Acta Musei Tutovensis XII1 2016

8/15/2019 Acta Musei Tutovensis XII1 2016

1/215

9 772457 170001

ISSN 2457-1709

20162016

XII1

XII1

IN HONOREMEUGENIA POPUȘOI OCTOGENARII

Istorie veche și arheologie


2/215

HISTORICA ET ARCHAEOLOGICAIN HONOREM

EUGENIA POPUȘOI OCTOGENARII


3/215

ACTA MUSEI TUTOVENSIS ACTA MUSEI TUTOVENSISPublicaţie a Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad Publication of „Vasile Parvan”

Museum,

Barlad

Str. Vasile Pârvan nr. 1 1 Vasile Parvan Street731050 Bârlad 731050 Barlad

Tel.: 0235 42 16 91 Phone: 0235 42 16 91

0335 404 746 0335 404 746

Fax: 0235 42 22 11 0235 42 22 11

E-mail: [email protected] E-mail: [email protected]

Adresă web: www.muzeuparvan.ro Web address: www.muzeuparvan.ro

Colegiul de redacţieDr. Ion IONIȚĂ Dr. Dan Gh.TEODORProf. Mircea MAMALAUCĂ Prof. Mircea OANCĂ

Redactor şefProf. Mircea MAMALAUCĂ

REVISTA APARE CU SPRIJINUL FINANCIAR

AL CONSILIULUI JUDEŢEAN VASLUI

Revistă fondată de prof. Mircea MAMALAUCĂ.Apare anual din 2006.

În perioada 2016-2014, revista apare cu titlul „Acta Musei Tutovensis”.Din anul 2005, începând cu nr. 11, apare cu titlul

„Acta Musei Tutovensis. Istorie veche și arheologie”.


4/215

MUZEUL “VASILE PÂRVAN” BÂRLAD

ACTA MUSEI

TUTOVENSISIstorie veche și arheologieXII1

HISTORICA ET ARCHAELOGICAIN HONOREM

EUGENIA POPUȘOI OCTOGENRI

Editor: Mircea MAMALAUCĂ

Bârlad 2016


5/215

Revistă editată și tipărită de CASA EDITORIALĂ DEMIURG (acreditată de CNCSIS în 2003, reacreditată în 2006 şi în 2010)Director: Irina Croitoru.

Şoseaua Păcurari nr. 68, Bl. 550, Sc. B, Et. 4, Ap. 16

700547 Iaşi, România0232/25 70 33; 0745 378 150; 0727 840 275E-mail: [email protected]; [email protected]

Consilier editorial: dr. Alexandrina Ioniţă Editura răspunde la comenzi în limita tirajului disponibil.

© Muzeului „Vasile Pârvan”

ISSN: 2457-1709ISSN-L: 2457-1709


6/215

SUMAR/CONTENT

Mircea MAMALAUCĂ, Eugenia Popu șoi - Un exemplu de om dedicat muzeuluibârlădean ............................................................................................................

7

Nicoleta ARNĂUTU, Eugenia Popu șoi, o bună colegă și prietenă .......................... 9

STUDII ȘI MATERIALE/STUDIES AND MATERIALSNicolae URSULESCU, Gaston Bachelard şi analiza focului – sursă de sugestii

pentru în ţ elegerea comportamentului omului preistoricGaston Bachelard and the analysis of fire – a source of suggestions for

understanding the behaviour of the prehistoric people ..................................... 21

Gheorge LAZAROVICI, Cornelia-Magda LAZAROVICI, Începuturile procesului de neolitizare din sudul Europei centrale şi Balcani

The beginning of the neolithisation process in the southern part of Central Europe

and the Balkans ………………………………………...................................... 27Adela KOVÁCS, Semn, simbol, decor – perspective asupra băncilor de cult dinneoliticul şi epoca cuprului din sud-estul Europei

Sign, Symbol, Decor - Overview on the cult benches from Neolithic and Copper Agesanctuaries from South-East Europe ..................................................................

73

Mircea OANCĂ, O figurină zoomorf ă descoperit ă în situl eneolitic de la Codreni-„Loturi”, comuna Ro șie ști, jude ț ul Vaslui

A zoomorphic figurine discovered in chalcolithic site from Codreni - "Loturi", Ro șie ști commune, Vaslui county, Romania .......................................................

109

Maria DIACONESCU, Plastica antropomorf ă de la Vorniceni Anthropomorphic plastic from Vorniceni ....................................................................

118Senica ȚURCANU, Maria GEBA, Nicoleta VORNICU, Inser ț ii metalice în arta plastică Cucuteni-Tripolie: studiu de caz: statueta antropomorf ă de laCucuteni-Cet ăț uie

Metal inserts in the Cucuteni-Tripolye plastic art. case study: the anthropomorphicstatuette of Cucuteni-Cet ăț uie …..…………………………………………….. 150

Lăcrămioara-Elena ISTINA, Plastica antropomorf ă masculină descoperit ă însitul cucutenian de la Fulgeri ș , com. Pânce ști, jud. Bacău

Male anthropomorphic figurines discovered in the Cucuteni site from Fulgeri ș ,Pânce ști commune, Bacău county, Romania ......................................................

160

Corneliu BELDIMAN, Costel ILIE, Diana-Maria SZTANCS, Cercet ări

arheologice și artefacte din materii dure animale în a șezarea de la Negrile ști, jud. Gala ț i (2015). Archaeological research and osseous raw materials artefacts discovered in the

Negrile şti commune, Gala ț i county – Curtea Ş colii (Schoolyard) site (2015) ... 176Vasile DIACONU, Daniela ALEXA, Obiecte legate de activitatea metalurgică din

a şezarea specifică bronzului târziu de la Gârbovăţ (jud. Gala ţ i)Objects linked to metallurgical activities within the late Bronze Age settlement from

Gârbovăţ (Gala ţ i county, Romania) ...................................................................198

5


7/215


8/215

EUGENIA POPUȘOI - UN EXEMPLU DE OM

DEDICAT MUZEULUI BÂRLĂDEAN

S-a născut în satul Preutești, comuna Timișești, județul Neamț, la data de 20 iulie1936, într-o zi specială, când, în fiecare an, creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Proroc Ilie. Laacel moment, Europa se afla în pragul izbucnirii celei mai mari conflagrații pe care omenireao cunoscuse. La scurt timp după ce a venit pe lume, familia ei a fost obligată să se mute mai

întâi, pentru o scurtă perioadă de timp, în Basarabia, iar mai apoi în comuna Frătești, județulVlașca, acolo unde a și urmat cursurile primare. După încheierea războiului au revenit în

Moldova, tânăra Eugenia s-a înscris la Școala Pedagogică de Educatoare din Iași, iar mai apoila Universitatea „Al. I. Cuza”, unde a urmat cursurile din cadrul Facultății de Istorie-Filologie-Filosofie, Secția Istorie.

După încheierea studiilor universitare, într-o zi tot cu importante semnificații,respectiv pe 24 decembrie 1959, î și începea cariera de muzeograf în cadrul Muzeului „VasilePârvan” din Bârlad. Timp de peste 50 de ani, cariera Eugeniei Popușoi s-a împletit cu evoluțiaprestigioasei instituții de cultură bârlădeană.

Încă din timpul studenției a cochetat cu un domeniu al științei extrem de interesant,respectiv cu arheologia. A participat la campaniile de cercetări arheologice, organizate deUniversitate, în zona lacului de acumulare de la Bicaz, acolo unde s-au realizat ampleinvestigații, în vederea eliberării de sarcină istorică a terenurilor care urmau să fie înghițite deapele viitorului lac. A participat la cercetări arheologice și pe alte șantiere, cum ar fi laMălușteni, județul Vaslui, Cucuteni-Băiceni, județul Iași.

După angajarea la Muzeul din Bârlad, o scurtă perioadă de timp, a cochetat cu învățământul în paralel cu activitatea din Muzeu, predând istoria la una din școlile din oraș.

Numele Eugeniei Popușoi se leagă de participarea la cercetările și importanteledescoperiri arheologice din perimetrul județului Vaslui, îndeosebi în zona Bârladului. A f ăcutparte din echipa care a început cercetările din siturile arheologice aparținând perioadeiAntichității târzii de la Bârlad – Valea Seacă și Banca (județul Vaslui), precum și în situlmedieval de la Cetatea de Pământ, acolo unde au fost scoase la lumină urmele unei importanteconstrucții militare, ridicate de Ștefan cel Mare între 1475-1476.

Perioada istorică care a atras-o cel mai mult, dedicându-i-se f ără nicio rezervă, rămâne însă cea neolitică. De numele ei se leagă cercetarea din situl neolitic de la Balș (județul Iași),aparținând culturii Starčevo-Criș, dar, f ără îndoială, cea mai importantă realizare va rămânecea legată de descoperirile din apropierea municipiului Bârlad, de la Trestiana, comunaGrivița. Între 1964 și 1993, distinsa cercetătoare a reușit să descopere în perimetrul așezăriinumai mai puțin de 27 de locuințe aparținând perioadei neoliticului timpuriu, respectivculturii Starčevo-Criș, cu un inventar bogat și variat. De altfel, această descoperire a rămaspână astăzi, pentru perioada neoliticului timpuriu, cea mai importantă din regiunea Moldovei.Așezării extrem de interesante i s-au adăugat vestigii aparținând Epocii Bronzului, primeivârste a fierului și chiar secolului IV d. Chr.

În decursul lungii sale cariere, în paralel cu activitatea de cercetare în teren, Eugenia

Popușoi a desf ășurat o muncă editorială semnificativă, rezultatele numeroaselor campaniiarheologice putând fi astfel cunoscute de specialiști, dar și de publicul larg. Pe lângă zecile de

7


9/215

articole, studii, rapoarte de șantier, a elaborat și o serie de importante cataloage. În acest sensamintim lucrările Valori de patrimoniu cultural na ț ional, Răd ăcini ale civiliza ț ieistr ăromâne ști în Muntenia de r ăsărit, Moldova de sud și centrală în secolele III-XI p. Chr.,Tezaurul de la Dumbrava Ro șie. Alături de acestea, merită subliniată contribuția majoră înrealizarea monografiei arheologice A șezarea și necropola de la Bârlad – Valea Seacă , sec.

III-V d. Chr , meritul fiind cu atât mai mare cu cât perioada Antichității târzii nu s-a aflat, de-alungul carierei, în prim-planul preocupărilor sale. Practic, cercetătoarea a preluat și a pus capla cap materialele pregătite de cel care a descoperit și cercetat situl arheologic, dar care nu amai apucat să finalizeze lucrarea. Este vorba de regretatul arheolog Vasile Palade.

Fără îndoială, lucrarea care o reprezintă cel mai bine este Monografia arheologică Trestiana, apărută în anul 2005, reprezentând un corolar a celor peste trei decenii de muncă însitul aparținând neoliticului timpuriu.

Sigur însă, activitatea cercetătoarei nu s-a rezumat doar la aspectul specific muncii înteren și a publicării rezultatelor cercetărilor, ci a cuprins și alte sfere. Prin tot ceea ce a

întreprins, în anii în care și-a desf ășurat activitatea în Muzeu, a demonstrat calități deosebitede muzeograf. De numele său și a arheologului și directorului Vasile Palade se leagă

declanșarea procesului de modernizare și de adaptare la noile realități ale muncii din cadrulMuzeului. Lor li se datorează începutul organizării primelor inventare ale întreguluipatrimoniu, pe domenii, respectând cu strictețe normele științifice. S-au reorganizatexpozițiile permanente, care au permis lansarea în circuitul public a materialelor șiinformațiilor rezultate în urma cercetărilor arheologice întreprinse, în mare parte, chiar de ei.Remarcabilă a fost și activitatea legată de organizarea unor expoziții temporare, pe diverseteme, răspunzând nevoilor și așteptărilor publicului interesat de muzeu și de actul cultural decalitate.

În ceea ce mă privește, trebuie să mărturisesc, cu satisfacție și bucurie, că am avut șiam privilegiul să colaborez îndeaproape cu distinsa cercetătoare Eugenia Popușoi. Am

întâlnit-o prima dată în urmă cu mai bine de 25 de ani, când am devenit angajat al acesteiinstituții, de atunci reușind să rămânem într-o strânsă relație de colaborare și, cred eu, chiar deprietenie. Ea a fost cea care cu pricepere și multă bunăvoință mi-a îndrumat primii pași îndomeniul muzeografiei, lucru pentru care i-am rămas și îi sunt profund recunoscător.

Eugenia Popușoi este, prin tot ceea ce a f ăcut și continuă să facă, una dinpersonalitățile care a contribuit substanțial la ceea ce înseamnă astăzi Muzeul bârlădean, larecunoașterea acestuia ca o importantă instituție de cultură la nivel național și chiar și pestegranițele țării.

Acum, la ceas aniversar, doresc să profit de această oportunitate pentru a vă ura multă sănătate, putere de muncă, să continuați și în anii care vin, tot ceea ce va f ăcut plăcere

întreaga viață, respectiv să dăruiți și să vă dăruiți, f ără rezerve Muzeului „Vasile Pârvan”.

La Mulți Ani!

Mircea MAMALAUCĂ

∗ Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, [email protected]

8


10/215

EUGENIA POPUȘOI,

O BUNĂ COLEGĂ ȘI PRIETENĂ

Cu puțin timp în urmă (2014), Muzeul „Vasile Pârvan” a fost sărbătorit la împlinireaunui veac de existență în cadrul comunității bârlădene, o instituție prestigioasă care acontribuit și contribuie la definirea identității culturale a locului.

Ctitorii, intelectuali de elită, au reușit ca în anul 1914 să pună la dispoziția publicului oinstituție ce venea cu oferte total diferite față de tot ce, la acel moment, înseamna viațaculturală a orașului.

Începând cu fondatorii acestui așezământ cultural care au pus bazele unui patrimoniu

cu structură mixtă și continuând cu următoarele generații, cu toții au avut un obiectivprincipal, constituirea, creșterea numerică și valorică a patrimoniului, oferind publiculuiacțiuni cu tematici dintre cele mai variate.

Obiectivul educațional este dublat de cercetarea, valorificarea științifică, conservareași protecția patrimoniului alături de o multitudine de probleme legate de administrarea șigospodărirea unei astfel de instituții publice.

Succesele și insuccesele în îndeplinirea acestor obiective au fost și sunt determinate defactorul politic și, pe același palier, de profesionalismul celor care răspund vremelnic dedestinele unui muzeu.

După mai bine de trei decenii de existență, muzeul bârlădean intră într-o etapă nouă,pe care noi o definim ca reprezentând perioada modernă când, indiferent de vremuri și politici, a

început construcția culturală, care a pus bazele de pe care muzeul a urcat pe o spirală ascendentă,ajungând, astăzi, după un secol, să fie o instituție specializată din rețeaua muzeală românească,unde se găsesc valori ce fac parte din patrimoniul cultural național și cel al umanității.

Generația anilor ’60 este cea care pune bazele acestei perioade moderne, fiindreprezentată de primii absolvenți cu studii superioare, cei care au optat din pasiune pentruprofesia de muzeograf.

Un nume de referință din rândul acestei generații este cel al Eugeniei Popușoi, unmuzeograf arheolog, care și-a iubit și iubește meseria pe care și-a ales-o.

În existența muzeului bârlădean, ca de altfel, probabil, și în alte instituții similare dințară, fluctuația muzeografilor, mergând până la lipsa cu desăvârșire a specialiștilor la uneledintre cele trei secții a fost, din nefericire, o constantă. Mulți ocupau un post de muzeografdoar pentru o perioadă, după care migrau acolo unde avantajele erau mult mai atrăgătoare.

Excepție de la această situație a f ăcut secția de istorie-arheologie, unde EugeniaPopușoi, tânăra absolventă a Facultății de Istorie, din cadrul Universității „Alexandru I.Cuza”, Iași, ocupă poziția numărul unu a muzeografilor cu o prezență și activitate neîntreruptepână la pensie și după. De-a lungul timpului la această secție a existat o continuitate aprofesioniștilor, de regulă câte doi, trei.

Tânăra muzeograf ă1 venea la Bârlad cu un bagaj serios de cunoaștințe teoretice și, maiales practică, de arheolog, lecții însușite temeinic și cu pasiune de la profesorii ieșeni sau de larenumitul arheolog Constantin S. Nicolaescu-Plopșor cu prilejul participării la campaniile desăpături de la Ceahlău și Mitoc.

1 Cu puțin timp înainte, Vasile Palade (1923-1993) a fost numit directorul Muzeului, care și-a completat studiile,fiind cel de al doilea arheolog cu studii alături de Eugenia Popușoi.

9


11/215

1 2Aspecte de pe șantierul de la Mitoc alături de colegi și arheologul Constantin S. Nicolaescu-Plopșor.

Eugenia Popușoi este a treia de la stânga la dreapta în foto 1 și a doua în foto 2.

Studenții de la Mitoc, conduși de Constantin S. Nicolaescu-Plopșor, în vizită pe șantierul de la Traian,condus de Vladimir Dumitrescu; Eugenia Popușoi este a treia de la stânga la dreapta, rândul 2.

Până la venirea Eugeniei Popușoi, toți cei care au stat o perioadă mai lungă sau maiscurtă în muzeu n-au reușit, din condiții obiective, să definitiveze sub o viziune coerentă toateproblemele legate de gestiune, fișare, cercetare, dinamica creșterii patrimoniului, depozitare,valorificare, conservare, protecție, clasare pe colecții etc.

După o scurtă perioadă de informare, tânăra muzeograf ă a hotărât să înceapă cucunoașterea în detaliu a patrimoniului secției de istorie, destul de redus numeric, provenitprioritar din donații și mai puțin din cercetările în teren.

În cadrul acestei prime etape a reușit să pună la punct toate ambiguitățile dininventarul muzeului, având piesele în față, completând toate rubricile care conțineau reperelece puteau contribui la identificarea cu ușurință a fiecărui bun în parte.

Concomitent a realizat și fișele analitice cu o rubricație specifică acelui timp. Ulteriorbunurile erau duse în depozit, fiind ordonate după alte criterii pentru a putea fi mai ușorregăsite.

10


12/215

În perioada de debut când s-a concentrat pe clasarea de bunuri pe categoriile ce intrau în componența unei colecții și, când nu demarase cercetarea proprie în teren, muzeulbârlădean, reprezentat de arheologul Eugenia Popușoi, devine partener la săpăturile din două situri, Cetatea de Pământ din timpul lui Ștefan cel Mare de la Bârlad, șantier deschis despecialiștii de la Muzeul Militar București și, a doua colaborare, cu contribuții financiare, în

așezarea de la Cucuteni de sub conducerea renumitului arheolog, Mircea Petrescu-Dâmbovița.Ambele colaborări s-au finalizat cu o serie de bunuri care au intrat în inventarulmuzeului bârlădean, între care și o bombardă, piesă unicat în patrimoniul cultural național.Toate aceste bunuri reprezintă primele artefacte rezultate din cercetările proprii, alăturându-secelor descoperite în perieghezele permanente ale celor doi arheologi ai muzeului.

Pe la sfârșitul anilor ’60, când am devenit și noi muzeograf bârlădean debutant, amgăsit un colectiv în cadrul căruia se remarcau în mod special arheologul Eugenia Popușoi, cușantierul de la Trestiana, un sit neolitic, și arheologul Vasile Palade2 cu intensă activitate însitul de sec. III-V de la Bârlad-Valea Seacă.

Ambele cercetări prin descoperirile anuale au contribuit mai întâi, la îmbogățireasubstanțială a patrimoniului, pentru prima dată din activitatea cercetărilor proprii, recunoscute

și confirmate în plan național de Ministerul Culturii, for care aprobă activitatea în cele două șantiere.

Pe de altă parte activitatea de pe cele două șantiere, artefactele descoperite șivalorificarea științifică a acestora au contribuit la îmbogățirea cu noi date de interes pentruperioadele ce s-au derulat în istoria acestui neam, dovezi imposibil de falsificat.

În calitatea noastră de tânăr muzeograf am avut marea șansă de a avea asemeneacolegi dar, mai ales întâlnirea și colaborarea cu Eugenia Popușoi, care, f ără ezitări, a acceptatsă ne împărtășească din experiența celor aproape zece ani petrecuți înaintea noastră în muzeu,timp suficient care a ajutat-o să cunoască în detaliu și problemele de la celelalte secții, pe careni le-a f ăcut cunoscute.

Fiind colege de birou, am avut marea șansă de a porni la drum, după ce ne-a sugerat să începem cu munca migăloasă de cunoaștere a patrimoniului secției de artă, pe atuncicumulând până la 400 de piese.

De bun augur a fost și informația să confruntăm fiecare bun cu datele înscrise îninventar, unde am găsit greșeli impardonabile de atribuire, pe lângă o serie de alte bunuri, carenu aparțineau domeniului, fiind greșit inventariate la artă.

În tot acest timp, în momentele de respiro, ne-a povestit cu mult entuziasm despresăpăturile la care a participat în timpul studenției, despre bucuria pe care ți-o oferea scoatereala lumină a acelor artefacte seculare, ca să nu mai vorbim de bucuria când reușea să

întregească câte o piesă.Desigur, nu omitea să ne prezinte cea mai captivantă etapă, cea a studiului și cercetării

pentru încadrarea în categorii de bunuri, timp și spațiu, necesare în a fi atribuite unei culturi,implicit unei comunități.Pasiunea și entuziasmul colegei noastre dar, și bunăvoința arheologului Vasile Palade,

care ne-a oferit spre studiu, cercetarea și publicarea câtorva piese, găsite în perieghezele f ăcute înzonă, ne-au atras, reușind ca în debutul nostru ca muzeograf să publicăm câteva studii3.

Cei doi colegi arheologi, pasionați de profesia lor dar, mai ales felul cum o prezentau în fața unui muzeograf ușor debusolat la început de drum alături de colegialitatea manifestată

2 Nicoleta Arnăutu, Vasile Palade,Un destin provocat de realit ăț ile în care a tr ăit, Oameni care ne lipsesc,Fundația dr. Constantin Teodorescu, Editura Opera Magna, Iași, 2008, p. 198-226. 3 Nicoleta Ciucă(Arnăutu), Vasile Palade Palade, Ghenuță Coman, Bordeie de tip protodridu de la Bogd ăne ști-

F ălciu, Memoria Antiquitatis, III, 1971, p. 469-477; Vasile Palade, Nicoleta Ciucă, Noi descoperiri scitice în jude ț ul Vaslui, SCIV, 23, 2, 1972, p. 285-292; Nicoleta Ciucă, Descoperiri de tip protodridu de la Bârlad,cartierul Munteni, jude ț ul Vaslui, Materiale și Cercetări Arheologice, 1973.

11


13/215

și prin antrenarea noastră în periegheze și pe șantierele arheologice erau cât pe ce să nedeturneze în specializarea noastră.

Ne amintim cu plăcere de momentele petrecute în deplasările de pe teren când, dincolode importanța descoperirilor, apăreau tot felul de situații pline de haz, amplificate deingeniozitatea celor prezenți.

De cele mai multe ori atunci când arheologii erau solicitați la o descoperire, directoruldecreta activitate în teren, fiind însoțit de arheolog, naturalist, taxidermist, fotograf și, de celemai multe ori, noi, înghesuiți cu toții într-o mașină care mergea după bunul său plac.

Într-o asemenea deplasare, într-o comună din apropierea orașului, la solicitareaautorităților, am găsit un schelet, stră juit de o pancardă pe care se putea citi: Nu atinge oasele

Mili ț ia. Această „compoziție”, care ne-a amuzat pe toți, a fost imediat întregită, adăugând unpersonaj în viață, colega noastră, înarmată cu pușca taxidermistului deoarece descoperirea se

încadra în perioada competenței sale. Imaginea a fost imortalizată de fotograf, de care ne-amamuzat de-a lungul timpului.

Eugenia Popușoi în apropierea orașului Bârlad unde a fost descoperit un mormânt.

De asemenea, tot atât de interesante erau poveștile și amintirile legate de relațiile șisituațiile pline de neprevăzut, ivite, uneori în campaniile de pe șantierele colegilor noștri,relatate cu detalii și mult umor, peripeții neconsemnate în documente, pe care, credem, merită să le amintim.

Cu colega noastră am descoperit că aveam și amintiri comune despre șantierul de laCucuteni, unde și noi am fost prezenți la un an distanță după ce muzeul bârlădean, partenerfinanțator, a încetat colaborarea cu universitatea ieșeană.

Depănând din peripețiile de pe șantierul de la Cucuteni, ne-a relatat cu umor despre întâmplările prilejuite în cadrul unei campanii când un grup de studenți, compus prioritar dinbăieți, veniți pentru a se distra, total dezinteresați de sarcinile ce le reveneau, au reușit să facă mari probleme.

Cea mai afectată a fost Eugenia Popușoi, investită de profesorul Mircea Petrescu-Dâmbovița cu calitatea de coordonator al acestui grup de tineri certați cu tot ceea ce înseamnă

12


14/215

respectarea strictă a regulilor de pe șantier.În același timp, coordonatorul avea și atribuții de unic bucătar al taberei, activitate care

se desf ășura într-o gospodărie a unei familii din sat, unde și locuia.Gospodăria modestă, specifică unor țărani săraci, avea ca principală sursă de obținere

a hranei o vatră cu lemne, situată afară sub un șopron, iluminatul era asigurat de lampa cu

petrol și cu o sursă de apă situată la kilometri distanță.După nopțile obositoare petrecute la lumina lămpii, care ardea până la ivirea zorilorpentru a „înfricoșa” diversele târâtoare și insectele agresive, urmau, adeseori, mustrărileprimite pentru năzdrăveniile studenților deoarece unii dintre tineri nu erau interesați ca înarșița verii să muncească la lopată, hârleț, sapă, șpaclu sau în bucătăria improvizată.

Aceștia, prezenți la momentul când arheologul lor era certat, de altfel, corecți în a faceevaluări, și-au ridicat coordonatorul la rangul de – Valea cu tr ăsnete – deoarece, de fiecaredată, indiferent de gravitatea reproșurilor, ce pe nedrept le primea, și le însușea.

Alteori, după ce se amuzau cu toții, complicitatea tinerească mergea până acolo încâtcoordonatorul, anunțat din timp, trebuia să-i scuze sau să-i apere de exigențele șefului deșantier.

Întâmplările acestui grup de studenți au f ăcut istorie în timp ce atitudinea colegeinoastre demonstra forța și caracterul unui alt tânăr, a cărui vârstă era apropiată de cea astudenților, de a se adapta, la orice situație.

După orele petrecute în muzeu, uneori ieșeam împreună la cumpărături. Într-unasemenea moment, colega noastră a fost înconjurată de vreo două, trei țigănci îmbrăcate înstraiele lor specifice, agresiv colorate, și cu cozi împletite din care atârnau valoroase monedede aur.

Pe moment am crezut că este o abordare tipică, cu oferta de a prezice prezentul șiviitorul, pentru a obține niște bani „cinstiți”. Nu mică ne-a fost uimirea când am asistat la undialog civilizat pe tema sănătății și a altor nimicuri.

La despărțirea de aceste aparent prietene, sesizând curiozitatea noastră, ne-a povestitdespre o altă întâmplare amuzantă, petrecută pe șantierul de la Cetatea de Pământ, înapropierea căruia era stabilită o șatră de țigani, respectiv familia celor două personaje care oabordaseră, din care f ăcea parte și un băiețel.

Curiozitatea acestui copil, care petrecea mult timp pe șantier, a determinat-o să și-lapropie, încercând, cu succes, să-l învețe să scrie și să citească, lecții care îi demonstrau că acest copil merita să fie educat.

O întâmplare provocată de un alt coleg, le-a dat prilejul să descopere istețimea unuicopil de nici 7 ani. Atent la ce i se explica, cineva i-a recoltat un păduche din păr, tachinându-lpe puști. Acesta, cu mult calm, în loc să-l contrazică pe descoperitorul insectei, l-a rugat să i-lpună în palmă ca să-l vadă și el. O dată pus în micuța lui palmă, a înclinat ușor mâna, și

pentru că vântul sufla destul de tare, insecta ucisă a fost luată de vânt. În final, copilul l-a întrebat pe descoperitor dacă a mai „vă zut păduche care să zboare”, moment când toți ceiprezenți s-au distrat copios, nemaiavând nici o replică.

Grație muncii de lămurire din partea colegei noastre, părinții acestui băiețel, în toamnaaceluiași an, au acceptat să-l înscrie la o școală, o premieră benefică, care a contribuit ladevenirea lui, astăzi fiind un prosper om de afaceri, care o respectă pe prima lui învățătoare cași întreaga familie.

Stând în același birou și petrecând opt și chiar mai multe ore împreună, aveam ocaziasă ne împărtășim din preocupările curente și cele de perspectivă în calitate de muzeograf.Arheologul, conștient de valoarea fondului de numismatică, și-a înscris în programul său untimp necesar aprofundării studiului, finalizat prin redactarea și publicarea de studii și

cataloage.Atunci când avea pe masa de lucru câte un tezaur, î și f ăcuse obiceiul de a comenta din

13


15/215

complicatul proces de stabilire a emitentului, monetăria sau în descifrarea unor legende greulizibile, victorii pe care ni le împărtășea. Această bucurie ne-a molipsit, determinându-ne să ne oferim în a-i fi de folos cu câte ceva, momente care ne-au captivat.

În acest context, la un moment dat, asemenea arheologului Vasile Palade, coleganoastră sesizând interesul și admirația noastră față de frumusețea monedelor unui tezaur, ne-a

surprins, punându-ne la dispoziție valorosul tezaur, compus prioritar din taleri olandezi, sec.XVI-XVII, pentru studiu, pe care l-am publicat4. Un gest ce demonstra încă o dată disponibilitatea de a dărui, f ără rezerve, din domeniului asupra căruia avea dreptul de autor,grație cercetărilor dedicate cu mult profesionalism.

La nivelul cunoașterii noastre de la acel moment, am catalogat generozitatea celor doicolegi în categoria firească a relațiilor care trebuiau să existe între muzeografii unei instituțiicu un patrimoniu valoros, care ducea lipsă de specialiști dar, care aveau un scop comun, să-lvalorifice sub toate aspectele.

La toate acestea se mai adaugă și felul cum am perceput noi, prospăt veniți într-uncolectiv, acel climat de colegialitate.

Aflasem de la colega noastră, că imediat ce s-a stabilit la Bârlad s-a integrat foarte

ușor în colectivul mare, având tot sprijinul în a intreprinde absolut tot ce considera c ă eranecesar pentru a se informa cu privire la istoricul instituției în care activa, patrimoniul întotalitatea lui etc. cunoaștere pe care și-a îmbogățit-o permanent dar, mai ales aveadisponibilitatea de a împărtăși din această cunoaștere muzeografilor noi veniți.

Această atitudine ne-a îndreptățit să o considerăm ca fiind cea mai importantă șiautorizată voce din muzeu deoarece atunci când unul din muzeografi avea nevoie fie de oinformație fie de o anume confirmare apela cu încredre la Eugenia Popușoi, a cărei memorieera de invidiat.

Deschiderea pentru cunoaștere și dialog a tinerei muzeografe au condus la statornicireaunor relații de colegialitate între Vasile Palade și Eugenia Popușoi, arheologii Secției deIstorie, atitudine preluată în cadrul restrâns al muzeografilor, ceea ce a contribuit la un climatde muncă mai rar întâlnit într-o colectivitate.

La rândul său acest climat a dus la cutuma, care a rezistat în timp, conform căreia oricesituație apărută în orice sector era o problemă nu a acelui sector, ci a muzeului, în rezolvareacăreia trebuiau să concureze cu toții, indiferent de poziția pe care o aveau sauresponsabilitățile din fișa postului.

Respectat cu strictețe era și obiceiul celor doi arheologi de a dezbate împreună toateproblemele legate de domeniul lor de competență.

În cadrul acestor dezbateri la care am participat adeseori, într-o primă etapă, fiecarerelata despre rezultatele campaniei încheiate. Urmau apoi, după ce piesele ieșeau dinlaboratorul de conservare și restaurare, cele mai interesante discuții, cu confirmări, concluzii

și dileme ce urmau să fie elucidate în campaniile anterioare. Toate aceste dezbateri au ajutat-omult pe colega noastră în procesul de inventariere și fișare a tuturor bunurilor rezultate dinsăpăturile arheologice și periegheze.

În cadrul aceluiași ritual se încadrau lecturarea materialelor de sinteză, realizate de ceidoi arheologi înainte ca acestea să fie date spre publicare sau să fie susținute în cadrul unorsesiuni științifice la care erau invitați.

Acesta era momentul când cei doi arheologi, exigenți față de cuvântul tipărit, aveau,uneori, discuții aprinse legate de ambiguitatea unor formulări, de meteahna colegului nostrude a construi fraze interminabile până la descoperirea eventualelor greșeli de la capitolulgrafică și aparatul critic, care însoțeau studiul.

Toate aceste se petreceau în biroul nostru, unde arheologul Vasile Palade, derobându-

4 Nicoleta Arnăutu, Un tezaur monetar din secolele XVI-XVII descoperit la Perieni (judetul Vaslui) , ActaMoldaviae Meridionalis, II, 1980, p. 273-282.

14


16/215

se de obligațiile de director, avea ocazia să se dedice, în liniște, și să se bucure de pasiunea sa.Uneori acest ritual era brutal întrerupt de câte un musafir cu funcții politice care, la

imprudenta întrebare privind preocupările curente, răspundea invariabil cu o formularesavantă – formarea și dezvoltarea muzeografului multilateral dezvoltat, capabil să- și facă cur ăț enie la locul de muncă până la aptitudinea de a trage cu pusca cu alice cotite - era o

complicitate care ne asigura starea de bine pentru restul zilei.Cu toate restricțiile financiare, colegul și directorul Vasile Palade nu le-a îngrăditmuzeografilor libertatea deplasărilor în vederea documentărilor de care aveau nevoie înactivitatea de cercetare științifică a patrimoniului.

Întâmplarea a f ăcut să plecăm amândouă în deplasare la București, Eugenia Popușoipentru bibliografia de care avea nevoie în determinarea unor importante monede în timp cenoi mergeam pe urmele lui Nicolae Tonitza și Ștefan Dimitrescu.

Însoțind-o în biroul unui cunoscut numismat, am avut ocazia să asistăm la o scenă carene-a bulversat, deoarece celui căruia i s-a adresat, deși vădit interesat de valoarea șiimportanța monedelor, i-a comunicat sec că singura bibliografie existentă în România se află

în seiful său, deci era inaccesibilă.

Astăzi, această abordare pare desuetă dar, să nu uităm, eram prin anii ’70-’80, cândmuzeele nu aveau acces la cataloagele de numismatică străine, iar muzeografii nu aveauposibilitatea să caute pe internet.

Acesta a fost momentul când ne-am dezmeticit, înțelegând și evaluând corect gestulaltruist al colegilor noștri, care ne-au dat posibilitatea cercetării unor bunuri de numismatică șiarheologie, domenii ce le reveneau prin fișa postului.

În momentul când noi am venit în muzeu, un loc prioritar în cadrul activității colegeinoastre îl deținea șantierul de la Trestiana, după ce debutase cu cercetarea sitului paleolitic dela Mălușteni, județul Vaslui, ambele descoperite cu prilejul perieghezelor atent f ăcute în zonade sud a județului.

Timp de mai bine de patru decenii, a desf ășurat sistematic săpături la Trestiana, înurma cărora a reușit să scoată din anonimat o importantă cultură neolitică din această zonă ațării.

Amploarea săpăturilor și bunurile descoperite i-au dat posibilitatea ca anual, în cadrul întâlnirilor arheologilor, care aveau un caracter național, sau la sesiunile organizate de altemuzee, unde era invitată, să abordeze cu profesionalism toate aspectele legate de culturaStarčevo-Criș, intervenții finalizate cu studii publicate în revistele de specialitate.

Descoperirile de la Trestiana au reținut atenția arheologilor români dar, și a celorstrăini, care au venit special în România pentru a participa la săpăturile conduse de arheologulEugenia Popușoi.

Prin anii ’60, câțiva cercetători cehi s-au deplasat la Bârlad unde au participat la o

campanie de săpătură. Întorși în țara lor, în anul imediat următor, au invitat-o pe coleganoastră să participe pe șantierul de la Bylany.Descoperirile de la Trestiana și considerațiile colegei noastre i-au atras și pe

cercetătorii englezi, care, participând la săpătură, au prelevat mai multe probe pentru analizecu C14.

Satisfacțiile arheologului român au fost cu atât mai mari atunci când răspunsul venitdin Anglia confirma datarea f ăcută pe baza studiului de colega noastră.

În cadrul unei campanii, colega noastră, devenită între timp, prietena Jeni, ne-a invitatsă o însoțim pe șantier, invitații și acceptări ce s-au repetat de-a lungul timpului.

Ceea ce ne-a impresionat, la prima vizită, a fost ordinea și curățenia de pe șantier, cușanțuri și casete perfect trasate, cu o stratigrafie lizibilă chiar și pentru un ochi mai puțin

avizat. În casetele care delimitau perimetrul unei locuințe, podeaua era atât de curată încâtsimțeam nevoia să lăsăm încălțările pe mal.

15


17/215

Aspect de pe șantierul de la Trestiana.

Jocul dintre formele geometrice era animat de prezența umană, un furnicar de tineri,originari din sat, fiecare știind bine ce are de f ăcut, conduși și supravegheați de arheolog, carea ridicat șantierul la rangul unei școli.

Zilnic, preda câte o lecție de istorie, insuflându-le participanților, tineri și adulți,mândria de a avea în vatra satului lor asemenea înaintași. Dincolo de seriozitatea lecțiilorpredate în mijlocul naturii, arheologul răspundea cu promptitudine și se încadra în ghidușiile,de bun simț, ale participanților la săpătură.

Dialogul permanent îi ajuta pe toți să simtă mai puțin capriciile unei veri calde, pe unloc unde nu exista niciun loc umbros ci, doar niște colibe improvizate, luate cu ușurință devântul puternic, situație ce necesita o permanentă reconstrucție, ce te ducea cu gândul,păstrând proporțiile, la Mitul lui Manole.

După prima vizită i-am împărtășit impresia deosebită cu privire la ordinea desăvârșită de pe șantier, privită comparativ cu dezordinea de pe birourile noastre, locurile de muncă dinmuzeu, o dezordine pe care am numit-o ordonată deoarece numai noi puteam să nedescurcăm.

Prin anii ’80, cel care a fost mentorul multor arheologi, profesorul Mircea Petrescu-Dâmbovița, recunoscând importanța contribuției arheologului Eugenia Popușoi în cunoaștereaculturilor neolitice de pe teritoriul românesc, i-a oferit posibilitatea înscrierii la doctorat,confirmând valoarea inedită a cercetării într-un domeniu, mult diferit de ce vedem în zilelenoastre, când aproape totul, inclusiv titlurile academice se obțin prin trafic de influență și/sauvânzare-cumpărare.

Ne sunt încă vii în memorie etapele străbătute de tânăra aspirantă la acest onorant titluștiințific, începând cu examenul de admitere până la susținerea ultimului referat.

Ne-a impresionat de fiecare dată, seriozitatea cu care trata fiecare confruntare, pentrucare se pregătea temeinic, fiind timorată de ideea că poate, totuși, i-a mai scăpat câte ceva.De fiecare dată se întorcea de la Iași cu cele mai bune rezultate, care o motivau să muncească și mai mult, fiind din fire un om extrem de exigent.

Momentul final de susținere a tezei și obținerea titlului a coincis cu anii ’90 când,

dincolo de marea deschidere, pentru muzeografii bârlădeni, cutremurul a creat o situațieaproape f ără ieșire. Singurul sediu al muzeului, cu expoziții permanente și temporare,

16


18/215

depozite, laboratoare și celelalte spații, a devenit o ruină care, conform experților, trebuiaurgent evacuată.

Munca prioritară în împachetarea și asigurarea zecilor de mii de bunuri, de la cele treisecții, a solicitat-o mult timp pe prietena noastră, ca de altfel pe toți ceilalți, deturnându-iatenția de la ceea ce avea în planul său, elaborarea tezei și finalizarea doctoratului.

La toate acestea s-a mai adăugat plecarea dintre noi a prețuitului nostru coleg, VasilePalade, deasemenea doctorand, care lăsa în urma sa un volum uriaș de muncă, ce urma să seconcretizeze în teza sa de doctorat – Monografia așezării și necropolei de la Bârlad-ValeaSeacă.

Urcarea la Ceruri a autorului cercetării amenința cu aruncarea în anonimat a munci decercetare, desf ășurate mai bine de patru decenii de colegul nostru, cu contribuții importanteaduse la cunoașterea perioadei secolelor III-V, nedreptate ce a motivat-o pe Eugenia Popușoisă-și propună dar, mai ales să-și asume responsabilitatea în a începe munca de îngrijire aMonografiei Bârlad-Valea Seacă.

Hotărârea luată nu ne-a luat prin surprindere deoarece știam că de fiecare dată când și-a propus un nou proiect, reușea să-l ducă la bun sfârșit, asumare care ne-a motivat să ne

alăturăm și noi acestei frumoase atitudini, revenindu-ne contribuția de a găsi sursa definanțare necesară pentru publicarea lucrării. Pe de altă parte, am fost convinși că înmomentul acestei decizii, finalizarea doctoratului său trecea în plan secund.

A urmat un timp când, f ără a se grăbi, a adunat absolut tot ce scrisese arheologulVasile Palade începând cu manuscrisele capitolelor monografiei, redactate până atunci, toatehârtiile ce conțineau diverse idei, carnete de șantier, tabele, planșe, studii publicate etc. pecare le-a lecturat cu o voință de invidiat dacă ținem cont că fostul nostru coleg avea un scrisfoarte greu de descifrat.

De un real ajutor a fost și acel obicei, statornicit între cei doi colegi de breaslă, de adezbate, până la detaliu, problemele legate de cele două culturi Starčevo-Criș și Sântana deMureș. Mai trebuie să adăugăm că toate piesele de la Valea Seacă au fost inventariate și fișatede colega noastră, activități care au adus-o în postura de a cunoaște materialul descoperit totatât de bine ca și autorul cercetării.

În calitate de colege de birou și, uneori, ca participant la toate aceste relații semnalatetrebuie să mai relatăm un aspect, plin de amuzament. De fiecare dată, colega noastră, după inventarierea și fișarea bunurilor, le preda custodelui de depozit, nu înainte de a le ordonadupă anumite criterii, care permiteau regăsirea cu ușurință a fiecărui bun.

În momentul redactării unui material, colegul nostru prelua de la custode o serie debunuri, necesare studiului. De cele mai multe ori, reușea cu mare succes să facă cele mai mari

încurcături încât, la un moment dat, lipseau fie coliere, fie cești, fie orice alt obiect pe care îlstudiase. Singura care, de fiecare dată, restabilea realitatea, era colega noastră.

După strângerea întregului material și lecturarea acestuia a trecut la redactareamonografiei, conform capitolelor stabilite de autorul săpăturii, un cuprins pe care l-a dezbătutpe larg cu mult timp înainte.

Înainte de a vedea lumina tiparului l-a solicitat pe cercetătorul, dr. Ion Ioniță de la Iași,cu rugămintea de a vedea bogatul material redactat, din dorința de a avea o confirmare dinpartea unui reputat specialist în perioada mileniului I, solicitare soldată cu o fructuoasă colaborare.

Între timp, noi am reușit, așa cum am convenit cu colega noastră, să găsim finanțareanecesară pentru tipărirea monografiei. Asociația Prietenii Muzeului „Vasile Pârvan” șiCentrul Cultural de pe lângă Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, în cadrulunui important parteneriat, față de care ne manifestăm încă o dată întreaga gratitudine, au

asigurat tot ceea ce a ținut de editarea cărții.Volumul – A șezarea și necropola de la Bârlad-Valea Seacă , sec. III-V – monografia

17


19/215

postumă a arheologului Vasile Palade, îngrijită de Eugenia Popușoi și cu girul dr. Ion Ioniță, afost lansat în anul 2004, în cadrul sesiunii Jubiliare de aniversare a muzeului la împlinireacelor nouă decenii de existență.

După această solicitantă activitate, colega și prietena noastră a refuzat categoric să-șidefinitiveze doctoratul, cu toate insistențele profesorului Mircea Petrescu-Dâmbovița, a unor

colegi din țară și a noastră.Martore la evoluția postdecembristă, care a adus, printre altele, și fenomenul originalde a face câte două sau mai multe facultăți și tot atâtea doctorate ne-a prilejuit ocazia de adiscuta împreună cu colega noastră această situație, de fiecare dată încercând să o convingemde necesitatea finalizării unei munci serioase desf ășurate pe parcursul atâtor ani. De fiecaredată suportând un eșec total.

Nu după mult timp, am început să auzim despre diplome cumpărate și plagiate,confirmând, în fapt, ceea ce noi intuisem în legătură cu o găselniță a momentului, dinoriginala democrație românească, de care s-au agățat unii impostori.

Marea dilemă, care persistă din nefericire, constă în curiozitatea noastră de a cunoașteconținutul referatelor membrilor din comisia academică împuternicită în a atribui titlul de

doctor în științe, celor numiți astăzi plagiatori, întrucât aceștia nu și-au putut lua dintr-o cutieacel titlu.

Revenind la obținerea titlului de doctor a colegei noastre, cu toate insistențele venitedin toate părțile, muzeograful Eugenia Popușoi a hotărât să rămână pe poziția de doctorand,trecând la munca de redactare a Monografiei Trestiana.

După apariția volumului în anul 2005, autoarea, arheologul și prietena noastră, a trecutprintr-o perioadă când și-a manifestat nemulțumirea de felul cum tratase unul sau mai multeaspecte din conținutul textului, atitudine care o caracteriza, întrucât niciodată, indiferent denatura personală sau profesională a unei acțuini, nu am vazut-o să fie total mulțumită.

Ne amintim cu multă plăcere de atitudinea intransigentă a specialistului, aflat înpostura, înainte de ’90, de a face tematica expozi ției permanente a secției de istorie și, în egală măsură, realizarea efectivă a acesteia.

Într-o primă etapă, a reușit să realizeze prima parte a expoziției cu o tematică plecândde la paleolitic până la epoca Ștefan cel Mare, inclusiv.

Conform timpurilor, în tematica scrisă și aprobată figurau o serie de citate politice,impuse, de care, din fericire, colega noastră, când a trecut efectiv la realizarea expoziției, auitat de acestea.

Uzanța timpului impunea ca orice expoziție permanentă, dedicată publicului, să fievizionată de o comisie, înainte de a intra în circuitul muzeal românesc.

În momentul anunțării vizionării, ne aflam în anul 1986, autoarea expoziției care cubună știință eludase „indicațiile prețioase”, afișa un calm și o hotărâre ieșite din comun.

La momentul întâlnirii cu onorata comisie, am avut prilejul și plăcerea să asistăm la undialog dominat de complicitatea între doi mari istorici, colega noastră și cel care a fost IulianAntonescu, desemnat de minister, pe lângă reprezentanții politici locali.

La un moment dat, autoarea expoziției a dat citire unui text, aparținând lui Herodot,așa cum scria și pe panou, creând un moment de ambiguitate, amintind numele lui NicolaeCeaușescu.

Imediat, Iulian Antonescu a intrat repede în joc pronunțând numele conducătoruluiaproape în fața oricărui text, reprezentând citate ce aparțineau marilor personalități, ale cărornume și sursă bibliografică se aflau la loc de cinste.

Dacă luăm în considerație că muzeograful cu o asemenea atitudine era și secretar departid a organizației ce cuprindea, la un moment dat, principalele instituții de cultură, vom

înțelege și mai bine că adevărații specialiști nu au f ăcut niciun compromis în ceea ce priveșteadevărul istoric.

18


20/215

De altfel, al nostru secretar de partid era cu totul atipic. În primul rând, în fiecaredimineață, cu regularitate, ne f ăcea informarea politică, într-un grup restrâns, cu tot ceea ceaflase de la „Europa Liberă” sau alte posturi de radio străine, fiind o ascultătoare fidelă.Aducătorul veștilor despre Timișoara și tot ce a urmat, pentru noi, a fost secretarul de partid, ovoce în care am crezut necondiționat.

Excepție de la această regulă se f ăcea în ziua ședințelor de partid când, cu toateinsistențele noastre, nu puteam afla nimic deoarece se temea ca nu cumva să-i scapeinvoluntar o informație neortodoxă.

Întruna din zile, tovarășa secretară, cu o atitudine ce se dorea a fi luată în considerație,ne-a comunicat că nu mai poate amâna intrarea noastră în partid, întrucât fusese aspru criticată că nu îmbogățește numărul membrilor de partid prin cooptarea absolvenților de facultăți.

În cele din urmă, după tratative purtate cu tovarășa secretară, am acceptat, f ără a uitasă-i întorc serviciul, atunci când vom avea ocazia.

La nu știm cât timp, momentul a venit, când în cadrul unei ședințe, cineva ne-a propussă scriem procesul verbal de ședință, în catastiful care se arhiva și se depunea la cabinetulmunicipal de partid, conform uzanțelor.

Acesta a fostul momentul nostru de „glorie”, întrucât am lăsat în registru câteva foidoar cu numele celor care au cuvântat, și în rest o grafică ce însoțea cele mai bizare expresiialături de multe și mărunte desene.

La sfârșit, am avut grijă să ne acoperim „Capodopera”, înșiruind numele celor dinprezidiu, care trebuiau să certifice autenticitatea înscrisului, pe o foaie albă. Atunci când adescoperit, după ce ne-a mustrat, f ără convingere, ne-am distrat copios.

De la această întâmplare, ne-am ales cu ceva, ori de câte ori cineva considera că știmsă scriem și ne propunea să redactăm documentul de ședință, intervenea secretara care nerepudia. Când nu avea succes, pe lângă fraze imposibil de descifrat de cei mai iluștrispecialiști, lizibile erau doar numele alături de alte spații lăsate ce puteau fi completateulterior.

Datorită „corectitudinii” noastre, ca de altfel și a altora, secretara de partid, atunci cândvenea timpul să predea arhiva, î și pierdea mult timp pentru a scrie sau completa registrul,momente pe care, în calitate de învinuit, le regretam.

Secretara de partid a știut tot timpul să judece orice faptă și să i-a decizii în funcție deperceptele și normele moralității, de unde lipseau cu desăvârșire directivele politice.

Într-o perioadă cumplită când o butelie de aragaz se obținea numai pe bază de listă întocmită de secretarul organizației și aprobată de primul secretar, colega noastră a cântăritbine toate cererile, dând prioritate cazurilor speciale, indiferent dacă era membru de partid saunu, după care urmau ceilalți.

Știm cu siguranță că secretarul și noi am fost ultimele pe lista obținerii primei butelii.

Cât privește cea de a doua butelie, secretarului nu i-a mai venit rândul deoarece partidul numai dădea acest recipient pentru că nu mai exista gaz.„Valea cu tr ăsnete”, rang cu care fusese investită de studenții aflați în practică pe

șantierul de la Cucuteni, a urmărit-o mai târziu, de data aceasta pe muzeograful, secretar departid.

Adeseori, pe nedrept, era criticată pentru comportamentul deviant al unor membri,proveniți din celelalte instituții, fapte reclamate la primul secretar de alți colegi de breaslă.

Chemată cu cei reclamați la partid, primul secretar, invita în biroul său doar secretaraorganizației, unde primea învinuirile, între care aceea că nu este la curent cu ce f ăceaumembrii de partid în deplasări.

Deși blocată de absurditatea criticii, reușea, cu demnitate și f ără complexe, să-și

susțină poziția de muzeograf, investită vremelnic cu o funcție politică, asigurându-l peinterlocutor că poate renunța la funcție dacă i se impune să devină și detectiv.

19


21/215

Absurditatea mergea și mai departe întrucât, în final, secretara și reclamații, cărora nule fusese adresată nici-o critică, erau poftiți să părăsească sediul.

Momentul pensionării bunei noastre colege și prietene nu a însemnat în fapt decât doaremiterea unui document oficial care consemna încetarea relațiilor dintre angajator și salariat,recompensat cu o pensie mai mult decât jenantă.

Muzeograful în postură de pensionar a rămas până în zilele noastre loial față deprofesia și instituția în care a investit profesionalism și voluntariat, contribuind alături deceilalți colegi la creșterea prestigiului muzeului bârlădean.

Astăzi, în biroul unde a muncit o viață întreagă, muzeograful continuă să fie activ,concentrându-se pe activitatea de expertizare și clasare a bunurilor de patrimoniu culturalnațional, un voluntariat ce are la bază pasiunea și dragostea unui profesionist.

Expertizele f ăcute de Eugenia Popușoi pentru colecțiile de arheologie și numismatică au contribuit la plasarea muzeului bârlădean, în plan național, pe primele locuri la număr debunuri clasate5.

Până la această dată, 2016, în existența muzeului bârlădean centenar, Eugenia Popușoi,muzeograf din anul 1958, se regăsește cu o contribuție ce cumulează aproape șase decenii,

dorindu-i să se prelungească cât mai mult.Nu putem încheia această schiță de portret a prețuitei noastre colege f ără a aminti că

relațiilor de colegialitate, în scurt timp, li s-au adăugat cele de prietenie adevărată, relații cețin de intimitatea a două bune ființe, care vor rătăci în neant o dată cu dispariția noastră de peaceastă planetă.

Prin această intervenție, bazată pe amintirile încă vii în memoria noastră dorim să contribuim, alături de celelalte documente de arhivă, la conturarea personalității unuispecialist român al cărui nume, Eugenia Popușoi, se înscrie în rândul acelor înaintași, care au

înființat muzeul cu gândul la necesitatea și nevoile generațiilor viitoare.Concluzionând, spunem că timp de peste două decenii am asistat la fenomenul, deloc

nou, când noua generație și-a axat discursul de pe poziția „istoria începe cu noi”, ignorându-icu știință sau ignoranță pe înaintași, cei, care cu bune și rele, au contribuit la construirea uneimoșteniri, pe care nu și-au însușit-o ci, au predat-o celor care le-au luat locul.

Din această perspectivă, recent am aflat din media românească că două muzee dinBucurești și-au propus să strângă amintiri ale unor contemporani, despre unele personalitățisau evenimente istorice, un proiect care se pare că a dat rezultate bune în Franța.

Credem că inițiativa Muzeului bârlădean de a dedica un spațiu în cadrul revistei „ActaMusei Tutovensis” colegei noastre Eugenia Popușoi este de lăudat și de aplaudat.

Nicoleta ARNĂUTU

5 Vezi www.cimec.ro.∗ Bârlad, [email protected].

20


22/215

GASTON BACHELARD ŞI ANALIZA FOCULUI –

SURSĂ DE SUGESTII PENTRU ÎNŢELEGEREACOMPORTAMENTULUI OMULUI PREISTORIC

Nicolae URSULESCU*

Key words: fire, Prehistry, philosophy, Gaston Bachelard, behavioral archaeology.

Reconstituirile de ordin istoric şi antropologic în arheologie pornesc întotdeauna de ladescoperiri concrete, fie ale unor artefacte, fie ale unor structuri/contexte, dar implică, în modabsolut necesar, utilizarea unei game cât mai largi de sugestii ideatice sau metodologice,extrase din diverse alte discipline, mai mult sau mai puţin conexe, printre care paralelele şiexplicaţiile etnologice joacă un rol de primă mărime. Această abordare de tip interdisciplinar,realizată pe baza unui suport teoretic, conform unei metodologii ştiinţifice din ce în ce maibine pusă la punct, supusă în permanenţă experimentului, nu cunoaşte limite epistemologice.În acest sens, tema referitoare la modul în care oamenii perioadelor preistorice receptaulumina şi focul, în contexte sacralizate, poate beneficia de sugestii valoroase din parteafilosofiei.

Printre filosofii care au abordat aspecte legate de perceperea focului în viaţa şi istoria

umanităţii, marele gânditor francez Gaston Bachelard (1884-1962) ocupă un loc aparte,datorită atenţiei deosebite pe care a acordat-o, în opera sa, acestui element fundamental alnaturii. Deşi Bachelard a fost mai ales un filosof al ştiinţelor, totuşi, gândirea lui a rămasmereu situată între axa cunoaşterii ştiinţifice şi cea a cunoaşterii pe calea reveriei1. Pentru aajunge la adevărata cunoaştere ştiinţifică (obiectivă), el a dorit să o delimiteze cât mai clar decunoaşterea literară, fundamentată în mare măsură pe reverie, studiind tocmai mecanismul demanifestare a acesteia. Axele poeziei şi ale ştiin ţ ei sunt de la bun început inverse. Tot ce poatespera filosofia este ca poezia şi ştiin ţ a să devină complementare, să le unifice ca pe două contrarii bine alcătuite2. Metodologia de sondare a gândirii pre-ştiinţifice, primitive, pe careBachelard a promovat-o în scrierile sale, are aplicabilitate şi în modul în care arheologiitrebuie să se desprindă, prin interogare critică, de balastul unor credinţe înrădăcinate, presupusaxiomatice, care nu reprezintă, însă, decât rezultatul primelor impresii (subiective) ladescoperirea unor dovezi materiale (artefacte sau structuri). De altfel, analiza operei luiBachelard a arătat că una dintre cele patru teze epistemologice care se află la baza gândiriisale subliniază tocmai faptul că orice studiu epistemologic trebuie să fie istoric3.

Reflectând asupra relaţiei dintre cunoaşterea raţională şi cea afectivă, asupra surselorde eroare în procesul de cunoaştere, asupra modalităţilor de purificare a acestui proces şi

* Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Istorie, B-dul Carol I, nr. 11, Iaşi, cod 700506;[email protected] Romul Munteanu, Prefa ţă, la: G. Bachelard, Psihanaliza focului, Ed. Univers, Bucureşti, 1989, p. V.2

G. Bachelard, Psihanaliza focului (trad. L.R. Munteanu), Editura Univers, Bucureşti, 1989, p. 1.3 P. Jacob (éd.), De Vienne à Cambridge - L'héritage du positivisme logique de 1950 à nos jours. Essai de philosophie des sciences, Paris, Gallimard, 1996, p. 7.

21


23/215

asupra rolului psihanalizei în tentativa de înlăturare a subiectivităţii şi de obiectivizare ademersurilor spre realitate, Gaston Bachelard a observat că accesul spiritului raţional sprecunoaşterea obiectului/fenomenului este îngreunat de diferite obstacole epistemologice, carenu depind doar de erorile simţurilor, de impresiile pre-ştiinţifice transformate în convingeri, cişi de anumite baraje existente chiar în procesul de cunoaştere. Din punct de vedere

epistemologic, cunoaşterea se realizează întotdeauna împotriva unor cunoştinţe anterioare,printr-o dialectizare permanentă a gândirii. De fapt, obiectivitatea ştiin ţ ifică nu este cu putin ţă decât dacă s-a f ăcut de la început ruptura cu obiectul imediat, dacă a fost refuzat ă seduc ţ ia

primei op ţ iuni, dacă au fost oprite şi contrazise ideile care se nasc din prima observa ţ ie4.Totodată, la polul opus, explicaţiile ştiinţifice, considerate aprioric obiective, au

pretenţia că fundamentează modul în care oamenii preistorici şi-au f ăcut descoperirile. Înacest sens, Gaston Bachelard atrage atenţia asupra slăbiciunii unor explicaţii pur raţionale,care nu ţin seama de complexitatea gândirii umane5. Explicaţiile ştiinţifice moderne provin,de multe ori, dintr-un raţionalism sec, f ără nici o legătură cu contextul psihologic aldescoperirilor primitive. Trebuie căutat, deci, prin psihanaliză indirectă, subconştientul ascunssub conştient, valoarea subiectivă sub evidenţa obiectivă, reveria sub experienţă. Ştiinţa,

afirmă Bachelard, s-a format mai degrabă pe seama reveriei decât a experienţei6.Pentru a studia obstacolele afective care împiedică gândirea omului de ştiinţă să

progreseze în cunoaşterea fenomenelor, Bachelard a apelat la metodele psihanaliştilor, îndeosebi la cele ale lui Carl Jung, punând astfel bazele „psihanalizei cunoaşterii obiective”7.În primele sale lucrări, el era convins că psihanaliza este metoda unică ce ar putea rezolvapurificarea epistemologiei de resturile gândirii naive. Totuşi, în spiritul gândirii saledialectice, a observat ulterior că psihanaliştii nu pot înţelege spiritul imaginar şi că metoda loreste utilă doar pentru înţelegerea conştiinţei naive. Spre sfârşitul vieţii, în 1957, în lucrareaPoetica spa ţ iului, Gaston Bachelard afirma chiar că, în măsura în care psihanaliza î şidepăşeşte obiectul de cercetare (adică visul), ea poate deveni nocivă pentru procesul decunoaştere, prin excesul de explicaţii mecaniciste şi cauzale.

În abordările sale psihanalitice, Bachelard a pornit de la ideea că la baza fiecărui vis seaflă un anumit element material, care este fundamental pentru înţelegerea reveriilor. Astfel, ela clasificat reveriile (inclusiv cele poetice) în patru categorii, în funcţie de natura lor, carecorespund celor patru elemente fundamentale ale anticilor şi alchimiştilor: apa, focul, aerul şipământul8. Visarea are patru domenii, patru puncte prin care se înal ţă în spa ţ iul infinit 9.Aceste patru categorii au fost analizate în câteva din lucrările sale fundamentale, începând din1938 cu Psihanaliza focului10. Au urmat eseurile asupra celorlalte trei elemente – apa ( Apa şivisele. Eseu asupra imaginării materiei)11, aerul ( Aerul şi visele. Eseu despre imagina ţ iami şcării)12 şi pământul (căruia i-a dedicat două lucrări: Pământul şi reveriile odihnei. Eseudespre imaginile intimit ăţ ii13; Pământul şi reveriile voin ţ ei. Dialectica energetismului

4 G. Bachelard, op. cit., p. 1. 5 Ibidem, p. 20.6 Ibidem.7 Idem, La formation de l'esprit scientifique. Contribution à une psychanalyse de la connaissance objective,Paris, Éditions Vrin, 1938.8 Savin Bratu, Bachelard Gaston, in: Angela Ion (coord.), Scriitori francezi. Dic ţ ionar , Editura Ştiinţifică şiEnciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 20-21.9 G. Bachelard, Psihanaliza focului, 1989, p. 3.10 G. Bachelard, La psychanalyse du feu, Gallimard, Paris, 1938.11 Idem, L'Eau et les Rêves, Jose Corti, Paris, 1942. În română, în traducerea Irinei Mavrodin, Editura Univers,Bucureşti, 1997.12 Idem, L'Air et les Songes : essai sur l'imagination du mouvement , Jose Corti, Paris, 1943. În română, în

traducerea Irinei Mavrodin, Editura Univers, Bucureşti, 1997.13 Idem, La Terre et les rêveries du repos, Jose Corti, Paris, 1946. În română, în traducerea Irinei Mavrodin,Editura Univers, Bucureşti, 1999.

22


24/215

imaginar 14). În ultimii ani ai vieţii, Bachelard şi-a concentrat din nou atenţia asupra focului –elementul care l-a fascinat cel mai mult, prezentându-l într-o scriere cu valen ţe autobiografice:Flacăra unei lumânări15. Opera sa postumă16 (Fragmente ale unei poetici a focului) a fost

închinată aceluiaşi element, reluând analiza a trei complexe de ordin psihologic (Prometeu,Phoenix şi Empedocle).

S-a considerat – credem noi, pe bună dreptate – că Psihanaliza focului este cartea „ceamai accesibilă şi cea mai agreabilă” a lui Gaston Bachelard17. În această lucrare, care rămânefundamentală pentru domeniul nostru de interes, Bachelard nu face o psihanaliză a acestuielement în sine, ci a legendelor şi a unor explicaţii eronate create în jurul focului, lucrarea

încadrându-se cel mai bine în domeniul antropologiei filosofice.Gaston Bachelard precizează că focul este, prin excelenţă, un element contradictoriu.

El poate fi intim şi universal, poate fi păstrat în căldura inimii, prin sentimentul de iubire; else ascunde în materie, se manifestă sub formă de ură şi răzbunare, ni-l închipuim că luminează în paradis şi arde în infern; el este un pretext de joacă pentru copii şi un mijlocutilitar în bucătărie, o pedeapsă, dar şi o mare binefacere pentru oameni. Focul poate fi, deci,valorizat într-un dublu sens: al binelui şi al răului. El trezeşte frica şi respectul, dragostea şi

ura. Bachelard este convins că, dintre cele patru elemente, focul are caracterul cel maidialectic. Focul întreţine sentimentul confortabil de repaos, dar şi pe acela de schimbare. Elpolarizează atât instinctul vieţii, cât şi pe cel al morţii. Dacă tot ce se schimbă lent se explică prin viaţă, tot ce se schimbă repede se explică prin foc. Focul, ca principiu universal, îmbină

în sine cele două contrarii: răul (el distruge, este simbol al Infernului) şi binele (dă viaţă, esteapanaj al Cerului, al Paradisului)18.

Focul din vatră a fost pentru om primul subiect de reverie, de invitaţie la repaus19. Înfaţa focului omul ia atitudinea Gânditorului. Omul î şi găseşte spiritul în starea de odihnă, debucurie, nu în trudă20. Bachelard consideră că spiritul omului s-a format prin meditaţia asuprafocului21. Dar – precizează autorul – omul căzut pe gânduri (în reverie) nu trebuie confundatcu omul care gândeşte (raţionează)22.

Tot pe bază psihanalitică, Bachelard relevă valorizarea sexuală a focului, care poate fiascunsă sau explicită. Bachelard dă chiar unui capitol al cărţii sale numele de Foculsexualizat .23 Aici compară scânteile focului cu germenii vieţii, ambele fiind mici, dar cuefecte mari24. Focul exprimă esenţa dualităţii tuturor fenomenelor, prin el realizându-se şicăsătoria sacră a Cerului cu Pământul (aşa-numitul Cer împământenit sau Uranogeea)25.

Gaston Bachelard consideră că modul tradiţional de aprindere a focului prin frecarea adouă lemne are o conotaţie sexuală, actul fiind asociat cu frecarea care aprinde corpul iubit26.Mişcarea armonică a frecării (euritmia) provoacă, în final, euforia focului aprins. Dinexemplele date de James Frazer, în cartea sa Creanga de aur , se ştie că focul ritual seaprindea numai prin metoda frecării lemnelor. Dar, Bachelard consideră că explicaţiile lui

14 Idem, La Terre et les rêveries de la volonté , Jose Corti, Paris, 1948. În română, în traducerea Irinei Mavrodin,Editura Univers, Bucureşti, 1998.15 Idem, La Flamme d'une chandelle, P.U.F., Paris, 1961. În română, în traducerea Marinei Baconsky, EdituraAnastasia, Bucureşti, 1994.16 Idem, Fragments d'une Poétique du Feu, posthumes, édités par Suzanne Bachelard, P.U.F., Paris, 1988.17 M. Mansuy, Gaston Bachelard et les éléments, Jose Corti, Paris, 1967, p. 33.18 G. Bachelard, Psihanaliza focului, 1989, p. 7.19 Ibidem, p. 14.20 Ibidem, p. 15.21 Ibidem, p. 53.22 Ibidem, p. 3.23 Ibidem, cap. IV, p. 41-56.24

Ibidem, p. 44.25 Ibidem, p. 52.26 Ibidem, p. 22-23.

23


25/215

James George Frazer referitoare la miturile originii focului27 sunt doar sociologice şi, deaceea, trebuie neapărat completate cu cele din cartea lui Carl Jung, Libido.28 El preia de laFrazer şi ideea existenţei mai multor tipuri de foc (blând, viclean, răzvrătit, violent), darconsideră că acestea corespund nu sociologiei, ci psihologiei primare a dorinţelor şipasiunilor29.

De altfel, Bachelard, ca şi Carl Jung, consideră că originea tuturor activităţilorprimitive ar trebui căutată în componentele activităţii sexuale, deoarece utilul implică agreabilul30. Astfel, în ceea ce priveşte epoca pietrei, el denumeşte etapa pietrei cioplite dreptperioada pietrei chinuite, în timp ce piatra lustruită este cea a pietrei mângâiate31. Împrăştiereape ogor a cenuşii rezultate din ardere se face pentru a creşte fertilitatea pământului; deasemenea, menţionează că cenuşa era amestecată în hrana animalelor, pentru a le sporifecunditatea32.

În mod deosebit, Bachelard se opreşte asupra importanţei pe care zeiţa focului,totodată şi protectoare a căminului33, o avea în mitologia greco-romană. Antichitateaproslăvea în mod deosebit virginitatea zeiţei Hestia/Vesta, tocmai ca simbol al purificării prinfoc34. Focul reprezenta puritatea absolută faţă de toate celelalte elemente35.

Ca o paranteză, dorim să remarcăm faptul că în mitologia greco-romană zeitateafocului şi a căminului (Hestia / Vesta) este feminină, f ăcând parte din generaţia vechilordivinităţi (ca fiică a lui Cronos / Saturn), în timp ce în religia vedică (şi apoi brahmană) foculeste un zeu masculin (Agni). Interesant este şi faptul că în limba română, ca şi în alte limbi,focul şi vatra sunt de genuri diferite (în cazul limbii române, focul, de gen neutru, este deorigine latină, iar vatra, de gen feminin, provine din substrat, ceea ce ar putea subliniavechimea cultului vetrei în spaţiul carpatic).

În psihanaliza pe care o face focului, Bachelard se referă şi la o suită de complexe(Prometeu, Empedocle, Novalis, Hoffmann), pe care le valorizează în acest sens. Dintreacestea, doar complexul lui Prometeu are o „istorie” mai lungă în exegezele de psihanaliză mitologică şi culturală, în vreme ce toate celelalte sunt construcţii ale reveriei, pe careBachelard a căutat s-o înţeleagă prin lecturile sale, efectuate în stare de veghe. Complexelesesizate de Bachelard pot fi grefate pe altele, mult mai vechi, cu caracter arhetipal. Uncomplex este o temă obsedantă, constituită dintr-un ansamblu de reprezentări şi amintiri,parţial sau total inconştiente, cu o foarte puternică valoare afectivă, care se bazează pe relaţiiexistente încă din perioada infantilă36. Pornind de la premisa că se poate vorbi în mod

justificat de un incon ştient al spiritului ştiin ţ ific, Gaston Bachelard demonstrează că elementele componente ale complexului prometeic nu mai trebuie reduse la relaţia dintreinterdic ţ ie şi neascultare. Dacă în fiinţa umană există o voin ţă spre intelectualitate, atuncisensul actual al complexului prometeic trebuie interpretat ca un nucleu de tendin ţeimpulsionate de voin ţ a de cunoa ştere.

Oamenii au dorit întotdeauna să stăpânească focul, pentru a scăpa de „complexul luiPrometeu” şi, de aceea, prin regulile şi interdicţiile impuse în legătură cu acest elementomniprezent, focul este perceput de către oameni mai curând ca o fiinţă socială decât ca un

27 James George Frazer, Myths of the Origin of Fire, London, MacMillan and Co, 1930.28 G. Bachelard, Psihanaliza focului, 1989, p. 35.29 Ibidem, p. 35.30 Ibidem, p. 28.31 Ibidem, p. 29.32 Ibidem, p. 31.33 În limba greacă, έστία înseamnă deopotrivă foc şi locuinţă /cămin.34

G. Bachelard, Psihanaliza focului, 1989, p. 95-102.35 V. Kernbach, Dic ţ ionar de mitologie generală, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989, Bucureşti, p. 224.36 J. Laplanche, J. B. Pontalis. Vocabulaire de la psychanalyse, P.U.F., Paris, 1967, p. 22.

24


26/215

fenomen natural37. O abordare animistă a focului caută să-l explice ca pe o persoană38.Ofrandele erau depuse pe altar, pentru a fi arse, hrănind astfel focul39.

Pentru omul primitiv doar schimbările petrecute prin foc sunt transformări profunde,frapante, rapide, miraculoase şi definitive. De aceea, focul trebuie mereu controlat de om,pentru că orice încetinire sau înteţire a lui poate avea urmări dezastruoase40.

Sugestii interesante pentru problema ritului funerar al incineraţiei găsim în analizaaltui complex, cel al lui Empedocle, considerat ca fiind unirea cu focul prin distrugere şi,totodată, intrarea într-o mare transformare41. Faptul că moartea f ără urmă este garanţia că pornim întregi spre lumea de dincolo poate explica şi opţiunea religioasă a unor comunităţiumane pentru ritul incineraţiei. Prin incineraţie se pierde totul, pentru a câştiga totul42. Prinmoartea în flăcări, un întreg univers imaginat dispare o dată cu Gânditorul43.

În finalul acestor câteva succinte consideraţii despre analiza focului în opera luiGaston Bachelard se impun câteva concluzii, cu privire la metodologia ştiinţifică de abordare

în arheologie a acestui important element al naturii, care a marcat în mod deosebit viaţacomunităţilor preistorice şi antice, dar şi pe cea a celor din perioade ulterioare. Este vorba,mai ales, de necesitatea ca în procesul de interpretare ştiinţifică a descoperirilor legate de

prezenţa focului, fie că este vorba de instalaţii pentru foc, de locuri amenajate pentru ardereaofrandelor sau de utilizarea ritului funerar al incineraţiei, arheologul să rămână în sferafaptelor concrete, să nu amestece realul cu o serie de clişee prezente în mintea sa, însubconştient, ca urmare a acumulării unor tradiţii, cutume sau a unor imagini obţinute prindiverse lecturi. Cele două categorii de informaţii trebuie analizate separat şi de abia ulterior să se încerce complementaritatea informaţiilor şi interpretărilor. Bachelard atrăgea atenţia că focul, prin puternicele reverii pe care le declanşează, a constituit un obstacol în calea

înţelegerii raţionale, ştiinţifice, a esenţei sale44. Un indiciu clar al unui asemenea amestec deinformaţii l-ar constitui, în cunoaşterea pre-ştiinţifică, utilizarea în abuz a determinativelor, aadjectivelor, pentru a caracteriza un obiect; aceasta nu este o determinare ştiinţifică, ciexprimă doar un sentiment, ţine mai mult de psihologia focului45. De fapt – subliniază Bachelard – cu cât cunoaştem mai puţin despre un fenomen / obiect, cu atât folosim mai mulţitermeni pentru a-l defini46.

Bachelard atrage atenţia, relativ la cunoaşterea pre-ştiinţifică (caracterizată prinsimţăminte, percepţii personale), că aceasta încearcă să concilieze contrariile, f ără să distingă şi să explice acţiunea lor concretă, deoarece prin concilierea, estomparea contradicţiilor seajunge mai uşor la originalitate – unul din scopurile de seamă ale gândirii subconştiente,imaginative47. Dintr-o excepţie, subconştientul are tendinţa de a obţine o generalizare opusă celei demonstrate ştiinţific.

În fine, considerăm că, nu în ultimul rând, cercetarea ar trebui să se ghideze după ocerinţă de bază, formulată astfel de Gaston Bachelard: A mărturisi că te-ai în şelat înseamnă a

aduce cel mai str ălucit omagiu perspicacit ăţ ii min ţ ii tale. Cunoa şterea obiectivă înseamnă descoperirea subiectivismului48.

37 G. Bachelard, Psihanaliza focului, 1989, p. 10.38 Ibidem, p. 62.39 Ibidem, p. 63.40 Ibidem, p. 54.41 Ibidem, p. 16-18.42 Ibidem, p. 17.43 Ibidem, p. 18.44 Ibidem, p. 59.45 Ibidem, p. 78.46

Ibidem, p. 76.47 Ibidem, p. 79.48 Ibidem, p. 96.

25


27/215

GASTON BACHELARD AND THE ANALYSIS OF FIRE – A SOURCEOF SUGGESTIONS FOR UNDERSTANDING

THE BEHAVIOUR OF THE PREHISTORIC PEOPLE

This paper analyzes the considerations that, especially in his work La Psychanalyse du feu, the

French philosopher Gaston Bachelard (1884-1962) makes on fire, as a basic element in the human lifeand in the shaping its thinking. Bachelard does not make the psychoanalysis of this element itself, butof the myths and explanations created around the fire, so his work fits best within the philosophicalanthropology.

Fire is a contradictory element, valorised in a double sense: the good and the evil. Bachelardbelieves that the spirit of man was formed by meditating on fire, but the man mused (daydreaming)should not be confused with the thinking man (reasoning). Particular attention is paid to the mythologyof the fire goddess, who was yet the protector of the home, being also the symbol of purification byfire. Fire represented absolute purity over all other elements.

On what concerns the Promethean complex, it must not be reduced only to the relationshipbetween prohibition and disobedience, but must be interpreted also as a tendency of the will ofknowledge. Therefore, the fire is perceived by people more as a social being rather than a natural

phenomenon, so it is personified.The religious option of several human communities for the cremation rite is the consequenceof the belief that, through cremation, one loses everything, to win everything.

In the light of the scientific methodology developed by Bachelard, in the interpretation of thearchaeological finds linked to the presence of fire (fire installations, places arranged for burning theofferings, cremation rite), the archaeologist must remain within the sphere of concrete facts and notmixing reality with a series of clichés present in his subconscious, due to the accumulation oftraditions, customs and some images obtained through various readings. The two categories ofinformation should be considered separately and only later one may try the complementarity ofinformation and interpretations.

26


28/215

ÎNCEPUTURILE PROCESULUI DE NEOLITIZARE

DIN SUDUL EUROPEI CENTRALE ŞI BALCANI1

Gheorghe LAZAROVICI*, Cornelia-Magda LAZAROVICI**

Key words: Neolithic, radiocarbon data, statistic analysis, interpretations

De ce proces ?Neolitizarea nu se petrece uniform şi în întreg spaţiul de care ne ocupăm. Din

datele noastre analitice constatăm procese de migraţie, difuziune şi evoluţii locale2. Fiindvorba de grupuri umane restrânse3, iar publicaţiile reflectând de cele mai multe ori „nivele”sau „faze”, acest model de lucru introduce multe erori de interpretare culturală şicronologică. Noi am demonstrat existenţa a trei sau patru etape de migraţii4 care au loc înregiunea dunăreană până în etapele Starčevo-Criş IIIB (Starčevo-Criş, prescurtat SC, urmat

* Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, [email protected]; ** Institutul de Arheologie Iași,[email protected] În cursul anului 2012 am efectuat un stagiu de documentare în Bulgaria prin intermediul AcademieiRomâne. Regretata Acad. Henrieta Todorova şi Dr. Ştefan Alexandrov au aranjat vizita noastră, au facilitat

întâlniri cu colegii de la muzee şi universităţi şi au dovedit o dată în plus ospitalitatea balcanică.2 Studiul nostru are caracter de sinteză. Documentaţia din Bulgaria ne-a permis să cunoaşte noi materiale,

cercetări, cercetători şi bibliografia mai nouă. Din cauza timpului scurt pentru redactarea studiului cerut iniţialde doamna Henrieta Todorova nu am putut încărca bazele de date şi informaţii cu noile date decât selectiv. Deaceea studiul nu are un caracter analitic, aşa cum am realizat alte studii. Am încărcat din publicaţii doarstaţiunile de care ne preocupăm acum. Sperăm să revenim asupra problemei cu noi analize şi date.3 Aceasta se poate observa în fiecare staţiune mare în care s-au f ăcut cercetări ample, mai ales în suprafeţe.4 Gh. Lazarovici, A şezarea neolitică de la Z ăuan, II. Migra ţ iune şi difuziune. Chalcoliticul balcano-anatolian. Propuneri pentru un sistem de analiză procesuală, în Acta Musei Porolissensis, 17, 1993, p. 11-47; idem, Über das Frühneolithikum im sud-Osten Europas (I. Rumänien), în Kulturraum Mittlere undUntere Donau. Traditionen und Perspektiven des Zusammenlebens (Spa ţ iul cultural al Dunării Mijlocii şiinferioare. Tradi ţ ii şi perspective ale convie ţ uirii), Reşiţa, 1995, p. 33-55; idem, About the neolithisation

process of the second migration of the Early Neolithic, în Fl. Draşovean (ed.), International Symposium onthe Problems of the Neolithic in the Middle Danube Region, June 1997 , seria Museum BanaticumTemesiensis, Bibliotheca Historica et Archaeologica Banatica XIV, Ed. Eurobit, Timişoara, 1998, p. 7-37;

idem, The Anzabegovo – Gura Baciului Axis and the First Stage of the neolithisation Process in the Southern – Central Europe, în N. Tasić, C. Grazdanov (eds.), Homage to Milutin Garašanin, Serbian Academy ofScience and Arts, Macedonian Academy of Science and Arts, Belgrade, 2006, SASA, Special Editions, p.111-158; Gh. Lazarovici, Z. Maxim, Gura Baciului, Cluj-Napoca, 1995, p. 42 sqq, 199-204; C.-M.Lazarovici, Gh. Lazarovici, Arhitectura neoliticului şi epocii cuprului din România. I. Neoliticul, BibliothecaArchaeologica Moldaviae IV, Ed. Trinitas, Iaşi, 2006, p. 61 sqq.; Gh. Lazarovici, C.-M. Lazarovici, SomeSalt Sources in Transylvania and their Connections with Archaeological Sites in the Area, în M. Alexianu, O.Weller, R.-G. Curcă (eds.), Archaeology and Anthropology of Salt A Diachronik Approach, Proceeding ofthe International Colloqvium, 1-5 october 2008, Al. I. Cuza University (Ia şi, Romania), BAR IS 2198, 2011,p. 90 legat de sursele de sare; V. Nikolov, Beitrage zu den Beziehungen zwischen Vorderasien undSüdosteuropa Aufgrund der frühneolithischen bemalten Keramik aus den Zentralbalkan, în ActaPrehArch,19, 1987, S. 7-18; idem, Das Flusstal der Struma an der frühneolithischen Strasse von Anatolien nach

Mitteleuropa, în Die ersten Bauern, 2, Schweiz, Landmuseum Zürich, 1990, S. 63-69, ş.a.; legat de idoli, V.

Becker, Early and middle Neolithic Figurines - the migration of the religious belief , în DocumentaPraehistorica, XXXIV, 2007, p. 119 – 127 (WEB); idem, Antropomorfe Plastiken Westbulgariens und ihreStellung im südosteuropäischen Frühneolithikum, în Studia Praehistorica, 13, 2010, S. 23-40, ş.a.

27


29/215

de fază se referă la periodizările noastre)5.

Überregionalen Komplexen În mai multe rânduri, în studii de sinteză, Henrieta Todorova vorbea despre

neolitizarea din Balcani şi regiunea Carpato-Dună reană (prescurtat BCD)6. Reţinem o

idee deosebit de importantă privitoare la Überregionalen Komplexen7

. Acestă opinie nepermite să analizăm procesele, moda şi dinamismul , dincolo de grupe sau culturi. Pentruanaliza procesuală8 şi dinamism sunt necesare studii şi prelucrări analitice cu baze de date

în care să fie analizat dinamismul, tehnologia, formele, decorul. Folosirea analogiei ca modde comparare nu este corectă, deoarece sunt fenomene de convergenţă pe care arheologulnu le poate deosebi. Este necesară compararea sistemelor analoage (nu analogii pentrupictură, forme sau ornamente), ceea ce presupune utilizarea bazelor de date şi deinforma ţ ii 9.

Modele cantitative au fost folosite în analiza materialelor provenind din cercetărilearheologice, atât în ultima parte a secolului XX, dar chiar şi în prima jumătate a acestuisecol10; s-a folosit numărul sau proporția, ceea ce este corect, dar este incorect dacă nu se

5 Gh. Lazarovici, Z. Maxim, op. cit.; Gh. Lazarovici, The Anzabegovo – Gura Baciului Axis and the FirstStage of the neolithisation Process…. 6 H. Todorova, Kamenno-medhnato epoha v Bulgarija, Sofia, 1986; idem, Neolithic of South-eastern Europeand its Near Eastern Connections, în Varia Archaeologica Hungarica, II, 1989, Budapest, 1988, p. 291-310;idem, Neue Angabe zur Neolithisierung der Balkanhalbinseln, în E. Jerem, P. Raczky (eds.), Morgenrot derKulturen. Frühe Etappen der Menschheitsgeschichte in Mittel- und Südosteuropa, Festschrift für NàndorKalicz zum 75 Geburtstag, Budapest, 2003, p. 83-88; idem, Die Paleoclimatische Entwicklung in VII-I.Jt. vorChr ., în The Struma/Strymon River Valley in Prehistory, 2007, p. 1-6; idem, Die überregionalen KomplexGemeinschaften, Kulturblő cke und ő kologischen Krisen in der Urgeschichte im Raum der unteren DonauVII-I Jahrtausend v. Ch., în Studia Praehistorica, 14, 2011, p. 143-153; H. Todorova, I. Vaisov, NovaKamennata Epoha v Bâlgaria, Sofia, 1993; J. Bojadjev, T. Dimov, H. Todorova, Les Balkans Orientaux, în

J. Kozlowski, P.-L. Van Berg (eds.), Atlas du Néolithique européen, Vol. 1, L´Europe orientale, ERAUL 45,Liège, 1993, p. 61-110.7 H. Todorova, Die überregionalen Komplex Gemeinschaften... 8 Pentru teorie: D. J. Tugby, Archaeological objectives and Statistics Methods. A Frontier in Archaeology, în

Antiquity, 31, 1, p. 1-16; idem, Archaeology and Statistics, în Science in Archaeology, London, 1971, p. 635-648; pentru aplicaţii vezi Gh. Lazarovici, M. Nica, Chalcoliticul Balcano-Antolian, în Gh. Lazarovici, Fl.Draşovean (eds.), Cultura Vinč a în România (Origine, evolu ţ ie, legături, sinteze), Timişoara, 1991, p. 5-17; Gh.Lazarovici, About the neolithisation process of the second migration of the Early Neolithic, despre analizaprocesuală; ş.a.9 Timp de mai bine de un secol arheologii au folosit analogia comparând şi publicând atribute calitative aleceramicii: forma, decorul, c

Date post:	05-Jul-2018
Category:	Documents
Upload:	mircea
View:	222 times
Download:	1 times

Acta Musei Tutovensis XII1 2016

Documents