabile asupra vânzărilor şi iş pilcit asupra

rentabilităţii.


1. Maria NICULESCU, Diagnostic economic-vol.1, Ed. Economică,Bucureşti, 2005;

2. Maria NICULESCU, Cornelia NAICU, Maria TOMA, Caiet de lucr ăriaplicative, Ed. Economică, Bucureşti, 2003.

52



MODULUL IIIANALIZA CHELTUIELILOR/COSTURILOR

1. Cuprins


Cuprins

UI 5. Analiza cheltuielilor

= 2 ore

UI 6. Analiza costurilor

= 2 ore

Obiectiv general: În elegerea şi aprofundarea problematiciicheltuielilor/costurilor şi interesul analizei privind consumurile de resursepentru practica managerială.

Obiective operaţionale: Însuşirea cunoştinţelor privindtipologia şi metodele de analiză a cheltuielilor/costurilor.

53



UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5ANALIZA CHELTUIELILOR

5.1. Delimitări conceptuale şi tipologia cheltuielilor

Potrivit Legii Contabilităţii nr. 82/1991 republicată, cheltuielile entităţii reprezintă

sumele plătite sau de plătit pentru consumurile provenind de la ter ţi, pentru plata salariilor, pentru plata lucr ărilor şi serviciilor prestate de ter ţi de care beneficiază entitatea, pentru plata

altor obligaţii legale sau contractuale. Cheltuielile cuprind de asemenea, provizioanele,

amortizările şi ajustările pentru deprecierea sau pierderea de valoare reflectate; cheltuielile

financiare şi cheltuielile extraordinare.

Definiţii şi

tipologiacheltuielilor

Potrivit OMFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme

cu directivele europene, cheltuielile sunt elemente ce determină diminuări ale beneficiilor

economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma scăderi activelor sau

creşterii datoriilor; care se concretizează în reduceri ale capitalului, altele decât cele rezultatedin distribuirea acestora către acţionari.

Recunoaşterea cheltuielilor se face în momentul în care a avut loc o reducere a

beneficiilor viitoare, aferente diminuării unui activ sau creşterii unei datorii; această

modificare poate fi evaluată în mod credibil.

Cheltuieli ≠ Plăţi

Venituri ≠ Încasări

Cheltuiala este o componentă a costului. Costul reprezintă un decupaj al cheltuielilor

la nivelul unui „element de activitate”, care poate fi reprezentat de un produs, un serviciu, ounitate administrativă a întreprinderii, o anumită activitate, etc.

În teoria economică se apreciază că faţă de pre ţ care reprezint ă o realitate (este

rezultatul unei tranzacţii), costul este o alegere ( întreprinderea are libertatea de decizie în

stabilirea metodei de calculaţie a costurilor).

În analiză pentru investigarea cheltuielilor/costurilor se operează cu următorii

indicatori:

- suma cheltuielilor ( totale şi pe categorii de cheltuieli);

- rata cheltuielilor ( rate de structur ă a cheltuielilor, rate privind eficienţa consumuluide resurse);

- cost unitar mediu

- cost marginal.

Cheltuielile pot fi clasificate după mai multe criterii:

1. După comportamentul lor faţă de volumul de activitate:

54



- cheltuieli variabile ( suma lor se modifică propor ţional sau nepropor ţional cu

volumul de activitate, în timp ce rata cheltuielilor variabile are caracter relativ constant).

- cheltuieli fixe ( suma lor nu depinde de volumul de activitate şi de dimensiunea

bazei materiale, rata cheltuielilor fixe are caracter variabil, în sensul că ea scade pe măsura

creşterii volumului de activitate).

Această clasificare a cheltuielilor totale în variabile şi fixe este folosită:

- în analiză şi în controlul de gestiune pentru previzionarea cheltuielilor şi

fundamentarea bugetelor de cheltuieli;

- pentru calculul pragului de rentabilitate;

- pentru calculul costurilor prin metoda costurilor par ţiale;

- pentru evaluarea gradului de rivalitate, a intensităţii concurenţei pe o anumită

piaţă.

2. După modul de identificare şi repartizare pe purtători de cheltuieli:

- cheltuieli directe ( sunt repartizate direct pe produs, servicii, activităţi,etc.);

- cheltuieli indirecte ( sunt imputate sau incluse în costul produselor prin repartizări

pe baza unor chei de repartizare).

Cheltuielile directe nu se suprapun în totalitate cu cheltuielile variabile, după cum

nici cheltuielile indirecte nu se suprapun cu cheltuielile fixe.

cheltuieli variabile/cheltuieli fixe cheltuieli directe/cheltuieli indirecte

3

1 2

4

1. cheltuieli variabile-directe ( ex: cheltuieli cu materiile prime, materiale, salariale, etc.).

2. cheltuieli fixe-indirecte ( ex: cheltuieli administrative, cheltuieli de cercetare-dezvoltare,

etc.).

3. cheltuieli fixe-directe ( ex: amortizarea maşinilor cu care se realizează un singur tip de

produs, etc.).

55



4. cheltuieli variabile-indirecte ( ex: consumul de combustibil şi energie pentru secţiile unde

se fabrică mai multe produse, etc.).

Această clasificare este fundamentală în calculul şi analiza costurilor complete

unitare.

3. După impactul asupra fluxurilor de trezorerie:

- cheltuieli monetare ( au incidenţă asupra fluxurilor de trezorerie).

- cheltuieli nemonetare sau calculate ( ex: cheltuieli cu amortizările şi provizioanele

care nu au impact asupra fluxurilor de trezorerie).

4. Potrivit Directivelor Europene:

- cheltuieli ordinare ( corespund activităţii normale, curente a întreprinderii).

- cheltuieli extraordinare ( legate de evenimente cu caracter deosebit – calamităţi

naturale, cutremure, exproprieri, etc.).

5. După natura lor, cheltuielile se împart în:

- cheltuieli curente (cheltuieli de exploatare şi cheltuieli financiare);

- cheltuieli extraordinare.

Aceasta este structura prevăzută şi de legea contabilităţii pentru organizarea

contabilităţii cheltuielilor.


Care este diferenţa dintre cheltuială şi cost?(Rezolvare: vezi pag. 54)

5.2. Analiza principalelor categorii de cheltuieli

Analiza principalelor categorii de cheltuieli are ca obiectiv determinarea abaterilor

faţă de o anumită bază de comparaţie, explicarea lor prin prisma factorilor de influenţă şi a

cauzelor acţiunii lor, respectiv identificarea rezervelor de optimizarea a consumului de

resurse pe principalele elemente de cheltuieli şi pe total.

Analizaprincipalelorcategorii de

cheltuieli

Principalele categorii de cheltuieli de care depind rezultatele şi performanţele unei

întreprinderi sunt:

56



-cheltuielile de exploatare (în cadrul acestora acordăm atenţie cheltuielilor cu salariile,

cheltuielilor materialele, chletuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe);

-cheltuielile financiare (se analizează în principal cheltuielile cu dobânzile la creditele pentru

exploatare);

- cheltuielile extraordinare.

Analiza cheltuielilor cu salariile are două obiective:

- identificarea factorilor specifici care modifică cheltuielile cu salariile

- analiza efectelor economice ale respectării/nerespectării corelaţiilor dintre dinamica

cheltuielilor cu salariile şi dinamica volumului de activitate

Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile se poate face pe baza modelelor:

a) Fondul de salarii:

1000

1R W NsSa NsF chsa

ds

Fds

1000

110001000

:/

:/ s s RchaW aS

Wa

aS

NsCA

Ns Fds Rch

b)1000

1 sch RQex Fds

Fds -

Respectarea condiţiilor minime de eficienţă ale unei întreprinderi necesare din punct

de vedere al utilizării potenţialului uman este ca ritmul de creştere al fondului de salarii să fie

mai mic decât ritmul de creştere al volumului de activitate.

Analizacheltuielilor

salariale

0a01 S) Ns Ns( Ns.1

)SS( NsS.2 0a1a1a 1000

1)(.1.2

0011 saaa RchW W NsW

100

1)(.2.2

0111 s s s ch Rch RWa Ns Rch

1000

1Rch)CACA(CA.1 0s01

1000

1

)RchRch(CARch.2 01 ss1s

57



1 cCA

FdsCA Fds I

I

I I I , unde Ic – indicele de corela ţ ie

Respectarea condiţiei de mai sus are două efecte:

- reducerea ratei cheltuielilor cu salariile faţă de baza de comparaţie

)(10000Oex

Fds

1Oex

1Fds

chR 0

s

şi

- obţinerea de economii relative la fondul de salarii :

)(1000

1)RchRch(1OexE

0s1s

Dacă şi are loc depăşirea fondului de salarii:)(1Ic s Rch

)(1000

1)(

011 s sex Rch RchQ D

Analiza cheltuielilor materialele

În structura cheltuielilor materialele, materiile prime şi materialele consumabile,

deţin ponderea cea mai importantă reprezentând principalele domenii în care se poate acţiona

pentru sporirea eficienţei activităţii.

Astfel, pentru o materie primă, pentru un material, suma totală a consumului (a cheltuielilor)

se exprimă prin relaţia:

C= , pcq s

unde: q= cantitatea fabricată;

= consumul specific (cheltuieli);sc

p = preţul de achiziţie al materiei prime, materialului.

C


materiale

0s01 pc)qq(q.10

0ss1s p)cc(qc.201

)(.3 011 1 p pcq p s

58



Analiza cheltuielilor pentru depozitare şi stocare

Depozitarea şi stocarea în amonte sau în aval de producţie necesită o serie de

cheltuieli care, din punct de vedere al conţinutului economic au o structur ă complexă şi

anume:


pentru

cheltuieli de lansare a comenzilor reprezintă cheltuielile legate de contractarea

furnizorilor, de alegerea acestora şi de lansarea propriu-zisă a comenzii; mărimea lor este

funcţie directă de numărul de comenzi lansate.

depozitare şistocare

cheltuieli de stocare propriu-zisă (de între ţ inere a stocurilor) – cuprind ansamblul

consumurilor materiale şi salariile generate de păstrarea stocurilor;

aceste cheltuieli vor fi cu atât mai mari cu cât stocurile sunt mai mari, respectiv cu cât

numărul de reaprovizionări (numărul de comenzi lansate) este mai mic.

cheltuielile legate de rota ţ ia lent ă a stocurilor - nu sunt înregistrate ca atare în

contabilitate dar ele generează o serie de costuri ascunse legate de încetinirea vânzărilor şi de

pierderea de valoare a stocurilor datorită demodării, pierderii caracteristicilor funcţionale, etc.

cheltuielile aferente rupturilor de stoc - nu se traduc propriu-zis prin cheltuieli

contabile, ci prin costurile indirecte generate de pierderea vânzărilor (de lipsa încasărilor) şi

de degradarea imaginii pe piaţă;

cheltuieli financiare (costurile imobiliz ărilor de capital în stocuri) – are o mărime

diferită în funcţie de sursa de finanţare a stocurilor şi anume:

- dacă stocurile sunt finanţate din creditul furnizor ;0finch

- dacă stocurile sunt finanţate din credite pe termen scurt, cheltuielile financiare sunt egale cu

procentul de dobândă;

- dacă stocurile sunt finanţate din surse proprii, cheltuielile sunt egale cu un cost de

oportunitate, adică cu suma veniturilor pe care întreprinderea le-ar fi obţinut dacă şi-ar fi

plasat altfel sursele disponibile.

Este cea mai complexă categorie de cheltuieli, iar optimizarea acesteia este

dependentă de optimizarea stocurilor, a cantităţilor economice de comandă şi a termenelor de

aprovizionare. Aceste probleme au fost soluţionate în teoria economică prin modelul lui

Wilson prin care se calculează cantitatea optimă de comandă, respectiv cheltuielile totale de

depozitare şi stocare.

59



În concordanţă cu aceste tendinţe este operaţional şi util procesului de decizie

modelul de analiză de mai jos.

1000

1 dpdp ch RS Ch ; 1000

S

Chch R

dp

dp

DCA360

1

DCAS z

1000

1

chR DCACh dpzdp

dpCh -

Analiza cheltuielilor cu dobânzile la creditele pentru exploatare

Se face pentru baza modelului:

2100

1 p K S dobCh

S

Cr K

100

ii p g

p

dobCh 2. K

Analiza cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe

Expresia consumului mijloacelor fixe pe durata lor de utilizare este reprezentată de

amortizare. Analiza cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe se face pe baza modelului :

1. D

CAS z

2.1

1.1

2. dpch R

Analizacheltuielilorcu dobânzile

1. D2.1

CA1.1S z

3. p 3.1. i g

3.2. i p


cu amortizarea

60



1000)(

ex

a QCA

Ach R

aCh R

unde: F reprezintă valoarea medie a MF; E I V F i

I - intr ările de mijloace fixe ;E – ieşirile de mijloace fixe ;

Vi – valoarea iniţială a mijloacelor fixe;

C - cota medie de amortizare;

gi – structura mijloacelor fixe ;

ic - cota de amortizare pe structurile implicate în calcul

Din model se constată că principalele posibilităţi de reducere relativă a cheltuielilor

cu amortizarea, vizează creşterea volumului de activitate, dotarea tehnică corespunzătoare cu

maşini, utilaje moderne şi întreţinerea corespunzătoare a bazei materiale.


2.1.1. iV 1. exQ

Care este formula de calcul a indicelui de corelaţie şi care sunt efectele respectării/

nerespectării acestuia?(Rezolvare: vezi pag.58)

2. A 2.1. F 2.1.2. I

2.1.3. E

2.2.1 i g 2.2. C

2.2.2. ic

61



UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 6ANALIZA COSTURILOR

Costurile pot fi clasificate după mai multe criterii, astfel după:

a) momentul de calcul:Tipologia

costurilor - cost prestabilit (antecalculat), prevăzut de o normă, de un standard, de un buget, etc.

- cost realizat (efectiv).

b) conţinut:

- cost complet (care reflectă toate consumurile de resurse aferente unui „element” de

activitate);

- cost par ţial (care reflectă numai o parte din consumurile de reusrse);

- cost mediu sau cost marginal.

6.1. Metode clasice de calculaţie şi analiză a costurilor

Potrivit ultimei clasificări a costurilor, metodele clasice de analiză a costurilor pot fi

structurate astfel:Metode

clasice decalculaţie şi

analiză acosturilor

- metode de analiză bazate pe teoria costului complet;

- metode de analiză bazate pe teoria costurilor par ţiale;

- metoda costului marginal.

6.1.1. Metode de analiză a costurilor bazate pe teoria costurilor complete

În literatura actuală de specialitate conceptul de cost complet poate fi privit sub dublu

aspect: cost complet tradiţional sau cost complet economic.

Costul complet tradiţional este costul obţinut prin încorporarea, în forma brută, a

tuturor cheltuielilor contabilităţii generale, în timp ce costul economic se obţine prin

însumarea cheltuielilor contabilităţii generale, dar nu în forma lor brută ci ajustată. Această

„ajustare” a cheltuielilor asigur ă costului calculat un conţinut cât mai real din punct de vedere

economic.Pornind de la aceste aspecte, este normal ca şi analiza să se orienteze pe cele două

direcţii.

Analiza costului complet tradiţional ajută pe de-o parte, la aprecierea eficienţei şi

eficacităţii gestiunii consumurilor de resurse şi, pe de altă parte, la previziunea acestor

consumuri. Costul complet reprezintă instrumentul de analiză şi control adaptat la condiţiile

de exploatare pe produs, lucrare, serviciu, centru de activitate, întreprindere.În cazul

producţiei de masă, pentru analiza costurilor prezintă interes mai ales, datele referitoare la

evenimentele trecute privind consumurile de resurse, deoarece aceste evenimente sunt

Analiza costuluicomplet

tradiţional

62



susceptibile de a se reproduce în condiţiile unei anumite stabilităţi a activităţii firmei. Atunci

când în cadrul activităţii întreprinderii apar modificări importante privind: structura

producţiei, tehnologia folosită, etc., datele înregistrate privind costurile trebuie „corectate” cu

modificările intervenite.

În cazul producţiei de serie mică sau „la comandă”, necesitatea creării devizelor implică pe

lângă cunoaşterea trecutului şi luarea în considerare a datelor previzionale.

Analiza costului complet economic, având la bază „metoda imputării raţionale”

urmăreşte luarea în consideraţie a valorii reale din punct de vedere economic, a consumurilor

de resurse necesare obţinerii unui produs, respectiv lucrare sau serviciu. Costul complet

economic se obţine prin corectarea costului complet tradiţional cu efectele variaţiei nivelului

de activitate.

Analiza costuluicomplet

economic

Analiza vizează pe de-o parte, determinarea şi eliminarea efectului variaţiei activităţii asupra

costului, iar pe de altă parte, determinarea rezultatului real pe baza costului economic.


Care este diferenţa dintre costul complet tradiţional şi costul complet economic? (Rezolvare:

vezi pag. 62-63)

6.1.2. Metode de analiză a costurilor bazate pe teoria costurilor parţiale

Costurile par ţiale sunt costuri care cuprind numai o parte din cheltuielile ocazionate

de realizarea unui produs, serviciu etc., cealaltă parte fiind considerată cheltuieli ale

perioadei.

Metodele costurilor par ţiale cele mai uzitate sunt:

- metoda direct costing (sau metoda costurilor variabile);

- metoda costurilor directe.

Metoda direct costing constă în impunerea cheltuielilor variabile direct la nivelul

produselor şi serviciilor. Cheltuielilor fixe sunt considerate cheltuieli ale exerciţiului,

modificând direct rezultatul final.Metoda

directcosting

Metoda are trei variante:

63



o metoda direct costing global

o metoda direct costing pe produs

o metoda direct costing „evoluat”

Metoda costurilor directe este o altă metodă cu caracter limitativ al cărei demers,

asemănător celui al metodei direct-costing, nu urmăreşte în primul rând determinarea costului

pe fiecare produs în parte, ci mai ales calcularea şi analiza rentabilităţii totale, la nivel de

întreprindere.

Indicatorii care se calculează şi pe baza cărora se fundamentează concluziile analizei sunt cei

prezentaţi la metoda direct-costing. Dacă din punct de vedere al metodologiei de stabilire a

indicatorilor respectivi (contribuţia brută la profit, pragul de echilibru, pragul activităţii

optime, factorul de acoperire, coeficientul de siguranţă dinamic, intervalul de siguranţă) nu

există particularităţi faţă de metoda direct-costing, din punct de vedere al conţinutului însă, se

deosebesc prin aceea că la calculul lor se ia în considerare separarea cheltuielilor de producţie

în directe şi indirecte, şi nu în cheltuieli variabile şi fixe.

Faţă de metoda direct-costing, metoda costurilor directe prezintă avantajul principal că evită

dificultatea separ ării cu exactitate a cheltuielilor în fixe şi variabile. Un alt avantaj al metodei

îl dă faptul că evită dificultatea repartizării cheltuielilor indirecte.

Prin utilizarea acestei metode se urmăreşte aşadar, calculul costului unitar al producţiei bazat

numai pe cheltuielile directe, analiza acestuia contribuind cu precădere la direcţionarea

deciziilor privind procesul de producţie.


Metodacosturilordirecte

Care este diferenţa dintre analiza prin metoda direct costing şi analiza prin metoda costurilor

directe? (Rezolvare: vezi pag.63-64)

Metoda costului marginal

Costul marginal nu este un cost contabil, este un cost ce rezultă din prelucrarea suplimentar ă

a informaţiilor şi elasticitatea acestora faţă de volumul de activitate.MetodaCostului

marginal

64



Costul mg =01

01

QQ

ChCh

Q

Ch

Costul marginal nu se foloseşte ca indicator de sine stătător în fundamentarea

deciziilor. Întotdeauna el este analizat în corelaţie cu costul mediu unitar, cu profitul unitar.

Costul marginal se foloseşte în optimizarea capacităţilor de producţie.

Teorii privind optimizarea capacităţii de producţie.:

a) anumiţi autori consider ă că zona optimă de activitate în realizarea unui anumit

produs este dată de relaţia:

.min ccm

b) alţii consider ă că zona optimă de activitate este cuprinsă între aşa zisul „optim

tehnic” şi „optim economic”.

Optim tehnic – volumul producţiei pentru care costul mediu este minim .minC

Optim economic – volumul producţiei pentru care costul marginal este minim Cmg = min.Metoda se aplică cu rezultate bune pentru decizie în industria extractivă, transport,

agricultur ă sau în întreprinderile monoproductive.

6.2. Metode moderne de calculaţie şi analiză a costurilor

Schimbările profunde care au avut loc în ultimele decenii în viaţa economică au

generat modificări în mecanismul de gestiune internă al întreprinderii, implicit în gestiunea

costurilor.Metodele de calculaţie şi analiză a costurilor care corespund noilor condiţii în care

întreprinderea îşi desf ăşoar ă activitatea sunt:

- metoda ABC (metoda de calculaţie şi analiză a costurilor pe activităţi);

- metoda Target - Costing (metoda costului obiectiv sau metoda costului ţintă)

- metoda analizei valorii.

Metoda ABC (Activity Based Costing)

Necesitatea metodei:

- metoda a fost impusă de diminuarea pertinenţei metodei clasice de calculaţie şi analiză acosturilor şi mai ales a pertinenţei bazelor de calculaţie folosite pentru repartizarea

cheltuielilor indirecte. În condiţiile automatizării, informatizării producţiei, folosirea

manoperei directe drept cheie de repartizare a cheltuielilor indirecte devine neeconomică;

- creşterea complexităţii procesului de exploatare, a complexităţii relaţiilor de afaceri

dintre întreprinderi precum şi creşterea ponderii cheltuielilor de cercetare - dezvoltare,

Metode modernecalculaţie şi

analiză

a costurilor

MetodaABC

65



inovare au condus la creşterea continuă a ponderii cheltuielilor indirecte în totalul

cheltuielilor.

Dacă în anii 60-70, cheltuielile indirecte reprezentau 10-15% din cheltuielile totale şi

care se repartizau la 85-90% cheltuieli directe, conducea la rezultate pertinente.

10 – 15 % 75 – 80 %

85 – 90 % 20 – 25 %

Astăzi cheltuielile indirecte reprezintă 75-80% din totalul cheltuielilor, iar

repartizarea lor la 20-25% cheltuieli directe conduce la deformarea costului complet.

Metoda ABC încearcă să înlăture tocmai acest inconvenient al metodei clasice de

calculaţie a costului complet. Altfel spus, principiul de bază al metodei îl constituie

repartizarea mai fină a cheltuielilor indirecte pe purt ătorii de cheltuial ă (produse, servicii,

lucr ări etc.) în raport cu metoda clasică.

Metoda clasică

Cheltuieli directe ………………………………. Produse

Cheltuieli indirecte …….Centre de analiz ă……. Produse

(Secţii)

Metoda ABC

Cheltuieli directe ………………………………. Produse

Cheltuieli indirecte …….Centre ….…Centre…. Produse

de analiză de regrupare

(Activităţi)

Aplicarea metodei ABC necesită parcurgerea următoarelor etape:

1. Identificarea centrelor de analiză şi a activităţilor asociate fiecăruia.

Activitatea este conceptul de bază al metodei ABC şi reprezintă un ansamblu coerent de

sarcini la nivelul căruia se pot identifica şi măsura consumurile de resurse.

2. Identificarea cheltuielilor la nivelul fiecărei activităţi.

3. Identificarea inductorilor de costuri la nivelul fiecărei activităţi.

Inductori de costuri reprezintă factorii explicativi ai variaţiei costurilor.

CICI

CDCD

66



4. Regruparea activităţilor care au acelaşi inductor de cost într-un “centru de regrupare”.

Totalul cheltuielilor unui centru de regrupare divizat prin numărul de inductori de cost asociat

acestui centru reprezintă costul unitar/inductor.

5. Calcularea costului unitar. Obţinerea costului pe produs se face prin însumarea

cheltuielilor directe cu cele ale inductorilor de cost provenind din centrele de regrupare

necesare obţinerii produsului.

Avantajele aplicării metodei ABC comparativ cu metoda clasică de calculaţie şi

analiză a costurilor:

- pertinenţa mai bună a costului complet obţinut, reprezintă un avantaj important în

ceea ce priveşte utilizarea acestui cost în luarea deciziilor cu caracter strategic vizând

gestiunea portofoliului de produse al unei întreprinderi;

- poate furniza o bază fiabilă pentru orientarea politicilor de stabilire a preţurilor de

vânzare a produselor;

- permite o mai bună diagnosticare a cauzelor variaţiei costurilor şi a performanţelor

întreprinderii;

- instaurând o legătur ă între activităţi şi consumurile de resurse, această metodă

vizează managementul activit ăţ ilor (Activity Based Management/ABM) asigurând r ăspunsuri

la întrebări ca:

este posibilă suprimarea unei activităţi sau reducerea costurilor ei?

cum pot fi executate mai eficace şi mai eficient diferitele sarcini legate de

fiecare activitate?

Prin urmare, o întreprindere poate obţine un avantaj concurenţial realizând diferitele

sale activităţi mai ieftin decât concurenţii săi, deci metoda ABC ofer ă informaţiile necesare

analizei cost-avantaj pe fiecare tip de activitate din întreprindere.

Cu toate aceste avantaje: de ce agenţii economici din România nu adoptă această

metodă ?! Posibile r ăspunsuri: volum mare de muncă şi implicit costuri ridicate; dificultăţi în

identificarea activităţilor şi inductorilor; reproiectarea proceselor contabilităţii manageriale;

insuficienta implicare a managerilor, reticenţa la schimbare a contabilului român format de-a

lungul timpului, etc.

Adoptând o atitudine optimistă, în viitor, putem afirma că există posibilităţi de

implementare a calculului şi analizei costurilor pe activităţi şi în ţara noastr ă.


Secţia S3 a S.C. LUXROM S.A., realizează 2 produse P1 şi P2. Pentru luna decembrie 2008

cunoaşteţi următoarele date:

67





c) Comparaţi rezultatele obţinute la punctele a) şi b). În ce măsur ă rezultatele unei

asemenea analize pot constitui bază de fundamentare a deciziilor la S.C. LUXROM S.A.?

Rezolvare (vezi pag. 73-75)

Metoda Target-Costing

Folosirea acestei metode de analiză a costurilor a fost impusă de modificările

esenţiale ce s-au produs în mediul intern şi extern al întreprinderii:MetodaTarget-Costing

- necesitatea de a produce în serie mică, pentru a r ăspunde cerinţelor în continuă

schimbare ale consumatorilor.

- introducerea unor noi metode de organizare a producţiei (cum este JIT: Just-In-

Time).

- extinderea automatizării proceselor de producţie (de ex. sistemele CIMS: Computer

Integrated Manufacturing Systems).

Principiile de bază ale metodei sunt:

- calculul şi analiza costurilor se face pe produs, deoarece:

• produsul face legătura între întreprindere şi piaţă;

• produsul este purtătorul profitului.

- calculul şi analiza costurilor se realizează pe toată durata de viaţă a produsului.

Această metodă, se bazează pe constatarea statistică potrivit căreia ≈ 80-90% din costurile

unui produs sunt angajate încă din faza sa de concepţie. De aceea posibilitatea de a exercita o

influenţă asupra costurilor se diminuează pe măsur ă ce se avansează în fazele de realizare a

unui produs.

- viabilitatea unui produs se măsoar ă prin raportarea sa la piaţă sub dublu

aspect: preţ şi satisfacerea clientelei (unei nevoi).

Principiul metodei este: piaţa dictează preţul de vânzare şi nu costul obţinut de

întreprindere, prin urmare un produs lansat pe piaţă trebuie să r ăspundă imperativelor acesteia

încă din momentul concepţiei. În aceste condiţii, este necesar ă obţinerea unor informaţii

privind preţul de vânzare acceptat de clientelă, încă din faza de concepţie a produsului. Costul

69



la care pot fi realizate produsele trebuie corelat cu preţul pieţei, acest cost se numeşte cost

ţintă, care este un cost estimat în funcţie de un preţ de vânzare concurenţial previzionat.

Costul ţintă = Preţ de vânzare previzionat concurenţial– Marja aşteptată

Este o logică total opusă aceleia de a face un produs având anumite caracteristici (tehnice,

economice, func ţ ionale etc.), de a vedea cât cost ă şi de a ad ăuga o marjă:

Costul obţinut + Marja dorită = Preţul de vânzare

Preţul de vânzare concurenţial este estimat în funcţie de un ansamblu de factori externi

şi interni: nevoile clientelei potenţiale, puterea de cumpărare a acesteia, preţurile

concurenţilor, gradul de rivalitate în sectorul respectiv, capacităţile de producţie existente,

introducerea de noi tehnologii etc., iar marja în funcţie de o rată medie a marjei sectorului şi

de obiectivele firmei în domeniul rentabilităţii.

Costul estimat al unui produs este definit ţinând cont de:

- funcţiile pe care produsul trebuie să le satisfacă cu scopul de a r ăspunde nevoilor clienţilor;

- de competenţele tehnice, tehnologice, umane ale întreprinderii.

Dacă costul estimat este superior costului ţintă, funcţiile, componentele, procesul de

producţie al produsului sunt reanalizate cu scopul de a apropia costul estimat de costul ţintă.

Dacă costul estimat r ămâne superior costului obiectiv, proiectul de dezvoltare al produsului

este abandonat.

Costul obiectiv sau costul ţintă are ca scop furnizarea unei metode riguroase de

reducerea a costului unui produs nou, de asigurare a unei marje suficiente păstrând în acelaşi

timp echilibrul cu calitatea acestuia. Reducerea costurilor vizează întreprinderea în ansamblul

său, putându-se obţine în mod concret prin:

- analiza costurilor încă din faza de concepţie a produselor;

- controlul diferitelor faze de viaţă ale produsului;

- reducerea termenelor de concepţie şi de lansare a noilor produse;

- o mai bună organizare a relaţiilor cu clienţii şi furnizorii;

- mobilizarea şi motivarea tuturor compartimentelor întreprinderii şi asigurarea unei

compatibilităţi sporite.

Metoda costului obiectiv nu presupune o tehnică unică specifică, ci un ansamblu de

instrumente şi metode (analiza valorii, analiza funcţională, grile de evaluare, lanţul de valori,

metoda ABC etc.), prin urmare este costisitoare şi impune implicarea tuturor

70



compartimentelor întreprinderii; dar aplicarea ei reprezintă o modalitate de ameliorare a

performanţelor întreprinderii.

Metoda analizei valorii

În actualul context concurenţial se impune un control permanent al produselor sub

dublu aspect: al funcţiilor pe care le îndeplinesc (respectiv al concordanţei cu cererea) şi al

costurilor.

Metoda

analizeivalorii

Func ţ ia reprezintă acţiunea unui produs (sau a unei componente a produsului)

exprimată în termeni de finalitate. Un produs poate avea mai multe funcţii.

Analiza valorii este o tehnică utilă în acest sens.

Valoarea este o mărime ce creşte odată cu creşterea satisfacţiei clientului sau cu

diminuarea costului produsului:

Cost

clientuluiaSatisfactiValoarea

Metoda analizei valorii este o metodă de investigare a produselor care urmăreştecreşterea utilităţii produsului (printr-o mai bună satisfacere a clienţilor, identificând funcţiile

produsului care r ăspund nevoilor lor), concomitent cu diminuarea costului (eliminând

funcţiile inutile şi/sau reducând costul funcţiilor reţinute f ăr ă a afecta calitatea produsului).

Demersul analizei valorii presupune:

- identificarea funcţiilor produsului şi anume:

▪ func ţ iile de bază (sau principale) care contribuie direct şi explicit la valoarea de

utilizare a produsului şi sunt direct percepute de către utilizator;

▪ func ţ iile auxiliare (sau secundare) care nu contribuie direct la valoarea de utilizareşi nu sunt percepute direct, dar sunt necesare pentru funcţionarea produsului, fiind impuse de

concepţia constructivă a acestuia.

- măsurarea costului fiecărei funcţii;

- analiza utilităţii funcţiilor, altfel spus determinarea funcţiilor ce trebuie păstrate,

ameliorate, suprimate, create;

- identificarea costului minim la care funcţiile pot fi asigurate în bune condiţii;

- stabilirea măsurilor de conservare a calităţii şi securităţii produsului.

Etapele aplicării metodei analizei valorii sunt:1. delimitarea obiectului analizei;

2. cercetare documentar ă;

3. analiza situaţiei existente (a funcţiilor actuale ale produsului şi a costului lor);

4. căutarea de noi soluţii de ameliorare a produselor şi clasarea lor pe funcţii ale

acestora;

71



5. analiza critică a ideilor, adică verificarea concretă a posibilităţilor de realizare a

noilor idei, respectiv a costului acestor soluţii alternative;

6. alegerea soluţiei (soluţiilor) posibile dintre ideile prezentate;

7. realizarea noului produs, a funcţiilor şi a costului acestuia.

Analiza valorii îndeplineşte în practica economică următoarele func ţ ii:

- funcţia de ameliorare a produselor;

- funcţia de realizare a unor economi, prin reducerea costului pe func ţii, respectiv a

costului total de producţie;

- funcţia de inovaţie, prin perfecţionările aduse produsului, analiza valorii poate

conduce la inovaţii care n-au fost prevăzute în momentul demar ării ei.

Analiza valorii ca tehnică de investigare este costisitoare şi dificil de realizat. Dar

aplicarea ei reprezintă o modalitate de ameliorare a produselor şi performanţelor

întreprinderii, de obţinere a unui avantaj concurenţial.


O societate comercială fabrică flacoane pentru parfum. Produsul se compune din două

elemente:

- flaconul (sticla) însuşi fabricat de societate;

- dopul (buşonul) realizat de un ter ţ (subcontractant).

Producţia de flacoane şi dopuri este realizată după un caiet de sarcini întocmit de

client (forma) şi de societate însăşi (caracteristicile tehnice).

Confruntată cu o aspr ă concurenţă din partea celorlalţi „flaconieri”, societatea face o

analiză a valorii, care i-au permis identificarea şi clasarea funcţiilor asociate acestui model de

flacon (tabelul 1) şi analizarea structurii costului fiecărei componente (flacon şi dop) pe

funcţii (tabelul 2).

1. Determinaţi costul fiecărei funcţii a flaconului, a dopului şi pe total produs;

2. Reprezentaţi grafic costul funcţiilor după clasarea lor;

3. Comentaţi.

Gradul de importanţă al funcţiilor

Locul Funcţia

1

2

De a conţine parfumul pentru a individualiza cantităţile (de lichid) şi

pentru a le transporta (flaconul)

De a conserva parfumul protejându-l de lumină (flaconul) şi de aer

(dopul)

72



3

4

De a fi estetic cu scopul de a relansa imaginea parfumului şi de a seduce

clientela (flaconul + dopul)

De a asigura securitatea parfumului evitând ca acesta să nu se verse:

stabilitate (flaconul), etanşeitate (dopul).

Structura costului fiecărei componente pe funcţii

Funcţii

Componente

F1 F2 F3 F4 Total

Flacon: 300.000 lei 5 35 50 10 100 %

Dop: 200.000 lei 0 5 90 5 100 %

Rezolvare (vezi pag.75-76 )


a) Calculul costului complet după metoda clasică de repartizare a cheltuielilor

indirecte:

Produse Nr.c

rt.

Indicatori

P1 P2

Total

1. Venituri 2.000.000.000 3.600.000.000 5.600.000.000

2. Cheltuieli totale 1.774.390.000 3.415.610.000 5.190.000.000

2.1. Cheltuieli directe 1.650.000.000 2.520.000.000 4.170.000.000

- materii prime

- salarii

1.600.000.000

50.000.000

2.160.000.000

360.000.000

3.760.000.000

410.000.000

2.2. Cheltuieli indirecte 124.390.000 895.610.000 1.020.000.000

3. Cost unitar 8.871,95 28.463,42 x

4. Rezultat unitar +1.128,05 +1.536,58 X

5. Rezultat total +225.610.000 +184.390.000 +410.000.000

73



49,2000.000.360000.000.50

000.000.020.1

000.000.410

000.000.020.1

BR

CIk CI

b) Calculul costului complet după metoda ABC de repartizare a cheltuielilor

indirecte:

Produse Nr.

crt.

Indicatori

P1 P2

Total

1. Venituri 2.000.000.000 3.600.000.000 5.600.000.000

2. Cheltuieli totale 2.054.000.000 3.136.000.000 5.190.000.000

2.1. Cheltuieli directe 1.650.000.000 2.520.000.000 4.170.000.000

- materii prime

- salarii

1.600.000.000

50.000.000

2.160.000.000

360.000.000

3.760.000.00

410.000.00

2.2. Cheltuieli indirecte 404.000.000 616.000.000 1.020.000.000 - C. Investi ţ ii

- C. Reglare

- C. Calculaţie

- C. Aprovizionare

Desfacere

200.000.000

24.000.000

100.000.000

80.000.000

480.000.000

16.000.000

100.000.000

20.000.000

680.000.00

40.000.00

200.000.00

100.000.00

3. Cost unitar 10.270 26.133 x

4. Rezultat unitar -270 +3.867 x

5. Rezultat total -54.000.000 +464.000.000 +410.000.00

c) Compararea indicatorilor obţinuţi prin calcularea celor două metode:

Nr.

crt.

Indicatori Metoda clasică Metoda ABC

1. Preţ de vânzare unitar

P1

P2

10.000

30.000

10.000

30.000

2. Cost unitarP1

P2

8.871,95

28.463,42

10.270

26.133

3. Rezultat unitar

P1

P2

+1.128,05

+1.536,58

-270

+3.867

74



4. Rezultat total

P1

P2

+225.610.000

+184.390.000

-54.000.000

+464.000.000

5. Rezultat total pe secţie +410.000.000 +410.000.000

Potrivit metodei clasice ambele produse sunt rentabile; mai mult produsul P1

realizează mai mult de jumătate din rezultatul (profitul) firmei ( %55100x000.000.410

000.610.225 ),

iar P2 realizează restul 45%.

Repartizarea mai riguroasă a cheltuielilor indirecte prin metoda ABC scoate în

evidenţă faptul că societatea deţine în portofoliul său de produse un produs nerentabil (P1);

nicidecum faptul că P1 realizează mai mult de jumătate din profitul societăţii. Şi ca atare

societatea trebuie să-şi îndrepte eforturile spre eficientizarea lui P1. Evident, interesul

metodei creşte pentru întreprinderile care produc şi comercializează un număr mare de

produse, deoarece costul pe activităţi aduce un plus de pertinenţă a informaţiei furnizate de

contabilitatea managerială şi, deci un plus de pertinenţă a deciziilor strategice privind

gestiunea portofoliului de produse din întreprindere.


1. Costul fiecărei funcţii pe componente şi pe total:

Funcţii

Componente

F1 F2 F3 F4 Total

Flacon: 15.000 105.000 150.000 30.000 300.000

Dop: 0 10.000 180.000 10.000 200.000

Cost total 15.000 115.000 330.000 40.000 500.000

2. Reprezentarea grafică a costului funcţiilor după clasarea lor folosind histograma:

75



Costul functiilor dupa clasarea lor

15.000

115.000

330.000

40.000

0

50.000

100.000

150.000

200.000

250.000

300.000

350.000

1 2 3 4

Functia

C o s t u l

3. Histograma arată o puternică discrepanţă între ierarhia funcţiilor şi cea a

costurilor, astfel: - funcţia principală (F1) nu este costisitoare, dimpotrivă are un cost foarte

redus;- funcţia secundar ă (F3) are un cost foarte mare atât la nivelul flaconului, cât şi la

nivelul dopului.

Propuneri: - se recomandă clientului simplificarea formei flaconului şi a dopului cu scopul

de a reduce costul de producţie; - căutarea unei compoziţii a flaconului mai puţin costisitoare;

- renegocierea preţului dopului cu subcontractantul.


1. Oprea CĂLIN, Gheorghe CÂRSTEA, Contabilitatea de gestiune şicalcula ţ ia costurilor, Ed. Atlas Press, 2003;

2. Mihail EPURAN, Valeria BĂBĂIŢĂ, Corina GROSU, Contabilitate şicontrol de gestiune, Ed. Economică, Bucureşti, 1999;

3. Luiza IONESCU, Analiză economico-financiar ă , Ed. BibliothecaTârgovişte, 2007;

4. Maria NICULESCU, Diagnostic economic-vol.1, Ed. Economică,

Bucureşti, 2005;

5. Maria NICULESCU, Cornelia NAICU, Maria TOMA, Caiet de lucr ări

aplicative, Ed. Economică, Bucureşti, 2003.

76



MODUL IVANALIZA PERFORMANŢELOR FINANCIARE

1. Cuprins


Cuprins UI 7. Analiza performanţelor financiare pe baza soldurilor

intermediare de gestiune

= 2 ore UI 8. Analiza performanţelor financiare pe baza ratelor de

rentabilitate

= 2 ore

Obiectiv general: Dobândirea de noţiuni şi concepte privindperformanţele financiare ale întreprinderii.

Obiective operaţionale: Însuşirea modelelor de analiză aindicatorilor de performanţă financiară în mărime absolută, respectiv înmărime relativă.

77



UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 7ANALIZA PERFORMANŢELOR FINANCIARE PE BAZA SOLDURILOR

INTERMEDIARE DE GESTIUNE

Rentabilitatea este legată, în general, de cea de profit, reprezentând „aptitudinea unei

întreprinderi de a degaja un rezultat exprimat în unit ăţ i monetare“. Aptitudinea de a degaja

rezultate, nu poate fi judecată independent de mijloacele angajate pentru a le obţine. De

aceea, analiza rentabilităţii nu se limitează la investigarea indicatorilor ei absoluţi, ci şi a

celor relativi, obţinuţi prin raportarea rezultatelor la mijloacele angajate sau consumate pentru

desf ăşurarea activităţii respective.

Rentabilitatea

Pentru investigarea performanţelor în concordanţă cu accepţiunea prezentată mai sus,

problematica acestui capitol este structurată astfel:

a) Contul de profit şi pierdere - sursă de informaţii pentru determinarea soldurilor

intermediare de gestiune ale întreprinderii;

b) Analiza soldurilor intermediare de gestiune în termeni de rezultate

c) Analiza soldurilor intermediare de gestiune în termeni de rentabilitate.

7.1. Contul de profit şi pierdere - sursă de informaţii pentru determinarea soldurilor intermediare de gestiune ale întreprinderii

Contul de Contul de profit şi pierdere reprezintă un document contabil de sinteză, prevăzut de

Legea Contabilităţii 82/1991 republicată, care concentrează veniturile şi cheltuielile unei

întreprinderi pentru o perioadă dată şi explică modul de formare a rezultatelor. Într-o manier ă

generală, el ofer ă informaţiile necesare pentru înţelegerea şi explicarea profitului sau pierderii

înregistrate de un agent economic.

profit şi pierdere

Contul de profit şi pierdere cuprinde:

- toate veniturile generate de activitatea întreprinderii pe parcursul exerciţiului;

- toate cheltuielile aferente, pe parcursul aceleiaşi perioade.

Compararea veniturilor totale obţinute cu cheltuielile totale efectuate, permite

obţinerea unui rezultat global de tipul :

Rezultat global = Venituri totale – Cheltuieli totale

78



În structurarea veniturilor şi cheltuielilor, practica românească, precum şi cea

franceză, a adoptat clasificarea după natur ă, în timp ce contabilitatea anglo-saxonă

privilegiază gruparea după destinaţie sau pe funcţii ale întreprinderii.

Potrivit OMFP 3055/2009, în ţara noastr ă contul de profit şi pierdere se întocmeşte

obligatoriu de către toate unităţile patrimoniale, fie în sistem de bază (unităţi mari), fie în

sistem prescurtat (unităţile mici şi mijlocii).

Contul de profit şi pierdere care grupează veniturile şi cheltuielile pe tipuri de

activităţi (de exploatare, financiar ă şi extraordinar ă) permite determinarea a trei indicatori

par ţiali ai rentabilităţii:

- rezultatul exploatării;

- rezultatul financiar;

- rezultatul extraordinar.

De asemenea, contul de profit şi pierdere permite determinarea indicatorului global

de rentabilitate: rezultatul exerciţiului financiar (înainte şi după impozitare).

În practica franceză, întreprinderile au obligaţia de a elabora „Tabloul

soldurilor intermediare de gestiune“, care constituie o sursă suplimentar ă de informaţii

pentru determinarea şi analiza rezultatelor pe diferite trepte ale formării lor. În realitate,

tabloul soldurilor intermediare de gestiune constituie o altă variantă de prezentare a contului

de rezultate. El propune, un alt mod de grupare a veniturilor şi a cheltuielilor, precum şi

evidenţierea mecanismului de formare a principalilor indicatori de rezultate şi rentabilitate.

Normele metodologice româneşti nu fac referire la aceste solduri şi evident, nu fac

precizări privind determinarea lor.Tabloul Tabloul soldurilor intermediare de gestiune“SIDG”

Venituri Cheltuieli Sold intermediar de gestiune

1 2 3=1-2

Producția vândută

Venituri din vânzarea

mărfurilor

-Reduceri comerciale

acordate

Venituri din subvenții

de exploatare

aferente cifrei de afaceri

nete

Cifra de afaceri netă

Vânzări de mărfuri Cheltuieli privind mărfurile Marja comercială

79




1 2 3=1-2



mărfurilor


acordate


de exploatare


nete


Producţia vândută

Producţia stocată

Producţia imobilizată

- Producţia exerciţiului

Producţia exerciţiului

Marja comercială

Consumuri provenind de la

ter ţi

Valoarea adăugată

Valoarea adăugată


de exploatare

aferente CAn

Impozite, taxe şi vărsăminte

asimilate

Cheltuieli cu personalul

Rezultatul brut al

exploatării

Rezultatul brut al

exploatării

Venituri din

provizioanele aferente

exploatării

Alte venituri din

exploatare

Amortizări şi provizioane

Alte cheltuieli pentru

exploatare

Rezultatul exploatării

Rezultatul exploatării

Venituri financiare

Cheltuieli financiare Rezultatul curent

Venituri extraordinare Cheltuieli extraordinare Rezultatul extraordinar

80




1 2 3=1-2



mărfurilor


acordate


de exploatare


nete


Rezultatul curent

Rezultatul extraordinar

Impozitul pe profit

Alte impozite neprezentate la

elementele de mai sus

Rezultatul net al

exerciţiului financiar

7.2. Analiza soldurilor intermediare de gestiune în termeni de rezultate

Analiza performanţelor financiare pe baza indicatorilor de activitate (cifra de afaceri,

producţia exerciţiului, valoarea adăugată şi marja comercială), dau o imagine globală asupra

rezultatelor şi performanţelor unei întreprinderi.

Analiza cifrei de afaceri

Cifra de afaceri poate fi abordată ca cifr ă de afaceri totală, cifr ă de afaceri medie,

cifr ă de afaceri marginală, cifr ă de afaceri critică.Cifra deafaceri

Cifra de afaceri totală (CA) reprezintă volumul total al afacerilor unei firme,

evaluate la preţurile pieţei. Potrivit Legii Contabilităţii 82/1991, cifra de afaceri reprezintă

totalul veniturilor realizate de o întreprindere din vânzarea produselor, mărfurilor, executarea

de lucr ări sau prestarea de servicii.

CA = V

Venituri Încasări şi Cheltuielile Plăţi

Potrivit OMFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme

cu directivele europene, cifra de afaceri netă cuprinde sumele rezultate din vânzarea de

produse şi furnizarea de servicii care se înscriu în activitatea curentă a entităţii, după

deducerea reducerilor comerciale şi a TVA-ului, precum şi a altor taxe legate direct de cifra

de afaceri.

81



Cifra de afaceri medie ( CA ) reflectă preţul sau tariful mediu realizat pe unitatea de

produs sau serviciu.

Q

CACA

unde: Q reprezintă volumul fizic al vânzărilor.Cifra de afaceri marginală (CAm) exprimă variaţia veniturilor unei firme ( CA )

generată de creşterea sau scăderea cu o unitate a cantităţii vândute ( ).Q

Q

CACAm

Cifra de afaceri critică (CAmin) reprezintă acel nivel al vânzărilor la care se asigur ă

acoperirea cheltuielilor, pragul de la care firma începe sa producă profit:

100.R 100

ChCAchv

F

min

unde: ChF reprezintă suma cheltuielilor fixe

chvR – rata medie a cheltuielilor variabile

Principalele probleme ale analizei cifrei de afaceri sunt:

a) Analiza dinamicii cifrei de afaceri

b) Analiza structurii cifrei de afaceri

c) Analiza factorilor determinanţi ai cifrei de afaceri

a) Analiza dinamicii cifrei de afaceri se face pe baza cifrei de afaceri totale în

mărimi absolute sau în mărimi relative (ritmurile de creştere cu bază fixă, cu bază în lanţ şi

ritmul mediu anual de creştere). Mărimile absolute caracterizează evoluţia cifrei de afaceri la

modul cel mai general. Mărimile relative arată propor ţia de creştere a cifrei de afaceri faţă de

o anumită bază de comparaţie. Examinarea lor pe mai multe exerciţii permite stabilirea

tendinţei activităţii întreprinderii: creştere puternică sau slabă, stabilitate, regresie lentă sau

rapidă.

b) Analiza structurii cifrei de afaceri are ca obiectiv identificarea variaţiilor

înregistrate pe diverse trepte structurale (tip de activitate, sector de activitate, grupe de

produse, produse, referinţe, secţii, unităţi şi tipuri de unităţi, categorii de clientelă, etc.),

explicarea acestor variaţii şi a implicaţiilor lor asupra rezultatelor economico-financiare ale

întreprinderii.

Metodologic, analiza se bazează pe mărimile relative de structur ă.

82




Care este diferenţa dintre venituri şi încasări, respectiv dintre chletuieli şi plăţi? (vezi pag.

81)

c) Analiza factorilor determinanţi ai cifrei de afaceri

Cifra de afaceri este influenţată de o multitudine de factori: interni/externi,

direcţi/indirecţi, dependenţi/independenţi, cantitativi/de structur ă/calitativi, etc.

Sarcina analizei este de a identifica aceşti factori, de a stabili relaţiile de cauzalitate

dintre ei şi de a măsura influenţa exercitată de fiecare dintre aceştia.

Principalele modele de analiz ă a CA:

1. Modelul care arat ă leg ătura dintre cifra de afaceri şi poten ţ ialul uman:

CA = Ns*Wa CA 1. Ns

2. Wa

CA = Ns*z*Wz CA 1. Ns

2. z

3. Wz

CA = Ns*z*h*Wh CA 1. Ns

2. z

3. h

4. Wz

unde: Ns reprezintă numărul de salariaţi;

z – numărul de zile lucrate;

h – durata zilei de muncă (ore);

aW - productivitatea medie anuală;

83



zW - productivitatea medie zilnică;

hW - productivitatea medie orar ă.

2. Modelul care arat ă leg ătura dintre cifra de afaceri şi gradul de înzestrare tehnică a

muncii (Gîthm ):

CA = Ns* Ns F *

F CA CA 1. Ns

2. Githm

3. Ef

CA = Ns* Ns

F *

F

Fa*

Fa

CA CA 1. Ns

2. Githm

3. s

4. ef

unde: Gîthm reprezintă gradul de înzestrare tehnică a muncii;

s - ponderea mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe

Ef - eficienţa utilizării mijloacelor fixe

ef - eficienţa utilizării mijloacelor fixe active

3. Modelul care arat ă leg ătura dintre cifra de afaceri şi gradul de asigurare cu mărfuri

a lucr ătorilor:

CA = Ns* Ns

Smf *

Smf

CA CA 1. Ns

2. Gimf

3. Vmf

Unde : Gîmf reprezintă gradul de înzestrare cu mărfuri a lucr ătorilor

Vmf - viteza de rotaţie a mărfurilor.

4. Modelul care arat ă leg ătura dintre cifra de afaceri şi pre ţ ul de vânzare:

84



Într-o primă abordare se poate analiza raportul cifr ă de afaceri – preţ pe baza relaţiei

funcţionale:

CA = f(qxp)

unde: q reprezintă volumul fizic al vânzărilor;

p – preţul de vânzare unitar.

4.1. la nivel de produs nediferenţiat pe clase de calitate, explicarea factorială a

variaţiei vânzărilor se face astfel:

CA = q p CA 1. q

2. p

4.2. Pentru întreprinderile care comercializează o gamă diversificată de produse, cu

preţuri individuale ce variază în limite foarte largi, relaţia de calcul şi analiză a cifrei de

afaceri este:

CA =

n

iii pq

1CA 1. ii g q

2. i p

CA ii g q , = =CAR – CA0

n

iii

n

iioi pq pq

100

11

i p = =CA1 - CAR

n

iii

n

iii pq pq

101

111

În astfel de cazuri, se dă fie i p fie iq (i p indicele preţului, respectiv iq indicele

volumului fizic al vânzărilor pe diverse structuri implicate în calcul şi analiză : produse,

grupe de produse);

i p =0

1

p

p p0 =

pi

p1

CAR = CAR =

n

iii pq

101

n

i p

ii

i

pq

1

11

iq =0

1

q

q q1 = iq q0

CAR = CAR =

n

iii pq

101

n

iqii i pq

100

85



4.3. Pentru întreprinderile care comercializează produse omogene, la care se pot

stabili indicatori totalizatori:

CA = Q p , unde Q = sumă de cantităţi (q), iar p = preţ mediu calculat

= CA1 – CA0 = Q1CA1 p – Q0 0 p 1.CA Q

2. i g

3. i p

În acest caz, variaţia vânzărilor se poate explica, fie cu ajutorul procedeului direct

PD (modificarea structurii se reflectă cu ajutorul factorului cantitativ), fie cu ajutorul

procedeului indirect PI (modificarea structurii se reflectă cu ajutorul factorului calitativ):

1. = (Q1 –Q0)QCA 0 p

PD: 2. = - Q1iCA g

n

iii pq

101 0 p

CA/Q1, g1, p0 CA/Q1, g0, p0

PI: 2. = Q1(iCA g

10001 ii p g

-100

00 ii p g ) = Q1(

R p - 0 p )

R p = preţ mediu recalculat

PD: 3. = Q1iCA p

1 p -

n

iii pq

101

PI: 3. = Q1(iCA p

10011 ii p g

-100

01 ii p g ) = Q1( 1 p - R p )


UPROM SA este o întreprindere de proiectare, producţie şi comercializare de utilaj

petrolier, minier şi armături industriale care a obţinut următorii indicatori:

Nr.

crt.Indicatori

Anul N-1

(0)

Anul N

(1)

1. Cifra de afaceri netă (lei) 335.386 585.610

2. Producţia exerciţiului (lei) 438.256 574.856

86



3. Valoarea adăugată (lei) 195.244 291.534

4. Cheltuieli cu personalul (lei) 171.359 214.024

5. Număr total de salariaţi 1.927 1.776

6. Număr mediu de zile lucrate de un salariat

(zile)290 285

7. Durata zilei de muncă (ore) 8 8

8. Număr mediu de ore lucrate de un salariat

(ore)2.320 2.280

9. Imobilizări corporale (lei) 289.068 268.449

10. Stocuri (lei) 114.247 142.610

11. Rezultatul din exploatare (lei) 97.984 20.970

Analizaţi cifra de afaceri pe baza modelelor de analiză pentru care dispuneţi deinformaţii.


Analiza producţiei exerciţiuluiProducţia

exerciţiului Producţia exerciţiului (Qex) reprezintă bunurile şi serviciile produse de o

întreprindere în cursul unui exerciţiu financiar.

Ca expresie a activităţii globale, producţia exerciţiului se obţine prin însumarea

următoarelor componente:Qex = Qv + Qs + Qi

unde, Qv reprezintă producţia vândută;

Qs – producţia stocată;

Qi – producţia imobilizată.

87



Producţia vândută reprezintă totalitatea bunurilor şi serviciilor vândute clienţilor,

evaluată la preţul de vânzare.

Producţia stocată Qs se calculează : Qs = Sf - Si

Dacă Sf – Si < 0 atunci Sf < Si, are loc sporirea vânzărilor respectiv comercializarea

unei păr ţi din producţia aflată în stoc (destocare).

Dacă Sf – Si > 0 atunci Sf > Si, are loc stocarea producţiei.

Producţia stocată se evaluează la costul de producţie.

Producţia imobilizată reprezintă producţia de active imobilizate realizate de

întreprindere pentru ea însăşi, şi este evaluată la cost de producţie. Prin urmare, producţia

exerciţiului este un indicator eterogen din punct de vedere al modului de evaluare a

componentelor sale.

Problemele analizei producţiei exerciţiului şi metodologia de investigare sunt identice

cu cele prezentate la cifra de afaceri.

Analiza valorii adăugate

Valoarea adăugată reprezintă bogăţia creată de întreprindere peste valoarea

consumurilor provenind de la ter ţi.Valoareaadăugată

Valoarea ad ăugat ă se poate determina prin două metode:

- Metoda substractivă (metoda diferenţelor).

- Metoda aditivă (însumare).

După metoda diferenţelor, valoarea adăugată se determină pe baza relaţiei:

VA = CA – Ci

Consumurile intermediare (CI), reprezintă consumurile provenite de la ter ţi: materii

prime, materiale, energie electrică, apă, combustibil, prestări servicii etc.

Determinarea în practică a valorii adăugate după această metodă este dificil de

realizat, deoarece consumurile provenind de la ter ţi se refer ă nu numai la producţia vândută

(CA), ci la producţia totală a întreprinderii. Prin urmare, ar fi mai indicată relaţia:

VA = Qex – Ci

În analiza valorii adăugate, pe lângă mărimile absolute (valoarea adăugată în mărime

absolută, calculată şi analizată mai sus) şi mărimile relative (ratele valorii adăugate). Dintre

ratele valorii adăugate, cele mai frecvent utilizate în teoria şi practica economică sunt:

a) Rata varia ţ iei valorii ad ăugate, care permite aprecieri cu un plus de precizie,

asupra creşterii sau regresiei activităţii:

88



100VA

VAVAR

0

01v

De aceea această rată este denumită în literatura economică „rata de creştere a

întreprinderii“.

b) Rata valorii ad ăugate (gradului de integrare a activit ăţ ii):

100CA

VAR

Acest indicator este o expresie a productivităţii globale, a bogăţiei create la un anumit

nivel de activitate.

Valoarea adăugată este şi expresia bogăţiei create de întreprindere, bogăţie ce se

repartizează între cinci parteneri: personalul, statul, creditorii financiari, acţionarii,

întreprinderea.

După metoda aditivă, valoarea adăugată presupune însumarea următoarelor

elemente:

salarii şi cheltuielile sociale aferente (reprezentând remunerarea factorului muncă);

dobânzi ( ca remunerare a creditorilor financiari);

impozite, taxe, vărsăminte asimilate (remunerarea statului);

amortizări ( ca remunerare a factorului tehnic);

dividende (ca remunerare a acţionarilor);

rezultatul net (ca remunerare a întreprinderii).

Valoarea adăugată poate fi analizată pe baza ratelor de remunerare a partenerilor

sociali:

R de remunerare a salariaţilor = 100 xVA

Chpersonal

R de remunerare a creditorilor financiari = 100 xVA

Dobanzi

R de remunerare a statului = 100

minvar Im

xVA

asimilatete sataxe pozite

R de remunerare a capitalului tehnic = 100 xVA

Amortizare

R de remunerare a acţionarilor = 100 xVA

Dividende

R de remunerare a întreprinderii = 100 xVA

are Autofinant

89



Autofinanţare = amortizări şi provizioane + profit net nedistribuit

Valoarea adăugată poate fi analizată şi prin metoda abaterilor:

VA = CA x ∆VA 1.∆CA RCA

2. 2.1.∆gi RVA

2.2. ∆ r VAi

= RVA

100 r VAi

x gi

Pentru ca aceste rate ale valorii adăugate să fie utile în procesul de decizie, se impune

raportarea lor la ratele similare ale unor întreprinderi comparabile, precum şi la valoarea

ratelor sectoriale. Făr ă să se constituie un instrument exhaustiv, analiza valorii adăugate

prezintă interes pentru orice întreprindere, indiferent de domeniul de activitate, deoarece

permite evaluarea performanţelor, a eficienţei folosirii factorilor de producţie, a politicii

comerciale.


Pe baza datelor din tabelul de la pagina 86, calculaţi abaterea producţiei exerciţiului,

respectiv a ratei de remunerare a personalului.

(Rezolvare: vezi pag. 93)

Analiza marjei comerciale

De regulă, conceptul de marjă comercială se calculează pentru întreprinderile din sfera

distribuţiei pe baza relaţiei:Marja

comercială Mjc = CA – Ccmfv = CA – (Ccmf + ca + ∆S)

90



Unde: Ccmfv reprezintă costul de cumpărare al mărfurilor vândute

Ccmf - costul de cumpărare al mărfurilor

ca – cheltuieli asociate

∆S (variaţia stocurilor de mărfuri) = Si – Sf

Dacă ∆S < 0 atunci Si < Sf , o parte din mărfurile aprovizionate pe parcursul perioadei

au r ămas în stoc. Aceasta poate fi o situaţie normală dacă aprovizionarea s-a f ăcut spre

sfâr şitul perioadei sau poate fi semnalul că mărfurile aprovizionate nu mai corespund

structurii şi momentului de manifestare a cererii.

Dacă ∆S > 0 atunci Si > Sf , a avut loc un proces de destocare, mărfurile aflate la

începutul perioadei au fost vândute.

Marja comercială se poate analiza şi pe baza relaţiei:

Mjc = CA x100

1 x Mjc R

∆Mjc 1.∆CA

2. 2.1 ∆gi R Mjc

2.2. ∆r mjc

7.3. Analiza soldurilor intermediare de gestiune în termeni de rentabilitate

Rezultatul brut al exploatării ste primul sold intermediar de gestiune cu semnificaţieîn termeni de rentabilitate, acest indicator mai este denumit şi marja brută a exploatării.

Mărimea lui este independentă de politica de amortizări şi provizioane, de politica financiar ă

a întreprinderii, dar este direct influenţat de politica de salarizare a întreprinderii. Este un

indicator util în analiza comparativă a rezultatelor unor întreprinderi care practică sisteme de

amortizare diferite, datorită faptului că nu ia în considerare cheltuielile cu amortizările şi

provizioanele. Din punct de vedere financiar acest indicator, prezintă un interes deosebit

deoarece operează cu fluxurile de numerar, şi de aceea el se mai numeşte cash-flow-ul din

exploatare.

Rezultatulbrut al

exploatării

RBE = VM din expl. – CHM din expl.

Rezultatul exploatării caracterizează performanţele comerciale şi financiare ale unei

întreprinderi, independent de politica financiar ă şi fiscală. Spre deosebire de RBE, acest sold

ţine cont de politica de amortizare şi de constituire a provizioanelor. Rezultatul exploatării se

poate calcula şi direct, ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile aferente exploatării:

Rezultatulexploatării

91



Rezultatul exploatării se poate calcula şi direct, ca diferenţă între veniturile şi

cheltuielile aferente exploatării:

RE = VE – ChE

Acest indicator are cea mai mare pondere în rezultatul final al unei întreprinderi, ceea

ce impune o investigaţie complexă a factorilor de influenţă şi a cauzelor acţiunii lor.

Rezultatul financiar este dependent de politica financiar ă a întreprinderii, se

calculează direct, ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile financiare:Rezultatul

RE = VF – ChFfinanciar

Rezultatul curent reprezintă rezultatul obţinut din operaţiunile normale, obişnuite

ale întreprinderii, nu ia în considerare elementele extraordinare. Acest indicator, determinat

prin luarea în considerare a elementelor financiare, permite aprecierea impactului politicii

financiare a întreprinderii asupra rentabilităţii. RC elimină distorsiunile generate de

modalităţile de impozitare, deoarece este calculat independent de politica fiscală.

Rezultatulcurent

Rezultatul extraordinar permite măsurarea influenţei elementelor extraordinare în

formarea rezultatului global al unei întreprinderi, se calculează direct ca diferenţă între

veniturile şi cheltuielile extraordinare:Rezultatul

extraordinar

RExtraordinar = VExtraordinare – ChExtraordinare

Rezultatul net al exerciţiului financiar corespunde sintezei rezultatului curent şi

extraordinar, corectat cu impozitul pe profit.

Rnet= RC+RExtraordinar – (Impozitul pe profit+ Alte impozite care nu apar în

elementele de mai sus)

Analiza performanţelor unei întreprinderii prin prisma rezultatului net este, adesea,

puţin semnificativă deoarece ia în considerare elementele extraordinare şi impozitul pe profit.

Aprecierea efortului real al firmei, a potenţelor şi dificultăţilor acesteia necesită investigarea

rezultatului exploatării, a condiţiilor de formare şi a factorilor de acţiune determinanţi.

Rezultatul exploatării este determinat de: factorii intrinseci ai activităţii de exploatare; de

alegerea contabilă în materie de sisteme de amortizare, evaluare a stocurilor, constituire de

provizioane, calculaţie a costurilor, etc. Analistul trebuie să identifice cele două categorii de

cauze, pentru a putea formula recomandări fiabile optimizării consumurilor de resurse.

Rezultatulnet al

Exerciţiuluifinanciar

92



Analiza performantelor întreprinderii cu ajutorul SIDG ofer ă indicii cu privire la

modul în care este creată, respectiv transformată valoarea în cadrul întreprinderii, şi astfel se

pot identifica problemele de management sau chiar de strategie a întreprinderii.


Care este diferenţa dintre rezultatul brut al exploatării şi rezultatul exploatării?


Rezolvare Tema de autoevaluare nr. 2

Creşterea cifrei de afaceri cu 250.224 lei (=585.610 – 335.386), în perioada curentă

faţă de perioada precedentă a fost determinată de:

1. Influenţa numărului de salariaţi, astfel:

= (Ns1 – Ns0) x = (1.776 - 1.927) x 174,05 = - 26.282 lei Ns

0aW Scăderea numărului de salariaţi a determinat scăderea cifrei de afaceri cu 26.274 lei (aspect

nefavorabil pentru întreprindere) ;

2. Influenţa productivităţii anuale pe salariat, astfel:

0aW = Ns1 x ( - )= 1.776 x (329,74 – 174,05) = 276.506 lei

1aW

0aW

Creşterea eficienţei salariaţilor a a avut o influientă favorabilă asupra cifrei de afaceri, ducând

la creşterea acesteia cu 276.506 lei. Pe ansamblu situaţia financiar ă a întreprinerii este bună,

deoarece avem o creştere a cifrei de afaceri de 250.224 lei.


exO = Qex1 – Qex0 = 574.856 – 438.256 = + 136.600 lei

R r_sal = 1001

1 xVA

Chpersonal - 100

0

0 xVA

Chpersonal = 73,41% - 87,77% = - 14,36%

93



UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 8ANALIZA PERFORMANŢELOR FINANCIARE PE BAZA RATELOR DE

RENTABILIATE

Investigarea performanţelor prin metoda ratelor facilitează comparaţiile în timp şispaţiu, formularea raţionamentelor privind eficienţa utilizării resurselor şi eficacitatea acestor

consumuri, mărind astfel pertinenţa analizei şi deciziei.

Pentru analiza rentabilităţii prin metoda ratelor, se foloseşte un sistem de rate

construite prin implicarea, în calitate de efect a unui sold intermediar de gestiune, la un flux

de activitate sau la un stoc, în calitate de efort .

Cele mai utilizate rate de rentabilitate în teoria şi practica internaţională sunt:

Ratele derentabilitate

rata rentabilităţii comerciale

rata rentabilităţii economice rata rentabilităţii financiare

rata rentabilităţii cheltuielilor (resurselor consumate)

8.1. Analiza ratei rentabilităţii comerciale

Rata rentabilităţii comerciale caracterizează eficienţa politicii comerciale (a

procesului de aprovizionare, stocare şi vânzare) şi mai ales a politicii de preţuri practicate în

întreprindere. În concordanţă cu obiectivele analizei şi sfera de investigare, acest indicator

poate fi determinat prin implicarea în calitate de „efect“ a rezultatului brut al exploatării, arezultatului exploatării sau a rezultatului exerciţiului. În mod corespunzător, cifra de afaceri

implicată vizează activitatea curentă de exploatare:

100;100;100 CA

R Rrespectiv

CA

RE R

CA

RBE R nex

cce

Indiferent de modalitatea de calcul, scopul analizei este de a explica factorial

evoluţia acestui indicator, de a-i stabili tendinţa. Creşterea ratei rentabilităţii comerciale

aferente activităţii de exploatare faţă de o anumită bază de referinţă reflectă o stare pozitivă şiare loc atunci când indicii indicatorilor absoluţi ai rentabilităţii devansează indicele cifrei de

afaceri.

Principalele rezerve de creştere a ratei rentabilităţii comerciale vizează: sporirea

vânzărilor, creşterea puterii de negociere a întreprinderii cu furnizorii şi obţinerea unor

preţuri de achiziţie avantajoase, ameliorarea structurii vânzărilor în sensul creşterii ponderii

Ratarentabilităţiicomerciale

94



celor cu o marjă comercială individuală mai mare, accelerarea rotaţiei stocurilor, optimizarea

cheltuielilor, maximizarea preţurilor de vânzare etc.

8.2. Analiza ratei rentabilităţii economice

Rata rentabilităţii economice măsoar ă performanţele activului total al întreprinderii, pornind de la un rezultat economic (RBE, RE) şi ansamblul mijloacelor utilizate:

100A

RER sau;100

A

RBER

te

te

Pentru o mai riguroasă corelare a efectului (rezultatul exploatării) cu indicatorul

efort corespunzător, analiştii propun determinarea ratei rentabilităţii capitalului economic

după relaţia:

lexpe A

RER

unde: Aexpl reprezintă suma activelor de exploatare.

Astfel definită, rata rentabilităţii economice este independentă de mecanismul de

finanţare, de presiunea fiscală, precum şi de fluxurile extraordinare. În ceea ce priveşte

tehnica de analiză, în teoria economică se utilizează frecvent descompunerea în aşa zisele rate

explicative. Astfel, rata rentabilităţii economice apare, de regulă, ca un produs între o rată de

rotaţie şi o rată a marjei:

100.CA

RE

A

CA100.

A

RER

tte

Sporirea rentabilităţii economice se poate realiza, fie pe seama acceler ării rotaţiei

activelor totale, fie prin creşterea ratei rentabilităţii comerciale.

8.3. Analiza ratei rentabilităţii financiare

Rentabilitatea financiar ă este un indicator prin prisma căruia posesorii de capital

apreciază eficienţa investiţiilor lor, respectiv oportunitatea menţinerii acestora. Pentru

Ratarentabilităţiieconomice

Ratarentabilităţii

financiare

95



manageri, rentabilitatea financiar ă reprezintă un obiectiv fundamental, o condiţie esenţială a

strategiei lor de menţinere a puterii.

Rentabilitatea financiar ă se calculează sub două forme:

- rentabilitatea financiar ă a capitalului propriu:

100Cpr

R R nex

f

- rentabilitatea financiar ă a capitalului permanent:

100'

CP

R R b

f

unde: R’ b reprezintă rezultatul înaintea scăderii dobânzilor şi a impozitului pe profit (EBIT)

Analiza ratei rentabilităţii financiare a capitalului propriu se face prin descompunerea

în rate explicative după sistemele:

100100 CA

R

Cpr

CA

Cpr

R R nexnex

f

unde: Cpr reprezintă capitalul propriu;

100CA

Rnex - rata rentabilităţii comerciale;

Cpr

CA - rata de rotaţie a capitalului propriu.

În această abordare este evidenţiată dependenţa rentabilităţii financiare de condiţiile

de exploatare. Sporirea cifrei de afaceri constituie premisa creşterii marjei brute a exploatării,

a reducerii relative a cheltuielilor, a creşterii rezultatului net – bază de calcul a rentabilităţii

financiare.

100C

A

A

R 100C

R

pr

t

t

e

pr

e

Având în vedere că At=Pt relaţia de mai sus se poate scrie:

96



100C

P.

A

CA.

CA

RBE.

RBE

R 100

C

R

sau

100C

A

A

R 100

C

R

pr

t

t

e

pr

e

pr

t

t

e

pr

e

unde:RBE

R e reprezintă raportul dintre rezultatul exerciţiului şi rezultatul brut al exploatării;

CA

RBE- rata marjei brute a exploatării;

tA

CA- rotaţia (eficienţa) activului total;

pr

t

C

P- rata structurii financiare

Între rentabilitatea financiar ă şi primele trei variabile din acest model există o relaţie

directă. În ceea ce priveşte efectul structurii financiare, influenţa este diferită de la caz la caz,

în funcţie de raportul dintre rentabilitatea economică şi rata dobânzii.

Rentabilitatea financiar ă constituie principalul indicator privind performanţele

întreprinderii, care depinde de justeţea politicii comerciale (rentabilitatea comercială), de

eficienţa capitalului angajat (rentabilitatea economică) şi de politica financiar ă a acesteia.

8.4. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate

Rentabilitatea resurselor consumate se calculează prin raportarea unui rezultat par ţial

la consumul de resurse implicat în obţinerea lui, astfel:

100

100

ChE

RE R

sauCht

R R

rc

nexrc

unde: Cht reprezintă cheltuielile totale;

ChE - cheltuielile de exploatare;

Ratarentabilităţii

resurselorconsumate

97



Astfel, pentru orice tip de întreprindere, analiza poate fi aprofundată pe baza

modelului de mai jos, care face legătura între structura consumurilor de resurse, eficienţa

alocării lor şi rentabilitate:

100

ChCA

1

Ch

CA1

CA

RE

100ChCh

RER

100

Ch

CA1

Ch

CA1

CA

RE

100ChCh

RER

Fv

Fv

rc

pm

pm

rc

unde: Chm reprezintă cheltuielile materiale;

Ch p – cheltuielile cu personalul;

Chv – cheltuielile variabile;

ChF – cheltuielile fixe;

CA/Chm, CA/Ch p, CA/Chv, CA/ChF – reprezintă eficienţa cheltuielilor exprimată prin cifra de

afaceri la 1 leu cheltuieli (materiale etc.)Toate aceste rate sunt extrem de importante în aprecierea rentabilit ăţ ii

întreprinderii. Interpretarea lor trebuie f ăcut ă cu pruden ţă , datorit ă inexisten ţ ei unor rate de

referin ţă. Concluziile unei astfel de analize sunt semnificative în cazul unei compara ţ ii între

întreprinderile aceluia şi sector sau între ratele cronologice realizate de aceea şi

întreprindere.


Calculaţi abaterea ratelor de rentabilitate pe baza datelor din tabelul de la pag. 86 (vezirezolvare pag. 99)

98




∆ %64,25%22,29%58,31001000

0

1

1 CA

RE

CA

RE Rc

Pentru celelalte rate de rentabilitate nu avem datele necesare calculării acestora, prin

urmare nu putem calcula abaterilor lor.


1. Maria NICULESCU, Diagnostic financiar-vol.2, Ed. Economică, Bucureşti,

2005;

2. Maria NICULESCU, Cornelia NAICU, Maria TOMA, Caiet de lucr ări

aplicative, Ed. Economică, Bucureşti, 2003;

3. OMFP nr 3055/2009 privind Reglementările contabile conforme cu directivele

europene.

99



MODUL V

ANALIZA POZITIEI FINANCIARE SI A ECHILIBRULUIFINANCIAR

1. Cuprins2. Obiectiv general3. Obiective operaţionale4. Dezvoltarea temei5. Bibliografie selectivă

Cuprins UI 9. Analiza bilanţul patrimonial

= 2 ore

UI 10. Analiza bilanţul funcţional

= 2 ore

Obiectiv general: Dobândirea de noţiuni şi concepte privindpoziţia financiară şi echilibrul financiar

Obiective operaţionale: Însuşirea instrumentelor (bilanţulpatrimonial, respectiv funcţional), a modelelor de analiză a poziţieifinanciare şi a echilibrului financiar.

100



UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 9

ANALIZA BILANŢULUI PATRIMONIAL

Analiza financiar ă pe bază de bilanţ are ca obiectiv formularea unei judecăţi de

valoare privind valoarea patrimonială, poziţia financiar ă, echilibrul financiar, respectiv

„sănătatea” întreprinderii. Informaţiile oferite de analiza bilanţului sunt utile pentru

determinarea valorii patrimoniale a întreprinderii (anticiparea capacităţii întreprinderii de a

atrage noi investitori), pentru evaluarea globală a solvabilităţii (a capacităţii întreprinderii de

a-şi onora angajamentele financiare la scadenţă).

Analiza pe baza bilanţului contabil nu este suficient de edificatoare deoarece bilanţul

contabil nu pune la dispoziţie mărimile agregate necesare analizei.

În practica internaţională se procedează la elaborarea bilanţului, numit suport al

analizei. Elaborarea bilanţului – suport al analizei – se face în mai multe variante, dintre care

cele mai utilizate sunt:

versiunea patrimonială;

versiunea funcţională.

Legislaţia românească nu face nici un fel de precizări cu privire la aceste instrumente

ale analizei financiare (bilanţul patrimonial, bilanţul funcţional), dar cabinetele de consultanţă

le utilizează în mod curent.

9.1. Bilanţul patrimonial – instrument al analizei financiareAnaliza situaţiei financiare pe baza bilanţului patrimonial, prezintă interes pentru

acţionari (care sunt proprietarii întreprinderii şi care caută să cunoască valoarea patrimoniului

lor) şi creditori (pentru care patrimoniul întreprinderii reprezintă garanţia realizării drepturilor

lor). În optica patrimonială, posturile de activ şi de pasiv sunt luate în calcul la valoarea lor

netă.

Pentru analiza patrimonială se parcurg două etape:

a) elaborarea bilanţului patrimonial;

b) analiza propriu-zisă a situaţiei financiare pe baza bilanţului patrimonial.

a) Elaborarea bilanţului patrimonial necesită parcurgerea următoarelor etape

obligatorii:

a.1. tratarea anumitor posturi ale bilanţului contabil, respectiv a unor elemente din

afara bilanţului;

a.2. regruparea posturilor de activ şi de pasiv, într-o optică patrimonială.

a.1. Tratarea diferitelor elemente patrimoniale presupune:

Bilanţulpatrimonial

101



tratarea nonvalorilor: nonvalorile sunt considerate elemente patrimoniale

înscrise în activul bilanţului, care în termeni de lichiditate, nu au nici o valoare, în sensul c ă

ele nu pot da naştere unui flux de numerar. Ele sunt înregistrate în bilanţul contabil din

motive legate de tehnica înregistr ărilor contabile, având în accepţiunea patrimonială

caracterul de active fictive. Părerile specialiştilor cu privire la nonvalori nu sunt unanime, dar

majoritatea consider ă nonvalori următoarele elemente:

- cheltuielile de constituire – ca element al imobilizărilor necorporale sunt considerate active

f ăr ă valoare deoarece acestea sunt înregistrate la imobilizări necorporale din raţionamente

contabile şi anume: de repartizare a efectului lor pe o perioadă mai mare de timp pentru a nu

afecta prea mult rezultatul perioadei în care s-au efectuat (în mod normal, cheltuielile de

constituire, ca orice cheltuială ar trebui să fie înregistrate în „Contul de profit şi pierdere”);

- cheltuielile de dezvoltare (din aceleaşi raţionamente contabile);

- cheltuielile înregistrate în avans (din aceleaşi raţionamente contabile).

În măsura în care se scot din activ aceste elemente, se impune corectarea

corespunzătoare a pasivului pentru a asigura echilibrul bilanţier. Ca regulă generală de

corectare, se urmăreşte modificarea în sensul scăderii posturilor de pasiv care au reprezentat

sursa de finanţare a activelor respective (adică diminuarea capitalurilor proprii).

Reevaluarea diferitelor posturi din bilanţ la valoarea de piaţă – diferite

elemente de activ (terenuri, clădiri, utilaje, stocuri) pot avea o valoare de piaţă diferită de cea

înregistrată în bilanţul contabil.

Prin urmare, în bilanţul patrimonial se iau în considerare valorile de piaţă ale

diferitelor elemente patrimoniale. În mod corespunzător, în pasiv se procedează la corectarea,

în plus sau în minus a surselor de finanţare corespunzătoare (tot capitaluri proprii).

Pentru desf ăşurarea activităţii, întreprinderea poate utiliza şi o serie de imobilizări

procurate în sistem de leasing operaţional, iar aceste mijloace nu sunt înregistrate în bilanţul

contabil deoarece nu sunt în proprietatea întreprinderii. Tratarea mijloacelor deţinute în

leasing se face diferit, în funcţie de optica analistului. Dacă evaluarea se face într-o optică

lichidativă, aceste active nu sunt luate în calcul. Dacă ne situăm într-o optică de continuare a

activităţii, se impune integrarea acestor mijloace deţinute în leasing operaţional în

patrimoniul întreprinderii astfel:

- în activ se înregistrează mijloacele deţinute în leasing operaţional la valoarea netă (la active

imobilizate);

- în pasiv se majorează cu aceeaşi sumă datoriile pe termen lung.

O altă situaţie este cea a efectelor scontate neajunse la scadenţă şi anume, analiştii

financiari consider ă că până la scadenţă, aceste creanţe trebuie să fie considerate ca

102



apar ţinând întreprinderi, deci reintegrate ca active circulante, iar în pasiv, pentru asigurarea

echilibrului financiar, se măreşte suma creditelor pe termen scurt.

De asemenea se procedează la deducerea din activ şi pasiv a capitalului subscris şi

nevărsat.

În bilanţul patrimonial, pe lângă modificările generate de mişcarea activelor, este

necesar să se procedeze şi la corectarea numai a anumitor posturi de pasiv:

- se majorează datoriile pe termen scurt şi se diminuează capitalurile proprii cu dividendele

de plată;

- integrarea în bilanţ a unor plusuri de valoare, provizioanele şi subvenţiile pentru investiţii

virate la venituri, generează o datorie fiscală. Pentru evidenţierea acestei datorii fiscale, se

procedează astfel: se majorează datoriile pe termen scurt şi se diminuează capitalurile proprii.

a.2. Regruparea posturilor de activ şi de pasiv într-o optică patrimonial ă – după

tratarea posturilor din bilanţ se procedează la regruparea lor într-o optică patrimonială şi

anume:

- activele, în funcţie de lichiditate, în ordine crescătoare;

- pasivele, în funcţie de exigibilitate, în ordine descrescătoare.

Activele şi pasivele sunt grupate peste un an şi sub un an. Schematic, bilanţul

patrimonial se prezintă astfel:

BILAN Ţ PATRIMONIAL (VALOARE NET Ă )

-lei-

ACTIV PASIV

Imobilizări necorporale

Imobilizări corporale

Imobilizări financiare

Capitaluri proprii

Provizioane

Datorii pe termen lung

Active imobilizate > 1 an Capitaluri permanente >1 an

Stocuri

Creanţe

Investiţii financiare

Disponibilităţi

Datorii pe termen scurt

Active circulante <1 an Total datorii pe termen scurt <1 an

Total ACTIV Total PASIV

103



9.2. Analiza situaţiei financiare pe baza bilanţului patrimonial

Bilanţul patrimonial este utilizat în:

- analiza structurii patrimoniale a întreprinderii;

- determinarea valorii patrimoniale a întreprinderii;

- analiza riscului de faliment.

Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii are ca obiectiv stabilirea

raporturilor dintre diferitele elemente patrimoniale şi evidenţierea principalelor mutaţii

calitative în situaţia mijloacelor şi surselor, generate de schimbările interne şi de interacţiunea

cu mediul economico-social. Structura patrimonială a întreprinderii reprezintă ponderea

diferitelor elemente de activ, respectiv de pasiv, în totalul bilanţului.

Analizastructurii

patrimoniale

Factorii care generează modificarea structurii patrimoniale sunt:

natura sectorului de activitate;

natura relaţiilor întreprinderi cu clienţii şi furnizorii;

mărimea întreprinderii

strategia întreprinderii

factorii conjuncturali

factorii juridici.

Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii se realizează cu ajutorul mărimilor

absolute, a celor relative de structur ă şi a corelaţiilor cu dinamica şi structura activităţii.

Metoda ratelor constituie un instrument operaţional şi eficient al analizei financiare.

În ciuda simplităţii sale, această metodă furnizează indicaţii edificatoare privind situaţia

financiar ă a întreprinderii, mai ales în cazul analizelor comparative în timp şi spaţiu. Tabelul

de mai jos sintetizează principalele rate de structur ă de activ şi pasiv, utilizate în practica

întreprinderilor:

Rate de structură de activ Rate de bază Rate derivate Rate complementare

1.1 Rata imobilizărilornecorporale

100*AI/AT

INR IN

1.2.1 Gradul de uzur ă

100*intrare)deaIC(Valoare

cum.Amo.Ku

1. Rata activelorimobilizate

R AI = 100*AT

AI

1.2 Rata imobilizărilorcorporale

100*AI/AT

ICR IC

1.2.2 Eficienţă (rotaţie)

104



1000*AI/IC

CA/QexEf

1.2.3 Gradul de modernizare

100*AI/IC

iModernizar Km

1.2.4 Gradul de investiţie

100*AI/IC

InvestitiiKi

1.3 Rata imobilizărilorfinanciare

100*AI/AT

IFR IF

2.1.1 Durata medie de rotaţie astocurilor (zile)

360*Flux

SΔ

2.1.2 Viteza medie de rotaţie astocurilor (număr rotaţii)

2. Rata activelorcirculante

100*AT

ACR AC

2.1 Rata stocurilor

100*AC/AT

SR S

S

FluxV

2.2 Rata creanţelor

100*AC/AT

Cr R Cr

2.2.1 Durata medie de rotaţie acreanţelor comerciale (zile)

360*TVA)vCA(inclusi

Dcr

Clienti

2.3 Rata valorilor

disponibile

100/*AC/AT

VDR VD

Toate aceste rate reflectă aspecte privind patrimoniul economic al întreprinderii,

apartenenţa sectorială, natura activităţii şi mai puţin politica financiar ă a întreprinderii.

Rate de structură de pasiv Rate de bază Rate derivate Rate complementare

1. Rata stabilităţii

financiare100*

PT

CPR SF

2. Rata autonomieifinanciare

PT

CPr R AF >1/3

2.1 R AF la termen

5,0CP

CPr R AFT

2.1.1 Viteza de rotaţie acapitalurilor proprii (zile)

Pr

CA

C V

105



2.2 R AF la termen

1DTL

CPr R AFT

3.1 Rata îndator ării latermen

1

CPr

DTLR ÎT

3. Rata îndator ării globale

PT

DTR ÎG <1

3.2 Rata îndator ării latermen

5,0CP

DTLR ÎT

3.1.1 Durata medie de rotaţie adatoriilor comerciale (zile)

360*TVA)(inclusivCI FurnizoriDcf

Ratele de structur ă a pasivului permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii,

prin punerea în evidenţă a unor aspecte privind stabilitatea şi autonomia financiar ă a

întreprinderii.


Enumeraţi ratele de structur ă de bază de activ şi prezentaţi modalitatea lor de calcul.

(vezi pag. 104-106)

Determinarea valorii patrimoniale a întreprinderii

Valoarea întreprinderii este egală cu valoarea elementelor sale de activ, după

deducerea datoriilor. Problema principală o constituie determinarea valorii activelor.

Într-o serie de lucr ări de referinţă privind evaluarea întreprinderilor, patrimoniul net

este exprimat prin activul net contabil, stabilit după relaţiile:

(1)fictivActiv-totalActivrealActiv

totaleDatorii-realActivcontabilnetActiv

Valoareapatrimonială

106



Activele fictive sunt aşa cum s-a prezentat în capitolul anterior: elemente înscrise

în activul bilanţului, considerate f ăr ă valoare şi care nu pot fi negociate (cheltuieli de

constituire, cheltuieli de dezvoltare etc.). Mecanismul de determinare a activului net contabil

este sugerat şi de schema următoare:

În ceea ce priveşte evaluarea activelor, aceasta se poate face:

– la valoarea contabilă (istorică);

– la valoarea de înlocuire;

– la preţul pieţei.

Valoarea contabilă sau istorică este cea mai uzitată în practica evaluării şi

semnifică valoarea iniţială a unui bun la intrarea sa în patrimoniu.

Valoarea de înlocuire reprezintă preţul ce trebuie plătit pentru reproducerea

(înlocuirea şi reînnoirea) unui activ. Ipoteza înlocuirii identice este practic greu de realizat,

mai ales datorită evoluţiei tehnice.

Preţul pieţei se foloseşte în mod curent în cazul lichidării unor active şi reprezintă

preţul de vânzare pe piaţă al acestora la un moment dat.

Activul net contabil se poate determina şi după relaţia:

(2) Activ net contabil = Capital propriu - Activ fictiv

Activul net contabil reprezintă baza reală de negociere a întreprinderii.

Analiza riscului de faliment

Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor scadente

care rezultă fie din angajamente anterioare contractate, fie din operaţii curente a căror

realizare condiţionează continuarea activităţii, fie din prelevări obligatorii. Principalele

instrumente operaţionale la care recurge analiza patrimonială pentru investigarea riscului de

faliment sunt: fondul de rulment şi metoda ratelor. În accepţiunea patrimonială, activul şi

pasivul sunt formate din două mari mase:

Pasiv totalActiv total

CAPITALActiv fictiv

– o masă relativ permanentă (cu o durata > 1 an), formată din activul imobilizat (AI) şi

capitalul permanent (CP);

ACTIVREAL

PROPRIUACTIV NET

CONTABIL

DATORII

Analiza

riscul defaliment

107



– o masă mobilă (cu o durată < 1 an), alcătuită din activul circulant (AC) şi obligaţiile pe

termen scurt (DTS).

AIFR CP

AC DTS

Potrivit teoriei patrimoniale, o întreprindere este solvabilă dacă asigur ă echilibrul

maselor de aceeaşi durată, dacă respectă următoarele reguli financiare:

1. Activul imobilizat (AI) = Capital permanent (CP)

2. Activul circulant (AC) = Datorii pe termen scurt (DTS)

Respectare strictă a acestor ecuaţii de echilibru presupune o activitate f ăr ă întreruperi şi

de o regularitate perfectă în privinţa încasărilor şi plăţilor. Cu alte cuvinte, întreprinderea

trebuie să dispună la fiecare scadenţă a unei obligaţii de disponibilităţi suficiente pentru a le

achita. Realizarea practică a acestor cerinţe este dificilă deoarece activele (ca intr ări

potenţiale de fonduri) şi pasivele (ca ieşiri potenţiale de fonduri) sunt asimetrice din punct de

vedere al riscului. În timp ce exigibilitatea obligaţiilor pe termen scurt este certă,

transformarea activului în disponibilităţi este aleatoare, putând fi perturbată de o serie de

factori economici, financiari şi conjuncturali. Această asimetrie impune necesitatea

constituirii unei rezerve, a unei marje în măsur ă să facă faţă „neregularităţilor de scadenţă“,

cunoscută în teoria economică sub denumirea de fond de rulment patrimonial.

Fondul de rulment patrimonial poate fi definit:

a) pornind de la elementele cuprinse în partea superioar ă a bilanţului:

FR = CP – AI

Reluând secvenţial graficul anterior, obţinem:

AI

FR

CP

Prin urmare, fondul de rulment reprezintă acea parte din capitalul permanent care

depăşeşte valoarea activelor imobilizate nete şi poate fi afectată finanţării activelor circulante.

Comparaţia între cele două mărimi corespunde uneia din următoarele situaţii:

108



a.1. CP AI FR 0, în această situaţie capitalurile permanente permit să

finanţeze integral activele imobilizate şi o parte a activelor circulante.

a.2. CP AI FR 0, în acest caz capitalurile permanente nu sunt pentru a

finanţa integral activele imobilizate. Acestea trebuie să fie finanţate par ţial prin resurse pe

termen scurt, contrar principiului de finanţare: resursele permanente trebuie alocate pentru

utilizări permanente. Această situaţie generează un dezechilibru financiar, care trebuie

analizat în corelaţie cu specificul activităţii desf ăşurate de întreprinderea analizată.

a.3. CP = AI FR = 0, această situaţie puţin probabilă, exprimă o armonizare

deplină a structurii resurselor cu utilizarea acestora.

b) pornind de la elementele de la baza bilanţului:

FR = AC – DTS

FR

ACDTS

Deci fondul de rulment reprezintă excedentul activelor circulante peste valoarea

obligaţiilor pe termen scurt.

b.1. AC DTS FR 0

Se înregistrează un excedent de lichidităţi potenţiale pe termen scurt faţă de

exigibilitatea potenţială pe termen scurt. Întreprinderea are o situaţie favorabilă în termeni desolvabilitate, pentru că este în măsur ă să facă faţă obligaţiilor la scadenţă, dispunând în plus

de un stoc tampon de lichidităţi potenţiale.

b.2. AC DTS FR 0

Lichidităţile potenţiale nu acoper ă în totalitate exigibilităţile potenţiale, întreprinderea

având dificultăţi în ce priveşte echilibrul financiar.

b.3. AC = DTS FR = 0

Solvabilitatea pe termen scurt pare a fi în siguranţă; dar acest echilibru este fragil,

putând fi compromis de orice dereglare în realizarea creanţelor.Pentru analiza riscului de faliment se utilizează şi două categorii de rate: ratele de

solvabilitate şi ratele de structur ă financiar ă de pasiv.

Ratele de solvabilitate realizează o raportare a activelor realizabile la datoriile exigibile în

vederea evaluării riscului de faliment. Ratele frecvent utilizate sunt:

109



a) Rata solvabilităţii generale (R SG) care compar ă ansamblul lichidităţilor

potenţiale asociate activelor circulante cu ansamblul obligaţiilor scadente sub 1 an. Se

calculează astfel:

scurttermen pe Datorii

circulanteActiveR SG

Rata solvabilităţii generale permite aprecierea gradului de acoperire a datoriilor pe

termen scurt de către activul circulant. O rată unitar ă arată o corespondenţă deplină între

activele circulante şi sursele corespunzătoare. O valoare supraunitar ă a acestei rate indică

existenţa unor active circulante mai mari decât obligaţiile pe termen scurt şi, prin urmare,

utilizarea unei păr ţi din capitalul permanent pentru finanţarea exploatării. Nivelul acestei rate

se recomandă a fi în jurul valorii de 2, ea ofer ă garanţia acoperirii datoriiilor curente din

active circulante.

b) Rata solvabilităţii parţiale ( R SP ) care exclude stocurile din activele circulante, acestea

constituind elementul cel mai incert din punct de vedere al valorii şi lichidităţii sale:

scurttermen pe Datorii

Stocuri –circulanteActiveR SP

sau:

scurt termen pe Datorii

itatiDisponibil plasamentedeTitluriCreanteR SP

R SP exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt din

creanţe şi disponibilităţi. Această rată, de regulă subunitar ă, trebuie analizată şi interpretată cu prudenţă prin luarea în calcul a unor aspecte de detaliu privind structura creanţelor

(numărul de clienţi, ponderea lor în totalul creanţelor etc.). În teoria economică sunt păreri

potrivit cărora o rată cuprinsă între 0,8 şi 1 ar reprezenta o situaţie optimă în ceea ce priveşte

solvabilitatea.

c) Rata solvabilităţii imediate ( R Si ), care pune în corespondenţă elementele cele mai

lichide ale activului cu obligaţiile pe termen scurt:

scurttermen peObligatii

itatiDisponibilPlasamenteR SI

În teoria economică se apreciază că: R SI > 0,3.

Dar interpretarea ratei trebuie să implice şi alte informaţii privind condiţiile de

desf ăşurare a activităţii. Deşi, teoretic, o rată indică o lichiditate, respectiv o solvabilitate

ridicată, ea poate avea şi alte semnificaţii, ca de exemplu o folosire mai puţin performantă a

resurselor disponibile. De asemenea, o valoare ridicată a acestei rate nu este o garanţie a

solvabilităţii dacă celelalte active au un grad redus de lichiditate. O valoare scăzută a ratei

110



solvabilităţii imediate poate fi perfect compatibilă cu menţinerea echilibrului financiar, dacă

întreprinderea minimizează valoarea încasărilor sale, deţinând în schimb valori de plasament,

creanţe, stocuri uşor mobilizabile în concordanţă cu exigibilitatea obligaţiilor la termen.

Aprecierea solvabilităţii prin metoda ratelor este adesea puţin semnificativă datorită

aprecierii generale a lichidităţii, respectiv solvabilităţii, f ăr ă luarea în analiză a gradului

(duratei) de realizare a activelor, respectiv pasivelor.


Apreciaţi riscul de faliment al unei întreprinderi la 3 luni pe baza datelor din tabelul

de mai jos, ştiind că durata de rotaţie a activelor circulante este de 3 luni, iar a datoriilor pe

termen scurt este de 6 luni:

Bilanţ patrimonial la 31.12.N (-lei-)

AI = 400 CP = 300

AC = 200 DTS = 300

AT = 600 PT= 600



FRP = CP – AI = 300 – 400 = -100 lei sau

FRP = AC – DTS = 200 – 300 = -100 lei.

Această situaţie (FRP<0) generează un dezechilibru financiar, care trebuie analizat şi

în funcţie de alţi indicatori, cum ar fi de exemplu durata de realizare a activelor circulante,

respectiv a datoriilor pe termen scurt. Solvabilitatea întreprinderii la 3 luni:

Încasări = 200 lei, respectiv Plăţi = 300 lei6

3* = 150 lei

Încasări (200 lei) > Plăţi (150 lei) – echilibru financiar este asigurat.

111



UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 10

ANALIZA BILANŢULUI FUNCŢIONAL

10.1. Bilanţul funcţional – instrument al analizei financiare

Abordarea funcţională ia în considerare rolul fiecărui element bilanţier în

desf ăşurarea activităţii întreprinderii. Spre deosebire de abordarea patrimonială, unde

elementele patrimoniale erau luate la valoarea lor netă, în abordarea funcţională se lucrează

cu valorile brute ale elementelor patrimoniale pentru a pune în evidenţă decizia iniţială a

întreprinderii.

Bilanţulfuncţional

De asemenea, în optica funcţională nu se mai operează cu conceptul de active fictive.

Se consider ă că orice element bilanţier are un rol bine definit în desf ăşurarea ciclurilor

specifice oricărei întreprinderi:

ciclul de investiţii;

ciclul de exploatare (+ciclul din afara exploatării);

ciclul de trezorerie.

Ca şi analiza patrimonială, analiza funcţională are două etape:

a) redactarea bilanţului funcţional.

b) analiza propriu-zisă a bilanţului funcţional.

a) Elaborarea bilanţului funcţional necesită parcurgerea următoarelor etape

obligatorii:

a.1. tratarea anumitor posturi din bilanţ;

a.2. regruparea posturilor din bilanţ într-o optică funcţională.

a.1. Principalele aspecte ale tratării posturilor din bilanţ se refer ă la conturile de

regularizare şi la elementele extrabilanţiere.

Conturile de regularizare: cheltuielile de repartizat pe mai multe exerciţii sunt

considerate active imobilizate, prin urmare în bilanţul funcţional se face un transfer din grupa

conturilor de regularizare la active imobilizate.

Cheltuielile, respectiv veniturile efectuate în avans sunt considerate, după caz active,

respectiv pasive ciclice de exploatare sau din afara exploatării.

Elemente extrabilanţiere - imobilizările deţinute în leasing sunt întotdeauna luate în

considerare procedându-se astfel: în active sunt înregistrate la valoarea brută, iar în pasiv se

majorează datoriile pe termen lung cu valoarea neamortizată şi amortizarea, cu suma

corespunzătoare uzurii mijlocului deţinut în leasing; iar creanţele scontate

neajunse la scadenţă: acelaşi tratament ca la bilanţul patrimonial.

112




Care sunt ciclurile specifice oricărei întreprinderi? (vezi pag. 112)

a.2. În urma acestor tratamente, principalele cicluri de activitate au următoarea

structur ă şi formă de finanţare:

BILAN Ţ UL FUNC Ţ IONAL (VALOAREA BRUT Ă )

- lei-Ciclul de investiţii-finanţare

ACTIV PASIV

Imobilizări necorporale Imobilizări corporale Imobilizări financiare

Cheltuieli de rep. pe mai multeexerciţii Mijloace fixe deţinute în leasing

Capital propriu (- dividende de plată) Amortizări (inclusiv amortizarea

imobilizărilor în leasing)

Provizioane de orice fel Datorii pe termen lung (+valoarea

neamortizată a mijloacelor deţinute înleasing)

ACTIVE ACICLICE STABILE (AAS) PASIVE ACICLICE STABILE (PAS)

Ciclul din exploatare

ACTIV PASIV

Stocuri Creanţe aferente exploatării Efecte scontate neajunse la

scadenţă (ESNS) Cheltuieli înregistrate în avansaferente exploatării

Datorii aferente exploatării (furnizori,datorii fiscale, datorii sociale, etc.)

Venituri înregistrate în avans aferente

exploatării

ACTIVE CICLICE DIN EXPLOATARE(ACE)

PASIVE CICLICE DIN EXPLOATARE(PCE)

Ciclul din afara exploatării

ACTIV PASIV

Creanţe nelegate de exploatare(decontări cu asociaţii privind

Datorii nelegate de exploatare(furnizori de imobilizări, etc.)

113



capitalul, debitori diver şi,etc.) Cheltuieli înregistrate în avans

din afara exploatării Investiţii financiare pe termen

scurt

Dividende de plată Venituri înregistrate în avans din

afara exploatării

ACTIVE CICLICE DIN AFARAEXPLOATARE (ACAE)

PASIVE CICLICE DIN AFARAEXPLOATARE (PCAE)

Ciclul de trezorerieACTIV PASIV

Disponibilităţi Credite curente Efecte scont neajunse la scadenţă

TREZORERIA DE ACTIV (TA) TREZORERIA DE PASIV (TP)

TOTAL ACTIV TOTAL PASIV

10.2. Analiza situaţiei financiare pe baza bilanţului funcţional

Bilanţul funcţional este utilizat în:

- analiza structurii financiare şi a politicii financiare a întreprinderii;

- analiza riscului de faliment.

Analiza structurii financiare şi a politicii financiare a întreprinderii are ca obiectiv

evidenţierea principalelor mutaţii calitative în situaţia utilizărilor şi resurselor, generate de

schimbările interne şi de interacţiunea cu mediul economico-social. O politică financiar ă

bună presupune finanţarea utilizărilor cu resurse de aceeaşi natur ă. Schematic, structura

financiar ă, respectiv politica financiar ă a întreprinderii poate fi reprezentată astfel:

Analizastructuriifinanciareşi a politiciifinanciare

ACTIV PASIV

AAS

PAS

AC(E&AE)

PC(E&AE)

TA

TP

Bilanţul funcţional permite calculul a patru indicatori semnificativi: fondul de

rulment, necesarul de fond de rulment de exploatare, necesarul de fond de rulment din afara

exploatării şi trezoreria netă.

114



Fondul de rulment funcţional (denumit şi fondul de rulment net global) este

definit ca acea parte a resurselor aciclice (stabile) alocată pentru finanţarea activelor ciclice.

FRNG poate fi calculat:

- pornind de la pasiv

FRNG = Pasive stabile - Active stabile

- pornind de la activ

FRNG = Active ciclice - Datorii ciclice

În ciuda numeroaselor tentative ale specialiştilor este imposibil de a defini nivelul „normal“

al fondului de rulment aplicabil tuturor întreprinderilor.

În analiza financiar ă, pentru aprecierea nivelului FRNG se recomandă următoarele

metode:

a) analiza în corelaţie cu specificul sectorului de activitate;

b) analiza prin metoda ratelor;

c) analiza prin raportare la necesarul de fond de rulment.

a) Sectorul de activitate are, în toate cazurile, o influenţă hotărâtoare asupra valorii

fondului de rulment.

În industria grea şi în domeniile cu ciclu lung de fabricaţie, se impune existenţa unui

fond de rulment important, în măsur ă să asigure finanţarea activelor stabile (care au o valoare

şi o pondere ridicată) şi par ţial a nevoilor de exploatare.

Pentru întreprinderile cu un ciclu de activitate de 3-6 luni, fondul de rulment trebuie

să finanţeze cca. 40% din activul său circulant.

Pentru întreprinderile industriale f ăr ă probleme specifice legate de stocuri, care se

încadrează în termene de producţie normale, fondul de rulment ,,normal“ reprezintă 10% din

cifra de afaceri sau 20% din activul circulant.

În sfera distribuţiei, activitatea se poate desf ăşura în condiţii normale cu un fond de

rulment foarte mic sau chiar negativ Aceasta se explică prin faptul că în acest sector creanţele

au o pondere şi o durată de rotaţie mică, comparativ cu datoriile (creditul furnizori) care au o

pondere mai mare şi o rotaţie relativ mai lentă.

În sectorul serviciilor se impune existenţa unui, fond de rulment, chiar dacă

întreprinderile respective nu dispun de stocuri. Acest fond de rulment are rolul de a ajusta

decalajul dintre durata creanţelor şi a datoriilor.

b) Principalele rate ale fondului de rulment folosite în analiza financiar ă sunt:

360CA

FRNGR 1

Această rată indică „marja de securitate a întreprinderii“. Specialiştii apreciază că

pentru majoritatea întreprinderilor această rată trebuie sa fie egală cu 30 până la 90 de zile.

115



AC

FRNGR 2

R 2 măsoar ă partea activelor circlice finanţată din resurse stabile:

NFR

FRNGR 3

R 3 (rata de acoperire a necesarului de fond de rulment) este explicată în subcapitolul

următor.

Necesarul de fond de rulment are două componente: necesarul de fond de rulment

din exploatare (NFRE) şi necesarul de fond de rulment din afara exploatării (NFRAE):

NFR = NFRE + NFRAE

Necesarul de fond de rulment pentru exploatare reprezintă acea parte a activelor

ciclice de exploatare care nu este acoperită prin resurse de aceeaşi natur ă şi care trebuie

finanţată din resursele durabile ale întreprinderii:

NFRE = Active ciclice din exploatare - Resurse ciclice din exploatare

Necesarul de fond de rulment din afara exploatării corespunde acelor active utilizate

în ciclul din afara exploatării, care nu sunt finanţate cu resurse ciclice şi care trebuie acoperite

cu capitaluri permanente:

NFRAE = Active ciclice din afara exploat ării - Resurse ciclice din afara exploat ării

Analiza necesarului de fond de rulment se face şi prin metoda ratelor. Cele mai

utilizate sunt:

a) Rata NFR:

360CA

NFR R 1

Diminuarea acestei rate se apreciază favorabil, semnificând o ameliorare a

trezoreriei. Rata NFR se poate calcula distinct pentru exploatare şi pentru operaţiunile din

afara exploatării.

a1) 360CA

NFRER

116



a2) 360CA

NFRAER

b) Rata de acoperire a NFR prin FRNG:

NFR

FRNG

R 2

Această rată dă o imagine, în termeni financiari, a derulării ciclului de exploatare.

Daca R 2 > 1, înseamnă că fondul de rulment a finanţat integral NFR şi o parte din trezoreria

de activ.

c) Rata de finanţare a NFR prin trezorerie:

NFR

etrezorerideSoldR 3

Raportul FRNG – NFR constituie un instrument de analiză a riscului de faliment, pe

baza relaţiei de trezorerie: ∆T = FRNG – NFR.

Analiza riscului de faliment pe baza bilanţului funcţional.

În optica funcţională, echilibrul financiar este respectat dacă:

b.1. FRNG > NFR → ∆T > 0. FRNG este suficient de mare nu numai pentru finan ţarea

NFR, ci şi pentru asigurarea unei trezorerii care să - i permită efectuarea de plasamente şi

deţinerea unor disponibilităţi.

O asemenea structura financiar ă apare la prima vedere favorabilă în termeni de

echilibru financiar, respectiv de risc. Pe termen scurt pot apărea unele dificultăţi financiare

dacă anumite resurse de trezorerie au termene scurte de plată. Dar o astfel de situaţie nu poate

să genereze probleme grave de solvabilitate, deoarece negocierea unui nou credit sau

realizarea unor active ar trebui să permită întreprinderii să treacă peste dificultăţile evocate.

Existenţa unui sold de trezorerie pozitiv ar putea fi însă semnul unei fragilităţi

potenţiale pe termen mediu şi lung. Abundenţa de resurse stabile ar putea semnifica o

utilizare insuficient de eficace a acestora, ceea ce în perspectivă medie sau lungă generează

dificultăţi în remunerarea capitalului şi rambursarea împrumuturilor.

b.2. FRNG < NFR → ∆T<0. În acest caz NFR nu poate fi finanţat în întregime din resurse

permanente, întreprinderea fiind obligată să apeleze la resurse de trezorerie (mai ales credite

bancare) pentru a acoperi par ţial nevoia de finanţare generată de ciclul de exploatare. O

asemenea configuraţie a bilanţului atenţionează asupra echilibrului financiar, întreprinderea

fiind considerată vulnerabilă. Problema trebuie pusă nuanţat: astfel, derularea normală a

Analizariscul defaliment

117



ciclului de exploatare justifică apelarea la resurse de trezorerie, f ăr ă ca imaginea şi

perenitatea întreprinderii să fie puse la îndoială. Adevărata problemă generată de o trezorerie

negativă nu se pune în termeni de solvabilitate, ci de dependen ţă faţă de bănci, care

furnizează majoritatea resurselor de trezorerie. Reînnoirea sistematică a creditelor conduce în

numeroase cazuri la transformarea lor în credite pe termen lung. Dependenţa întreprinderii

faţă de bancă poate genera riscul de nereînnoire a creditelor curente, precum şi riscul de a

accepta condiţii de creditare neavantajoase, în special o rată a dobânzii mai mare.

b.3. FRNG = NFR → ∆T=0 această egalitate este numai teoretică, în activitatea practică ea

nu poate avea loc decât din întâmplare şi are un caracter pasager.


Apreciaţi politica financiar ă a unei întreprinderii, a cărei structur ă financiar ă,

stabilită pe baza bilanţului funcţional, este sintetizată mai jos:

Bilanţ funcţional la 31.12.N

ACTIV PASIV

AAS=360lei

(47%)

PAS=555lei

72 %

PCE=101lei

(13%)ACE=377lei

(49%)

ACAE=22 lei (3 %)

PCAE=111lei

(14%)

TA=8lei (1%)

FRNG=195lei

T= 8 lei

118



Date post:	03-Jun-2018
Category:	Documents
Upload:	ala-bala-portocala
View:	218 times
Download:	0 times

An III, Sem. II Curs-AEF-UI-Tnr11!1!5lines

Documents