Date post: | 23-Jul-2016 |
Category: |
Documents |
Upload: | torotcoi-simona |
View: | 226 times |
Download: | 1 times |
2
Cuprins
Cuvânt înainte ............................................................................................................ 3
Elena Garofița Rupa: Un vis împlinit dă naştere altor vise!...................................... 4
Cristian Banciu: Am simţit că vreau să fiu medic! .................................................. 10
Daniel Drăghiță: Haideți să le arătăm tuturor că putem, că suntem mândri de noi! 13
Nicoleta Călin: Cred in schimbare! ......................................................................... 17
Aida Farkas: În goana după visuri...banii nu sunt totul! ......................................... 21
Giani Ardelean - "Primul elev de etnie Romă din istoria liceului Eminescu" ........ 24
Carmen Tanasie- De la “caramizi” la Public Policy ............................................... 32
3
Cuvânt înainte
Într-un comunicat de presă din 2013, Români CRISS făcea următoarele observații:
Față de recensământul din 2002, în 2012, procentul de romi care au absolvit învățământul
superior este de 4.25 ori mai mare; spre comparație, creșterea la nivel național a fost de 2 ori.
Tot în aceeași perioadă, procentul absolvenților romi de studii postliceale s-a dublat, iar cel al
absolvenților romi de studii secundare a crescut cu 53%; creșterea la nivel național a fost
aproape nesemnificativă, mai puțin de 1% pentru fiecare categorie (procentul absolvenților la
nivel național de studii postliceale a fluctuat în jurul valorii de 30% în vreme ce procentul
absolvenților de studii secundare la nivel național s-a fost în jur de 65%).
Procentul copiilor romi absolvenți ai învățământului primar reprezintă 0.95 din procentul din
2002 (situându-se în jurul valorii de 34%), în vreme ce la nivel național scăderea este mai
accentuată. Procentul persoanelor de etnie romă fără școală reprezintă 0.58 din procentul din
2002, în comparație cu 0.53 cât este pentru populația totală a țării.
În pofida progreselor înregistrate, decalajul educațional dintre romi și populația majoritară
este încă substanțial. Conform recensământului din 2012, procentul romilor absolvenți de studii
universitare este de 20 de ori mai mic decât media națională (0.71% romi față de 14% media
națională), în vreme ce în 2002, diferență era de 42 de ori mai mare (0.16% față de 7%).
De multe ori elevii de liceu (și nu numai), care provin din familii cu un venit mic sau care fac
parte dintr-un grup minoritar au tendința să supraestimeze costurile de a studia la universitate deși
nici părinții nici elevii nu dețin informațiile corecte. Acest lucru nu face altceva decât să pună și mai
multe bariere (pe lângă multe altele) în față unor tineri capabili și dornici să își exploreze capacitatiile
și să se dezvolte atât pe plan personal cât și profesional.
Mai mult, unii părinți care la rândul lor nu au avut oportunitatea de a merge la universitate,
promovează de multe ori idea cum că "universitatea nu e pentru noi", "doar cei bogați își permit",
"ar fi frumos dar..." și multe altele, iar ținerii sunt îndreptați spre către alte căi, inclusiv școli
tehnice/profesionale sau căutarea unui loc de muncă.
Tinând cont de aceste progrese, Campania “Amen San Barvale” urmărește să inspire și să
ofere sfaturi viitorilor studenți Romi care vor să urmeze cursuri universitare. Prin intermediul ei se
dorește prezintarea de povești și experiențe studențești și de viață despre studenții Romi din
Romania. Poveștiile prezentate vin de la tineri care reprezintă o varietate de experiențe: de la
voluntari sau activiști, la experți pe problematica Romilor sau absolvenți.
Credem că astefel de poveștii sunt esențiale pentru viitoarele generații de studenți Romi. Dacă
vrei să împărtășești cu noi experința ta, trimite-ne povestea ta la adresa [email protected].
Ajută-ne să facem cunoscută acestă Campanie atât pentru studenții care sunt primii să facă studii
universitare în familiile lor cât și pentru potențialii studenți Romi care vor să aplice la universitate.
4
Elena Garofița Rupa: Un vis împlinit dă naştere altor vise!
Mişto arakhlem tumen! Bine v-am găsit! Nu ştiu
cu ce să încep sau ce să vă spun însă voi începe simplu
prin a mă prezenta, iar apoi voi încerca să vă
împărtăşesc pe scurt câteva aspecte legate de viaţa mea
de până acum ca tanara de etnie romă. Mă numesc Rupa
Elena Garofiţa, sunt absolventă a Facultăţii de Sociologie şi Asistenta Socială,
Universitea din Bucureşti iar în prezent sunt masteranda în anul 2, în cadrul
aceleiaşi facultăţi, studii masterale « Devianta Socială şi Criminalitate ». Prin
această poveste pe scurt răspund la o « provocare » faţă de mine şi faţă de
societatea în care mă dezvolt.
M-am născut într-o familie tradiţională de romi ursari din comuna
Pârscov, judeţul Buzău şi sunt o vorbitoare nativă a limbii romani. Imi aduc
aminte cu nostalgie de copilărie. Am crescut printre cei cinci băieţi şi alte trei
fete, eu fiind al sase-lea copil din familie. Într-o căsuţă modesta cu trei camere
se aflau 11 suflete. Pe langă greutătile din interiorul unei familii atat de
numeroase, trăirile si toate bucuriile aduse de aceasta sunt de nedescris.
Tatăl meu, un om cu ochii mici, păr cărunt, suflet bland şi chip senin, a
fost ceaunar. Şi acum se mai ocupă din când în când. Este un rom tradiţional,
puternic care a avut puterea să crească, alături de mama cei nouă copii, şi care
5
a ştiut să ne insufle valori pe care eu le port în suflet, valori care au contribuit
la tot ceea ce însemn eu astăzi. Mama mea este un exemplu de femeie
puternică, care a ştiut să îmi aline suferinţa mereu, mai ales atunci când la
şcoală mi se spunea că sunt ţigancă şi că nu e posibil ca eu să învăţ carte; ea a
ştiut să mă încurajeze în încercările mele, a ştiut să mă îndrume şi să îmi insufle
principii fundamentale care s-au înrădăcinat în personalitatea mea încă din
primii şapte ani de viaţă şi mi-au dezvoltat simţul acceptării şi orientării către
diversitate.
Încă din primii ani de şcoală am simţit ce înseamnă respingere din partea
majoritarilor, discriminarea etnică şi etichetele care mi se puneau în ficare zi.
În liceu la fel se întâmplă. Ţin minte că o colegă mai mare îmi adresa zi de zi
tot felul de jigniri la adresa etniei mele. Era frustrată ca o fată de etnie romă
nu poate ajunge în unul din liceele de prestigiu ale oraşului. Nu este singurul
caz însă nu mă plâng şi nu mă voi plânge niciodată căci toate tratamenetele
acelea pe mine m-au motivat pozitiv. Am văzut în mine o luptătoare, o
provocare de a îi depăşi atât pe ceilalţi cât şi pe mine. Întotdeauna am dorit să
îmi depăşesc condiţia si am cautat soluţia. La un moment dată am avut o luptă
cu mine însumi. Trebuia să aleg între viaţă tradiţională a unei femei rome şi
educaţie. Am ales educaţia şi datorită ei ştiu să mă folosesc de libertatea mea.
6
Am fost admisă atât la liceu cât şi la facultate pe locurile alocate tinerilor
de etnie romă. Pentru mine a reprezentat o şansă pe care nu am vrut să o ratez
tocmai din dorinţa de reuşită.
Dat fiind faptul că familia mea
nu dispunea de resursele
necesare să mă întreţină la
facultate, am decis să stagnez un
an ca să îmi pot strânge bani
pentru minumul necesar la
facultate. Am muncit cât am
putut în acel an şi eram eram atât de hotărâtă încât nu mai conta oricât era de
greu sau nu.
Nu imi este rusine si nu imi va fi niciodată să recunosc ca am crescut intr-
o familie saracă. Acest lucru nu m-a impiedicat sa lupt pentru ceea ce mi-am
dorit, ba din potriva m-a motivat mai mult. Ulterior am aflat şi de bursele
acordate de RMUSP, bursa care m-a sprijinit si mi-a facut « lupta » mai
usoara, am început să muncesc în Bucureşti în paralel cu studiile şi astfel am
reuşit să finalizez studiile de licenţă. Am avut un parscurs care nu a fost deloc
uşor şi care părea unul fără rezultat însă prin voinţa şi munca scopurile mele
au fost atinse iar altele s-au dezvoltat între timp şi pentru care voi lupta în
continuare până vor fi atinse sau cel puţin voi fi încercat să le ating.
“Ulterior am aflat şi de bursele
acordate de RMUSP, bursa care m-a
sprijinit si mi-a facut « lupta » mai
usoara, am început să muncesc în
Bucureşti în paralel cu studiile şi astfel
am reuşit să finalizez studiile de
licenţă.”
7
În ceea ce priveşte activismul meu pot spune cu mândrie că am ales să
activez pentru romi. De ce spun asta? Este simplu. Dacă noi nu o facem, atunci
cine? Gadjeii? Nu este rău deloc ca gadjeii să activeze pentru comunitaile de
romi, ba din contră, însă din
punctul meu de vedere, un
gadjo nu va putea niciodată
să simtă cum simţit noi. Noi
punem suflet în ceea ce
facem pentru că noi simţim,
trăim şi avem intipărită în noi
emblema etniei noastre.
Indiferent de experienţa fiecăruia, pozitivă sau negativă, ca membri al etniei
rome, înainte de orice ştim că romi suntem şi noi.
Din primii ani de facultate am înţeles şi am simţit că trebuie să dau cumva
înapoi ceea ce eu am primit. Nu a fost ca o obligaţie ci mai degrabă ca o datorie
morală faţă de mine şi neamul meu. Astfel, am început din anul 1 de facultate,
să fac diferite activităţi de voluntariat în diferite programme sau ONG-uri din
Bucureşti iar în prezent am propriul meu grup de iniţiativă care se implica în
diferite activităţi, programe bazate pe educaţie, dezvoltare, motivare etc a
tinerilor romi în dezvoltarea profesională şi personală. Grupul de iniţiativă
« Uco Dikhipen » activează în două licee din Bucureşti şi în orice activitate,
program posibil care înseamnă activism şi voluntariat in lucrul cu tineri romi
8
şi nu numai. Speram că in curând va deveni un ONG de tineret rom. Grupul a
a făcut parte dine chipa de organizare a evenimentului « So keres, Europa?! ».
De curând sunt şi mebru al CTR- Consiliul Tineretului din România, în
departamentul de Programe şi Activităţi, în ideea de a avea reprezentativitate
şi o implicare activa în organizaţiile de tineret din România. Deasemenea,
lucrez intr-o companie multinationala pe limba franceză, in Bucuresti. Ceea
ce mi-a displăcut întotdeauna a fost faptul că am fost considerată tot timpul
excepţia care întăreşte regulă, o regulă care implicit întăreşte stereotipurile
despre romi.
Nu sunt o excepţie, un model poate (pentru cine consideră), sunt doar un om
care şi-a urmat visele şi a avut şansa de a şi le atinge. Unii nu au posibilităţi
economice, resurse materiale, modele, susţinere etc etc. Cunosc o mulţime de
tineri romi de succes care sunt cu adevărat un exemplu chiar şi pentru mine.
Sfatul pe care l-aş da oricând tinerilor este să îşi urmeze visele şi să lupte
pentru ele. Atunci când un scop este atât de bine stabilit şi atât de mult dorit
atunci nu trebuie decât să începi munca pentru a atinge acel scop. Nu este de
ajuns doar să visăm ci să începem să luptăm şi să muncim pentru a îndeplini
acel vis. Indiferent cât de greu va fi, câte piedici vor exista, câte căderi vor
apărea, important este să vrem şi să luptăm pentru scopurile propuse.
Acum vă las cu bine, am plecat la drum în speranţa dezvoltării individuale
şi voi continua să merg până când voi considera că am ajuns unde mi-am dorit.
Drumul meu nu se opreşte aici. Pe acesta cale mulţumesc familei mele care,
9
deşi nu a avut posibilităţi finaciare, mi-a insuflat cele mai frumoase şi
constructive principii, mulţumesc profesorilor ce m-au modelat şi ghidat,
oamenilor ce m-au susţinut şi mi-au dat şansa să mă afirm, celor care mi-au
dat « şuturile » care m-au împins înainte, REF-ului care m-a sprinit de-a lungul
anilor, şi nu în ultimul rând Celui de Sus care mi-a şi îmi dă în continuare
putere.
Cu sinceritate, Elena!
Jan angle, romale! Te aven baxtale!
10
Cristian Banciu: Am simţit că vreau să fiu medic!
Cristian Banciu este un tânăr de etnie
romă din Cuza Vodă, care a dovedit o
ambiţie fără margini. După ce, în copilărie,
medicii i-au restabilit starea de sănătate,
după şase ani de drumuri interminabile cu
mijloace de transport în comun şi după tot atâţia ani de dragoste necontenită
din partea părinţilor şi a celor patru fraţi, el a absolvit Facultatea de Medicină
Generală a Universităţii „Ovidius“. Astăzi, îi vom asculta povestea, în
speranţa că aceasta va servi ca exemplu pentru coetnicii romi şi că va descuraja
persoanele cu prejudecăţi despre aceştia.
Am simţit că vreau să fiu medic când am avut primul contact cu spitalul,
din fragedă copilărie, când am avut câteva probleme de sănătate şi am văzut
cât înseamnă un medic bun pentru pacient. Părinţii m-au ajutat în primul rând
financiar, au făcut eforturi deosebite pentru a putea continua studiile timp de
şase ani, în al doilea rând, ei au constituit principalul stâlp de rezistenţă psiho-
emoţională, încurajările lor fiind vitale pentru a nu renunţa. Am simţit că mă
pot baza doar pe forţele proprii în integrarea în mediul socio-academic al
facultăţii, părinţii mei neavând şansa de a urma o facultate.
11
Un avantaj ce trebuie neapărat menţionat în cazul unei familii numeroase
este bucuria pe care o simţi chiar şi în momentele cele mai rele posibile,
bucuria că nu eşti singur, bucuria să poţi împărţi tot ce ai cu fraţii şi surorile
tale. La capitolul dezavantaje, după cum este lesne de imaginat, o familie
numeroasă este mai greu de întreţinut, responsabilităţile sunt mai mari şi sunt
necesare unele sacrificii din partea
tuturor.
Uneori am simţit că profesorii,
colegii sau chiar prietenii mă privesc
diferit pentru că sunt de etnie romă, dar
în sensul plăcut al cuvântului. Am simţit
că mă apreciază şi că mă respectă pentru
alegerea făcută şi pentru efortul depus
pentru a-mi îndeplini visul de a fi un
medic bun.
Pe lângă naveta extrem de obositoare,
pierzând patru ore zilnic pe drumuri, pot să zic că restul problemelor nu prea
mai contau. În vremurile noastre, absolut totul costă, chiar şi viaţa are un preţ,
estimat la zeci, sute de mii de euro, în funcţie de afecţiunea medicală
respectivă. Mă bucur că am fost sănătos şi că am putut să ajung până aici.
Mă simt cu adevărat norocos că am ajuns să termin facultatea de medicină şi
să fiu în acelaşi timp şi un exemplu pozitiv pentru ceilalţi. Pot spune cu
12
mândrie că nu sunt singurul student de etnie romă care a terminat o facultate
de acest profil, cunosc destul
de mulţi tineri romi care sunt
medici rezidenţi, specialişti,
farmacişti, asistenţi medicali
etc., dar şi din alte domenii.
Aceşti oameni sunt dovada
faptului că merită efortul de a
investi în educaţia romilor.
Pe viitor, mi-ar plăcea să lucrez în Constanţa, în spitalele unde am învăţat
în timpul facultăţii, astfel, va exista o continuitate care eu cred că va fi de bun
augur pentru cariera mea. Ca specializări, îmi plac psihiatria şi neurologia, dar
încă nu sunt decis, rămâne de văzut şi ce notă voi obţine la rezidenţiat şi ce
locuri vor fi scoase la concurs pentru rezidenţi.
“Cunosc destul de mulţi tineri romi
care sunt medici rezidenţi, specialişti,
farmacişti, asistenţi medicali etc., dar
şi din alte domenii. Aceşti oameni sunt
dovada faptului că merită efortul de a
investi în educaţia romilor.”
13
Daniel Drăghiță: Haideți să le arătăm tuturor că putem,
că suntem mândri de noi!
Bună, numele meu este Daniel Drăghiță, 26 de
ani, născut în Alba Iulia, căsătorit, momentan locuiesc
în Germania, în apropiere de Stuttgart. Da! Me sîm
barvalo te sas rom! (nu știu dacă am zis și scris corect
:P )! Oricum ideea este că sunt mândru că sunt Rom!
Am fost, sunt și voi fi mereu mândru de
asta!
Ca să fac o scurtă recapitulare a educației mele vreau să încep prin a
menționa faptul că iubesc muzica și îmi place să cânt. Tocmai din această
cauză m-am înscris în clasa a VI-a la Liceul de muzică și Arte Plastice Alba
Iulia, numit pe atunci așa, actualul nume fiind Liceul de Arte Regina Maria.
Acest lucru se întâmpla în anul 2000, acum 15 ani... 'pfu câtă vreme a trecut...
:) Am terminat liceul unde am petrecut poate cea mai frumoasă parte din viața
mea de până acum. Am învățat foarte multe lucruri bune în acel liceu și
consider că m-a ajutat foarte mult în dezvoltarea mea ca persoană faptul că am
studiat ceea ce mi-a plăcut. Pot recomanda tuturor părinților să își îndrume
copiii spre un liceu cu profil vocațional, mai ales dacă acești copii au vocația
14
respectivă. Cred că aceste tipuri de licee
te formează foarte frumos ca persoană și
îți deschid perspective noi față de alte
licee normale.
După această etapă am hotărât că
aș vrea să schimb puțin domeniul și să
încep să studiez un sector care mia
începuse să îmi placă încă din liceu și anume jurnalismul. Astfel în anul 2007
mă înscriam la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale
Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai de la Cluj-Napoca, secția
Jurnalism. Aici am schimbat și domeniul și orașul, deoarece a trebuit să mă
mut la Cluj-Napoca pentru că am intrat pe un loc bugetat de stat, frecventând
facultatea la zi, am primit și loc în cămin și așa a început o aventură, din nou,
de neuitat. De asemenea și din acest loc am învățat foarte multe, am cunoscut
atât de multă lume, am participat la tot felul de evenimente si pot spune că am
fost un student nu cel mai bun, dar bun.
Mai apoi a urmat următorul pas în care am ales să mă întorc acasă la Alba
Iulia deoarece întotdeauna am fost legat de familie și m-am gândit că poate
este mai bine așa să mă întorc și să încerc ceva totuși și acasă la Alba Iulia.
Astfel în anul 2010 m-am înscris la programul de masterat Administrarea
Dezvoltării Regionale Durabile în cadrul Universității 1 Decembrie 1918 Alba
Iulia. Așadar m-am gândit că dacă tot am schimbat și experimentat, de ce nu
15
și acest master? Așadar am terminat și acest masterat în anul 2012 și astfel mi-
am încheiat studiile.
Am încercat să rezum niște ani buni în
câteva rânduri ceea ce a însemnat educația
mea. Pot să spun fără să mă laud că în toți
acești ani de școli am fost un elev/student
bun și am avut rezultate bune tot timpul. La
liceu am fost al doilea pe liceu ca medie la
bacalaureat, la facultate am fost printre
puținii care au luat 10 curat la lucrarea de licență (care apropos a fost numită
Imaginea romilor în mass-media din România).
Cu toate acestea, chiar dacă eram un învățăcel, tot am simțit de multe ori
că sunt nedreptățit din cauza culorii pielii. Dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că
am avut o familie bună, iar părinții mei au știut să ne dea o educație bună, iar
astfel să fim niște "țigani educați", civilizați și să nu ne facem de râs între
oameni. Am fost învățat ca să nu îmi fie rușine că sunt Rom orice mi-ar spune
lumea, iar eu asta am și făcut. Nu mi-a fost rușine niciodată să spun că sunt
țigan, deoarece știu foarte bine cine sunt și sunt mândru să arăt altora că DA!,
mai există în lumea aceasta și "țigani cu valori"! De asemenea am avut bucuria
să am niște prieteni care nu au făcut niciodată diferența că sunt țigan, îi am
prieteni pe viață.
16
Să fii Rom poate că nu este
ușor, deoarece se știe foarte bine
ce imagine avem noi nu numai în
România ci pretutindeni. Suntem
cei care fură, violează, dau în cap
și de care majoritatea se tem și încearcă să stea cât mai departe. De aceea tot
timpul trebuie să demonstrăm mai mult ca alții, ne chinuim poate. DAR! totuși
cred și eu foarte mult în noi, în tinerii Romi, în noua generație. Cred că mai
există acolo undeva Romi care sunt ca si orice oameni: normali, cu valori, bine
educați și care reușesc în viață și pot fi exemple pentru alții. Eu unul nu pot
spune că am ajuns cineva, deoarece sunt un simplu tănăr care am plecat din
țară pentru o viață mai bună, ca mulți alții. Dar aș vrea foarte mult să îi
încurajez pe tinerii Romi din România să meargă la școală, să facă o facultate,
sau să studieze ceva ce le place. Este foarte importantă educația, și nu doar ca
să ajungi poate cineva mare, că doar dacă faci facultăți asta nu înseamnă că
neapărat ajungi bogat, dar este important pentru că te ajută foarte mult în
formarea ta ca persoană, în comportamentul social, te ajută să îți setezi unele
valori, etc.
Haideți să le arătăm tuturor că putem, că suntem mândri de noi!
“Aș vrea foarte mult să îi încurajez pe
tinerii Romi din România să meargă la
școală, să facă o facultate, sau să
studieze ceva ce le place.”
17
Nicoleta Călin: Cred in schimbare!
Multe poveşti se aud despre tinerii de etnie romă care studiază la
Universităţi de prestigiu, care au planuri mari, sunt ambiţioşi şi avizi după
succes dar mai ales să lupte pentru drepturile celor din comunitatea din care
fac parte, fapt ce mă bucură şi mă face mândră să
spun că fac parte din acest grup de tineri. O nouă
generaţie care aleargă după schimbări, o nouă
generaţie mânuita de optimism şi speranţe care
luptă pentru îndeplinirea visului măreţ de a integra
comunitatea romă în societate.
Sunt Nicoleta Călin, studentă şi femeie de
etnie romă venită din comunitate. Provin dintr-o
familie tradiţională din casta ursarilor, în care
valorile şi principiile excelează. Recunosc că
reprezint un factor al schimbării în familia mea încă de când eram elevă. Am
fost tot timpul preocupată şi curioasă în ceea ce priveşte desenul şi cărţile, şi
astfel petreceam foarte mult timp citind şi desenând în loc să merg afară să mă
joc aşa cum făcea sora mea şi ceilalţi copii. încă de atunci părinţii mei şi
familia au sesizat că eu sunt ‘’diferita’’, fapt ce i-a făcut să devină mândrii de
mine şi să mă susţină din toate punctele de vedere. “Tu trebuie să devii un lider
!!’’, este ceea ce tata îmi spunea întotdeauna.
18
Am avut prilejul să am ca învăţătoare o femeie minunată care în acea
perioadă, mi-a devenit model. Vroiam să devin învăţătoare. Am fost tot timpul
o fire ambiţioasă şi vroiam tot timpul să fiu prima în tot ceea ce fac. Nu prea
înţelegeam pe atunci diferenţă dintre “tigani” şi români. Tocmai de aceea,
eram şi mai mult apreciată de învăţătoarea mea.
Apetitul pentru studiu a
continuat să persevereze şi să
mă îndrume să-mi urmez
calea prin educaţie. Mai târziu
am înţeles care este diferenţă
dintre romi şi români, pentru
că societatea în care trăim a reuşit să o evidenţieze, dar nu mi-a păsat, din
contra m-a ambiţionat şi mai tare, iar în liceu am terminat cu cea mai mare
medie la Bacalaureat. Eram prima pe lista, prima « ţigancă » deasupra
românilor.
Atunci a fost momentul când am înţeles că se poate, că schimbarea
există. Atunci a fost momentul când am înţeles cu adevărat că romii au de fapt
un incredibil potenţial, iar dacă sunt îndrumaţi pot să îşi atingă ţelurile cu
uşurinţă. Am decis astfel, să contribui într-un mod sau altul la acest proces de
îndrumare şi am ales să studiez mai departe la facultatea de Relaţii
Internaţionale şi Studii Europene în Iaşi, la o Universitate de prestigiu:
Alexandru Ioan Cuza. Asta însemna să plec să locuiesc în alt oraş. Era trist,
“Atunci a fost momentul când am
înţeles cu adevărat că romii au de fapt
un incredibil potenţial, iar dacă sunt
îndrumaţi pot să îşi atingă ţelurile cu
uşurinţă.”
19
înfricoşător dar în acelaşi timp zâmbeam, spunând: ‘’Asta e, trebuie să încep
de la zero!’’ Era, practic că o provocare şi astfel am învăţat că sunt perioade
în viaţă când de fiecare data trebuie să o iei de la capăt. Nou oraş, nou început.
Părea uimitor domeniul pe care l-am ales, îmi plăcea istoria şi faptul că
eram prin 2010 când eram încă la începutul procesului de integrare în Uniunea
Europeană iar eu studiam despre asta, era incredibil. îmi place să studiez
despre situaţiile recente şi să aplic rareori măsuri din trecut că să rezolv o
problemă. Cred cu tărie în creativitivate şi originalitate, dar mai ales cred în
curaj, necesar pentru a-ţi făcea vocea auzită.
De asemenea, în aceeaşi perioadă am
cunoscut o femeie de etnie romă, activsita,
preşedinte al unei organizaţii rome şi cu care am
început să descopăr activismul pentru romi,
având poziţia de voluntar pe toată perioadă
facultăţii. Imi plăcea extrem de mult să aplic
teoria care o învăţam la faculate în cadrul unor
activităţi la care participăm în acea Organizaţie.
Se potriveau perfect: făceam şi practică necesară
pentru a înţelege mai bine conceptele (integrare,
asimilare, europenizare, grup minoritar, etc.) pe care le discutăm la cursuri.
Credeam şi cred în schimbare, descopeream încet, încet realitatea dură
cu care romii de pretutindeni se confruntă atât la nivel local cât şi internaţional.
20
Am devenit din ce în ce mai indignată, puneam multe întrebări şi încercam tot
timpul să găsesc soluţii pentru a îndreptă situaţia. Am înţeles ca asta este ce
trebuie să fac: Să lupt pentru schimbare, este ceea ce îmi aduce satisfacţie, deşi
tata de multe ori îmi explică că ‘’Nu există eroi, doar politicieni, de asta
situaţia noastră nu e pe drumul cel bun’’. Nu vreau să fiu erou, vreau doar să
contribui la o schimbare care din punctul meu de vedere este necesară.
De aceea, în prezent, sunt studentă la Central European University, în
Budapesta (inimă proiectelor europene pentru romi), locul în care speranţa îşi
are locul şi în care îţi poţi face vocea auzită. Din nou, alt oraş, alt început.
Calea prin care am ales să fac asta este să studiez Public Policy, să devin un
policy maker (nu un politician şi nu un erou), funcţie care să-mi asigure
accesul la implementarea politicilor pentru romi. In acest mod, îmi voi face
auzită vocea şi voi demonstra că noi romii nu suntem mai prejos decât
majoritarii, din toate punctele de vedere.
Cred în schimbare şi cred că totul este posibil cu puţină voinţa şi ambiţie!
21
Aida Farkas: În goana dupa visuri...banii nu sunt totul!
Numele meu este Aida Farkas și da,
sunt de etnie Romă și spun asta cu mandrie.
Provin dintr-o familie tradițională de romi,
în care valorile și principiile sunt la locul
lor. Asadar, am fost crescută cu frică de
Dumnezeu de bunica mea, pentru că
părinții au fost mai mereu plecați, ca eu să
nu duc lipsă de nimic și să am tot ce ei nu
au avut. Viata mea nu este una desprinsă din filme, dar cu sigurantă poate fi o
dovadă ca ambiția, perseverența și dorința de reușită pot face minuni.
Am crescut și copilărit în orașul Nădlac, poarta de Vest a României. Este
singurul oraș din România în care trăiește cea mai mare comunitate de slovaci.
Nu am avut decât de caștigat de pe urma acestui fapt, pentru ca soarta mi-a
scos în cale un cuplu de slovaci pe care i-am
considerat bunici. Singură la părinți, ei erau prietenii
mei cei mai buni, m-au dus la gradiniță slovăcească,
m-au învățat limba slovacă și mi-au oferit iubire
necondiționată.
În educația mea, mama a avut un rol crucial. Nu
datorită suportului financiar, ci a celui moral, vorbele
ei fiindu-mi calauză. Ea m-a determinat să privesc
22
educația ca fiind cheie a succesului, spunandu-mi "Învață, să nu treci
niciodată prin ce am trecut noi. Invată să demonstrezi că și țiganii pot". Mi-a
insuflat ideea că prin învățământ și performantă, oamenii vor da la o parte
prejudecățile legate de etnia mea. Asadar, am avut media 10 în toți cei 12 ani
de scoală, absolvind liceul de profil matematică-informatică, fiind șefă de
promoție. Acel moment a fost unic și de neuitat prin faptul că, pentru prima
data am putut citi mandria pe fețele părinților mei.
Dorința de a face dreptate
m-a determinat sa aleg
Facultatea de Drept. Zvonuri
precum: fară bani nu am ce
căuta în acest domeniu sau că voi fi șomeră cu facultate, nu m-au descurajat.
Așadar, am aplicat la Facultatea de Drept Babeș-Bolyai Cluj-Napoca,
renumita școală de drept a țarii, unde am fost acceptată pe locurile bugetate.
Dupa un an, din cauza unor probleme de sanatate, am decis transferul la
Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara, pentru a fi mai
aproape de părintii mei. Aici mi s-a confirmat încă odată că "ceea ce știi nu
îți poate lua nimeni", zvonurile legate de Facultatea de drept infirmandu-
se. Am obținut exact notele pe care le meritam, am obținut un loc de practica
pe lângă Preșdintele Secției Penale de la Curtea de Apel Timișoara, si am
absolvit facultatea numărându-mă printre primii 5 studenți.
“Eventualele piedici din drumul către
visuri reprezintă doar un rău necesar,
care odată depășit ne face invincibili.”
23
Acum studiez la Budapesta, la prestigioasa Central European University,
datorită unui program destinat tinerilor romi (la care va incurajez sa aplicati).
Cu pași înceți imi construiesc visul de a urma studii masterale în domeniul
Drepturilor Omului la nivel internațional. Toate acestea pentru a deveni o voce
puternică în apararea drepturilor etnicilor mei. Mesajul meu se îndreaptă
tinerilor romi de pretutindeni cu visuri și țeluri mărețe care ezită să lupte pentru
îndeplinirea lor din cauza unor impedimentelor precum condiția socială. Da,
educația este cheia succesului! Nimic nu este imposibil dacă mergem înainte
cu ambiție și dorință de reușită. Eventualele piedici din drumul către visuri
reprezintă doar un rău necesar, care odată depășit ne face invincibili.
24
Giani Ardelean - "Primul elev de etnie Romă din istoria
liceului Eminescu"
In primul rând, doresc să mă prezint:
numele meu este Giani Ardelean, am 25 de ani și
9 luni, locuiesc în județul Maramureș, sat
Hideaga și sunt de etnie rromă. Locuiesc încă în
satul natal, acolo unde am absolvit și ciclul
gimnazial de 8 clase.
Provin dintr-o familie modestă de rromi –
cărămidari, fiind sigurul copil al Baronitei și al lui Alexandru. Mama mea a
făcut 7 clase la școală din sat, iar tatăl meu, băimărean fiind a urmat ciclul
inferior al liceului, adică 10 clase. Incă de mic copil, am fost apreciat în
comunitate pentru dragostea pe care o arătăm față de școală, pentru rezultatele
foarte bune la învățătura și purtare, fiind mereu printre primi elevi din clasă.
Faptul că un elev de etnie rromă este premiant la școală din sat era o
noutate, nu doar pentru profesori care erau surpinsi de acest fapt, dar și pentru
părinții colegilor mei care până acum erau obișnuiți să-și învețe copii să se
ferească de “copii tigani”, care recunosc că erau catalogați drept: elevi
agresivi, prost îmbrăcați, cu rezultate slabe la învățătura și purtare, dezinteres
față de școală. Rezultatele pozitive pe care le obțineam în școală, îmi aduceau
25
un respect în comunitate foarte mare, însă invidia părinților majoritari nu era
de neglijat.
Imi amintesc cu drag, când la examenul “de capacitate” – susținut la
finele celor opt clase într-un centru regional (localitatea Miresu Mare) la care
au participat elevii din foarte multe școli din regiune, am obținut cea mai mare
medie dintre toți elevi participanți, iar directorul școlii și dirigintă mea au ținut
morțiș să mă aștepte pentru a-mi comunica rezultatul, cu mare bucurie.
Să nu credeți că mi-a fost foarte ușor, deaorece unii profesori erau foarte
aspri cu mine și uneori chiar mă discriminau la note și metode de examinare,
însă tenacitatea și dragostea față de școală m-au făcut să reușesc. îmi aduc și
acum aminte, cu un gust amar de profesoară de limbă română care pur și
simplu nu acceptă că un țigan să fie primul în clasă și totdeauna încerca să mă
obstrucționeze, nu acceptă să mă trimită la olimpiadă, deși aveam notă cea mai
mare din clasă, ba mai mult înaintea acelui “examen de capacitate ” de care va
aminteam mai sus m-a demoralizat total, spunându-mi că locul meu nu este
acolo, nici să nu particip, că voi luă notă mică și o să trag clasă în jos, deși eu
aveam notele cele mai mari, însă eu eram conștient că trebuie să îmi depășesc
condiția și că trebuie să demonstrez că eu pot chiar dacă sunt țigan. Visam
foarte mult să mă întâlnesc cu această profesoară, mai târziu în viață și să-i
arăt că am reușit, să-i demonstrez că un țigan nu este mai prejos decât ceilalți,
iar visul meu a devenit realitate în primul an de master, când într-un
supermarket m-am întâlnit cu acea doamnă profesoară (acuma pensionară), pe
26
care am ținut morțiș să o salut și să întru în dialog cu dansa; visul meu a devenit
realitate, iar doamnă pofesoara m-a felicitat și a început să lăcrimeze, cerându-
și scuze pentru acele momente ….!
Faptul că eram printre cei mai buni
elevi din clasă, nu m-a făcut să mă feresc
de colegii mei țigani, ba mai mult încă de
pe băncile școli generale am avut acel
spirit de întrajutorare și în fiecare zi, îi
ajutăm la teme sau înaintea fiecărui
examen încercam să le explic lecțiile și le
convingeam să vina la școală. Dacă unul
dintre ei, lipsea de la școală, după ore mergeam la el acasă pentru a-i explica
lecțiile învățate.
Liceul a fost o etapă extrem de importantă în viață mea, atât profesional
cât și din punct de vedere al maturității, al descoperirii mele. Eram un copil nu
prea ieșit din sat, nu știam să merg singur în oraș, îmi era frică încă să mă
gândesc că trebuie să plec din sat la oraș pentru a face școală. Recunosc că m-
am adaptat foarte greu cu mediul urban cu noii colegi, cu liceul în general,
însă nu regret niciodată că am făcut liceul, iar dacă aș mai putea să repet încă
odată, aș alege același liceu, aceiași colegi, acelas oras…!
In toamna anului 2004, am pășit pentru prima dată pe coridorul
Colegiului Național “Mihai Eminescu” din Baia Mare – singură “Scoala
27
Europeana” la acel moment din județul nostru. Am ocupat un loc la profilul
“filologie” foarte greu, deaorece concurență era foarte mare, 5 elevi pe un loc,
iar eu am reușit având o medie foarte mare, putând altfel să ocup orice loc, la
oricare liceu din județ. Poate va întrebați, de ce nu am accesat locurile speciale
acordate romilor, însă eu nu staim de existența acelor locuri. Va mărturisesc
că eram primul elev de etnie romă din istoria acestui prestigios liceu; nu îmi
ascudeam identitatea, pentru că scopul meu era încă din școala generală bine
definit: “vreau să ajung mare, vreau să fiu un țigan important în societatea
românească și îmi doresc să arăt lumii întregi că țigani pot reuși prin educație",
voiam altfel să fiu un model pentru ceilalți...
Susțin că am avut și susținerea părinților, a bunicilor, a întregi familii
pentru a merge la școală; bineînțeles că gură rea a celorlalți rromi din
comunitate vorbea, replicând către părinții mei: “nu îți strică banii cu el pe
drumuri, că nu o să reuseasca” sau “”ce rost să facă atâta școală, că doar nu o
să fie doctor”, etc.
Faptul că am reușit să termin liceul cu o o medie foarte mare, iar
examenul de bacalaureat l-am absolvit cu o medie aproape maximă, nu m-a
făcut decât să îmi continui ideea de a fi mare prin școală și m-am înscris la
facultate.
Nu mi-e rușine să va spun că am reusit să admit că am intrat la facultate
in Cluj Napoca, la UBB, Facultatea de științe Politice – specializarea
Administrație (nu pe locurile pt romi) insă după doar 2 luni de zile am renunțat,
28
deoarece nu aveam nici o sursă de venit, iar părinții mei nu m-au putut ajuta
cu întreținerea, transportul, cazarea, etc. A fost o period extreme de grea, visul
meu era să termin la Cluj la UBB. Simțeam interiorul meu se prăbușește ceva,
eram fără chef, mă simțeam neîmplinit. Nu m-am oprit din studii, am reușit
mă transfer Baia la UNBM, Facultatea de Litere – specializarea comunicare
relații publice.
In semestrul doi al primului an universitar, datorită faptului că eram
occupantul unui loc special alocat romilor, am fost identificat de Loredana
Mihaly. Apoi am participat la cursuri de calificare in vederea ocupării unui
job de professor in cadrul scolii V. Alecsandri din Baia Mare. Am urmat aceste
cursuri in jud. Bihor, Oradea, alături de prof. Mihaly Loredana pe care eu o
consider mentorul meu. Nu am profesat la școală, deoarece după o zi de
practică, am constatat că nu e locul meu aici, nu îmi place, eu trebuie să fac
altceva…! Acesta este momentul cheie din viață mea, dna această respectabilă
mi-a ridicat mingea le fileu, făcându-mă astfel cunoscut în județ că un tânăr
țigan, care urmează o școală, un țigan cu potențial.
După câteva luni am fost contactat de
Asociația Partidă Romilor, mai exact de
unchiul meu Radu Chereji care mi-a
propus să aplic la Agenția Națională pentru
Romi prin Primăria Municipiului Baia
Mare pentru funcția de expert local pentru
29
problemele romilor. Am reușit să ocup această funcție în urmă unui exmen,
susținut la Cluj, iar pentru o perioadă de 2 ani am lucrat aici, câștigând astfel
respectful și încrederea comunității de romi, dar și a reprezentanților
instituțiilor locale. Aici, la Primăria Baia Mare (SPAS) am avut norocul să
întâlnesc o persoană minunată, de la care am câștigat foarte multă experinta și
informații, era șeful meu de birou Sorin Pop.
Pe parcursul celor doi ani, petrecuți la Primăria Baia Mare, am avut
prilejul de a mă integra foarte mult în viață comunităților de romi, am început
să cunosc problemele oamenilor din comunitate, am început să mă atașez de
viață lor și oarecum problemă lor este și problema mea. Faptul că am dovedit
că sunt o persoană serioasă, de încredere și capabilă de a gestiona problemele
comunităților de romi, m-a făcut să mă implic și mai adânc în problematică
romilor și pe parcurs am fost ales în mai multe funcții de conducere la nivelul
Asociației Partidă Romilor, devenind astfel o voce a comunităților de romi, o
persoană de contact pentru comunitatea romă. Problematică romilor mă
preocupa zi de zi, problema țiganilor mei este și problemă mea, deoarece ei
sunt sângele meu, iar scopul meu este acela de a-i ajută să – și își depășească
condiția, iar în acest sens cheia succesului este EDUCAȚIA!
Problematica romilor am abordat-o și în lucrarea mea de licență care se
inituleaza: “Schimbarea comportamentului de grup în comunitățile de romi
din Baia Mare, prin marketing social”; pot să zic că am avut un succes foarte
mare cu această temă de licență, deoarece în primul rând am reușit să surprind
30
comisia de examinare și să iau notă 10 (zece), iar în al doilea rând această temă
a devenit subiect de discuții în mai multe seminarii și foarte mediatizată la
nivelul mass-mediei locale.
Așadar, în vară lui 2011 eram deja licențiat în comunicare și relații
publice, însă cum educația este cheia succesului, am hotărât să urmez cursurile
de master în cadrul aceleiași universități, specializarea “Drepturile omului,
pace și toleranta”. Am hotărât să urmez această specializare deoarece
drepturile omului mă preocupa în muncă mea zilnică, este imperios necesar să
cunosc drepturile pe care le au rromi, însă de fiecare data obișnuiesc să atașez
fiecărui drept câte-o obligație.
Teză mea de disertația a avut că temă de dezbatere: “Drepturile omului
în perspective comunităților de romi”, în cadrul căruia am dorit să subliniez
aspră unor noțiuni cheie, cum ar fi: stereotipiile, prejudecățile, marginalitate
socială, stimă de șine, discrimininarea, autoexcluderea, etc.
Actualmente lucrez că expert pentru problemele romilor, la Primăria
Satulung, aici acasă unde m-am născut eu, unde îmi place să locuiesc și să
trăiesc, unde comunitatea mă cunoaște și îmi recunoaște meritele.
In viitor , îmi doresc foarte mult să urmez cursurile de doctorat, deoarece
cheia succesului este educația!
Pe scurt, această este povestea mea!
Cu siguranță, puteam să întru în detalii, însă aici v-am relatat doar câteva
dintre etapele vieții mele, poate într-o carte viitoare voi reuși să va împărtășesc
31
mai multe întâmplări, și partea familiară. Am pus accent pe partea de formare
și cea profesională, tocmai pentru a evidenția faptul că eu prin educație am
reușit!
Sloganul meu este:
“Educatia este armă tinerilor romi”
Hideaga, Giani Ardelean
04.03.2015 [email protected]
32
Carmen Tanasie- De la “caramizi” la Public Policy
Imi aduc aminte prima mea zi, când am
decis să merg la liceu de parcă a fost ieri. Asta se
întâmplă pe data de 19 iunie 2002.
Mă numesc Carmen, vin din comuna
Sadova județul Dolj, o comună compusă de
aproximativ 8000 de locuitori, printre care mai
mult de 1500 sunt de etnie romă. Comunitatea și
familia mea sunt foarte tradiționale în toate aspectele posibile: limbă, cultură,
etc.) și în același timp cu o situație economică foarte precară, cel puțin la
începutul lui 2002. Nu că acum nu ar fi la fel, sunt destul de mulți în
comunitate care trăiesc la limită subzistenței.
Singură cale de a supraviețui în vremea aceea era confecționarea de
cărămizi. In timpul verii, din cauza ocupației sezoniere, familiile se mutau cu
toți membrii în diferite orașe din țara să confecționeze cărămizi și se
intoarceau iarnă, înainte de Crăciun. Din cauza asta, rată de abandon școlar era
foarte mare, mai ales în rândul fetelor (care trebuiau să stea cu frații lor și să
ajute în treburile casnice).
Acum să revenim la povestea mea. Provin dintr-o famile minunată,
norocul și nenorocul meu este că sunt singură față din famile. In ziua în care
am decis să merg mai departe la liceu, părinții mei se aflau în Sibiu lucrând la
33
cărămizi, în perioadă aceea eu eram acasă cu bunicii. I-am spus bunicului meu
că vreau să merg mai departe cu școală el să uitat la mine și mi-a spus: “Daca
crezi că ești capabilă și nu o să renunți când o să fii discriminată du-te, da' îți
dau un sfat o să ai mult de suferit, noi nu o să fim alături de ține, o data ce ai
ieșit din sat nu o să mai fii primită înapoi și o să aduci rușine și familiei și o
să fii și tu condamnată dacă nu o să te ții de școală și nu o să ai rezultate
bune.” Cuvintele bunicului meu m-au pus pe gânduri, nu știam ce înseamnă
să stai cu “romanii”, doar ce terminasem școală cu Romii mei într-o clasă
specială, la 2 km de școală principală.
M-am decis și am spus că o să pot și nu o să îmi fac familia de rușine, am
vorbit cu tata și împreună am hotărât să merg mai departe. Părinții mei au fost
de accord cu mine și am început liceul agricol. Tin să menționez că sunt
singură din comunitatea mea care a reușit să merga la liceu, la universitate și
mai apoi la master. Până în prezent, un număr foarte mic de tineri s-au înscris
la liceu (doar foarte puțini au și terminat), din păcate nimeni nu a ajuns încă la
stadiul de universitate. Când am ajuns la liceu nu știam să vorbesc bine limbă
română, din cauza segregării și a neinteresului profesorilor mei.
Ai mei, erau foarte strâmtorați financiar și a trebuit să învăț foarte mult
să pot avea bursă de merit și în același timp bursă socială. Am avut parte de
multe lucruri neplăcute, dar acestea m-au încurajat foarte mult și în scurt timp
(8 luni), în primul an de liceu am reușit să devin cel bun elev din clasă.
34
O data cu terminarea liceului, m-am decis să merg la facultate, am ales
Sociologia în 2006. A fost destul de greu din cauza etniei și a situației
financiare, în primul rând a trebuit să mă mut în oraș, ai mei abia au putut să
îmi plătească chiria. Am încercat să mă angajez nu am avut nici-o șansa din
cauza culorii mele - de care sunt foarte mândră. Nu am avut șansa de a lucra
și am fost nevoită să mă întorc în comuntate și să lucrez pe timp de vară cu ai
mei la făcut de cărămizii, să îmi pot plăti chiria și ajută părinții. Un lucru e
sigur: să lucrezi pământul nu este cel mai ușor lucru mai ales dacă faci manual
câte 3000 de bucății de cărămizi zilnic.
După ce am terminat Masteratul în 2011, am aplicat într-un program
destinat tinerilor romi la Central European University în Budapesta, Ungaria.
Acest program este finanțat de către Open
Society Foundation și da șansa învățării
într-un cadru internațional în limbă
engleză. Aici am avut șansa să cunosc
tineri romi minunați din mai multe țări
care au avut parte de aceleași condiții sau
experiențe asemănătoare cu ale mele.
Acest lucru m-a ajutat enorm să cresc intelectual și personal. Dintr-o dată nu
mai eram singură care a reușit să treacă peste normele societății rome și să
ajungă independența și să lupte pentru drepturile romilor, pentru o viață mai
bună.
35
După ce am terminat programul Roma Access Program, am aplicat la
Comisia Europeană unde am făcut un stagiu de 6 luni în domeniul incluziunii
sociale. In prezent mă aflu în Budapesta unde fac al doilea master în Politici
Publice (Public Policy) unde învăț alături de colegi din 32 de țări din lumea
întreagă. Nu a fost un process ușor, am avut multe de îndurat și de învățat cel
mai mult m-a rănit faptul că multe fețe de etnie sunt dotate intelectual însă
uneori mediul din comunității le oprește să se dezvolte și să ajungă femei
independente, care pot schimbă streoptipurile legate de etnia noastră în ziua
de azi.