ANUL III. 1900.

27 ms

P R O P R I E T A R ,

E D I T O R

° $ REDACTOR RESPONSABIL

MM B

preot

în S O I M U S , u. ]). ŞIEUL-MARE (Nagy-Sajo)

T R A N S I L V A N I A .

I

- <

' '-'.Î8Î

Numérul 1—2. animus. I Iunie 1900. Anul III .

a

LÒIA E N C I C L O P E D I C A LITKI t .MìA. ALALI-'. IX P I L C A R E LUXA DE DOUÈ-OR]

•l__*U_/h_ Jt* _A - A A ' * * * ih ih ¿h h Jfa ih ih lltfllh ih ih ih A _¿»4j4 4J*L *l_íU_i*Li»4J*4__i»i__í»Lihjta Jfe 1 . PROPRIETAR SI REDACTOR :

I 0 A N B A C I U ¡K 12 coróne &

P r e ţ u l a b o n a m e n t u l u i

J J'cnlni Austro-Ungaria . . . . 2 Patfr* România ţi xtréinV de . . 17 frana

#WW V ~ V V 1* V V VW V V V V V V

p r e o t .

P r e ţ u l i n s e r ţ i u n i l c r :

Pentru publicat iun ile de H or, re conţin cam 160 CU-vinte tì cor. : 200 encinte N eoi: şi inni sua IO coróne

T t ? ' V V V l|f V V ' V ~HTTff~Hf y ip"

Un suflet pocăit Novelă.

Rănit , in mai multe lupte, - dar încărcai de glorii şi medalii urca trep­tele castelului seu. din salul Rotunda generalul Flaviu.

La (dale de 4 S ani sé retrage din activitate la fru­muşele sale moşii, cari de trei părţi sunt incluse de Mureş ; ér de O parte pode-iuri de păduri ce se prelun­gesc spre munţii suri ai Gar-paţilor.

Păr tăiat, scurt .şi ca­nini , lată curată şi s inălosă, trup svelt şi voinic - etă portretul generalului Liaviu caro la v rost a de 48 de ani părea numai de 35',

Generalul s"a rel ias ca se guste odiclmă, după atâ­tea osteneli, pace dupa atâ­tea luple şi linişte, după sgo-motul şi bubuitul tunurilor din lupte.

Dar nu sé siin'.ia bine. Dedai a trăi in tovâ-

resşia cameradjlór şei d ¡ arme, dedal cu sgomotul oo-tă\ilor şi CU viata os ta . e seă . — începea se-i pară ren, c ă s ' a . retras in pensie — . i-se părea aşa de pustie lumea cu tote farinecile ei.

In zadar ii oferea na- GKORG1U IIARIT.

tura atâlea panorame desfă-tătore. In zadar se scula des de dimineţă se privescă ivi­rea sorcini in tota maiesta­tea de după munţii pleşuvi şi cărunţi, in zădar cutriera parcul cel grandios al cas te­lului nii-şî ,-tlla nici o dis­tracţie . . . Era singur !

I-se părea aşa de pus­tie lumea !

Tòte-'s în zădar, — vorbi generalul cu sine în O după aniedi stând pe cul­mea unei coline, şi privind apunerea sorcini. - In ză­dar . . . omul e creat se tră­iască in societate. Mie-mi trebue Societate.

ş i abia acum începu a sè gândi pe cine are de vecini.

Spre amèdl-resiii-it era véduvii mare fcroprietăresă Ludovica M.. da, Ludovica de cùmva mai trăesce. Aşa-i spunea tatăl seu când e ra p runc ! Iar e mult de atunci. S e înţelege ca pe atunci Lu­dovica avea so^ iubitor, care acum dorine somnul drepţi­lor. Acesta o soia erâ-şî din o epistolă a mamei sale .

Vii se (ji'-ii era vorbă de o necunoscută— cunoscută.

Preste Mureş, un ba-

o ~ 7

ron bătrân cu soţia sa. Doi omeni cart nict-odată nu-şl păraseu castelul. F ă r ă copiî, fără dorinţe şi indestuliţi cu viaţa asta, aşa cum ni-se îmbie ea .

In călrău să se întorcă deci ? . . . Cu ce se-şi omore uritul. Omul dela cetăţ i se află bine câtva timp în mijlocul naturii,

dar numai câtva timp. Sosesce o vreme când se uresce şi eră-şl s 'ar dori în elementul seu, în mijlocul salonelor şi a societăţi lor splendide.

Aşa era şi generalul Flaviu, eu capul plecat şi trist, el co-borea colina pentru a trece prin o pădurice ce conducea la castel .

O singură cărare ducea prin pădurice, pe care o putea omul percurge sau pedestru sau călare.

E r a se iese erăşi la Luminiş, dar făcând cărarea o coLitură se vedu deodată faţă în faţă cu o călăreţă .

Generalul reniase pironii, în pământ şi salută soldaţesce. Ş i -a fost uitat c ă a lepădat uniforma.

Acesta Fa adus în curcătură cu atât mai vîrtos c ă drăgălaşa amazonă '1 agrăi cu glas plin şi v e s e l :

— Aşa se vede c ă d-1 a fost soldat, ca re cu lepădarea uni­formei nu şi-a potut lepăda şi manierele cavaleresc! de soldat.

— Eu sum generalul Flaviu, general retras. — Da, sciu că-s pe moşia d-tale şi 'mî cer scusele. Am o

nespusă plăcere în mijlocul n atare i şi adese căutând paisage nouă me depart prea mult dela castelul nostru. Iubesc natura şi urăsc omenii . To tă lumea d ' c e

c ^ ~ s reai — Şi t inera surise şiret. Eu s u m Z o e fata marei proprietăresă Ludovica M. vecina d-tale. — îmi pare bine, nespus de bine, — dar abia dise genera­

lul aces tea cuvinte şi drăgălaşa amazona strinse frânele nobilului animal şi dispăru salutând graţios.

F r u m f s ă apariţiune, murmură generalul cam supărat vedân-du-se er singur. Dar nu aşa de superat ca mai 'nainte. Cel puţin avea un lucru prospet în minte la care se putea gândi.

Când a ajuns la castel sui în grabă la al doilea etaj şi la prima oglindă din coridor se privi lung. . . lung . . .

Puterea-ţ i gâci ? ! . . . 0 ! inimă ominescă cum esci t u ! nime nicî-odată nu va pu­

t ea pătrunde în imensi tatea şi infinitatea dorinţelor t a l e ! 0 ! inimă tu până înceţi de-a mai bate tot sperezî şi te tot înşeli, tot tră-salţi de fericire şi te tot astringi de durere şi nicî-odată fericirea ta nu-i aşa de multă şi abundantă c a se d ic l : destul! . . .

Dar "durerea ? . . . 0 ! durerea te sdrobesce şi pre tine in imă! te sdrobesce sau te împetresce .

De ce lea mai multe ori te împetresce , şi de a c e e a atâţia omeni pe pământ nepăsători, împetriţî.

Ş i ce bine când durerea te înpetresce . . . Inima înpetrită t răesce . Dar vai de om când durerea sdrobesce inima. Atunci vine

m6r tea sufletescă . . . trista prevestitore a morţii t r u p e ş e i . . . întâiu se frânge inima, apoi se sdrobesce esistinţa.

Ce lucru j a l n i c ! — — — — — — — — — —

. . . Şi generalul se privi lung în prima oglindă din coridor. F a -ţa-i era rumenă, corpul svelt, voinic şi plin de putere.

Nime nu i-ar fi dat mai mult c a 3 5 de am, de n 'a r fi fost părul cel scurt-tăiat, aşa de cărunt şi musteţa aşa de sură.

Ajungând în camera sa de lucru primul obiect ce căută fu : un calendar. Privi la „Inserate."

„Mijloc de colorat părul." Cromatique pnrisiene. Mare s u c c e s ! Cel mai nou şi mai ne-

stricăeios mijloc, care numai odată folosit face c a părul cărunt, alb sau roşu, chiar şi mustaţele şi sprâncenele se primeseă colore castanie , negră orî galbenă, după cum dorim. S e aplică forte u ş o r . . . e tc . e tc . L a apoteea Venus, Paris.

* * *

Era vară. Murăşul şerpuia lin pe ca lea bătută de vecuri şi undele lui resfrângeu seninurî de cer . Doios resunau pădurile de cântecul paserilor şi vîntul blând de vară adia natura.

Muncitorii ştergean frunţi udate de sudori şi borea săruta obrajori de fete mari, secerătore .

Snopi de grâu remâneau pe urma muncitorilor şi sorele pre-domnea şi înveluea totul în dulcea lui lumină.

Miresme de Hori t rec prin aer şi fericirea planezâ între cer şi pământ.

Pe drumul ce t rece printre grupele secerătorilor merge un tinăr voinic şi blând. Ochii lui de albastr imea cerului ce-1 acopere esprimâ o bunătate ce nu se pate descrie. Aces ta oglindă a sufle­tului, — ochii — pote nicî-odată n ' a esprimat aşa de fidel simţe-mintele unui suflet ca la Silviu. înalt cu frunte deschisă, blând c a senina na tură ce-1 încunjură el pentru i ie-care muncitor ce întim pină, are un cuvînt de mângăere ori de încurăjere.

Ş i cum duce amedia lucrătorilor se întâlnesce cu generalul care scoborea dinspre pădure gânditor şi trist. Silviu salută res­pectuos.

—- D-ta esci d-1 S i lv iu? întrebă generalul pe tiner fixându-1 cu interes.

— Eu sum Silviu Dorotescu teolog absolut, respunde tinărul cu adânc respect.

— Multe bune am audiL de d-ta ..povestindu-se. Ţerani l Le iubesc mult. F ie -care are o vorbă bună pentru d-ta.

— Ţerani l 's s inceri şi buni d-le general . Ei dacă le-ai câş­tigat iubirea te ridică mai sus decât eşti în adevăr.

Eşti modest, prea modest d-le Silviu, dar văd c ă duci ame­dia muncitori lor; nu te maî reţin. Spe r însă c ă voiu avea onorul a te saluta la mine când numai ţi-se va da ocasiune.

— îmi voiu ţ inea de c e a mai plăcută datorinţă a vă cerce ta , respunse Silviu şi salutând cu respect 'şi continuă ca lea .

— Blând băiat şi sdraven, murmură generalul depărlându-să. Ţeranul îşi cunâsce omeni i ! . . .

Silviu era fiu de preot care însuşi s 'a dedicat tot acestei c a ­riere 'sfinte şi mari, dar în împrejurările nostre o car ieră de mucenic .

înarmat cu ce lea mai frumose cunoscinţe la vrâsta sa, pre­gătit de a întră în luptă cu lumea, el era decis a merge în contra curentului, ori câ t de puternic ar fi fost aces t curent. Convins în sufletul seu despre adevărul Evangeliei ce predică, ardend de do­rinţa să se aducă şi însuşi jer t fă pre sine, — de va fi lipsă — pentru cel ce pentru noi s'a jer tf i t ; suflet entusiast şi nobil e ra capabil de ori şi ce muncă, de ori şi ce jertfă, numai se vadă resărind pre urma sa un neam de omeni cinstit, religios şi creş t inesc.

. . . Şi cum mergea cu amedia secerătorilor, vedând munci­torii lucrând din greu, începu a med i t a :

— Ce lume în torsă! ce lume r e a ! . . . Pentru ce ore atâta sbucium din partea învăţaţilor fără D-deu?

De ce atâta luptă, numai pentru a scote, a smulge şi din sufletele omenilor cari duc greul lumei credinţa, în ideale, credinţa în un viitor mai fericit dincolo de mormânt ?! . . .

Pentru ce vreu ei se rumpă din sufletul săracului unica mân­găere ce i-a mai rămas, c ă dacă-i rău acum, va fi bine mai târ-d i u ? ! . . . P e n t r u - c e ? ! . . .

0 filosofi fără inimă şi suflet! Voi a-ţi stârpit din sufletele vostre pană şi drojdiile c re ­

dinţi! şi vedându-vă nefericiţi a-ţl dori se vedeţi resărind pe urmele vostre o lume desperată, o lume de ruine fumegende.

Cât de fericitore e sfânta ta credinţă Domne! Ce omeni buni şi fericiţi c rează e a !

Ideal sfânt, dar ideal întrupat în fiul teu, e legea ta Domne. Cât de sfinte simt şi numai pomenirile c resc inesc i din tinereţele sale ?!

Cât de înălţător e pentru om cultul ce ţi-se dă ţie Domne. Câte gânduri senine desceptă el în sufletul omenesc .

Lăsaţ i o omenilor, ce ve numiţi învăţaţi, lăsaţi ve rog în nu­mele mamei vostre ce v'a născut, lăsaţii credinţa în ideale sera-eului, muncitoriului!

Ce folos aveţi c ă i-o răpi ţ i ! Ce folos aveţi voi că a-ţi sterpit 'o din sufletele vos t re? ! Dacă voi credeţi că-i amăgire totul, atunci cel puţin lăsaţ i

în acesta amăgire*: sfântă pe cei bunî. i (wăci ce - i ' j>uteţt voi da în locul a c e s t e i ' a m ă g i r i ? cum o animiţt; voi'?!

Vai, neniic . . . 15a mai mult ca nemic. li daţî desnădejdea.

Şi atunci când aces ta desnădejde ar cuprinde ]>re toţi, o atunci ce va li de v o i ? ! . . . Vfi 'a-ţ î gândit ia a s t a ? ?

Atunci când a-ţî răpit din sufletul celui ce n'are nemic şi ceea ce a. avu i : credinţa, în Dohmedeul ' seu . Credeţi că f'aeendu-1 pe el materialist, precum voi sunteţi, nii-şî va cere şi (îl seraeul partea de ma te r i e? ! Şi dacă nu i-o veţi du, credeţi că nu şi-o va lua ? ! . . .

Atunci, numai atunci îţi vedea ce a-ţt lacul, si ca odiniorâ conventul Parisului din marea revoluţie ve-ţî li siliţi prin legî a decreta esistinţa celui ce esis lă şi Iară a decreta voi, si prin legî ar trebui erăşt adăpat sullelul celui necăjit tai ideale, de se va putea.

Dar legile vostre ar li nepuliuci6.se.

L uşor a str ica lumea, prin legî rele, dar e greu a o reforma prin legî bune. Legea bună se pecetluescc cu sânge. A lui Isus Chrislos cu .sânge şi încă cu ce sânge a l'ost. peeclluilâ ?!

Silviu a întiat între; clăcaniî latâ-no-sou.

I iarba ţiî şi-a.u ridicai, pălăriile cu respect, femeile l'a.u privii cu religiosi-tate ór fetele român cute drăgălaşe Trip­le de arşiţa sorcini de vară., (Jar deli­cati; şi sânâloso . . . au tresărit.

Acei ochi mari albaştrii, încăldiau sufletele leciórelor şi le umplea de un sentiment înalt, no­bil şi fericilor.

Gât e de dulce vrèsla juniei . Tre­cută odată ţi-so part; că mi rósa a. prima­vèra numai gândind inderei la c e e a ce a. fost, la acel vis sublim din eale-afa-ră, (tare a trecut no-lăsând în sullet decât pomenirea, dar o pomeniri! care-i capabilă se-ţl umple inima şi se te desnuorde.

Secerătoviî după prânzul adus de Silviu odiclmese, alţii dorm.

Tot câmpul parcă dormi;. Unii la umbra snopilor, alţii în umbra căpiţelor de leu. IcI-eolo numai în depărtare cuviincicsa. de cei ce dorm, grup de fele mari îşî povestesc fericirile tinereţii. Lle de, comun nu dorin . . . felele pururea, 's mai harnice.

. . . Şi sorcio ce mai înainte strălucea in tòta, spleiulórea

acum se cu lcă pe séti de norî grei, şi pe urmii dispare după ei. Silviu privesee norii de pe snopii aurii pe cari stă culcai şi

admira framòntarea lor. LI vede cum din vreme în vreme aceşti norî negrii se lo­

vesc, şi scapără.. Ce sublimă, e niăreţa nali irei! Dar de-odată un durdtiil hmg-lung face se rèsone ce r şi pa­

mèla , din rosarit la apus, din meda-dî în méda-nópie. Muncitorii earî dorm se trezesc cu feţele plini- de sudori . . .

L z ă d u f . . .

După amedî nu secerăm, dice un betrân sculându-se în picióre şi privind ceriul.

Va li furtună, adauge altul. Fetele rid şi glumesc, voióse, şi fericite. Surit dedaţi; cu pri­

mejdia. Linuţa. lui Procopie d i c e : Ne moţăirn după amèdì. De ar da,

l)-deu !

--••••'De ar da D-deii die toţi şi 'şl fac cruce, eâe.î un fulger gândeai că, aprinde cer şi pàmènt,

Cât curaj la nisce copile. Silviu le admira,. Nieî o umbră do spaimă pe feţele lor.

Când tunetul bubue, îşî fac cruce şi-i bine. K l)-deu care durdue şi caro pottă norii. Ce se ne. fie frică,

die ele. J)-deu ne gâsesce ori unde. Şi-i bino aşa. Domne etâ minunile cri-;dinţiî tale !

încă câteva mimilo şi în mijlocul ionelelor, vinlurilor şi a, fulgerelor, şiroie de plóie se rostogolea pie păitienl..

Din spic peni.ire aparo o călăreţii.. Calul speria! de ,i r r î e şi l'olgeie, ; Lia e i a infiânal din pâr­

lea, ama.zónei. fe te le o vèti şi

una, dice : Lia. Zoe, <-a.re II reşce aşa de taie pe '.erate.

Nu nTaşî urca. pe caini ei se ini-l dee mie, dice alla.

IC o nebu­nie góla, femeile se umble calare, adau­ge o a treia.

S i I v i II I rage conseiuiinţele :

Vedi, gàn-desce de tunete, de fulgere, de mânia ceruliii nu se, tem acestea fiinţe nevi-novale, pe catul de un cal li-e frica..

Ce frmniosă-acea sfânta încre­dinţări' cu care omul supunèndii-se, lui Duninedeu se scie la adăpost.

Dar mai că. ama/ónci i-o frică de furlună. C e l e i ce nu i-e fricii de cal ii frică, de D-deii, când acela îşi nianifestezâ majestatea. şi atotputernicia lui. ' tuturor li-e frică, dar loideuna. l'nora. li-e frică, inse numai când acel mare D-dou se pi esitila ca pedepsitor. Pentru c e ? Pen­tru eâ-i puţină credinţă.

. . . Ş i in adevèr calatela in riipiul capului fugea spre grupa de secerab)i'î.

Cuprinsa de spaima, sosi si d e - c a î c e a . Ce bine ea am ajuns min- <>mei>i - suspină ea. Mi-a

fost. frică de ini. L io! una. respunso ms l visi n. D-deo ne gasesec ori

unde. Aşa-i dnr când .-ţ m in.; o m, '• \m\\{\ m» mt-e ase. de

fiica. Asia piovine de a c o l o , t e s e S i b i u apropiind»-sé de vor-

bilorl. că ve lipse.-oe Cicdi i i ' . a . a c e e a <-i edilità sfalda pe care c u o admir deeând a meopui IVr.'uiia. in acestea iele [enmre , şi arabi un grup de feie sece rauao .

lin fulger cumplit ii r e n - < -n ! .u 'e .necaL Zoe fata demnei Ludovica ţcftcT diusa e ia) îngălbeni şi s e lipi de Silviu.

— Si vi-e frică în adevăr D-şo ră? — Frică , mi-e nespus de frică, gângavi ea. — Ş i vedeţi nui nemic pe lume mai frumos, ca o femee

curăjosâ, adause zimbind tinerul. Atunci Zoe ist ridică privirea spre cel ce vorbea. Abia acum

observă c ă e faţă în faţă cu un tiner bine crescut . Privi în ochit lui adâneî-albastri şi se cutremură. Nu mai era sentimentul fricei ce_o s tăpânea. S e părea schim­

ba tă cu totul. — D-ta escî din Rotunda,? — Da, suin fiul preotului din loc, Si lvia Dorotescu. — hnl p-xvi bina d-le, d-tale nu-ţi IdiX'f • — Mi-e frică în totdeuna î n ' o for.nă, a?a c u n jimî V a fi şi

după t recerea furtunei.._ — Şi după t recerea furtunei de ee^se-ţ! fie f r i că? — De c e ? . . . De D-deu ! y — De D-deu??! — Me mir de înt rebarea asta. — Şi eu de respunsul d-tale. — Atunci nu ne unim de fel. Eu nu ve înţeleg de fel. — Nici eu, adause Zoa. — Durere, căc i pe mine ar trebui se me înţelegă şi o fini ,tl

care nici pe departe nu posede inteligenţa d-tale. — 'jD-ta vrei se me vatornl d-le! Un fulger luci erăşl urmat de un tunet surd în depărtare.

Zoe păli. — F e r e s c ă D-deu, eu n 'am obiceiu se vatăm pe Yaiaie şi

mai ales n 'am obiceiu se vatăm pe D-deu. — Cum poţi vorbi a s t f e l ? ! . . . Aici nui vorbă de D-deu. — Eu cred că aşi vătăma pre D-deu când aşi afirma că

mi-e frică de el numai în vremea furtunei. -•- D-ta cred! că D-deu tună. — Eu cred c ă D-deu ocârmuesce totul. —- Natura d-le! natura. Zoe se cutremură, dicend aces tea . Ploia o pătrunse prin

vestmintele subţiri de amazonă. II era frig. — Natura se ocârmuesce prin D-deu. Eu aşa cred şi dacă

cineva altcum crede . . . îl compăt imesc. — D-ta escî p reo t? întrebă Zoe, care erăşî se simţi văle­

ni atâ . . . S e cunosee. — Nu sum încă, dar dacă D-deu me va învrednici voiu fi. — Nu-i mirări! deci dacă cu atâta ardore 'ţt aperi princi-

pieie. Altmintrelea te asigur, nisee principii ruginite. — Şi de n 'aş fi se fiu preot, tot o voiu face aces ta . Ploia. încetă. Zoe seri în spatele nobilului animal şi dise zitn-

b ind : — A fost o conversaţie încordată d-le Silviu, dar mi-a făcut

bine, nu mi-a fost aşa de frica. Tare e ied c ă şi d-ta ai ţinut la j> rincipiele d-tale mai mult de frica nalurei, decât c ă escî con­vins. Dor d-ta pari a fi om cul t !

••- Adeverala cultură nu răpesce dela om pe D-deul s eu ! strigă Silviu c a se ' l potă audi Zoe care deja sbura înderet spre pădure.

IJine u i re betrânul seceră lor : „după anieijî nu secerăm." Drumul *\>m sal. e ra plin de bărbaţ i şi femei cari Yoîntor-

cc u I;1 velrele lor, înulţăinind de darul lui D-deu.

in uujlue. tic ptidurT se înalţă trufaş castelul maroi pmprie-târese Ludovicii M. Sil nul pe. o colină blânda, par c ă dominoză împrejurul. iNirafulgercle lui de pe turnurelele înalte aretau spre nori cu ii-uiie •.-.] pareu a diee : seânfeiuţt voi. i rii ni lefi fulgere uci-ga lom şi pustiiidre, noi reniâiiem neclhilife. Ve prinderii în sborul vostru de o elipila şi ve inuieomini!

Spre aces tea Parafulgere privea Zoe când se reintorcea din" preumblarea sa, plină de apă, după conversaţia avută cu Silviu şi privindule inedi tă :

Ce-mî vorbesee mie bigotul ace la de.frică. Ce f r ică? Ce pot ful­gerele contra parafulgerelor ? Sermanul cugetător din evul mediuf!

L u m e a se ridică şi scuturând pulberea superstiţiilor vecuri-lor trecute, renasce mândră şi trufaşă basată pe sciinţă.

Î J I i Ş K R I C A R O M Â N A P I N L i P O V A .

Fulgerile suni îmhlândile, aburul duce in sbor pe muritori. Elecfr ic i la lea noiilor ; c i \ < ; r o diepl mijloc de conversaţie, rugini-lura secolilor lieoitţî e | oloih'i, naluia îmbiândită şi ţinută in frâu de mai ele îi.gwmi c . u u u « iri el, el un biet teolog itici! cuteză a dice că nu-i iuţclcg!

. . . S i foliìi;';, - ((.nlii.i ii <•« cu meditare;!. Era aşa de blândă faţa lui, aţa de cinslile m.mieieie iui. El nu u.irbea minţii, vorbea sufletului. Cuvintele iui au fusi g io i t ane x\mh\ dur modul cum le-a esprima;, da medul v?\*iim'uH era fóHe u n . . . Şi apoi privii ea l u i . . . piiviiea i.c-liiloc lui idbahtiiT. . . uU ! mi « • parc că u 'HIn mai vedui. aşa urlìi :! Şi Zoe nviuum odala din lot trupul. Nu s 'ar pulea i-piino <io fiig H U I de ;,miniiiea acelor ociii, cart deşi erau a^a de M I . J I I Î ;.i Mandi, j u n t c.i,-i aide amin ibea .

(Vil i irjiui).

O eon}*' Skmt

F i r e de t o r t ! M'a rîs nevasta a seră]

Şi 'n faţă mi o-a spus Că până scriu io o vorbă

Ea stă se t&rcă un fus.

Ce lucru greu se fie Se adaugi câte un şir,

Cum trage ea de ritmic Din caier câte un fir?!

Se legi aşa de-olaltă Idei lângă idei,

Precum se adună tortul Mereu pe fusul ei!

Vai! câte nopţi şi dile Cu sufletul repus,

Miram dăpânat gândirea Ca tortul pe un fus.

Din caier poţi tot Mereu fire de tort,

El nu simte durere Şi nu 7 do re că-i mort.

Când vrei se prindi gâ/nd/irea-ţi S'o îmbrac'/ în un vestmmt

Tu rupi din al teu suflet Cuvînt după cuinnt!

Iţi perdi par-că simţirea Şi întinai firul mereu —

Se rupe înse o parte A sufletului teu —

Şi când e versul gata Şi-aşa de întreg şi viu,

De-ţî pare că grăiesec — Simţi; sufletu-f-î pustiu.

Căci sufletul din care Tragi firele de tort,

Nu-i caier se nu simtă Şi-l ddre că nu-i rnmi. -—

Şi-aşa încet cu încetul Din viaţa mea s'a scurs,

Un picur după, altul — Puţin, şi o am percurs.

Pe masă-mi stau grămadă Fuse pline de tort,

Dar cuierul găndirei Se gaia acuşi de tot.

Nevasta mea! fii mândră, Vor fi- de vre-un folos,

Vedt, tote acestea fuse, Din sufletu-mî le-am tors!

Vasile B. Muntenescu.

1 ¡ v l ^ ^ - *

1 •. • r

î

i ţ i

iii!

I

Fii fértóit! Novela originală.

„Ploiescî,. 15 Ianuarie 1898.

Iubite T a t ă !

Pe crăciun nu ţi-arn putut împlini dorinţa, de a merge la tine în Chişineu. Ş i aş fi fost prea 1 voios, de petreceam serbătorile la olaltă. Dar n 'am putut. M'am temut se părăsesc Ploiesciî . Cine are ceva scump, trebue bine să se păzască. Sperez înse c ă ser­bătorile Pasci lor o s6 le petrecem împreună, la tine în Chişineu orî la mine în Ploiescî , unde vei voi. Acolo ai tu casă , aci fun­dez eu una. Par că ţi-am fost amintit în epistola din ajunul Cră­ciunului, că mc but gânduri de însurat. Acum sunt pe deplin decis. •— M'am convins că "me iubesce din totă inima şi cu tot sufletul ei, ca r eu nu o iubesc mai puţin. Ne-am şi logodit. Di­rectorul liceului nostru ne e naş. A ne cununa inse nu putem, pană primim învoirea şi binecuvântarea ta, de care te rog forte. Ne-ai face c e a mai mar» bucurie, dacă ai putea lua parte la nunta nostră şi nu me dubitez nici un moment că vei şi veni, numai de îţi va fi posibil. F ă deci, iubite tată, ce numai poţî, şi te gată de cale . Vei sta la noi cât Le-a trage inima. Mi-ar părea ren dacă la aces ta solemnitate n 'ar li lângă mine cel mai bun prietin şi binevoitor al meu, scumpul meu tată.

Ca se sciî cine e persona, care sperez se me forioescâ, etă pe scurt istoria e i :

E fată orfană de tată. Tatăl ei fu institutor la o scolâ pri­mară de a c i ; el era ardelean de originii. Mamâ-sa a. remas veduvâ acu's 8 ani. De atunci şi-a căpătuit pe cei trei fit mai mart şi acum are numai pe Linica, logodnica mea, a cărei portret il ală­tur se-1 păstrezi in album lângă al meu. Tră iesc ambele in căsuţa lor proprie. Nici n'au altă avere decât, căsuţa, aceea . Sunt inse de o hărnicie nespusă şi de o onestitate rară. Mama sa are numai o mică pensiune, dar prin buna ei cliibzuela, nu numai că n'au dus lipsă de nimic, dar şi-a putut cresce şi căpătui pe toţi patru co­pil, mai bine de cât mulţi cari dispunea de averi mart. Sperez, c ă Linica. nu va li mai puţin bună şi păstrălore de cât muma sa. Ei — de nu m'oiu înşela în speranţă — voiu fi cel mai fericit din muritori. Aşa, c ă sum de invidiat t a t ă ?

Dorind se ne vedem cu bine pe 10 Februarie , când ni-a li cununia, te sera tă cu iubire al teu fiu supus

Dr. Teofil Sprânceană profesor la liceu.

Acesta epistolă sosi la d-1 advocat din Chişineu, Dr. Modest Sprâncenow, in 20 Ianuarie 1898 sera, şi el o ceti în câteva rendurî dup'olaltă, apoi o puse la o parte gân­ditor, şi ear o luă şi o ceti din nou, şi lacrimi mari ca bobul îi inundară ochii, şi ridicându-se de pe scaun, se preumblă tăcut prin odae în sus şi in jos, cu manile la spate. Apoi se aşedă ear pe scaun cu un oftat: „Fii fe­ricit, iubite Teofîle, eşti şi demn de fericire, că eşti mai cu minte decât tatăl teu!"

Domnul advocat Dr. Modest Sprâncenow fu fiul re-zeşului Petriceic Sprânceană. De loc era dintr'un sat din apropierea Hotinului. Tatăl seu îl purtă la scolele din Ho-tin, unde ruşii îl făcură din Sprânceană — Sprâncenow. Cu acest nume merse la Chişineu şi de acolo la Moscva, unde luă doctoratul în drepturi şi de unde se întorse în capitalii Basarabiei ca advocat plin de speranţă. Era ficior frumos, blond, deştept şi cu manieri fine. Putea alege dintre fele, pe care ar fi voit. Tatăl seu trăia încă când

şi-a deschis el cancelaria de advocat şi ar fi voit se-l vadă aşedat şi cu muiere până era încă în viaţă. De aceea-i făcu în mai multe rendurî propunerea să se însore, se iee pe Blanca fica preotului dela ei din sat. Drului Mo­dest Sprâncenow îi era Blanca dragă ca sufletul, că era frumosă ca o zină şi bună ca pânea cea bună şi mo­destă ca o viorica. Dar nu se încumeta se o iee de soţie. „N'are avere," îşî dicea el, şi n'are baremî nemuri cu în-fluinţă. Tata n'are de unde 'mî da avere, că cu partea ce mi s'ar li cuvenit din moşie, m'a purtat la înveţăturî; ce mai este trebue se dee zestre la cele 4 surori a mele. Drept aceea, muerea mea trebue se fie fată cu zestre şi cu nemuri de greutate."

Asa fiind lucrul n'a luat pe Blanca, ci a lăsat se o iee un prietin al lui. ce rîvnea la muerea frumosă şi cu minte nu Ia averî şi nemuri de greutate, ear el şi-a aflat una după cum căuta.

Era adică în Chişineu un farmacist avut, rus, cu nu­mele Petru Potcow şi avea numai o fată, pe Olimpia. Petru Potcow avea un frate viceguvernator al Basarabiei, un cumnat general in armata marilor ţari. Cu o aşa fată s'ar li însoţit el bucuros, înlr'o aşa familie visa el se între. Şi-i succese. Că Olga de şi era fata unor părinţi avuţi şi nepota unor unchi cu înîluinţă, nu era nici ruptă din sore. pe lângă că n'avea pic de vino-'n-coce. Ear ti-nerul advocat Modest Sprâncenow era frumos şi cu ma­niere fine, era advocat cu vadă şi cu viitor. Deci — nu apucă se o cerâ de doue-orî şi logodna fu îndeplinită şi după câteva septămânî — nunta. Acum era advocatul Sprâncenow în culmea mârirei sale; avut era, nemuri cu greutate avea, procesele le câştiga mai uşor decât alţi ad­vocaţi, averea crescea vedend cu ochii. Era tot voe bună. tot gală, tot lux, atât el cât şi Olga lui.

Erau înse mominte când se gândea el : dacă la ave­rea acesta frumosă ar fi Blanca în loc de Olga! Dar cu-rend îi treceau acele gânduri, că era pururea ocupat, orî cu afacerile advocaţiale, orî cu petrecerile familiare, cari nu aveu sfârşit şi aşa numai rar îşî mai aducea aminte de Blanca, care acum era nevastă fericită a unui mic funcţionar.

Aşa trecură vre-o 12 ani, în care timp Olga il dărui cu câţi-va prunci, din cari înse numai doi îi trăiau. La vre-o dece ani după căsătoria lui cu Olga se întimplă res-belul Ruso-Turc. Cete de Muscali, Cazaci şi de Tătari se strecurau din totă Rusia şi trecând peste Basarabia şi Ro­mânia mergeau în Turcia Ia bătaie. Atunci veni din Pe-tropole şi generalul Petrow, unchiul Iui Olga, şi staţiona o di şi o nopte la nepota lui în Chişineu. Drul Modest Sprâncenow făcu un ospeţ mare întru onorea unchiului nevestei sale, la care luă parte totă oficerimea subalternă lui Petrow. Sera fu bal în salonele lor.

Intre alţi oficerî fu ospetat cu aceea ocasiune şi că-

pitanul Mirza, un tătar cât un deal, spătos, crunt, buzat. Acesta era un jucător csceleiit. Tută séra juca cu dómna şi heù frăţietate cu domnul casei, se făcură prietini, un tătar cu un moldovean moscovit.

Dar drépta-i dicala: „Prietinul, ori i i i aprinde casa,

ori îţî fură boresa!" Apoi dacă prietinul îţi e un soldat, apoi se sci că mai lo UI eu na o păţescî. Că soldaţii ăştia de si tiu sunt chiar toîî cei omeni primejdioşi în resbel, d.ir sunt grozav de p r h i c j d i o ş î î:i timp de pace, în ca­sele bărbaţilor cu femei oş i i r . - lo . A sa se întimplă şi aci.

te* >

ce Cd c i 33 i*>< H O-td

O s p e ţ u l a t r e c u t , d a r nu şi s u v e n i r i l e ,lui. Os taş i i au t re ­

c u t î n M o l d o v a şi de a c o l o in R o m â n i a şi T u r c i a , s ' an

lup ta t , a u î n v i n s şi s ' a u . iutors. P o l c n ic i nu î n v i n g e a

aşa lesne, de n u H C r u g a e v l a v i o s a 0 ! g a cn af.ăt:i i n s i s -

t i n j ă lui l ) - d e u s c a j u t e a n u a l e i p r a v o s l a v n i c e r u s e s c ! , î n

c a r e s e alia. şi c ă p i t a n u l Mî rza , t ă ta ru l b u z a t .

L a ven i rea , îmh'iH, c u m s e in! iu i ] ) lă , c u m r m , d e s t u l

c a l a l a r i i ! .Mirza c ă p i t a n u l , c a r e a c u m era. m a j o r , r e r o a s e

in garnisâna din Chişineu. Unii spuneu că el s'ar fi ce­rut, gurile rele înse susţineu că domna Olga a pus o vorbă la unchiu-so în acesta causă. Cine avu drept şi cine nu, nu pot spune, destul că majorul Mîrza remase în Chişi­neu sef de garnisonă şi prietin de casă a Drului Modest Sprâncenow sau mai bine dis a domnei Olga.

P r i e t i n i a acesta dură multă vreme, dar bagsema 4 prin Basarabia-i ca şi pe la noi: ce-i prea mult iiu-i sănătos. Lumea prindea a face gloste pe conta prie-liniei acesteia, căci sciţi disa: „Multe lucruri mai curund

le vede satul decât bărbatul." Dar déla o vreme îşi des­chise şi bărbatul ochii şi se turbură în inima lui cea de moldovean şi începu cătră nevasta lui aşa:

— Olga, pe socólela nostră au eşit vorbe în lume-şi acésta-i lucru urit. N'ai audit şi tu ceva din ele?

— Ce se aud? — Se vorbesce că majorul Mîrza a rămas în Chişi­

neu de dragul teu şi că tu ine trădezi şi ţii amor neier­tat cu el!

(Finea va urma). I. P. Retegan.

La Iulia... Tu, ce şedl la umbra dulce — Umbra dulce a codrului . . . Şi-'ţî aşterni simţirea 'ntregă, Simţirea întregă dorului: Mai ţii minte, — n'ai uitat, Vorba ce ţi-am frendonat, „ Şi că te iubesc, îţi place ? — Iuli dragă, n'am ce-'U face!"

Ochii tei ca, doue stele, Doue stele, dor şi jele, — Cine cjdce că privesc, Că privesc — şi nu vorbesc ? . Şi tu ore ai uitat Vorba, ce ţi-am frendonat „ Şi că te iubesc, 'ţi place ? . . . — Iuli dragă, n'am ce-ţi face!

Şi de când sciu al tSu nume, Al Uu nume, dulce 'n lume, Stau se mor cu doru 'n braţe Doru 'n braţe, ce me înveţă, Se-ţi şoptesc neîncetat, Sânt cuplet şi adorat: „ Şi că te iubesc, îţi place ? — Iuli dragă, n'am ce-ţî face l"1)

Pictorul fără voia. Comedia într'un act.

Persanele : Pictorul Murdăresm, Porfir ucenicul lui, Măriora (cameristă), Ruja (bucătâresă), Haralamb Spărios (amploiat), Un poliţai. — Acţiunea se petrece Sntr'un oraş din provincia. Un laborator de pictură în care sunt mai multe tablouri şi tabele. într'un colţ. arc un divan, o masă şi patru scaune. Porfir ucenicul

sedând pe un scăunel piseză văpsele.

Porfir: Bată-ve Preces ta lui Dumnedeu văpsele de voi, ce praf mai slobodHi! Me mir c ă nu a m e ţ e s c ! No artă, departe me voiu duce cu tine, departe, ca iepurele cel împuşcat. Me mir de ta ta şi de mama ce voiesc cu mine, când le-am spus odată, c ă nici şt i inţele gimnasiale, nici artele nu-s de mine. AdT-mâne devin fecior şi nu-s nici artist, nici filosof, nici măiestru şi nici plugar. Adecă nu-s nici în car nici în telegă, şi lor, nici c ă le pasă de

r ) Dela d-1 S. P. Sinam preot în Nuşfalău primim o epistolă de urmă­torul cuprins:

„On. D-te Redactor! Ve trimit acesta pocsie, spre publicare, mi-c comunicată de un (iner

poet, care [promite mult, şi care Ve va mai trimite şi alte opere de va-lore."

Primim cu plăcere astfel de scrieri şi cu multă bunăvoinţă, deschidem colonele Revistei nostre tinerilor cu dorinţa de aşî cultiva, talentul lor şi pe aces ta cale, pentru ca se potă. deveni buni seniori. [ReiL]

viitorul meu. Mancele focul prejudiţiî şi capriţii, rele-s unde se^ pun. Mama ar fi vrut se devin mare proprietar, dar n 'am avut în ce , căc i tata a aflat de bine, că până ce voiu cresce , posesiunile căpătate eu mama se descrescă într 'atâta, ca mie nici atâta se nu-mi remână pe cât aşi că l ca odată. T a t a ? El ar li vrut se me facă ministru, dar înzedar, căc i mie nu mi-a plăcut se-mi fac ca ­pul moră cu mvef.fiturile cele multe şi varii, şi aşa, c a totuşi se devin om mare, m'a dat d-lui. Murdărescu, că aces ta se me facă pictor de renume european. Şi se va alege ceva din mine, căc i progresez de minune; de trei ani am ajuns până acc lo c ă şi adî; pisez văpsele tcamăi :

l,)i de di se frec văpsele M'am urît atât de reu, încâ t când le ved, de ele Devin scbilod, nătărău.

S e potè mai rea viaţă Gaş 'a mea, şi mai greu chin ? De fóme, sete şi greţă S tau se beau chiar terpentin.

Rar i c a corbii albi în lume Sunt artiştii norocoşi, Ş i putini adi la renume De pictură au fost scoşi .

0, sublimă e pictura Talent de ai şi noroc, L a din contră-ţî c a s c ă gura, Dar nu ţi-o umple de loc .

Inzèdar rec lama mare Ge-o are măiestrul meu, Când mie 'n loc de mâncare S e ajun ¡mí dă mereu.

De cât şi astădi şi mâne S e 'ngit sec , sé beau amar, Mai bine sé fiu un câne Stăpânit de-un măcelar .

Acu rìde cu gura în pumni Toma Potlogă de mine, care c a copil de ţera,n n 'a înveţat numai şcolele din sat, dar adi de şi e de o etate cu mine e calfa, şi capă tă p la tă ; se îmbracă c a tata şi e încălţat mai bine ca principalul meu, căci nu de geaba a în-veţat meserja cismăşitului, ca se nu-şi facă călţăminte pe p lăcere ; ér eu, am fundoiul spart şi prin papuci îmi ies degetele. Dar n 'am ce face. când tata şi mama se portă cu un aşa dispreţ faţă de meserii, încât pre mine, care numai spre meserii am aplicare, ine jertfesc capriţiilor lor. Măcar se me fi dat la un zugrav de odăi, ori la un văpsitor de lemn; dar nu, ei numai pictor voiesc se de­vin, când-colo ar putea se scie c ă spre asta trebue a se nasce .

No, nu face nimic, me voiìl sci eu spăla de murdăriile dom­nului Murdărescu, care numai că înşelă banii de la ei, dar pe mine nu mé învaţă la alta de cât, c ă me bate, ine i lămăndesce şi se servesce cu mine. [Cineva . bate la uşă Porfir îşi legă cu grabă pre lângă el un şurţ şi-şi pune o căciulă comodă a domnului seu pe cap şi apoi dice] : Intră !

Măriora : Am onore la domnul pictor Murdărescu ? Porfir : Da, sum eu. Cu ce vé pot servi ? Măriora: Domnule, de s'ar putea vé rog că de pe acesta

fotografia se-mî faceţi una mai mare, sciti în formatul unei icòne.

Porfir: [Privind fotografia.] S e pote. Cum nu, pentru o fiinţă atât de frumosă şi drăgălaşă tòte se pot.

Măriora : Mé rog, mé rog nu me luaţi în rîs. Porfir: Se rîd de cea mai perfectă f rumseţă? Cum şi gân­

diţi la aşa ceva ? Dar vé rog, cum vreţi fotografia, în negru numai ori co lo ra tă?

Măriora: Aş vrea colorată, dar ine tem că aşa mé va costa prea mult.

Porfir: [Pişcându-o cu drépta de obraz, zimbind.| De ar tre­bui se culeg stele de pe ceriu şi sé le pun pre ea şi totuşi vi-o aşi lucra ieftin.

Măriora: Pentru cât îmi veţi face-o d a r ă ? Porfir: Pro lângă o tocmelii lungă pentru pufin, ér [tre lângă

tóemela scurtă pentru mult. Măriora: [Zimbind.| Nu vé pricep. Eu vreau tóemela scuria ,

căci mé grăbesc acasă , de vreme ce se apropie ariiédlu, şi am se pregătesc masa, căci de nu, me va probozi s tăpâna; dar tol-odată vreau ca nici preţul se nu lie prea. mare.

Porfir: La cine servi ţ i? Măriora : L a . primarul oraşului. Porfir: E bine ; îmi vei da 10 coróne, dintre (ţari 5 îmi vei

da irenica, şi mé vei săruta de 10 ori şi de 10 ori când te vei duce.

Măriora: Ciudat gust şi mare preţ. Porfir: Mai ieftin nu se pote. Măriora: Bani i câţ i ceri ţi-I dau, dar al ta nu. Porfir: Imí pare réu, dar la mine preţurile sunt fixate şi tér-

gul, respective tocmelă nu are loc. Măriora: [Prefăcendu-se a fi mâniosă.] Om réu ! Porfir: De-aţi sci câ t sunt de bun, şi cât de bine lucru,

partea a doua a preţului mi-aţi da-o fără c a sé-o fi cerut. Măriora: [Sfiiciosă.] E bine, fie, dar săruturile le veţi căpă ta

când voiü veni după iconă. Porfir: V'am spus c ă tóemela nu are loc, şi-aşa îmi pare réu,

dar fotografia altcum nu vi-oiu face. Măriora: F ie şi aşa, (îi dă cele o corone' şi îşi întinde gura

sé-1 sărute). Porfir: Sărutul ca re 1-a căpătat Adam mai întâiu de la Eva

n 'a putut fi atât de dulce. Măriora: Numai aveţi gri jă nu cumva se vé perdeţi şi dom-

niavostră ra iu l ; vreau se dic capul. Porfir: Capul nici Ia un cas nu vreau se-1 pierd, căc i fără

el n 'aşi fi nici un om, ér raiul de-aci încolo sper se-1 dobândesc.

Măriora: Viclénul de d-ta, la ce nu mai gândesc! ore ?...

Porfir: La iad nici când, la raiu în tot-déuna.

Măriora: Câte ore pot fi ? [Se uită la un ciasornic ce-1 are într'un mic buzunarel al blusei.) Ah, pentru Dumnedeu, acuşi vor fi 12 . Când se vin după i c o n ă ?

Porfir: Mâne la 4 după amédí. Măriora: Bine , numai sé fie lucrat bine şi frumos. [Se duce.]

Porfir: [Ridénd] Lasă pe mine. [Singur] Adracului p ic tor ; de aşi sci picta, cele mai frumóse fete la mine ar veni c a se le fac în mare fotografiile, căc i lucrul meu e ieftin şi pe p lăcerea lor, dar aşa se nu dau de vre-o belea , jumetate preţul Tam căpătat , când-colo eu nu mé pricep numai la sdrobirea văpselelor. [Cineva bate la uşă.] Intră.

Ruja: Domnule, fiind-că fací icóna cameristei nóstre Măriora am grăbit

Porfir: Ce vrei cu m i n e ? Ruja: Eu suin bucătăresa d-lui primar şi fiind-că am audit

dela Măriora, că d-ta scii se faci fotografiile în mare, şi încă pentru preţ mic, am adus şi eu pre a mea se mi-o faci.

Porfir: [La o parte.] Cu asta o se vorbesc altfel. [Cătră e a : ] S e ved fotografia.

Ruja: I a t ă -o ! Porfir: [Slrîmbând din nas. | Cu asta mé rog voia avea mai

mult şi mai greu lucru, şi prin urmare şi preţul va fi mai mare. Ruja : Nu-mi pasă fie şi mai mare, dar nu al banilor ci al...

Porfir: Banii se vor computa in preţul lor, nici mai mult nici mai puţin, numai cât c ă va costa mai mult ca al Măriorei.

Ruja: [Bidénd] O scumpul meu Domn, asta o vréu şi eu, căc i de umil doresc a mé vedea pictata prin o mână dibace în mânuarea penelul ui.

Porfir: Atunci ţi-ai ajuns scopul dorinţei. Cum eu pictez pictor iu lume n 'a mai pictat. Sein c ă ţi-oi salist'ace pre tensiunilor.

Jivja: Cât m'a c o s t a ? Porfir: 2 0 corone. Puia: [Mirându-se.j Domne pft/.osce! Ce cugeti D-le, 2 0 co­

rone de abia capăt la lună pentrti-că îmi irig mafiile şi ochii l'ier-bend stăpânilor de mâncare, iţi dau Í 0 corone, şi ca se nu diei că nu îţi plătesc mal urnii ca ea şi îţi dau şi 2 0 de ser»!ari .

For fir: [í,a o parte.] P l iu! ¡ Cătră c a . | Mü tem c ă prea ţi-a amirosi gura a usturoi...

Ruja ; Dură' a ananas ? Porfir: Crea c ă W.-m frecai şi ¡ueste n a s ? h'nja: Cu portocal şi lămâi. Porfir: Dac'ai ii ca cea dintâiu. Ruja: P re câi, e do ciudat, pre a la i « şi de, ofigínaí. km

audit c ă aşa-s muşi ii, glumeţi, dragos tosí şi cei mai mulţi mniii .-.OŞÎ.

|Că l ră Porfir.] Dominile, vreme de a /abavi n 'aai , lasu-'J fotografia sau nu ?

Porfir: Daeă-iul plătesc! preţul înainte da. Ruja : Pa r t ea primă ori a doua a toemelei ? Porfir: Prima, adeeă banii.

Ruja : Dar sărutările ? Porfir: Mâne eănd vei veni dopa icòna. [La o parte l ' l iu|

Ruja: |Dăndu-î banii. | Bine , dar te rog se me faci frumosâ. Porfir: Lasă pe nune. Ruja: Atunci nu 2 0 ci bucuros o liK) scrutări ţi-oi da

(se duce.)

l'orfir: |Ii> urma ei.] Ai prea înibătrinit Evo, c a se mai poţi amăgi pre Adam. No, acum bar Domnului am b a n i ; 2 5 corone e o suniuliţâ considerabilă inamica unui om cum suin eu. Aces ta îmi este cel mai ' c ins t i t câştig de c u i d t răesc . Domnul Murdărescu aţâţa, bani nu câj i ig î . inlr'o sepl.em i.nă. O, de-ar mai veni încă ore-cine ce bine ar li ; şi aşa mâne o se-mî iau adio dela arta picturei şi aşi vrea cil măcar pre acosta cale se-mî ias în urma mea un nume neperitor. Sc iu , oii se vor supera pre mine părinţii, dar n 'am ce face, căci eu nu vreau că până in vreme se nu se alegă din mine nimic, şi se devin proletar. Voiis proba la vre-o meserie, căc i me­seria în lumea de ada e plug de aur. ea plâtesce cu muncitul pă-

mentului şi cu multe alte olici! şi domnii din cari de abia te alegi cu ceva. Ce bine era de aşi fi mers încă atunci la meserie, când profesorii din gimnasiu ine sfătuiau la asta ! Dar nu-î târdiu încă, mai bine acum de cât nici-odată. [Cineva bate la uşâ| Porfir [vesel.] Ah norocule că bine îmi colindl astăcjî ! In t ră ! Un domn: Am onore a nié recoinénda : suni Haraiamb Spărios , şi am venit domnule pictor ca în numele pretenului meu Ion Gâscoiu pre c a n i Fai vătemat cu piirlarea-ţî n e c o r e d ă de adi, se-ţî fac cunoscut, c ă esci provocat se-î dai satisfacţie, adecă esci provocat la duel, drept a c e e a îţi trimite secundanţii....

Porfir : Unde se-î trimit ? Spăiios : La „arborele verde" nrl. 8, căc i noi încă. vom fi acolo. . . Porfir: Ra trimită-î sgârciurile, c ă c i ele-î sciu car i pe unde-s,

căc i me rog d-tale, soţii mei de secunde au fost aţâţa, încât nu le sciu numerili, şi-apoi e şi de mult de când am părăsit gimnasiu]...

Spărios : Imi pare c ă te prefaci a nu ine înţelege. Porfir: |Mânios.] B a eu te înţeleg încât te înţeleg, ci d-ta nu

vrei se me pricepi pre mine. Spărios : [serios] D-le, ai grijă, aici e vorba de repararea

unui onor vătemat şi de o satisfacţie cavalereseă. . .

111.

Porfir: Eu n'am uimit"- cu norul văteinat de săgeta eavale-rescâ .

Spârim: Nu-ţT bate joc domnul meu de o chest ie atât, de fină, căc i eu încă îmi sein d a t o r i a . . .

Porfir: Asta e li'eba d-tale, cui cu ce îi esci dator, ÎI piâ-tesce .

Hpârios : Aşa miserabilule ? ! I'orfir: Aşa dobiloeule, dar ce ai cu m i n e ? ce ţi-am făcu t?

Tan stai, c ă te aduc, eu în ori, dacă le-ai perdut din ele. | la o mă­ciucă ce o are la îndâmână, şi când se-1 c roescă presle spate pre Spărios, ace la o tulesc»; pr j uşă afară singur.] Domne nu-î avea grija, dar ce a şi vrut ore mişelul aces ta de la m i n e ? N'am avut cu el nici un cuvînl, de când mc schi, nu căc i nu-l nici cunosc . Dar mai vină incoce încă, c ă sciu Domne că-l piesa/., de nu m'a uita nici când s'a ga la de ducii pe c e e a lume. 0 norocule că nesta­tornic e s c i ! Dar cotă, cotă, că me şi uit că încă adi n 'am mâncat nimica. Me duc până în cârciuma de alături se-ml iau vre-o trei franzele si un tăi ar de aiturl. | S e ilucej.

Murdărituri/.: [Năcăjit] Asta e prea mult, el se iie premiat si eu cu capul spart. |TşT loctnesco legătura ce o uiv. pre eap. | Pare că şi iadul s 'a resculal în contra mea. Uni.l me, învmuiesce cu una, altul cu alia, şi în cele din urină un văpsiior prăpădii îmi

sparge cu un s(;ann capul în cafenea, inli-e aţâţa omeni. Capul meu? capul aces ta , în cj-eeriî căruia s'au zămisli t a tâtea ca))d'opere, ca şi cari pictorii alor zece vecurî nu-s in start; se pioducă. 0 rău­tăcioşilor (te nu sunteţi în stare a face ! Daca de Iol cu nedrep­ta tea vostră nu rac puturăţi ucide sudetesce, vriii-ăfi a me omoj-i t rupesce. Dumnerjeu din ceriu ve b a t ă ! |S l r igă | l 'ortire! unde e s c i ?

Măriora: |Inl,rând| Me rog unde e pictor..1 Murdârescu. Murdăresc ti: Ce vrei cu e l ? Măriora: "fam adus şi cele 5 corone cu cari i-aşl mai fi

datore pentru fotografia ce nu-o face. Murdăremt: E u ? Mie? Măriora : Ou d-la n'am nimica ci cu pictorul Murdăresc»!.

11

Murdăreseu : |Uimit | Cu pieb rid Mardârescu ? D'apoi c ă doră eu sum acela .

MărUra: Pole se fit şi d-ta. Ciici de murdar ved c ă esci murdărit, dar pictorul pre care eu ¡1 înî.ieb e altă pănură de o m ; tinerel şi subţirel cum ar fi tras prin inel.

Miirdărescu: Ai smintit, copil;» mea numele şi locuinţa. Măriora: Doră. s'a mutat de a i c i ? Miirdări'M-ti: Piciorul Murdăresc;» nu. Măriora: Atunci ve rog spuneţi-mî de vine în curund ? Mirrdănvra: Eu nu te pricep copilă. Măriora: Las în loc, căci doră de aceea esci cei-cuit la cap,

ca se nu me pricep». J'orfir: |Cânliî.ndJ:

(line n'ai-e noroc n 'a ie De cum nasee pana more. Aiief eu n'a»n, nici n'am avui, De când mama m'a născut.

Bala-! Precesbi, lui D-<Jeu că: ciuma»' de jidan.... Murdiiiwit: Ce ţi-î nuli V Porfir: [spario.s] Nimic, domnule Murdârescu, m'am hnpedeeat

de o petra şi de aeeea-s mânios. Mt'triom : | L a T» parte) Omenii aceşt ia ş'or sebimbat, sufletele. Porfir: Ba numele. Miirv»-" : | Că tiv. Porii» j Ţi-am adus şi cele ."> corone; apuca-

lulc-af de luciu. Miirdttrwn : De ce h.ci II V M,n inrti: '1 i-a:i! spu.s *i mai inainle, de ce ine întrebi ? |Câl.ră

l'orlir] Domnule Murdâiescu oii-cum ie ;.-i chiamâ, le-ai apucat se-mî lucri Cologralui ?

I'orfir: |]iesitând| Apii... ba... ba... apu... ba încă.. . nu. Miiruâwti: l 'rapaditule | cuini I'oriiij ce ai l a c u l ? In ee

j oc necinstit mi-ai murdarii IVuiiiosii-mî n u m e ? Ruja: jlntrăiid] I'n aicî Măriora V | câ l râ l 'oriii) Cum îţi suc­

cede fologralia m e a ? M'i.i-ilărcsni : Ce i'oiogralie V Ruja: L c g a - t c » unde te do r e ; cu d-la, n'am nimic. Murdăr<'.-<(u : (mânios călra l'oriir) (ie ai cu femeile a c e s t e ? Ce

caută, la casa m e a ? Îmi dehoneslezi casa, V Afară din casa, mea prâpădilule şi prăpâditelo»'. |Le deschide uşa]

Ruja : Nu-ţî Iii lela ') ? câ-ţi despic capâţ ina eu ploierul acesta. Măriora : Nu ne ducem până im ue că pătăm iconele plătite

cu ba.ni scumpi. M'iirdări'scii: |desebiden(l leresta] Pol i ţa i ! Porfir: Benlru l)umne(Jeii domnule nu me nimic i ! Ruja : Fotografia, eâcî de unde nu te denunţăm. I'orfir: Ai putină răbdare. | încinge, un penel gi'os mlr'im vas

cu văpsele şi-i trage cu el preste buze]. Ruja: [Sberând] Ajutor, a jutor! Ihi pohţui: | lntrând] Cine, pre cin»; omora a i c i ? Porfir: Domnia ei [arătând pre bucătăresa Huja], s 'a îndră­

gostit de domnul Murdârescu si liind-că domnia lui mi-I impărte-şesee simţemintele dragostei, în nemărginita-I desperare, voi să se învenineze cu lei-pentin, dar spre norocire a beut din văpsele numai.

Ruja : Fotografia! Porfir: Tablou. Cortina cade.

A n t o n i a P o p p .

11 temi.

R E V I S T A I L U S T R A T Ă

12 III .

Un sunet de Cad frunzele şi trist prin aer sbdră,

Selbatic ventul lung şi greu vuiesce Natura de durere se sjîrşesce :

Pustietatea tómnei se scobdră !

Departe 'n ceţă codrul se rar esce Făcut pustiu, aprdpe ca se mora... Acest tablou a morţii m'infiora

Şi gânduri negre'n minte îmi trezesce !

tomna. Speranţe veştede, pre veci sburate.

Cum me-aţi lăsat tu braţele durerii... Plin inima mea golă şi pustie.

Tomnatic ventul desperării bate.... Se pdte să-mi sosascâ'n pragul verii

A vieţii mele tomna timpurie ?!

Emilian.

Adevăruri şi sentinţe.

Fisonomía este icóna sufletului.

* Cumpătarea este comóra înţeiepciunei.

*

Interesul, p lăcerea şi gloria sunt cele trei motive ale aso­cierii şi a conduitei ómenilor.

*

Raţ iunea voiesce necesarul , amorul propriu caută plăcerea, é r pasiunea pretinde superfluul.

*

Pomii mari adese ori dau mai puţină umbră, decât cei mici.

*

, Kscesul pasiunilor este de comun causa nefericirii ómenilor.

Iubirea de necumpătare este duşmanul, ca re aduce ómenilor cele mai mari s t r icăciuni ; duşmanul, care ne debiteză puterea, ne răpesce averea şi ne str ică cel mai mare bun : sânetatea .

*

Sgârciţi i sunt asemenea cailor, cari portă vin, înse beau apă; a semenea măgarilor, car i ca ră aur, înse mancă polomidă.

*

Calea de la virtute ia viţ este eu mult mai scurtă, de cât de la viţ la vîrtute.

* Dela bunătatea legilor, dela probitatea oficiului, dela obe-

dinţa sudiţilor, dela bravura soldaţilor, dela spiritul speculativ

al comerciantului şi în fine dela act ivi tatea economului, a ternă

vigórea şi properitatea • statelor. ' '

Fideli tatea, gloria şi bravura caută se fie problema unui sol­dat, dacă voiesce se fie adevérat apărător al patriei.

Din limba italiană. —

Nefericiţii află mângâiere în speranţă.

Omul numai atunci se pote cunosce mai bine, c ă ce plâtesce, când j o c ă , când e mânios şi când e beat .

Lumea e plină de nemulţumire, t ră iesce pentru nemulţumire, lucră pentru nemulţumire şi tot-deuna are a face cu nemulţu­mirea.

Duşmănia este pentru suilet aceea , ce este fortuna pentru aer .

*

Omenii se înşelă, dacă ce rcă norocul în plăceri şi îngâmfări, pre când în aces tea află numai umbra acelora.

înţeleptul numai în vîrtute pote afla îndestulire; ea este scu­tul contra multor rele.

Modestia şi umilinţa sunt mij loce, prin cari omul îşi pote câştiga iubire, afect şi amiciţie.

Omul virtuos vorbesee puţin despre calităţile sale bune, er pre ale deapropelui le laudă.

Patru lucruri sunt de preţuit, dacă voim se fim ferici ţ i : să­nătatea, linisce sufletului, norocul şi amicii, car i iubesc sinceri­tatea. .

înţeleptul pune folosul înaintea plăcerii şi lipsa înaintea folosului.

luliu Bugnariu.

Din caietul — Amintiri

I

— Hap tac ! „Domnu Gifraită" îşi suci odată musteţele ungurescl şi de-

schi<lendu-şl gura astfel ne grăi (stil h o m e r i c ! ) : — Cu <Jiua de adl aţi întrat în şirul mândrilor ostaşi. Trebuie

se ve simţiţi fericiţi şi mândrii, c ă vi-s'a permis se ve îmbrăcaţ i în haine gloriose de c ă t a n e !

unui „portolicoş." militare. —

Eu privii la pantalonii mei cârpiţi in genunchi, la „bocon-c i le" ce-mi clătinau în piciore, ca nisce măsele uitate de sorte în gura unei femei de 7 0 ani, privii la „Aerinelleibi u -ul meu sfîrti-cat în cote , murdărit sub bărbie şi numai de jumeta te încheiat, căc i nu avea decât 2 nasturi de - pantaloni, şi-mi gândem în mine.

Dar n'avui vreme se mS gândesc nimic, căc i „domnu Gifraită" îşi continuă vorbi rea :

Staţ i în t run loc, nu ve tot mişca ţ i ! Ori ce s 'ar întâmpla voi trebuie se staţi în l in i sce ! (Ga românii din Oradea-Mare în pri­vinţa culturala şi naţională, gândii în mine ! Ehei , de-ar ii toţi ca ei ce bune cătane am mai avea!) Credeţi c ă încă tot „eibilisci" sun te ţ i ? Am se ve învăţ eu, cum trebue se ve purtaţi ca soldaţi! Gând me vedeţi pe mine trebuie se staţi baptac ca înaintea iui Dumnedeu ! Măgari ce sunteţ i !

— Ei vedT, îmi «lisei încet, — şi la cătănie îţi poţi înmulţi cunoscinţe le . Nici nu sciam până acuma, că şi înaintea lui Dum­nedeu trebuie se stai hap t ac ! — şi din t recere de vreme încercai a-ml revoca in memorie icona lui Adam, când îi chiema Dumnezeu.

Infanterist Adam!

Şi Adam vine în „Lau f sch r i t f şi oprindu-se în faţa lui Dum­nedeu, în depărtare de 3 paşi, cu călcâi le strânse ia olaltă, îşi duce mâna drepta la templa şi saluta ..stramm."

• — Belehlen ,Herr. — • începu a znnbi. * -

— 'Ce. ai acolo se zimbesei, mii xjise numai decât „domnu Gifraila." Vorbf ie mele nu sunt glume, c a s e tidî de ele, eu nu sciu face glume, eu numai serios vorbesc, -şi demn, şi. cum se cuvine unui ost'aş \ i e d m c , şi eu nu sciu face glume şi ş i . . . . şi-acum „ablril ." .

Astfel îşi încheia „domnu Gefraită" ' 'mesajul sSu do tron^ Eram dară cotună împerâteseă pe K septemânl^de clile! Privii

în ju r se-mî cunosc noua reşedinf/â.'... Un şopru lung, lung ca o predică românescâ in o dimineţă rece de erriă, şi pustie şi golâ, c a şalele unde de obicei se ţin adunările culturale ale despărţe-niintelor „Astrei."

In şir. lung şi trist erau răzimate de păreţi cuierile în car i t rebuea se ne atârnăm uneltele.;':. E i ! şi-avem atâtea de tote încât nici nu sciam unde se le aşeţlî t o l e ! Avem „bornyeu, eh'epenyeag cu 2 curele, valdugău, pătrîntaş, puşcă, lberşvung mit baionet, feld-l laşcă, brosac , şa icâ" şi aste tote trebuea se le atârn în ' 3 c u i e !

Eram în mare zăpăcelă şi nu sciam de ce se me apuc mai întîl, când îl vedui pe „domnu Gifraită" apropiindu-se de mine şi oprindu-se zimbind în faţa mea .

- - Ei aşa, că nu sciî, cum trebue se aşezi lucrurile, mg agrăi e l ! - Dar voi credeţi, c ă câtonia e numai aşa lucru de nimic, dar ve înşelaţi. Gătănia — şi „domnu Gifraită "se ridică drept în sus — cătănia e o meserie nobilă, meser ia c e a mai nobilă, e e...

De-odată se opri şi începu a-ml ajuta. Ei, c e voiam se-ţî spun numai ! — începu din nou, era

cât p 'aci se uit. Nu-mi poţi înschimba o c o r o n ă ? - Cum nu, cu plăcere f)isei eu - „măgulit" de onorul

ce-mi făcea şi-i numerai în palmă 5 libre. - fţî mulţumesc, îmi dise el depărtându-se. Peste cinci dile

la „fasolaş" (primirea lefii militare) o se-ţi dau corona. . H m ! gândem în mine, ciudat schimb de bani, dar avem pa­

rale şi putem ascepta cinci clile. încetul cu încetul m 'am dedat cu noua mea posiţie în „si­

tuaţia schimbata" şi o ducem destul de ' b ine , mai ales, că „ober-laidinantul" meUj un n e m ţ . d e omenie cu numele Monigl, îmi per­misese se lo.euiesc afara in oraş.. . .

-Gmcl dile dupa „instalarea mea" me prezint domnului „Gifraită". • — Ah, da, vii dupa co rona ! îndată, îndată, fă bine dăml

inderepl din un zlot. Eu, in naivitatea mea de „cibilist" îi pun m palmă o coronă.. .

Asa. Acum ţi-s dator cu un zlot. Aşa ţi-o poţi mai bine ţ inea în minte..... - . i

Am înghiţit una şi am tăcut. j Şi asta se ţine doră de cătăniei In t recăt inse amintesc, c ă

domnu „Gifraită" şi adl încă mie dator cu zlotul... i Odată voia se ini-l plătescă..... E ra chiar în cliua plecări i , şi-mi

ceruse se-i dau „înderept" din o „hârtie de cinci ," dar durere n 'am avut se-i dau.

- Se-i fie de pomenă. ' ; Ce-am mai păţit, cura am mai dus'o, o s'o povestesc de

alţă dată. M. Aegea.

La începutul veacului. Se tot certă şi cuji samtiţii • Vechiu sau nou veac de se 'ncepe Ôre-ûn nou veac s'a 'nceput, Greu e a se stabili.... Sau dé vécut vechiu nici astădi : Una sciu cu . siguranţă Pe deplin nu a trecut. Omenit cei vechi vom fi. ..

Mici de suflet, inan la, patimi, Falşi, făţarnic} şi nedrepţi 1

. . (knenimea să se. schimbe Tu se nu te mai aştepţi.

I. I. Sceopul.

Din trecut. Aniversarea deschiderei şeolelor din Bla j — despre care ce ­

tisem în Nr. 6 al foiei Unirea din B l a j , îmi dă ocasiune a desvăli ceva din trecutul îndepărtat.

Voiu scrie ce am audit din gura unui preot bătrân, care în 1 8 3 6 c a poetă, — pre cum şi în 1 8 3 8 a luat parte activă la a-ces ta serbare, — ca student al acestor şcoli de cari şi astădî în-trega românime trebue se gr i jască ca de lumina ochi lor .

E bine să se vadă cum au gândit bătrânii şi pre ce cărăr i au pornit ei, •— pentru c a noi basaţ l pe trecut se ne clădim vii­torul.

Era pe vremea când românii începură a-şl preţui cu deo­sebire şi a-şî curaţi l imba de străinism!.

P re când nu era vorba de un Alexandri, care se a lcă tuescă l imba dulce de adî — când Coşbuc încă nu era ca se culegă tote măr­găritarele limbei de la popor şi se le espue în încântă torea lui poesie ci numai marele Ci par începea a planisa grandiosele sale lucrări l imbistice, — dar l imba românescă totuşi e r a mândră şi dulce, fermecatore şi senină, după cum se va vedea mai la vale.

Bătrânul preot cetind cri t ica lui Dr. Grama contra lui Emi -nescu era entusiasmat de ideile creştine şi optimiste ale regreta­tului canonic şi începu a-ml povesti cu foc, condamnând pessi-, mismul.

. . . . Şi noi bătrânii ne-am avut durerile şi suferinţele noslre — dar n'am fost Masaţi şi desperaţi ci ne-am căutat cuviincios j e l e a şi ne-am mângâiat .

. . . . Şi-apoi motivele je le i n'istre erau cu totul altele. Voi vă faceţi r i d i c o l i . . . . cântaţ i şi divinisaţî nesce femei nevrednice, cum face şi Eminescu şi apoi ce e mai mult le cântaţ i şi înşi-ve recunosceţl nevrednicia lor.

Noi nu făceam aşa.... Eram mai cuminţi, ca se nu clic mai de omenie....

E t ă de pildă dfcea scumpul bătrân pot s.ă-ţî citez şi adî totă poesia ce am cântat 'o eu cu tovareşiî mei :

La trei sfinţi 1836.

Adî trei rade dintr'amerliâ Orisontul lumineză Gregor, loan, Vasilie Cu o veselie.

Cinste 'n psalmi cântări frumose S e aducem cestor raze Care lumineză.

Blaju-i mic însă mirose Lilione — flori frumose Cari, o pronie c e r e s c ă ! ! S e nu v e ş t e z e s c ă ! !

Ternavele sunt serate, Tulburi şi 'n mol înglodate. Vai ce răuta te!

Arieşul se răeesce Oltul se tot mai iuţesce Străinul sacă , os tenesce ' Nici una nu eresoe.

Mureş — Mureş apă l ină „Prea de mulţi streini escî plină" Someş , apa ta-i prea rece Ca de veeuri dece.

Munţii răci fără simţire, Câmpii fără de rodire, Tote 'mbracă altă fire, Vai . . . . tristă privire !

Trecem, t recem fraţi dincooe Unde cl ima totă coce Zeiir suflă pace.. . .

Nu era pe sama românului numai un colţ de pământ între ee lea doue ternave înglodate, unde strălucea lumina la Blaj . . . şi în 1 8 3 6 poetul s t r iga :

Trecem, trecem fraţi dine.'*o.... Unde cl ima totă coce . Zeiir suflă pace .

Vecii, duse bătrânul, cu lacrimile suvenirilor trecute în ochi, vedl, mie şi adî îmi place poesia asta cu mult mai mult, c a vor­bele ce le înşiraţi voi măiestrit, pentru ca se arătaţi lumii că aţi suferi ceva — pe când aievea — chiar nimic nu suferiţi.

Ţi-am spus cjk-ea el, c ă şi noi am avut durerile nostre, — dar noi ara avut şi dureri mai nobile şi am şi fost mai sinceri în espunere.

E tă o poesie j e ln ică ce se cânta prin Bla j pe vremea scum­pului Episcop Lemenyi, — ascultă-o şi pe acesta , — c'apoi îţi voiu rec i la ...Ecloga" din 1838.

— S c r i e - o ! mi-a cjis bătrânul. Am scris 'o . Etă 'o :

Versul singurătăţii.

Petrilor şi voi simţiţi S l a r ea mea. şi me j e l i ţ i ; Sil i i se călă toresc Chinul morţii păt imesc. --•

Trist şi j a ln ic ca un cuc, Singur sura unde mă duc, Că inima, sufletul meu, Remas -a când plecai eu.

Departe de ce mi-e dor Mii de ori pe cesuri mor Şi oftând eu mă topesc — Tot n'ajung unde gândesc.

0 lacrimă, un suspin, Tot m'ar uşura puţin, — Dar al ochilor isvor Nu va se-ml dea ajutor.

Plângeţi , plângeţi ochişori, Suspinurî fiţi mai uşori, Că... vrea norocul meu tiran, Minutul se-rnl fie an.

Vrea vecurf se fiu căsnit , Răul meu n 'are sferşit

In adevăr •-- o duioşie bîândă-i cuprinde pe om cetind sau audind aces tea versuri -— rămase numai în pomenirea unor doi-trei bătrâni din timpurile anilor 1 8 3 0 - - 4 0 .

Ecloga din 1838 e următorea poesioră pe ca rea şi subscrisul a învăţat 'o c a copil în şcola poporală din satul nasceri î sale M.-Gheja pe la 1869.

Venit,! muse — odată Din muntele sanet, Laudă s 'aducem Nemului înal t ; Care-acuma erăşî Frumos înfloresce Cu sciinţe înalte Fiit şi-i h r ă n e s c e :

Ş i pe toţi îî c re sce In senul său dulce Ca de-înalte lucruri Erăşî să se apuce. Calcă dar Române Acum — înainte S e fiî de-o potrivă Celor-alalte ginte.

Prinde de-odată Sci inţele 'n braţe,

Fiii tei la şcolă S e umble-i învaţă, Că dintrânşiî e ră Vor ieşi afară Fiii t&i Români i In dulcea primăveră.

E r ă tu frumosă A naţiei flore Gu-'noirea vremii Fii spre 'naintare Şi primind aces ta Puţintică jer t fă Inimeză cruda începută râvnă.

Prin 1848 — continuă octogenarul preot — un ore-care N. S. ne-a dat Versul munţilor pe care-1 cântam pe potecile de munte a iubitei patrii şi ne mângăiam.

(Va urma.) George Simu.

Aş vrea... Aş vrea se fiu un lac estins Er tu se fii sdrele — aprins

Şi se privesci la mine!

Aş vrea se fiu un isvoraş Er tu un mic, verde, buhaş

Şi se te-apleci spre mine!

Aşi vrea se fiu rug înverdit Er tu boboc mândru 'nflorit

Impodobindu-mi fruntea!

Şi-un fir de grâu se fiu aşi vrea Er tu o mică păsărea

Ca se me 'nghiţi aievea. Niţu.

ILUSTRAŢIUNILE NOSTRE. 1. Intru memoria lui Georgiu Bari ţ , al cărui portret deeo-

reză pagina primă a Revistei nòstre, s 'a celebrat în anul aces ta

un parastas în b iser ica gr. cat . din Sibiiu, „Tribuna" folosesce

potrivită ocasiune se spună, c ă la mormîntul acestui mare bărbat care atât a lucrat pentru némul séu, nu este decât o simplă cru­ciuliţă de lemn.

2. Câmpenii,. In partea nord-vestică a munţilor apuseni, nu departe de Abrud, pe marginea stângă a Arieşului, e situat între munţi şi dealuri, într'un loc forte romantic, opidul Câmpenii a cărui ilustraţiune o presentăm bunilor noştri cetitori pe pag. 3. a' Revistei nòstre. Câmpenii numera cam la 2 0 0 0 locuitori, e o lo­calitate incantatóre şi de mare însemnătate pentru noi românii, din punct de vedere istoric, căc i de aces ta sunt legate cele mai scumpe amintiri istorice ale némulului nostru.

3. Biserica din Lipova. In timpul din urmă ridicarea de sfinte lăcaşuri D-deesci după spiritul timpului modern şi la noi la români a luat un avènt îmbucurător. Prin oraşe şi prin sate se véd ridicate {ramóse biserici românesc!, a căror vedere îţi umple anima de bu­curie, o astfel de frumosă biser ică este şi c e a din Lipova. ce ne-o înfăţişeză ilustraţiunea nòstra de pe pag. 4 .

4 . Marca Lunata dela exposiţia universală din Paris şi ma­şina siluratóre. Ilustraţiunea de pe pagina 5 ne înfăţişeză a) cup-toriul şi manevrarea sticlei topită pentru lentilă, b) mărimea com­

parativă a oglindei de 2 metri de diametru şi o alta de 3 metri, c) o oglindă brută şi o alta spartă.

Topirea sticlei din care se tornă lentila, e împreunată cu forte mari greutăţi, de aceea şi cos tă o mulţime de bani.

L a luneta cea mare dela exposiţia din Paris numai sticlele lunetei au costat 6 0 0 . 0 0 0 franci.

Luneta aces ta este c e a mai mare din câte sunt pe lume şi se vede luna prin ea ca şi cum ar fi numai de 67 chilometri de aprope, pe când in realitate e de 3 8 2 . 0 0 0 chilometri depărtare.

5. 0 altă invenţie interesantă, descoperită de mintea omenescă este maşina sburâtore, ce se vede în ilustraţiunea nostră de pe pag. 7.

6. Lucrători din minele de diamant dela Kingstovn (ţara Kimberley). Ilustraţiunea de pe pag. 10 , ne înfăţişeză o mină de diamant în apropiere de hotarele Transvalulni din Africa sudică, din acea parte unde s'a versat atâta, sânge între Englezi şi Rurl pentru bogăţia acelei întindere de păment.

7. Na talia. Pe pagina 11 punem în vederea cetitorilor Revistei nostre portretul mamei regelui Alexandru al Serbiei .

H. E r pe pag. 13 tabloul ce represinlă înalta societate ce a fost posată pe piscul aşa numit muntele Francisc fosil' 1. in R o ­mânia, botezat aşa pentru aducerea aminte de visita făcută în anul 1 8 9 4 de monarchui nostru ia Curtea română.

Facem destul recercărilor din tnai multe părţi, dând drept adaus la Revista nostră o colecţiune de articliî

interesanţi, atât de pre terenele artelor cu cari se ocupă mai des amatorii, cât şi de pre terene industriale punend

la disposiţia cetitorilor atât receptele cele mai bune, precum şi descrierea celor mai noue invenţiunî, întocmiri mo­

derne etc. Nu espunem program, căci ar fi lucru cam greu. ci promitem a presta tot ce ne va fi posibil ca astfel

nu numai se procurăm cetitorilor lectură plăcută, ci se le punem la disposiţie instrucţiuni uşore, recepte escelente etc.

pre cart se le potă întrebuinţa cu succes în viaţa practică.

Viitorul va areta dacă acesta întreprindere va fi încoronată de succesul deplin sau nu. Noi cerem sprijinul

onor. cetitori şi suntem siguri că munca onestă nu va remânea neremunerată,

RED ACŢIUNE A.

•vfr

Noutăţi pentru biciclete.

In tot anul se ivesc renovări, invenţiunî noue, diferite întoc­miri patentate pe terenul fabricării, — aqli atât de lăţite — a bi­cicletelor; Anul 1 8 9 9 a adus în numer considerabil biciclete fără de lanţ. Anul 1 9 0 0 ne va produce între multe altele cu deosebire doue renovări de mare importanţă.

Este lucru cunoscut iiecărui biciclist că , „transpunerea" (Über­setzung) este de mare importanţă cu deosebire când e vorba de celeri tate. Dacă un biciclist vrea se mergă cu repegiune măre, atunci folosesce bicic le ta cu transpunere mare: dar cu cât trans­punerea e mai mare, cu atât mai mare putere se r ece re la ma­parea bicicletei . De sine se înţelege că aces ta putere se recere îndoit atunci, când t r ebue . s e .mânăm bicicleta la deal. Spre a aju­tora în caşuri de atare natură s'a inventat o . întocmire nouă cu ajutorul căruia biciclistul în decursul mersului fără a se cobori sau a se opri prin o singură apăsâtură pre un brăţar e în stare a schimba proporţia transpunerei. Dacă merge deci pre drum buh şi oblu atunci folosesce transpunere .mare şi merge, se înţelege re­pede ; dacă a ajuns la un deal, apasă pre un brăţar prin ce röta dentatä ca rea e întărită la pedale s e m i c ş o r e z ă şi transpunerea, e mai mică, prin urmare şi putere se recere maţ puţină.

Acesta e o înoire în sine forte ponderosă, dar până nu-şi va da judeca ta „praxa" specialistul cel mai escelent , nu ne putem pronunţa hotărît ntce pro, nice contra.

Byciel.

Fotografii magice.

După-ce „Rev. II." e unica foia care - - după-cum m'am convins din anul trecut — a luat o directivă, corespucjetore spiri­tului 'timpului modern : cetind cu plăcere articiul „Cum se fotogra-f ă m ? " ca o speciali tate sau mai bine <Jis ca un „curiosum" se-mî fie permis a da publicităţii o procedură ca rea tuturor „amatorilor" le va procura mult haz.

E vorba adecă dupăcum arată titlul — despre fotografii magice, adecă âtarî cari le putem produce înaintea,ochilor ari cui pre o hârtie albă. '

E c ă c u m : F a c e m de pre sticla negativă o" copie positivă pre hârtie- cel-

loidin, dar trebue se folosim hârtie fără lustru (adecă „celloidin-matt") .

După ce am copiat, fără a o băga în scalda aurătore sau a o spăla o băgăm în scalda fixativă adecă în solnţ iunea:

1 0 0 gv.apă 'destilaM • 1 0 " Nătriu "hyposulfuric

după ce în aces ta scaldă a stat 10 minute, o s eo t em afară şi o spălăm bine.

După ce âth spăiat 'o, o băgăm în o scaldă din ingredientele t i rmătore:

- 3 0 centm. cubici soluţiune saturată din kţ/drarţjynktm-ckloriă; 4 '* " aceid de sare.

In aces ta scaldă vom observa c ă copia începe a-şt perde c o -lorea avută şi pe încetul dispare aşa, c ă lă un anumit timp hârtia

sensibila pre care a fost copia, române a l b ă ; chipul e invisibil. In aces ta s ta ie punem copia respective acum hârtia sensibilă cu chipul latent să se usce.

Pentru a putea tace , ca chipul dispărut se reapară, ne fo­losim de nalriul hiposulfurie şi încă ca privitorul se nu observe nimic astfel, că pregătim o soluţiune saturată de natriu Iryposul-furic (disolvăm în apă atâta natriu hyposulfuric, cât e în stare a disolva). In aces ta soluţiune concentra tă muiem bine mai multe colo de hârtie sugătore albă şi după ce s'a muiat bine o punem să se usce.

Daca voim a ne produce facem pre cum urmeză : Arătăm hârtia sensibilă albă, pre ca rea am pregătit 'o după

instrucţiunea de sus, şi care portă în stratul ei chipul latent şi nevisibil. Spunem, c ă pre aces ta hârtie albă noi fără a desemna, vom fermeca chipul cutare (aici spunem chipul latent d. e. casa respec­tivă, privirea respectivă, portretul cuiva e tc . după negativul ce am folosit).

S e înţelege nu voiu căpăta credemânt, ci. răspunsul va fi se vedem ?

Atunci luăm o cola din hârtia sugătore pregătită după cum am arătat mai sus, o arătăm respectivului să se convingă c ă şi aces ta e albă şi nu e nimic pre ea.

Apoi o udăm cu apă şi o punem pre partea sensibilă a hâr­tiei de celloidin.

Abia trece o minută şi ne convingem c ă chipul latent erâşi a reapărut spre uimirea şi hazul tuturor celor din jur .

Cine nu crede, probeze şi se va convinge, c ă şi el va câştiga multe „remăşagurl" cum am câştigat şi eu.

(După „At. d. Phot .")

Dr. A. M.

Recepte.

Apa 'pentru dinţi.

Sub numele „Cosmin" se vinde în apole.ee şi drogueriî pentru bani scutnpt o apă de gură forte bună. E c ă receptul a c e s t e i a :

Formaldehyd . . . . Q.3'2 gr. Alcohol 5 8 . 0 6 „ Apă 4 1 . 2 6 „ Extract de Mirth . 0.8 Sachar in 0 .02 „ Oleu aethei ie . . . . 0 .02 „

Dacă voim a avea nu 100 gr. ei mai mult, atunci luăm fie­care ingredienţă de atâtea ori mai mult, de câte ori 1 0 0 gr. voim a avea.

Chimist.

(\mtra, bureţilor (do pni faţă.)

Punem într'o sticlă soluţiunea făeutâ după următorul recept :

Rp.

Salmiak 4 gr. Accid-muriat-pur. . . . 5 „ Glycerin. >. 3 0 „ Jungfrauenmilch *) , . . 5 0 „

Cu aces ta fluiditate ungem cu ajutorul unui penel bureţii sera şi dimineţa, scuturând tot-déuna sticla bine.

Chimist.

DE ALE POPORULUI. CREDINŢE.

Gogoşile de tufă (Quercus) nu e bine se le vadă găinile; căci îndată ce le văd nu vor mai oua.

Găinile, care cântă cocoşesce, trebue tâiete, căci trag râu (cobesc). Capul lor nu trebue să se mănânce.

Nu trebue să se lase, ca cocoşii se trecă preste trei ani, căci altmintrelea ei ouă un ou, din care va eşi un smeu.

Brobonele sau bubuliţele de pe obraz pier îndată ce ne vom şterge faţa cu batista altuia care n'are brobone; fără se ne vadă căci brobonele vor eşi atunci la el.

Nu e bine se stăm în piciore Ia spatele altuia, căci pe lumea cealaltă acela ne va purta în spinare.

Când vine popa cu botezul, fetele mari legă mărgelele, pe care le portă la gât cu o aţă şi le pune la uşă ca se trecă popa peste ele. îndată ce popa trece, ele trag repede mărgelele căci altfel, dacă trece îndărăt peste ele, se întorce şi dragostea dela ele şi easă odată cu popa.

Fetele mari mai mânâncă cu cusutura în polă pentru ca se nu o mai uite nicl-odată etc.

P . Trache.

Doine din Craiu-Dorolţiu (comit. Satu-Mare.)

Mândru-i codru şi 'npănat Eu tiner şi superat, Mândru-i codru şi 'nfrunzit Eu tiner şi necăjit.

Codrule cu frunza lată Pice piatra nu te bată, Codrule frunză mierie Amar plâng tu me mângăe.

Codrule cu frunză lungă Pice piatra nu te-ajungă Pice ploie, neuă, ghiaţă In tine fie viaţă.

Eu me duc codru remâne Frunza plânge după mine Ea dice se plâng şi eu Plângă deu lucrul cel reu

Că destul voiu plânge eu De voiu ajuuge Ia reu.

Culese de Grigoriu Popu.

*) „Jungfrauenmilch" este compus din 10 gr. tincturâ de i enzoe In 100 gr. apă de rose.

Cronica. Satul „Carmen-Sylva.'" Sate le românesc! înfiinţate la delta

Dunărei prospererà frumos, în satul ,,Carmen-Sylva'" s'au aşezat 8 0 0 persóne, car! afară de economie se, vor mai ocupa şi cu cul­tura bumbacului.

Cu bicicleta la Paris. D, A. Pueher, cunoscutul biciclist din Buouresoî, va întreprinde în cursul lunei Iunie o călătorie cu bi­c ic le ta la Paris . P leca rea va fi în 2 4 şi sosirea la Paris va, fi în 2 9 Iulie.

Procesul Revistei Ilustrate pornit contra d-lor loan Pop R e ­legarmi c a redactor responsabil, loan Bach i c a editor', Carol CsallneJ ca tipograf şi Alexandru Roşu ca fotograf, pentru articlul „Andreiu Mureşan" publicat în Revis ta Ilustrată Nr. 2 din 189H, s'a sistat decherându-se acusaţi! de nevinovaţi prin sentinţa judelui in­vestigator din Cluj Nr. V. M. 119 din 2 8 Maiu 1 9 0 0 .

Burii, aces t brav popor din Africa de sud, părăsiţi de lumea civilista, pe lângă tòta vitejia lor şi pe lângă tòte colin dările de spriginire, n 'au putut resbi contra urieşei puteri a Angliei, au slăbit şi au îmbrâncit , perdènd libertatea şi independenţa lor. Republ ica lor va fi colonia engleză, spre premărirea civiiisaţiunii !

BibliografiT. „Cestiunea pedepselor în şcolele nòstre poporale; studiu pe­

dagogic asupra necesităţi i şi aplicaţi! lor, de Iosif Velcean înveţător rom. şi notar al reuniunei.

A apărut în tipografia Archidiecesană din Sibiiu şi se află de vîncjare la autorul în Reci ţa-montanâ, preţul e numai 4 0 filerî.

Recomandăm cu tòta căldura d-lor înveţător! acest studiu eşit din peana binecunoscutului autor — spre procurare.

„Influinţa Slavilor în Bucovina'' este titlul unei broşuri scrise de Const. C. Hurmusache, ca réspuns guvernatorului Bucovinei, baronul Bourguignon.

Doué ilustrate lucrate cu fîneţă aă^verat artistică au apărut şi se află de vîndare la institutul tipografic din Sibiiu.

Pr ima ne înfăţişeză cimiteriul din Ţebea şi a, doua Goronul lui Horea, le recomandăm cu tòta căldura publicului nostru cetitor.

Gâcitură de şach după săritura calului

de

Lucreţia Mathe.

pe

de vale

le, vëd

i rea Ce în

j a Le 'mí

RVNNTI _ ÎB&> W

d e _ K pft- n a i

Ş' in -vi

-nra. lite

ffii-

/Wàm POŞTA * * * jflk * * * REDACŢIUNEI.

/ Cătră prea stimaţii nostri abonenţi.

Am premii de a scote „Revista Ilustrată" pre anul curent de doue ori pe lună în broşuri de câte o cóla.

Punend/uni-se însë în cale cu înfiinţarea unei tipografii, o mul­ţime de pedecî, nu ne-am putut ţinea promisiunea da a scote, Revista dela începutul anului.

Acum cu ajutorul lui J)-deu suntem cu tipografia în rend şi dela 1 luniu a. c. am început a continua mai departe edarea foiei.

Pentru suplinirea restanţei şi îndest/ulirea bunilor noştri abo-nenţî vom scote „Revista Ilustrată" in broşure duple de câte 2Va cóle (adecă ni o jumătate cóla, la fheare numer duplu) mai mult decât promisesem şi va apărea de dóuì ori pe lună,.

Deci rugăm pe bunii nostri abonenţh, a ne scusa pentru în-târdierea 'provenită nu din vina nostra.

REDACŢII^ EA.

P o e s i i l e : Românul, Séra de primavèra, E'etita română, Romanţă, Epi­grame şi Ironii nu le putem publica.

D-lui G. P . in Ş imleu , banii i-am primit şi Revista de pe sem. I. al anului 1898 conform cererei D-vóstre vë-am espedat-o la timp şi credemeă o aţi şi primit.

D-lui l o a n P . F l o r i a n S o m o s t e l k e . Am primit preţul abonamentului pro a. c. Revista iţi merge. Colecţiunî complete mai avem dar numai forte pu­ţine de pe a. 1898. De pe semestru I. al acelui an avem încă multe. Dispuneţi ce se vë trimitem ?

N. T . D. Am primit poesiile, sunt încercări bunişore, dar nu le putem publica.

D- lui I . R . în N. Dacă operatul tradus de D-vostră nu va cuprinde prea mult loc în Revistă şi va fi corespundëtor se potè se-1 şi publicăm. Dacă voiţi însë se apară şi in broşură separată noi suntem gata de a vë împlini şi acesta do­rinţă şi încă pe lângă un preţ forte moderat — deci trimiteţimî operatul.

A b o n e n t u l u i n o s t r u N r . 2 0 7 6 . Broşura a XII-a din a. tr. ţi-s'a espedat de aici.

O s c e n ă d i n v i a ţ a s t u d e n ţ a s c ă e o încercare bunişoră, publicul nos­tru cetitor Inse asceptă mai mult, de aceea nu o putem publica.

D-lui E . B . B o t a în S à r d . Mulţumim de încurajare noi încă avem speranţă că pe lângă colaboratori activi, precum te avem pe D-ta, „Revista Ilu­strată" va lua un avênt îmbucurător.

M a i m u l t o r r e u n i u n i d e l e c t u r ă . Nimic mai uşor decât a se constitui românii din tòte părţile din oraşe şi sate în reuniuni de lectură şi a cere ga­zete românesc! ca se li-se trimită gratis, pe basa acesta vom avea multe ca­binete de lectură sprijinite de gazetarii români, se nasce însë întrebarea că atunci cine se sprijinescă foile românesc! cari şi aşa abia se susţin ?

D-lui V . D. Î n v e ţ ă t o r în M. -S . Acelaşi rëspuns.

D-lui P . C. Am primit poesia :

Multe vorbe dulci sublime An eşit din sferî senine .Radios cu glas ceresc

Inse a farmecului simbur Tot nu-1 afli de cât singur In cuventul „te iubesc"

şi am Înţeles că e dedicată D-şorei M... pentru ce nu i-o trimiţi dar e i ? căcî îi vei causa o bucurie cd mult mai mare decât noue.

B i b l i o t e o e i a c a d e m i e i r o m â n e in B u c u r e s c i . „Revista Ilustrată" de pe 1898 s'a trimis.

L a m a i m u l ţ i . Poesiile comandate îndată ce vor eşi de sub tipar vi-se vor trimite.

A b o n e n t u l u i N r . 118. „Revista Ilustrată* de pe a. 1899 a'a epuizat din anul 1898 mai avem câteva exemplare complete.

'ce

Za ™

p

o

co-n o p ^

ice

P

CU co cu O) co O)'

"CD

P I c ă

o O

P R I M A T I P O G R A F I A R O M Â N E A S C Ă NORD-OSTUL TRANSILVANIEI.

•Silii É V I ' » )

Prin acesta fac cunoscut onoratului public, cumcă am înfiinţat în Şoimuş

(comitatul Bistriţă-Năseud) un stabiliment tipografic provedut cu cele mai bune

mijloce technice, aranjat după stilul cel mai nou, cu literile cele mai moderne,

unde se primesc spre esecutare :

Tipărituri de bancă, B I L E T E D E V I S I T Ă

Cărţi şi broşuri, Foi periodice,

Bilete de logodnă, Invitări la nuntă,

ANUNŢURI, •I

Registre, BILANŢURI

Compturi, PREŢURÎ-CURENTE

Ouverte, Bilete de înmormântare,

CIRCULARE.

Cu cele mai moderate preţuri. Tipografia BACIU, Şoimuş.

cd

co

CD

P

O O ,

CD i-*

(-*• CD

T i p o g r a f i a B A C I U în Ş o i m u ş (Sajó-Solymos u. p. Nagy-Sajó).

Mr Mr -ir Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr Mr ^ ^ A ^ * A A ^ i f c « ? ^

«rè,

*«\ ¿=§.•1

LA ADMINISTRAŢIUNEA FOI LI

REVISTA ILUSTRATA în ŞOIMUŞ, u. p. Nagy-Sajó

se află de

Calendar portativ cu o mulţime de ilustrăţiurii forte Îrum6se şi admirabil esecutat după clişeuri lucrate de cineografiil curţii im­

periale din Viena :

a) Compactat plastic în pânză cu in scripţie de aur veritabil —- — — fl. — . 7 0

b) Compactat în carton cu inscripţie aurie de imitaţiune ., - .50

c) Broşurat Cu imitaţiune de piele — — „ - .40

Cum se fotografăm? — — — — „ - - . 5 0

Oglinda inimei ppesiî de 0 . Bugnariu - „ - - . 5 0

„Revista Ilustrată" pe anul 1 8 9 8 ed i ţ ia : : de

salon — — -

Toţi acei, preţul indicat.

5.-

carî comandă t6te Opurile de

ven<}are: „Revista Ilustrata" pe anul 1 8 9 8 ediţia po­

p o r a l ă — — — - r — — — —. fl 2 . 5 0

„Revista Ilustrată" pe anul 1 8 9 8 semes­

trul I, elegant compacta tă - — —

Portretul mitropolitului Şuluţiu pe car­

ton de lues — —- — — — —

Portretul lui George Bariţiu pe carton

de-lues — — — - — — —

Castelul Peleş tablou pe hârtie de lues —

Novele şi ,schiţe de I . P . R e t e g a n u ţ — — „ — . 3 5

mai S U S de-odatâ, capetă un scâclement dela

Administraţhmea.

3 . —

— • 2 0

— . 1 0

— . 1 5

vfVii*j£ji: jf* j¡. jf, j(* j(. jf. M»|V. jp. j(c j(* j(* J J . jf» jjv jp. jţ. jf. j(. js* Jj* •* Jp. Jfr. J}* J'(* J | V Jţ» J(. J(. J(* -Jf- Jf» J(* ^JV JJV. Jfr. JJV,

Tipografia Bac iu , Şoimuş