varianta 23 - AN 3 SEM 1.pdf

1 1 . 0 5 . 2 0 1 5 – V a r i a n t a 2 3

BAN I. RALUCA - FELICIA EXPERT CONTABIL

STAGIAR ANUL III – SEMESTRUL I

BAN I. RALUCA – FELICIA Categoria: Expert contabil

Stagiar anul III – Semestrul I

1

CUPRINSUL LUCRĂRII

CATEGORIILE I, XI – CONTABILITATE ................................................................................................................. 2

CATEGORIA II – AUDITUL STATUTAR ȘI ALTE MISIUNI DE AUDIT ȘI CERTIFICARE ............................ 20

CATEGORIA III – EXPERTIZA CONTABILĂ ........................................................................................................ 29

CATEGORIA IV – EVALUAREA ÎNTREPRINDERILOR ...................................................................................... 33

CATEGORIA V – FUZIUNI ŞI DIVIZĂRI DE ÎNTREPRINDERI .......................................................................... 40

CATEGORIA VI – ADMINISTRAREA ŞI LICHIDAREA ÎNTREPRINDERILOR ............................................... 41

CATEGORIA VII - STUDII DE FEZABILITATE .................................................................................................... 44

CATEGORIA VIII – ANALIZA DIAGNOSTIC A ÎNTREPRINDERII ................................................................... 50

CATEGORIA IX – FISCALITATEA ÎNTREPRINDERII ......................................................................................... 56

CATEGORIA X – ORGANIZAREA AUDITULUI INTERN ŞI CONTROLUL INTERN ...................................... 59

CATEGORIA XII - DOCTRINA ŞI DEONTOLOGIA PROFESIEI CONTABILE ................................................. 66



2

CATEGORIILE I, XI – CONTABILITATE

1 (1). Societatea Comercială „Z” (din România) importă mărfuri dintr-o ţară din afara U.E. (ex. SUA),

pentru care se cunosc următoarele date:

- valoarea externă a mărfii 500.000 $

- transport extern (efectuat de furnizor) 10.000 $

- taxe vamale 10%

- comision vamal 2% din valoarea în vamă

- TVA 24%

- cursul de schimb 3,28 lei/$

Să se înregistreze în contabilitate operaţiunile.

Prețul la locul de incărcare al mărfii (FOB – free on board) = 500.000 $ * 3,28 lei/$ = 1.640.000 lei

Costul mărfii, inclusiv transportul + asigurarea (CIF – cost insurance and freight) = (500.000 $ + 10.000 $) * 3,28

lei/$ = 1.672.800 lei

Taxe vamale = 1.672.800 lei * 10% = 167.280 lei

Comision vamal = 1.672.800 lei * 2% = 33.456 lei

TVA in vamă = 24% * (1.672.800 lei + 167.280 lei + 33.456 lei) = 449.649 lei

- Primirea facturii și a documentelor justificative cheltuielilor cu importul:

371 = % 1.873.536 lei

401 1.640.000 lei

401.1 32.800 lei

446 167.280 lei

447 33.456 lei

- Înregistrarea plăților efectuate în vamă:

% = 5121 650.385 lei



3

446 167.280 lei

447 33.456 lei

4426 449.649 lei

- Plata furnizorului extern și a furnizorului de transport:

% = 5121 1.672.800 lei

401 1.640.000 lei

401.1 32.800 lei

2 (2). Societatea Comercială „A” livrează mărfuri în SUA în condiţii de livrare CAF în valoare de 60.000 $.

Cheltuielile de transport pe parcurs extern sunt 3.000 $ (neincluse în valoarea mărfii). Cursul de schimb (leu

- dolar) în momentul facturării este de 3,20 lei/$. La încasare cursul este de 3,25 lei/$. Costul mărfurilor

vândute este de 120.000 lei. Plata prestatorului extern se face la un curs de 3,20 lei/$.

Prețul mărfurilor vândute = 60.000 $ * 3,20 lei/$ = 192.000 lei

- Vânzarea mărfurilor:

4111 = 707 192.000 lei

- Scoaterea din evidență a mărfurilor vândute:

607 = 371 120.000 lei

- Înregistrarea cheltuielilor de transport:

624 = 401 9.600 lei

- Încasarea mărfurilor vândute la un schimb valutar favorabil vânzătorului:

5121 = % 195.000 lei

4111 192.000 lei

765 3.000 lei ((3,25 lei/$ - 3,2 lei/$) * 60.000 $)

- Plata datoriei către furnizorul de transport la același curs valutar ca și în momentul facturării:

401 = 5121 9.600 lei



4

3 (3). Societatea Comercială „X” efectuează export de mărfuri în comision, în SUA pentru care se cunosc

următoarele:

- la data de 05.04.N, se facturează mărfurile clientului extern în condiţia de livrare CIF în valoare de 44.000

$;

- valoarea transportului pe parcurs extern facturat de prestatorul extern 1.100 $;

- comisionul entităţii de export este de 5% din valoarea externă FOB net;

- la data de 06.04.N entitatea de export depune documentele de decontare prin bancă şi încasează

contravaloarea exportului realizat în valută;

- la data de 08.04.N se face decontarea cu entitatea producătoare şi prestatorul extern pentru transport;

- cheltuielile efectuate în contul entităţii producătoare sunt: comision vamal 300 lei şi comisioane bancare 200

lei;

- cheltuielile proprii efectuate de entitatea de export sunt: salarii ale personalului implicat 4.000 lei şi

amortizare utilaje 1.200 lei.

În perioada de derulare a contractului cursul de schimb leu – dolar a avut următoarea evoluţie:

- la 05.04.N : 1 $ = 3,2 lei

- la 06.04.N : 1 $ = 3,3 lei

- la 08.04.N : 1 $ = 3,1 lei

a. 05.04.N: 1 $ = 3,2 lei

- Facturare marfă livrată clientului extern:

411.ext = % 144.320 lei

401.mf 140.800 lei (44.000 $ * 3,2 lei = 140.800 lei)

401.transp 3.520 lei (1.100 $ * 3,2 lei = 3.520 lei)

- Facturare comision aferent entității de export:

411.mf = 704 7.040 lei (44.000 $ * 3,2 lei *5% = 7.040 lei)

b. 06.04.N: 1 $ = 3,3 lei

- Depunere acte în bancă și încasarea contravalorii exportului:



5

413 = % 156.090 lei ((44.000 $ * 3,3 lei *5%) + ((44.000 $ + 1.100 $) * 3,3 lei)

411.mf 7.040 lei (44.000 $ * 3,2 lei *5% = 7.040 lei)

411.ext 144.320 lei ((44.000 $ + 1.100 $) * 3,2 lei)

765 4.730 lei

5113 = 413 156.090 lei

5124 = 5113 156.090 lei

c. 08.04.N: 1 $ = 3,1 lei

- Decontarea cu entitatea producătoare și cu cea de transport:

401.mf = % 140.800 lei (44.000 $ * 3,2 lei = 140.800 lei)

5124 136.400 lei (44.000 $ * 3,1 lei = 136.400 lei)

765 4.400 lei

401.transp = % 3.520 lei (1.100 $ * 3,2 lei = 3.520 lei)

5124 3.410 lei (1.100 $ * 3,1 lei = 3.410 lei)

765 110 lei

- Cheltuieli efectuate de entitatea producătoare:

627 = 5124 200 lei (comision bancar)

635 = 447 300 lei (comision vamal)

- Cheltuieli efectuate de entitatea exportatoare:

641 = 421 4.000 lei (salarii)

6811 = 2813 1.200 lei (amortizare)

4 (4). În cursul anului N operatorul economic „X” încheie cu operatorul economic „Z” un contract de

franciză. Francizorul (X) se obligă să pună la dispoziţia francizatului (Z) marca de distribuţie şi know-kow-ul

aferente în schimbul unei taxe de intrare în reţeaua de franciză de 200.000 u.m, TVA 24% şi a unei redevenţe

de 10% din cifra de afaceri a francizatului. Durata contractului este de 8 ani, începând cu exerciţiul N+1.

Cifra de afaceri a francizatului în anul N+1 este 1.000.000 u.m. Redevenţa se achită la sfârşitul fiecărui

exerciţiu.



6

a. În contabilitatea francizorului:

- Înregistrarea taxei în rețeaua de franciză:

4111 = % 248.000 u.m

472 200.000 u.m

4428 48.000 u.m

- Încasarea taxei de intrare:

5121 = 4111 248.000 u.m

- Înregistrarea creanței privind redevența cuvenită pentru anul N+1:

4111 = % 124.000 u.m

706 100.000 u.m

4427 24.000 u.m

- Evidențierea veniturilor aferente perioadei N+1 din taxa de intrare în rețeaua de franciză încasate în avans:

472 = 4111 124.000 u.m

- Înregistrarea TVA-ului colectat aferent veniturilor în anul N+1:

4428 = 4427 6.000 u.m (25.000 * 24%)

* Ultimele înregistrări se repetă în fiecare an pe durata contractului.

b. În contabilitatea francizatului:

- Înregistrarea taxei de intrare în rețeaua de franciză datorate francizorului (ca imobilizări necorporale):

% = 404 248.000 u.m

205 200.000 u.m

4428 48.000 u.m

- Achitarea taxei de intrare în rețeaua de franciză:

404 = 5121 248.000 u.m

- Înregistrarea datoriei privind redevețe în anul N+1:



7

% = 401 124.000 u.m

612 100.000 u.m

4426 24.000 u.m

- Achitarea redevenței aferente anului N+1:

401 = 5121 124.000 u.m

- Amortizarea imobilizării necorporale (marcă + know-how) în anul N+1:

6811 = 2805 25.000 u.m (200.000/8 ani)

- Înregistrarea TVA-ului devenit exigibil aferent taxei de intrare pentru anul N+1:

4426 = 4428 6.000 u.m

* Ultimele 4 înregistrări se repetă în anii N+2 – N+8

- La sfârșitul anului 8 după amortizarea completă a imobilizării necorporale se va scădea din evidență (gestiune):

2805 = 205 200.000 u.m

Implicații fiscale:

- pentru francizor: TVA-ul este neexigibil la înregistrarea taxei de intrare și devine exigibil la înregistrarea

veniturilor aferente perioadei chiar dacă taxa se încasează în anul N;

- pentru francizat: înregistrarea taxei de intrare ca imobilizare și a TVA-ului neexigibil, generează înregistrarea

cheltuielilor cu amortizarea și a TVA-ului exigibil anual, chiar dacă plata taxei se face în anul N;

- implicațiile asupra trezoreriei, rezultatului, impozitului pe profit și TVA-ului se pot desprinde din analiza

înregistrărilor contabile.

5 (5). O unitate de vânzare cu amănuntul, constată că în cursul nopţii, în incinta unităţii s-a pătruns prin

efracţie, dispărând mai multe bunuri. În urma efectuării inventarierii bunurilor din magazin se constată

marfă lipsă din gestiune în valoare la preţ de vânzare de 7.500 lei. Valoarea la preţ de achiziţie fără TVA, a

mărfurilor lipsă din gestiune este de 2.500 lei. Iniţial nu se cunosc autorii furtului. Dacă autorii prejudiciului

rămân necunoscuţi sau sunt insolvabili, neîncasându-se până la expirarea termenului de prescripţie

extinctivă (3 ani), valoarea prejudiciului se va trece pe pierderi din creanţe şi debitori diverşi.

- Înregistrarea lipsei din gestiune (TVA 24%):

% = 371 7.500 lei



8

378 3.548 lei

607 2.500 lei

4428 1.452 lei

- În cazul în care lipsa din gestiune se poate imputa înregistrarea va fi următoarea:

461 = % 7.500 lei

7588 6.048 lei

4427 1.452 lei

- Trecerea valorii prejudiciului pe pierderi din creanțe (după 3 ani):

654 = 461 7.500 lei

6 (6). Societăţile comerciale „C” şi „D”, încheie un contract de asociere în participaţie, în scopul realizării

unei activităţi de producţie, în următoarele condiţii:

- Contabilitatea asocierii se va ţine de societatea „C”;

- Amortizarea utilajelor puse la dispoziţie de către societatea „D” se va transmite societăţii „C” în baza unui

decont lunar;

- Cota de participare la profit sau pierdere a celor două societăţi este de 50% pentru societatea „C”, 50%

pentru societatea „D”.

După prima lună de activitate a asocierii situaţia se prezintă astfel:

- S-au înregistrat cheltuieli în valoare de 8.000 lei, astfel:

- Cheltuieli cu materiile prime: 3.000 lei;

- Cheltuieli cu materialele auxiliare : 130 lei;

- Cheltuieli cu salariile personalului : 3.500 lei;

- Contribuţii sociale, pentru salariile personalului: 720 lei;

- Cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor: 650 lei, din care 500 lei, amortizarea utilajelor transmisă prin

decont de către societatea „D”.

- S-au obţinut venituri din vânzarea produselor finite în valoare de 9.000 lei;



9

Să se înregistreze în contabilitate operaţiunile.

Societățile comerciale ”C” și ”D” au încheiat un contract de asociere în participație. Evidența contabilă se ține de

către societatea ”C” care va transmite lunar entității asociate ”D” un decont pentru operațiuni în participație, în două

exemplare, cu cota parte de cheltuieli și venituri înregistrate în raport cu cotele de participație, în cazul de față 50% -

50%. Rezultatele se împart între participanți, în funcție de cota de participare a fiecăruia. Asociatul care conduce

evidența contabilă a asociației va întocmi o balanță de verificare în care sunt prezentate conturile cu ajutorul cărora

s-au înregistrat numai activitățile realizate de asociație: clienți, furnizori, cheltuieli, venituri etc. Evidența TVA-ului

și plata acestuia se face de către entitatea desemnată prin contractul de asociere să țină contabilitatea acestor

operațiuni.

- cheltuieli cu materiile prime = 3.000 lei (ct.601)

- cheltuieli cu materialele auxiliare = 130 lei (ct.6021)

- cheltuieli cu salariile personalului = 3.500 lei (ct.641)

- cheltuieli aferente contribuțiilor sociale = 720 lei (ct.645)

- cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor = 650 lei, din care 500 lei amortizarea utilajelor transmisă prin decont de

către societatea ”D” (ct.6811)

- total cheltuieli = 8.000 lei

- venituri din vânzarea produselor finite = 9.000 lei (ct.701)

a. Contabilitatea asociatului ”C”

- Înregistrarea cheltuielilor cu materiile prime:

601 = 301 3.000 lei

- Înregistrarea cheltuielilor cu materialele auxiliare:

6021 = 3021 130 lei

- Înregistrarea cheltuielilor cu salariile:

641 = 421 3.500 lei

- Înregistrarea contribuțiilor sociale datorate de companie pentru salariile angajaților:

645 = 43xx 720 lei

- Înregistrarea amortizării imobilizărilor aferente companiei ”C”:



10

6811 = 21x 150 lei

- Înregistrarea amortizării imobilizărilor transmise prin decont de către ”D” companiei ”C”:

6811 = 21x 500 lei

- Înregistrarea veniturilor din vânzarea produselor finite:

4111 = % 11.160 lei

701 9.000 lei

4427 2.160 lei

- Transmiterea cheltuielilor către ”D” în baza unui decont (50%):

4581 = % 4.000 lei

601 1.500 lei

6021 65 lei

641 1.750 lei

645 360 lei

6811 325 lei

- Transmiterea veniturilor către ”D” în baza unui decont (50%):

701 = 4581 4.500 lei

b. Contabilitatea asociatului ”D”:

- Primirea cheltuielilor prin transfer (50%):

% = 4582 4.000 lei

601 1.500 lei

6021 65 lei

641 1.750 lei

645 360 lei

6811 325 lei



11

- Primirea veniturilor prin transfer (50%):

4582 = 701 4.500 lei

7 (7). Unui salariat i se închiriază de către entitatea la care lucrează o locuinţă pentru care plăteşte o chirie

lunară de 200 lei plus TVA 24%.

- Înregistrarea închirierii în baza unui contract și a unei facturi:

461 = % 248 lei

706 200 lei

4427 48 lei

- Reținerea din salariu a contravalorii facturii:

461 = 421 248 lei

8 (8). O societate comercială plătitoare de impozit pe profit înregistrează la 31 decembrie a anului N

următoarele date:

- cheltuieli cu materiile prime: 220.500 lei;

- cheltuieli cu materiale auxiliare: 3.200 lei;

- cheltuieli cu energia şi apa: 5.500 lei;

- cheltuieli privind mărfurile: 180.000 lei;

- cheltuieli cu reparaţiile curente ale utilajelor: 25.500 lei;

- cheltuieli de reclamă şi publicitate: 1.500 lei;

- cheltuieli de protocol: 2.800 lei;

- alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi: 85.500 lei;

- cheltuieli cu impozite şi taxe: 6.200 lei;

- cheltuieli cu salariile personalului: 115.000 lei;

- cheltuieli cu contribuţiile sociale: 33.350 lei;

- cheltuieli cu majorări de întârziere: 1.550 lei;

- cheltuieli de sponsorizare: 3.500 lei;



12

- alte cheltuieli din exploatare: 650 lei;

- cheltuieli cu amortizarea utilajelor: 45.500 lei;

- ajustări pentru deprecierea creanţelor clienţi: 4.550 lei;

- cheltuieli cu dobânzile: 9.200 lei;

TOTAL CHELTUIELI: 744.000 lei

- venituri din vânzarea produselor finite: 455.000 lei;

- venituri din vânzarea mărfurilor: 243.000 lei;

- venituri din prestări servicii: 73.450 lei;

- alte venituri din exploatare: 3.000 lei;

- venituri din dobânzi: 550 lei.

TOTAL VENITURI: 775.000 lei

Pierderea fiscală de recuperat aferentă exerciţiului precedent este în sumă de 9.350 lei.

Cheltuielile înregistrate în contabilitatea societăţii sunt efectuate în scopul desfăşurării obiectului de activitate

al societăţii şi a obţinerii de venituri impozabile.

Din valoarea cheltuielilor cu majorările de întârziere 1.340 lei reprezintă majorări pentru plata cu întârziere

a obligaţiilor bugetare iar 210 lei majorări de întârziere datorate în cadrul contractelor economice către

furnizori. Alte cheltuieli reprezintă cheltuieli înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document

justificativ corespunzător. Amortizarea a fost calculată prin utilizarea metodei liniare, valoarea contabilă a

activelor amortizabile corespunde cu valoarea fiscală şi nu există reevaluări a acestor active. Ajustările

pentru deprecierea creanţelor clienţi s-au constituit cu respectarea prevederilor art. 22 din Codul fiscal, fiind

considerate cheltuieli deductibile.

Cheltuielile cu dobânzile sunt aferente unui credit bancar, fiind astfel considerate integral deductibile.

Până la data de 30 septembrie a exerciţiului financiar societatea a constituit, declarat şi plătit un impozit pe

profit în sumă de 1.850 lei.

Societatea nu are constituite rezerve legale, capitalul social subscris vărsat al societăţii având o valoare de

20.000 lei.



13

Suma de 3.000 lei, înregistrată la alte venituri din exploatare, reprezintă penalităţi de întârziere plătite

bugetului de stat şi anulate ulterior, care în momentul înregistrării lor au fost tratate ca şi cheltuieli

nedeductibile. În consecinţă suma de 3.000 lei reprezintă venituri neimpozabile.

Pe baza veniturilor totale realizate în anul 2008 de către societate, în sumă de 211.500 lei, a fost stabilit un

impozit minim anual de 4.300 lei.

Închiderea exerciţiului financiar se definitivează până la data de 15 februarie a anului următor.

Se cere să se determine: impozitul pe profit şi să se înregistreze operaţiunile în contabilitatea societăţii,

conform reglementărilor în vigoare.

a. Calculul limitei rezervei legale:

Art.22, alin. (1) Cod fiscal prevede: contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor şi provizioanelor, numai în

conformitate cu prezentul articol, astfel:

- rezerva legală este deductibilă în limita unei cote de 5% aplicată asupra profitului contabil, înainte de determinarea

impozitului pe profit, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile aferente acestor venituri

neimpozabile, până ce aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris şi vărsat sau din patrimoniu, după

caz, potrivit legilor de organizare şi funcţionare. În cazul în care aceasta este utilizată pentru acoperirea pierderilor

sau este distribuită sub orice formă, reconstituirea ulterioară a rezervei nu mai este deductibilă la calculul profitului

impozabil. Prin excepţie, rezerva constituită de persoanele juridice care furnizează utilităţi societăţilor comerciale

care se restructurează, se reorganizează sau se privatizează poate fi folosită pentru acoperirea pierderilor de valoare a

pachetului de acţiuni obţinut în urma procedurii de conversie a creanţelor, iar sumele destinate reconstituirii

ulterioare a acesteia sunt deductibile la calculul profitului impozabil.

Normele metodologice, pct. 50 prevăd: cota de 5% reprezentând rezerva prevăzută la art. 22 alin. (1) lit. a) din

Codul fiscal se aplică asupra diferenţei dintre totalul veniturilor, din care se scad veniturile neimpozabile, şi totalul

cheltuielilor, din care se scad cheltuielile cu impozitul pe profit şi cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile,

înregistrate în contabilitate. Rezerva se calculează cumulat de la începutul anului şi este deductibilă la calculul

profitului impozabil trimestrial sau anual, după caz. În veniturile neimpozabile care se scad la determinarea bazei de

calcul pentru rezervă sunt incluse veniturile prevăzute la art. 20 din Codul fiscal, cu excepţia celor prevăzute la lit.

c). Rezervele astfel constituite se completează sau se diminuează în funcţie de nivelul profitului contabil din

perioada de calcul. De asemenea, majorarea sau diminuarea rezervelor astfel constituite se efectuează şi în funcţie de

nivelul capitalului social subscris şi vărsat sau al patrimoniului. În situaţia în care, ca urmare a efectuării unor

operaţiuni de reorganizare, prevăzute de lege, rezerva legală a persoanei juridice beneficiare depăşeşte a cincea parte

din capitalul social sau din patrimoniul social, după caz, diminuarea rezervei legale, la nivelul prevăzut de lege, nu

este obligatorie.



14

În cazul în care această rezervă este utilizată pentru acoperirea pierderilor sau este distribuită sub orice formă,

rezerva reconstituită ulterior acestei utilizări în aceeaşi limită nu mai este deductibilă la calculul profitului

impozabil.

5% * (Total venituri – Total cheltuieli – Venituri neimpozabile + Cheltuieli aferente veniturilor neimpozabile +

Cheltuieli impozit profit) =

5% * (775.000 lei – 744.000 lei - 3.000 lei + 1.850 lei) =

5% * 29.850 lei = 1.492,50 lei

20% * capital social =

20% * 20.000 lei = 4.000 lei

=> rezerva minimă legală = 1.492,50 lei

b. Calculul limitei de deductibilitate a cheltuielilor de protocol:

Art.21, alin. (3) Cod fiscal prevede:

- cheltuielile de protocol sunt deductibile în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenţei rezultate dintre totalul

veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol şi

cheltuielile cu impozitul pe profit.

Potrivit pct.33 din Normele metodologice baza de calcul la care se aplică cota de 2% o reprezintă diferenţa dintre

totalul veniturilor şi cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile, la care se efectuează ajustările

fiscale. Astfel, din cheltuielile totale se scad cheltuielile cu impozitul pe profit curent şi amânat, cheltuielile de

protocol, cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, iar din totalul veniturilor se scad veniturile neimpozabile. În

cadrul cheltuielilor de protocol, la calculul profitului impozabil, se includ şi cheltuielile înregistrate cu taxa pe

valoarea adăugată colectată potrivit prevederilor titlului VI din Codul fiscal, pentru cadourile oferite de contribuabil,

cu valoare egală sau mai mare de 100 lei.

2% * (Total venituri – Total cheltuieli - Venituri neimpozabile + Cheltuieli impozit profit + Cheltuieli de protocol +

Cheltuieli aferente veniturilor neimpozabile) =

2% * (775.000 lei – 744.000 lei – 3.000 lei + 1.850 lei + 2.800 lei) =

2% * 32.650 lei = 653 lei

- cheltuieli de protocol deductibile = 653 lei

- cheltuieli de protocol nedeductibile = 2.800 lei – 653 lei = 2.147 lei



15

c. Calculul rezultatului fiscal:

Rezultat fiscal = Total venituri – Total cheltuieli – Venituri neimpozabile + Cheltuieli nedeductibile – Rezerva

legală

Rezultat fiscal = 775.000 lei – 744.000 lei – 3.000 lei + 2.147 lei + 1.850 lei + 1.340 lei + 650 lei + 3.500 lei –

1.492,50 lei

Rezultat fiscal = 35.994,50 lei

Recuperare pierdere fiscală an precedent = 35.994,50 lei – 9.350 lei = 26.644,50 lei

Impozit pe profit cumulat = (26.644,50 lei + 1.492,50 lei) * 16% = 28.137 lei * 16% = 4.501,92 lei

Impozit pe profit curent = 4.501,92 lei – 1.850 lei = 2.651, 92 lei

d. Calcul limita sponsorizare:

Potrivit art.21 alin. (4) Cod fiscal nu sunt deductibile cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat şi cheltuielile

privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat,

potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii

bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cei care acordă burse

private, potrivit legii, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente în limita minimă precizată mai jos:

1. 3 la mie din cifra de afaceri; pentru situaţiile în care reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul

«cifra de afaceri» această limită se determină potrivit normelor;

2. 20% din impozitul pe profit datorat.

Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit, potrivit prevederilor prezentei litere, se reportează în următorii

7 ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se va efectua în ordinea înregistrării acestora, în aceleaşi condiţii, la

fiecare termen de plată a impozitului pe profit.

3/1000 * CA = 3/1000 * (455.000 lei + 243.000 lei + 73.450 lei) = 3/1000 * 771.450 lei = 2.314,35 lei

20% * Impozit profit = 20% * 4.501,92 lei = 900,38 lei

=> limita de sponsorizare de dedus din impozitul pe profit = 900,38 lei

e. Calculul impozitului minim pentru anul 2009:

Perioada mai – iunie 2009: 4.300 lei/12 * 2 = 716,67 lei

Perioada iulie – septembrie 2009: 4.300 lei/12 * 3 = 1.075 lei



16

Perioada octombrie – decembrie 2009 = 4.300 lei/12 * 3 = 1.075 lei

Total impozit minim calculat pentru anul 2009 = 716,67 lei + 1.075 lei + 1.075 lei = 2.866,67 lei

f. Calcul impozit pe profit de înregistrat:

Impozit pe profit curent – sponsorizare = 2.651, 92 lei - 900,38 lei = 1.751,54 lei

Impozit minim > impozit calculat => impozit pe profit de înregistrat, declarat și plătit = 2.866,67 lei

g. Înregistrarea în contabilitate a impozitului pe profit:

691 = 441 2.866,67 lei

Art. 34, alin.(11) din Codul fiscal prevede: Contribuabilii prevăzuţi la alin. (1) lit. b), care definitivează până la data

de 15 februarie închiderea exerciţiului financiar anterior, depun declaraţiaanuală de impozit pe profit şi plătesc

impozitul pe profit aferent anului fiscal încheiat, până la datade 15 februarie inclusiv a anului următor. În cazul de

față, nu se mai declară impozitul pe profit datorat pentru trimestrul IV la nivelul celui din trimestrul III, ci se depune

direct Declarația 101 pana în 15 februarie a anului viitor, dată la care trebuie efectuată și plata impozitului pe profit

datorat.

9 (9). O societate comercială înregistrată ca plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderii,

înregistrează pentru trimestrul III al anului N, următoarele date:

Venituri realizate în trimestrul III al anului N:

- Venituri din vânzarea produselor finite: 17.900 lei;

- Venituri din prestări servicii: 2.700 lei;

- Venituri din vânzarea mărfurilor: 27.100 lei;

- Variaţia aferentă stocurilor de produse 11.200 lei;

- Venituri din producţia de imobilizări corporale: 8.500 lei;

- Venituri din despăgubiri de la asigurări: 4.550 lei;

- Venituri din dobânzi: 182 lei.

Societatea a achiziţionat în luna august 2009 o casă de marcat în valoare de 1.950 lei + TVA 24%.

În anul N societatea a obţinut venituri totale, luate în calcul pentru stabilirea impozitului minim, în valoare

de 325.800 lei pentru care determină pentru anul N un impozit de 3%.



17

Se cere să se determine şi să se înregistreze în contabilitate impozitul pe venit.

Potrivit art. 112^7 Cod fiscal baza impozabilă a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor o constituie

veniturile din orice sursă, din care se scad:

a) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;

b) veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;

c) veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;

d) veniturile din subvenţii;

e) veniturile din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare;

f) veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, care au fost cheltuieli

nedeductibile la calculul profitului impozabil ;

g) veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor

de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii;

h) veniturile din diferenţe de curs valutar;

i) veniturile financiare înregistrate ca urmare a decontării creanţelor şi datoriilor în lei în funcţie de un curs valutar

diferit de cel la care au fost înregistrate iniţial;

j) valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării.

Pentru determinarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, la baza impozabilă se adaugă următoarele:

a) valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturării;

b) în trimestrul IV, diferenţa favorabilă dintre veniturile din diferenţe de curs valutar/veniturile financiare

înregistrate ca urmare a decontării creanţelor şi datoriilor în lei în funcţie de un curs valutar diferit de cel la care au

fost înregistrate iniţial şi cheltuielile din diferenţe de curs valutar/cheltuielile financiare aferente, înregistrate

cumulat de la începutul anului.

În cazul în care o microîntreprindere achiziţionează case de marcat, valoarea de achiziţie a acestora se deduce din

baza impozabilă, în conformitate cu documentul justificativ, în trimestrul în care au fost puse în funcţiune, potrivit

legii.

Trimestrul III:

Venituri impozabile = 17.900 lei + 2.700 lei + 27.100 lei + 182 lei = 47.882 lei



18

Facilitate fiscală = 1.950 lei

Impozit pe venit (trim.III) = (47.882 lei – 1.950 lei) * 3% = 45.932 lei * 3% = 1.377,96 lei

Impozit minim (trim.III) = (325.800 lei *3%)/12 * 3 = 9.774/12 * 3 = 2.443,50 lei

=> impozit datorat = 2.443,50 lei

- Înregistrarea impozitului pe venit datorat:

698 = 441 2.443,50 lei

10 (10). Se achiziţionează o lucrare de dezvoltare în valoare de 80.000 u.m.n, plus TVA 24%. Se realizează o

îmbunătăţire a acesteia în valoare de 20.000 u.m.n. Ulterior se obţine confirmarea de brevet de invenţie. Se

vinde, după 5 ani de utilizare la preţul de 120.000 u.m.n inclusiv TVA.

- Achiziționarea lucrării de dezvoltare:

% = 404 99.200 u.m.n

203 80.000 u.m.n

4426 19.200 u.m.n

- Îmbunătățirea lucrării de dezvoltare recunoscută ca imobilizare corporală:

203 = 721 20.000 u.m.n

- Recunoașterea ca brevet de invenție:

205 = 203 100.000 u.m.n

- Amortizarea lunară a brevetului de invenție:

6811 = 2805 1.666,67 u.m.n (100.000 u.m.n / 5 ani/ 12 luni)

- Vânzarea brevetului după 5 ani de utilizare:

461 = % 120.000 u.m.n

7583 96.774,19 u.m.n

4427 23.225,81 u.m.n

- Scoaterea din gestiune a brevetului vândut (complet amortizat):

2805 = 205 100.000 u.m.n



19

11 (11). Societatea Comercială “X” achiziţionează o reţea comercială (lanţ de magazine) compusă din:

- clădiri 600.000 u.m.n, TVA 24%;

- mărfuri 100.000 u.m.n , TVA 24%.

Datorită poziţiei şi a vadului comercial valoarea de achiziţie a reţelei se ridică la 900.000 u.m.n, TVA 24%.

Se acordă furnizorului ca echivalent a bunurilor achiziţionate un efect comercial care se achită la scadenţă.

Utilizaţi IAS 38 „Imobilizări necorporale”.

- Achiziția lanțului de magazine:

% = 404 1.116.000 u.m.n

207 200.000 u.m.n

212 600.000 u.m.n

371 100.000 u.m.n

4426 216.000 u.m.n

* Fondul comercial este amortizabil în maxim 5 ani sau pe durata de utilizare a clădiri, dar cheltuiala cu amortizarea

este nedeductibilă fiscal.

- Acordarea efectului comercial furnizorului:

404 = 405 1.116.000 u.m.n

- Plata efectului comercial la scadență:

405 = 5121 1.116.000 u.m.n



20

CATEGORIA II – AUDITUL STATUTAR ȘI ALTE MISIUNI DE

AUDIT ȘI CERTIFICARE

12 (1). Elementele de bază ale raportului de audit într-o misiune de audit statutar.

Raportul unei misiuni de audit de bază trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele elemente de bază: titlul,

destinatarul, paragraful introductiv, paragraful cuprinzând natura și întinderea lucrărilor de audit, paragrafuln

opiniei, semnătura, adresa și data raportului.

Titlul raportului:

Raportul de audit trebuie să poarte un titlu precis, ca de exemplu ”Raportul auditorului independent”, pentru a-l

distinge de rapoartele care pot fi eliberate de alte persoane.

Destinatarul:

Raportul de audit trebuie să fie adresat destinatarului corespunzător, în funcție de circumstanțele ce caracterizează

misiunea și obligațiile legale. De obicei, raportul se adresează Consiliului de Administrație al unității ale cărei

situații financiare au fost auditate.

Paragraful introductiv:

Acest paragraf cuprinde identificarea entității auditate și a situațiilor financiare auditate.

Raportul de audit trebuie să identifice titlul fiecărei situații financiare a entității care a făcut obiectul auditului,

precum și data și perioada acoperite prin aceste documente, să facă referire la rezumatul politicilor contabile

semnificative și la alte note semnificative.

Responsabilitatea conducerii pentru situațiile financiare:

Situațiile financiare constituie reprezentarea faptelor de către conducere. Pregătirea lor presupune că direcțiunea face

estimări contabile și aduce judecăți care au o incidență semnificativă, că ea stabilește principiile și metodele

contabile potrivite care trebuie să fie utilizate pentru pregătirea situațiilor financiare.

Raportul auditorului trebuie să precizeze că cei din conducere sunt responsabili pentru întocmirea și prezentarea

corectă a situațiilor financiare în conformitate cu cadrul general aplicabil și că această resposabilitate cuprinde:



21

- elaborarea, implementarea și menținerea controlului intern aferent întocmirii și prezentării corecte a situațiilor

financiare, care nu conțin prezentări eronate semnificative cauzate de fraude și erori;

- selectarea și aplicarea politicilor contabile adecvate;

- efectuarea estimărilor contabile care nu sunt rezonabile în situația dată.

Responsabilitatea auditorului:

Raportul auditorului trebuie să precizeze faptul că responsabilitatea auditorului este aceea că pe baza auditului să

exprime o opinie asupra situațiilor financiare auditate.

Acest paragraf cuprinde referențialul de audit utilizat, respectiv Standardele Internaționale de Audit sau norme și

practici naționale, precum și descrierea lucrărilor efectuate de către auditor.

Raportul auditorului trebuie să descrie întinderea lucrărilor de audit, indicând că ele au fost îndeplinite conform

Standardelor Internaționale de Audit sau conform normelor sau practicilor naționale.

Întiderea lucrărilor oferă posibilitatea auditorului să pună în operă procedurile de audit judecate ca necesare în

condițiile concrete date. Cititorul are în fapt nevoie să se asigure că auditul a fost făcut conform normelor și

practicilor în materie; dacă aceasta nu rezultă în mod clar, se presupune că normele și practicile utilizate sunt cele

din țara indicată prin adresa auditorului.

Raportul trebuie să precizeze că auditul a fost planificat și executat de o manieră care să asigure în mod rezonabil că

situațiile financiare nu comportă anomalii semnificative.

Raportul de audit trebuie să descrie auditul ca presupunând:

- examenul, pe bază de sondaje, al elementelor probante care justifică sumele și informațiile conținute în situațiile

financiare;

- evaluarea principiilor și metodelor contabile folosite pentru elaborarea situațiilor financiare;

- evaluarea estimărilor semnificative făcute de conducere pentru a stabili situațiile financiare;

- revederea prezentării de ansamblu a situațiilor financiare.

Raportul trebuie să indice că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a expresiei de opinie.

Un paragraf al opiniei:



22

Raportul de audit trebuie să prezinte clar opinia auditorului asupra faptului dacă situațiile financiare dau o imagine

fidelă poziției, situației financiare și rezultatelor obținute în acord cu referințele contabile și, dacă este cazul, dacă

ele sunt conforme prevederilor legale.

Termenii utilizați pentru exprimarea opiniei auditorului sunt ”dau o imagine fidelă” sau ”prezintă în mod sincer în

toate aspectele lor semnificative”. Aceste două formulări semnifică, între altele, că auditorul nu ia în considerare

decât elementele semnificative privind situațiile financiare.

Referințele contabile sunt Standardele Internaționale de Contabilitate, reguli emise de către instituțiile sau

organismele profesionale și practica generală din țară și legislația locală.

În scopul de a-l aviza pe cititor asupra contextului în care noțiunea de fidelitate este exprimată, opinia auditorului va

preciza referința în raport de care situațiile financiare sunt stabilite, utilizând termeni ca ”în conformitate cu IAS

(sau cu normele naționale)”.

În afara opiniei referitoare la imaginea fidelă, poate fi necesară includerea în Raportul auditorului unei opinii asupra

faptului de a ști dacă aceste situații financiare sunt conforme cu alte prevederi legale sau statutare.

Acest paragraf poate avea următoarele formulări:

Opinia fără rezerve

”În opinia noastră, situațiile financiare oferă o imagine fidelă și justă a poziției și situației financiare a societății la

data de 31 decembrie 201x, precum și asupra performanței financiare și a fluxurilor de trezorerie pentru exercițiul

încheiat la această dată, în conformitate cu normele internaționale (sau naționale) de contabilitate”.

Opinia fără rezerve, dar cu paragraf de observații

În unele cazuri, raportul de audit poate fi modificat adăugând un paragraf de observații al cărui obiectiv este de a

lămuri cititorul asupra unui punct privind conturile anuale, expus de o manieră detaliată în anexă. Adăugarea unui

astfel de paragraf nu afectează opinia auditorului; aceasta se situează de preferință după paragraful de opinie și

precizează, în general, că acesta nu constituie o rezervă.

Acest tip de opinie se formulează atunci când apar elemente care însă nu afectează opinia auditorului; paragraful de

observații se situează, de regulă, după paragraful de opinie.

Opinia cu rezerve

Rezervele se prezintă înaintea paragrafului de opinie. În astfel de cazuri, paragraful opiniei se formulează astfel:



23

”Noi nu am putut asista la inventarul fizic din 31 decembrie, deoarece am fost desemnați auditori ulterior acestei

date. Ținând seama de natura documentelor contabile ale societății, noi nu am putut controla cantitățile prin alte

proceduri de audit.

În opinia noastră, cu excepția incidenței ajustărilor care ar fi putut fi necesare dacă noi am fi putut efectua controlul

fizic al cantităților, situațiile financiare dau o imagine fidelă a poziției și situației financiare a societății precum și

contului de profit și pierdere pentru exercițiul încheiat la această dată, și sunt conforme cu prevederile legale și

statutare”.

Imposibilitatea exprimării unei opinii

O astfel de opinie datorată limitării întinderii lucrărilor se poate prezenta astfel:

”Noi nu am fost în măsură să asistăm la inventarul fizic, nici să procedăm la confirmarea directă a conturilor de

clienți, din cauza limitării întinderii lucrărilor noastre, impusă de către direcțiune.

Având în vedere importanța faptelor expuse mai sus, noi nu ne exprimăm o opinie cu privire la situațiile financiare”.

Opinia defavorabilă

O astfel de opinie datorată de exemplu dezacordului asupra principiilor contabile se poate prezenta astfel:

”Astfel, cum este explicat în nota ”X”, nu s-au constatat amortismente în situațiile financiare. Această practică nu

este, în opinia noastră în acord cu Normele de amortizare a capitalului imobilizat în active corporale. Chetuielile

aferente, pe baza unui amortisment linear trebuiau să se ridice la suma de x RON pentru exercițiul încheiat la 31

decembrie.

După părerea noastră, din cauza incidenței faptelor menționate în paragraful precedent, situațiile financiare nu dau o

imagine fidelă situației financiare a societății, contului de profit și pierdere pentru exercițiul încheiat și nu sunt

conforme cu prevederile legale și statutare”.

Alte responsabilități de raportare:

Auditorul, potrivit jurisdicției respective, poate avea și alte responsabilități de raportare în cadrul raportului de audit

asupra situațiilor financiare. Aceste alte responsabilități de raportare ar trebui să fie elaborate într-o secțiune separată

din raportul auditorului care urmează paragrafului de opinie, pentru a le distinge clar de responsabilitatea de bază a

acestuia: opinia asupra situațiilor financiare.

Semnătura auditorului:



24

Raportul de audit trebuie să poarte semnătura societății de expertiză contabilă însoțită de semnătura auditorului sau a

conducătorului sau numai a auditorului persoană fizică.

Data raportului:

Raportul auditorului trebuie să poarte data de la sfârșitul lucrărilor de audit. Ctitorul este astfel informat că auditorul

a apreciat efectele asupra situațiilor financiare și asupra raportului său ale evenimentelor și tranzacțiilor intervenite

de care el a avut cunoștință până la această dată.

Întrucât responsabilitatea auditorului constă în emiterea unui raport asupra situațiilor financiare pregătite și

prezentate de conducerea societății, raportul său nu trebuie să poarte o dată anterioară celei la care situațiile

financiare au fost închise și aprobate.

Adresa auditorului:

Raportul trebuie să menționeze într-un spațiu anume locul specific, care este in general orașul în care sunt situate

birourile auditorului care are responsabilitatea auditului.

13 (2). Opinia defavorabilă: motive, mod de prezentare.

O astfel de opinie datorată de exemplu dezacordului asupra principiilor contabile se poate prezenta astfel:

”Astfel, cum este explicat în nota ”X”, nu s-au constatat amortismente în situațiile financiare. Această practică nu

este, în opinia noastră în acord cu Normele de amortizare a capitalului imobilizat în active corporale. Chetuielile

aferente, pe baza unui amortisment linear trebuiau să se ridice la suma de x RON pentru exercițiul încheiat la 31

decembrie.

După părerea noastră, din cauza incidenței faptelor menționate în paragraful precedent, situațiile financiare nu dau o

imagine fidelă situației financiare a societății, contului de profit și pierdere pentru exercițiul încheiat și nu sunt

conforme cu prevederile legale și statutare”.

14 (3). Explicați semnificația datării raportului de audit.

Raportul auditorului trebuie să poarte data de la sfârșitul lucrărilor de audit. Ctitorul este astfel informat că auditorul

a apreciat efectele asupra situațiilor financiare și asupra raportului său ale evenimentelor și tranzacțiilor intervenite

de care el a avut cunoștință până la această dată.

Întrucât responsabilitatea auditorului constă în emiterea unui raport asupra situațiilor financiare pregătite și

prezentate de conducerea societății, raportul său nu trebuie să poarte o dată anterioară celei la care situațiile

financiare au fost închise și aprobate.



25

15 (4). Imposibilitatea exprimării unei opinii: motive, mod de prezentare.

Auditul exprimă acest tip de opinie atunci când se află în imposibilitatea de a formula o opinie asupra ansamblului

situațiilor financiare, deoarece există inexactități în situatia financiară sau limitarea ariei de cuprindere a auditului îl

împiedică să obțină suficiente probe pentru a susține o opinie cu rezerve.

Auditorul trage concluzia că efectele potențiale care decurg din lipsa probelor sunt atât de semnificative încât

situațiile financiare în ansamblul lor ar putea prezenta eronat poziția financiară a entității auditate. În acest caz,

auditorul renunță să exprime o opinie. În raportul său, acesta va specifica clar că se află în imposibilitatea de a

exprima o opinie și va preciza clar toate elementele de incertitudine.

Atunci când există o limitare a ariei de aplicabilitate a activității auditorului ce necesită exprimarea unei opinii cu

rezerve sau imposibilitatea exprimării unei opinii, raportul de audit trebuie să prezinte limitarea și să indice

posibilele ajustări ale situațiilor financiare ce ar putea fi determinate ca fiind necesare dacă nu ar fi existat limitarea.

O astfel de opinie datorată limitării întinderii lucrărilor se poate prezenta astfel:

”Noi nu am fost în măsură să asistăm la inventarul fizic, nici să procedăm la confirmarea directă a conturilor de

clienți, din cauza limitării întinderii lucrărilor noastre, impusă de către direcțiune.

Având în vedere importanța faptelor expuse mai sus, noi nu ne exprimăm o opinie cu privire la situațiile financiare”.

16 (5). Opinia fără rezerve: semnificaţie, mod de prezentare.

Opinia fără rezerve semnifică faptul că situaţiile financiare dau o imagine fidelă a poziţiei, situaţiei financiare şi

rezultatelor obţinute (sau prezintă în mod sincer în toate aspectele semnificative) în acord cu referinţele contabile şi,

dacă este cazul, că ele sunt conforme cu prevederile legale.

”În opinia noastră, situațiile financiare oferă o imagine fidelă și justă a poziției și situației financiare a societății la

data de 31 decembrie 201x, precum și asupra performanței financiare și a fluxurilor de trezorerie pentru exercițiul

încheiat la această dată, în conformitate cu normele internaționale (sau naționale) de contabilitate”.

17 (6). Opinia fără rezerve, dar cu un paragraf de observaţii: semnificaţie, mod de prezentare.

În unele cazuri, raportul de audit poate fi modificat adăugând un paragraf de observații al cărui obiectiv este de a

lămuri cititorul asupra unui punct privind conturile anuale, expus de o manieră detaliată în anexă. Adăugarea unui

astfel de paragraf nu afectează opinia auditorului; aceasta se situează de preferință după paragraful de opinie și

precizează, în general, că acesta nu constituie o rezervă.



26

Acest tip de opinie se formulează atunci când apar elemente care însă nu afectează opinia auditorului; paragraful de

observații se situează, de regulă, după paragraful de opinie.

Forma de prezentare a paragrafului de opinie în acest caz este următoarea:

”Fără să exprimăm o rezervă asupra situațiilor financiare, noi atragem atenția asupra notei ”X” din anexă. Societatea

face obiectul unui process în care este acuzată de infracțiune în utilizarea brevetelor și în care i se pretinde vărsarea

redevențelor și daunelor interese; societatea a angajat o contraacțiune, iar audierile preliminare, precum și

procedurile juridico-administrative ale celor două acțiuni sunt în curs. Rezultatul final al acestei situații nu poate, în

present, să fie determinat și, în consecință, nu au fost constituite provizioane pentru acoperirea cheltuielilor care ar

putea să rezulte”.

18 (7). Paragraful opiniei: tipuri de opinie.

Raportul de audit trebuie să prezinte clar opinia auditorului asupra faptului dacă situațiile financiare dau o imagine

fidelă poziției, situației financiare și rezultatelor obținute în acord cu referințele contabile și, dacă este cazul, dacă

ele sunt conforme prevederilor legale.

Termenii utilizați pentru exprimarea opiniei auditorului sunt ”dau o imagine fidelă” sau ”prezintă în mod sincer în

toate aspectele lor semnificative”. Aceste două formulări semnifică, între altele, că auditorul nu ia în considerare

decât elementele semnificative privind situațiile financiare.

Referințele contabile sunt Standardele Internaționale de Contabilitate, reguli emise de către instituțiile sau

organismele profesionale și practica generală din țară și legislația locală.

În scopul de a-l aviza pe cititor asupra contextului în care noțiunea de fidelitate este exprimată, opinia auditorului va

preciza referința în raport de care situațiile financiare sunt stabilite, utilizând termeni ca ”în conformitate cu IAS

(sau cu normele naționale)”.

În afara opiniei referitoare la imaginea fidelă, poate fi necesară includerea în Raportul auditorului unei opinii asupra

faptului de a ști dacă aceste situații financiare sunt conforme cu alte prevederi legale sau statutare.

Tipuri de opinie:

- opinia fără rezerve;

- opinia fără rezerve, dar cu un paragraf de observaţii;

- opinia cu rezerve;



27

- imposibilitatea exprimării unei opinii;

- opinia defavorabilă.

19 (8). Paragraful privind natura şi întinderea lucrărilor de audit.

Acest paragraf cuprinde referențialul de audit utilizat, respectiv Standardele Internaționale de Audit sau norme și

practici naționale, precum și descrierea lucrărilor efectuate de către auditor.

Raportul auditorului trebuie să descrie întinderea lucrărilor de audit, indicând că ele au fost îndeplinite conform

Standardelor Internaționale de Audit sau conform normelor sau practicilor naționale.

Întinderea lucrărilor oferă posibilitatea auditorului să pună în operă procedurile de audit judecate ca necesare în

condițiile concrete date. Cititorul are în fapt nevoie să se asigure că auditul a fost făcut conform normelor și

practicilor în materie; dacă aceasta nu rezultă în mod clar, se presupune că normele și practicile utilizate sunt cele

din țara indicată prin adresa auditorului.

Raportul trebuie să precizeze că auditul a fost planificat și executat de o manieră care să asigure în mod rezonabil că

situațiile financiare nu comportă anomalii semnificative.

Raportul de audit trebuie să descrie auditul ca presupunând:

- examenul, pe bază de sondaje, al elementelor probante care justifică sumele și informațiile conținute în situațiile

financiare;

- evaluarea principiilor și metodelor contabile folosite pentru elaborarea situațiilor financiare;

- evaluarea estimărilor semnificative făcute de conducere pentru a stabili situațiile financiare;

- revederea prezentării de ansamblu a situațiilor financiare.

Raportul trebuie să indice că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a expresiei de opinie.

„Noi am realizat auditul conform Standardelor Internaţionale de Audit (sau se poate face referire la normele sau

practicile naţionale).

Aceste standarde (nome) precizează că auditul nostru trebuie să fie planificat şi realizat în scopul de a obţine o

asigurare rezonabilă că situaţiile financiare nu comportă anomalii semnificative. Un audit constă în a examina pe

bază de sondaje, elementele probante care să justifice sumele şi informaţiile conţinute în situaţiile financiare; el

constă, de asemenea, în a evalua principiile şi metodele contabile folosite şi estimările semnificative făcute de către



28

conducerea entităţii pentru întocmirea situaţiilor financiare, cât şi în a efectua o revedere a prezentării de ansamblu a

acestora.

Estimăm că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a exprimării opiniei noastre.”



29

CATEGORIA III – EXPERTIZA CONTABILĂ

20 (1). Alexandru este expert contabil judiciar debutant. El a primit recent o adresă din partea Tribunalului

teritorial, din care rezultă că, a fost numit prin Încheiere de şedinţă, expert contabil judiciar în dosarul civil

nr. 4265/2013. Dilema lui Alexandru este de unde ar trebui să înceapă diligenţele sale pentru îndeplinirea

misiunii şi unde ar putea solicita sprijin competent pentru a primi îndrumări în conformitate cu uzanţele

profesionale de cel mai înalt nivel calitativ. Argumentaţi răspunsul prin care dilema lui Alexandru poate fi

eliminată.

În primul rând expertul contabil trebuie să cunoască şi să aplice, în lucrările profesionale, prevederile Codului etic

naţional al profesioniştilor contabili din România şi Normele profesionale emise de CECCAR.

Expertizele contabile judiciare sunt reglementate de:

- Codul de procedură civilă;

- Codul de procedură penală;

- alte legi speciale;

Expertizele judiciare sunt mijloace de probă în justiţie. Scopul principal al expertizelor contabile judiciare, în calitate

de probă în justiţie, este contribuţia adcestora la stabilirea adevărului material şi justa soluţionare a litigiilor sau a

cauzelor aflate în faza de cercetare sau judecată.

Caracterul ştiinţific şi forţa probantă a expertizei contabile judiciare este că aceasta are ca obiect cercetarea unor

fapte şi situaţii de natură economico-financiară; cuprinde în sfera sa de acţiune activitatea economică a unui agent

economic pentru problemele şi obiectivele stabilite de organul judiciar; cercetează situaţiile şi împrejurările de fapt,

pe baza informaţiilor furnizate de evidenţa economică şi a suporţilor ei materiali; interpretează datele de evidenţă şi

furnizează opinii cu privire la problemele investigate pe baza legilor şi a actelor normative care reglementează

domeniul de activitate respectiv. Elaborează concluzii, pe baza constatărilor făcute, care servesc ca mijloc de probă

pentru organul judicar care a dispus efectuarea expertizei.

Sediul reglementărilor legale privind expertizele contabile judiciare şi extrajudiciare se află în Ordonanţa

Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi. Potrivit

acestor reglementări legale, efectuarea de expertize contabile judiciare şi extrajudiciare este dreptul exclusiv al

experţilor contabili în Codul civil, în Codul penal şi Codurile de procedură penală şi civilă.

Documentarea lucrărilor, privind expertiza contabilă, are un caracter particular şi se limitează strict la ce este

necesar, pentru a răspunde la obiectivele (întrebările, punctele) fixate expertului de către organul în drept să dispună

expertiza contabilă judiciară, prin încheierea de şedinţă (în dosarele civile) sau Ordonanţă a organului de urmările şi



30

cercetare penală (în dosarele penale) sau prin obiectivele contractului privind expertiza extrajudiciară. Studierea

materialului documentar, adecvat, constituie premisa şi condiţia necesară întocmirii unui raport de expertiză

contabilă temeinic fundamentat, bazat pe documente justificative şi evidenţieri contabile şi nu prezumţii, declaraţii

ale părţilor şi/sau ale martorilor. Așadar în primul rând Alexandru trebuie să se informeze cu privire la dosarul civil

nr.4265/2013 (obiect, părți etc.).

Orientativ, materialul documentar pe care trebuie să-l studieze expertul contabil, în cazul expertizelor judiciare, se

compune din:

I. Dosarul cauzei, în care s-a dispus o expertiză judiciară;

II. Documentele justificative şi registrele contabile aflate în păstrarea părţilor implicate în procesul justiţiar sau în

arhivele terţelor persoane, care au legătură cu obiectivele expertizate;

III. Procesele verbale întocmite de organele de control abilitate, aflate atât în posesia acestora cât şi în posesia

persoanelor juridice şi/sau fizice controlate, care au legătură cu obiectivele expertizate.

Particularizat, în cazul expertizelor contabile dispuse în dosarele penale, expertul contabil are dreptul să ia

cunoştinţă de conţinutul dosarului penal numai cu încuviinţarea organului de urmărire penală sau a instanţei de

judecată cărora expertul contabil este abilitat să le ceară lămuriri în legătură cu faptele sau împrejurările cauzei.

Materialul documentar examinat de expertul contabil nu poate fi ridicat de către expertul contabil de la părţile care îl

au în păstrare. Dosarul de lucru al expertului contabil, în ce priveşte documentarea expertizelor contabile, trebuie să

cuprindă, după caz:

I. Încheierea de şedinţă (în cauze civile), Ordonanţa organului de urmărire şi cercetare penală (în cauzele penale) sau

contractul privind efectuarea expertizelor contabile extrajudicare;

II. Raportul de expertiză contabilă – exemplarul expertului contabil care justifică îndeplinirea misiunii;

III.Eventualele corespondenţe, răspunsuri la întrebări suplimentare sau suplimente de expertiză contabilă solicitate

de organele în drept, care au dispus efectuarea expertizei contabile;

IV. Eventualele note personale ale expertului contabil redactate în timpul efectuării ecpertizei contabile, necesare fie

redactării raportului de expertiză contabilă, fie urmăririi bugetului de timp şi decontării lucrărilor de expertiză

contabilă cu beneficiarii acestora.

În cazul expertizelor contabile judiciare, formularea obiectivelor expertizei contabile se preia „ad-literam” din

formularea acestora în „Încheierea de şedinţă” (cauzele civile).



31

Având în vedere că Alexandru este debutamt se poate consulta cu un coleg mult mai experimentat, cum ar fi

expertul verificator (acesta a efectuat până la solicitarea angajării ca expert contabil verificator cel puţin 20 de

expertize contabile judiciare).

21 (2). Mihaela este expert contabil judiciar debutant şi a primit prima sa numire în calitate de expert

contabil judiciar, în dosarul civil nr. 33557 al Judecătoriei locale, pus pe rol în luna decembrie, anul 2013.

Adresa prin care a fost înştiinţată de către Instanţa din cadrul Judecătoriei locale, menţionează ca termen de

judecată a cauzei, data de 18 noiembrie a.c. Dilema Mihaelei este care ar trebui să fie termenul în care ar

trebui să finalizeze lucrarea pentru a fi depusă la organul jurisdicţional. Argumentaţi răspunsul prin care

dilema Mihaelei poate fi ameliorată.

Potrivit standardului profesional 35– Expertizele contabile (35.3.2 – Semnarea și depunerea raportului de expertiză

contabilă) raportul de expertiză contabilă judiciară după ce a fost supus auditului de calitate se depune în termenul

legal la organul care a dispus expertiza cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat de instanţă.

Un caz particular îl constituie programul administrării probei de către avocaţi, situaţie în care expertiza se predă

direct avocaţilor părţilor, sub semnătura de primire cu cel puţin 30 zile înainte de termenul fixat de instanţă.

Pentru a evita orice dispută cu privire la originalitatea raportului de expertiză contabilă, acesta, inclusiv anexele, se

parafează și se semnează de către expertul(ții) contabil(i) pe fiecare pagină în parte. Toate exemplarele parafate și

semnate de expertul(ții) contabil(i) în original au calitatea de rapoarte de expertiză contabilă originale. Toate

celelalte au calitatea de copii, indiferent de tehnicile de multiplicare.

Raportul de expertiză contabilă nu se semnează de către niciuna din părțile interesate în efectuarea expertizei

contabile.

De regulă, raportul de expertiză contabilă se întocmește în două exemplare originale; unul pentru organul care a

dispus sau partea care a solicitat efectuarea expertizei contabile și unul pentru expertul(ții) contabil(i) care a efectuat

expertiza contabilă. Numărul de exemplare originale poate fi mai mare dacă beneficiarul acestuia solicită acest

lucru.

22 (1). Care sunt normele de comportament profesional specifice misiunilor cu privire la expertizele

contabile?

a) independenţa; competenţa; secretul profesional şi confidenţialitatea expertului contabil; calitatea

expertizelor contabile; acceptarea expertizelor contabile; responsabilitatea efectuării expertizelor contabile;

b) dispunerea expertizelor contabile judiciare şi numirea expertilor contabili; contractarea şi programarea

expertizelor contabile; delegarea şi supravegherea lucrărilor privind expertizele contabile; documentarea lucrărilor

privind expertizele contabile;

c) ambele variante sunt corecte.



32

Răspuns: a) independenţa; competenţa; secretul profesional şi confidenţialitatea expertului contabil; calitatea

expertizelor contabile; acceptarea expertizelor contabile; responsabilitatea efectuării expertizelor contabile; (potrivit

Normei 351)



33

CATEGORIA IV – EVALUAREA ÎNTREPRINDERILOR

23 (8). O întreprindere plăteşte în anul curent dividende în sumă de 2 lei pe acţiune, în condiţiile în care

valoarea nominală a unei acţiuni este de 25 lei.

Rentabilitatea financiară realizată de întreprindere este de 20%, iar cota distribuită din profitul net pentru

dividende este de 45%. Rata costului capitalului propriu este de 30%. Să se determine valoarea bursieră a

întreprinderii, ştiind că numărul total al acţiunilor în circulaţie este 1.000.

Valoarea întreprinderii an curent = 25 lei * 1.000 acțiuni = 25.000 lei

Rentabilitatea financiară = 25.000 lei * 20% = 5.000 lei

Dividende distribuite = 5.000 lei * 45% = 2.250 lei => 2,25 lei/acțiune

dividende 2 lei …………………………………………………………………………valoare nominală acțiune 25 lei

dividende 2,25 lei ………………………………………………………………………...valoare nominal acțiune x lei

x = (2,25 lei * 25 lei)/2 = 28,13 lei

=> valoarea întreprinderii = 28,13 lei * 1.000 acțiuni = 28.130 lei

Cea mai mare parte a modelelor de evaluare elaborate de teoria financiară pornește de la premisa pieței eficiente

caracterizată prin încorporarea în prețul de piață (cursul bursier) a tuturor informațiilor disponibile (trecute,

prezente și cele legate de perspectiva întreprinderii). În aceste condiții valoarea actuală a unei întreprinderi este chiar

capitalizarea bursieră a acesteia. Această valoare reprezintă estimările pieței asupra a ceea ce întreprinderea posedă,

a ceea ce produce, asupra potențialului sau de creștere, dar și a riscurilor care îi sunt asociate.

Evaluarea prin capitalizarea bursieră

Cursul bursier sau cotația unor titluri (în special acțiuni), numită în termeni bursieri rating, permite unor organisme

independente să formuleze o apreciere sintetică asupra calității respectivelor titluri, care constă, în principal, în

evaluarea riscurilor pe care le prezintă achiziționarea titlurilor. Cursul bursier depinde atât de factori interni

întreprinderii, cât și de factori externi. În consecință pentru aplicarea metodelor bursiere de evaluare trebuie să se

țină seama de:

- evoluția cursurilor trecute și a politicii de dividende, considerate ca semnale emise către acționari și investitori.

Altfel spus, se impune un studiu retrospectiv al caracteristicilor fundamentale ale întreprinderii, pe baza căruia se pot

previziona evoluțiile viitoare, anticipând fie o continuitate, fie rupturi în raport cu trecutul;



34

- fenomenele pieței care pot afecta aprecierea titlurilor, independent de performanțele întreprinderii (perspectivele

concurenței, calitatea sistemului de comunicare financiară a întreprinderii etc.).

Se pune întrebarea daca cotația bursieră reflectă cu adevarat valoarea reală a întreprinderii sau nu. În acest sens

există două teorii:

- teoria evoluției aleatoare, conform căreia analiza bursieră pe mai mulți ani (a cursului, a volumului tranzacțiilor, a

indicatorilor bursieri) nu poate anticipa, pe baze științifice, evoluția viitoare a întreprinderii;

- teoria ipotezelor pieței eficiente, conform căreia, la ora actuală, datorită folosirii sistemelor moderne de prelucrare,

pe baza modelelor economico-matematice, a indicatorilor bursieri și de comunicare a acestora, cursul acțiunilor

reflectă fidel valoarea reală a acțiunilor și, respectiv, a întreprinderii.

Valoarea întreprinderii este determinată de cursul bursier, ca indicator ce cuantifică performanțele întreprinderii și

gradul de interes pe care îl prezintă aceasta:

Vt = Nt * CBt, unde

Vt = valoarea întreprinderii la momentul t;

Nt = numărul de acțiuni aflate în circulație la momentul t;

CBt = cursul bursier al acțiunilor întreprinderii în momentul t.

Principalul dezavantaj al aplicării îl constituie variabilitatea mare în timp a valorilor rezultate, care în cazul unor

acțiuni al căror curs este în descreștere, poate ridica semne mari de întrebare în legatură cu valoarea reală a

întreprinderii. Pentru a corecta acest dezavantaj, se poate lua în calcul un curs bursier mediu, iar valoarea

întreprinderii va deveni:

Vt = Nt * ̅̅ ̅̅

Metodele de evaluare a întreprinderilor ce utilizează coeficientul de capitalizare bursieră sunt metode folosite de

întreprinderile "în creștere".

Coeficientul de capitalizare bursieră sau prețul unui titlu reflectă de câte ori investitorii sunt dispuși să plătească

profitul net pe acțiune. Altfel spus, PER arată în cât timp se recuperează investiția facută prin cumpărarea unei

acțiuni pe seama profiturilor primite de investitori sub formă de dividende. El se mai numește "multiplicator curs-

profit" și se determină după relația:

PER =

=> Cursul bursier = PER * Profitul net pe acțiune

Elementele de calcul pentru PER pot fi exprimate în valori trecute, actuale sau previzionate. Cel mai curent utilizat

de evaluatori este PER relativ la momentul evaluării sau, cel mai indicat, un PER mediu. Utilizarea PER în evaluare



35

presupune să se aibă în vedere și influența exercitată asupra sa de creșterea ratei dobânzii la credite, de modificarea

ratei dobânzii la obligațiuni, de restricțiile și limitele de creditare etc. Când profitul nu este un indicator semnificativ

pentru întreprindere (cazul întreprinderilor cu marja de profit mică sau cu investiții mari) este recomandat să se

utilizeze cash-flow-ul sau cifra de afaceri drept determinant al valorii întreprinderii. În acest mod, relațiile de calcul

pentru determinarea valorii întreprinderii pot fi:

V =

V =

V =

, unde

cursul bursier și profitul net pe acțiune aferente momentului în care se face evaluarea (la valoarea de

referință);

P = profitul anului, mediu sau previzionat;

cash-flow-ul pe acțiune, la valoarea de referință;

CF = cash-flow al anului, mediu sau previzionat;

cifra de afaceri pe acțiune, la valoarea de referință;

CA = cifra de afaceri a anului, medie sau previzionată.

Evaluarea prin fluxurile de dividende

În optica bursieră, venitul așteptat din investiția în acțiuni a acționarului minoritar este dividendul pe care el îl va

primi. Prin urmare, autorul Irving Fisher definește valoarea actuală a unei acțiuni ca suma actualizată a dividendelor

viitoare anticipate, pe baza relației:

V0 = valoarea acțiunii la momentul evaluării (valoarea de referință)

t - numărul de ani de previziune;

Dt - dividendele totale repartizate în anul t;

K - rata de actualizare (rata de rentabilitate cerută de acționar care trebuie să fie cel puțin egală cu rata de

capitalizare a pieței);



36

Vn - valoarea acțiunii în anul n.

24 (43). În ce constã metoda fluxurilor de disponibilitãți actualizate?

Cash flow (CF) înseamnă fluxul de trezorerie disponibilă pe care îl degajează un activ sau o societate. Există mai

multe interpretări care se dau conținutului cash flow-ului și deci și modului de calcul al acestui indicator financiar;

în toate cazurile, însă, în determinarea mărimii acestuia se pornește de la capacitatea beneficiară exprimată prin

profitul net (pn) la care se adaugă toate celelalte fluxuri create de agentul economic (amortismente (am) și

provizioane cu caracter de rezervă (pr)) și se scad nevoile de finanțare a activității curente (investițiile pentru

menținerea potențialului actual al agentului economic (Ir) și variația fondului de rulment normativ (∆NFR)).

CF = pn + am + pr – Ir - ∆NFR

Există mai multe metode de evaluare pe baza fluxurilor de disponibilități (cash flow). Metoda cel mai des utilizată

poartă denumirea de ”Discounted cash flow” (DCF), care s-ar traduce astfel: flux de trezorerie redus atât prin

actualizare, cât și prin întreruperea la anul ”n” de prognoză, când se calculează valoarea reziduală a activului sau a

societății respective. Potrivit acestei metode, formula de evaluare e următoarea:

V (DCF) = ∑

unde,

V (DCF) = valoarea activului sau a societății prin metoda fluxului de trezorerie redus;

CF = cash flow;

Vr = valoarea reziduală;

t = rata de actualizare;

n = ultimul an de prognoză.

Esența metodei constă în însumarea fluxurilor de disponibilități care rămân în fiecare an în întreprindere până în

anul ”n”, când se apreciază că proprietarul ar trebui să-și reconsidere modul de abordare a afacerii sale; în anul ”n”

se stabiliește valoarea reziduală a întreprinderii.

Potrivit acestei metode, evaluarea întreprinderii se face în funcție de perspectivele sale de dezvoltare; este o metodă

prin excelență futuristă. Această metodă utilizează principiul financiar potrivit căruia valoarea unui activ este egală

cu valoarea actuală a fluxurilor nete de disponibilități (cash flow) susceptibile de a fi degajate în viitor de către

activul respectiv. Actualizarea fluxurilor nete se face pentru a ține cont de riscuri și de exigența de rentabilitate a

cumpărătorului (investitorului).

Aplicarea metodei se face în patru etape succesive:



37

a) Calculul fluxului de lichidități nete istorice (minimum trei ani anteriori). Aici se folosesc toate constatările din

diagnosticul general și sectorial, cu deosebire din cel financiar (vânzări, costuri pe natură).

Fluxul de lichidități nete istorice se poate calcula pornind de la profitul net, căruia i se aduc ajustări sau pornind de

la excedentul brut de exploatare (EBE):

CF = EBE - ∆NFR – Ir – impozitul pe profit + rezultatul financiar + activele cedate (nete)

b) Proiectarea fluxului de lichidități nete pe o perioadă cât mai lungă posibilă, dar compatibilă cu orizontul de

prognoză al întreprinderii. aceasta presupune să avem o bună înțelegere a fluxurilor trecute pentru a putea desprinde

fluxurile viitoare cât mai fidel posibil, deci o bună viziune a volumului vânzărilor, a prețurilor, a structurii costurilor

de exploatare și a cheltuielilor de capital.

c) Determinarea ratei de actualizare grație căreia este posibilă reducerea fluxurilor nete viitoare și valorii reziduale

în valori actuale.

Această rată reprezintă expresia exigenței de profitabilitate a investitorului pentru investiția sa. Ea se descompune

într-o rată măsurând rentabilitatea pentru un activ fără risc și o primă de risc sectorială. Rata neutră este, în mod

normal, aproximată la nivelul dobânzii plătite de stat la împrumuturile pe piața financiară din țara respectivă;

aceasta, însă, în țările unde noțiunea de plasament fără risc este operațională. Tot în aceste țări, unde plasamentul

fără risc este operațional, prima de risc sectorială încorporează două elemente:

- prima de piață, care reflectă rata medie de rentabilitate pe care o primește investitorul deasupra ratei de plasament

fără risc;

- un coeficient multiplicator β, care reflectă deprecierea titlului respectiv față de media pieței.

Conceptual, rata de actualizare depinde de: inflația care poate eroda o încasare viitoare; costul banilor pe care îi

utilizează (costul capitalului); riscurile pe care le implică încasarea (viitoare); ambianța generală, adică ratele

utilizate în mod obișnuit în etapa respectivă.

Rata de bază care intră în componența ratei de capitalizare, de fructificare sau de actualizare se mai numește și rată

neutră, pentru că se determină pornind de la dobânda pieței care are un caracter obiectiv față de agentul economic

respectiv. Mărimei acestei rate poate fi:

- la nivelul ratei dobânzilor pentru obligațiunile emise de stat (considerând că statul este cel mai solvabil și sigur că

își respectă obligația plății dobânzilor datorate);

- la nivelul ratei de reescont (dobânzile datorate de băncile comerciale către banca centrală a statului pentru resursele

puse la dispoziție);

- la nivelul ratei medii a dobânzilor practicate de băncile comerciale (inclusiv CEC);



38

- la nivelul mediei calculate la două sau la toate trei mărimile de la cele trei poziții de mai sus;

- rata de actualizare poate fi calculată și pe baza costului capitalului.

d) Determinarea valorii reziduale ce urmează să fie adăugată la suma fluxurilor degajate de întreprindere. La

sfârșitul perioadei proiectate, întreprinderea posedă o anumită valoare care trebuie estimată. Sunt cunoscute două

tehnici pentru determinarea acestei valori reziduale:

- o tehnică ce privilegiază latura contabilă: valoarea reziduală este egală cu activul net de la sfârșitul perioadei

(amputat de cheltuielile de lichidare) sau cu un multiplu al rezultatului net din acest ultim an (acest multiplu se

calculează prin comparare cu multiplii utilizați pe piață pentru întreprinderi comparabile);

- o tehnică ce privilegiază latura economică, zisă și tehnică de actualizare prin perpetuare: valoarea reziduală a

întreprinderii este egală cu suma fluxurilor actualizate pe care întreprinderea va fi capabilă să le degajeze dincolo de

perioada de prognoză; concret, aceasta presupune o extrapolare a cash flow-ului din ultimul an de proiectare.

Această ultimă tehnică de extrapolare a cash flow-ului din ultimul an prognozat prezintă avantajul de a neutraliza

impactul investițiilor viitoare, considerând că rentabilitatea investițiilor și variația necesarului de fond de rulment nu

vor fi superioare costului capitalului.

Orizontul este în general estimat ținând seama de toate constatările din diagnostic și marchează momentul când, de

regulă, proprietarul va provoca schimbări semnificative în viața întreprinderii care să-i permită menținerea, dacă nu

chiar revenirea pe curba vieții acesteia (scindări, comasări, reprofilare, înnoire produse, investiții masive etc.).

Valoarea reziduală se calculează cel mai frecvent prin formula Vr = Z * CFn, adică prin aplicarea unui multiplu

rezidual ”Z” la cash-low-ul actualziat din ultimul an prognozat, care depinde de sector. De regulă ”Z” este cuprins

între 3 și 6.

Multiplicatorul rezidual ”Z” se poate obține prin modelul GORDON, respectiv 1/(K-g), unde ”K” este coeficientul

de ajustare pentru risc și ”g” este rata de creștere a fluxurilor de numerar.

În legătură cu valoarea reziduală se pot observa următoarele regului:

- Vr este valoarea întreprinderii la sfârșitul ultimului an ”n” luat în analiză;

- cu cât anul ”n” este mai îndepărtat și rata actualizării este mai mare, cu atât valoarea reziduală se micșorează,

apropiindu-se de zero și chiar sub zero dacă depășim 15-20 de ani de prognoză;

- cu cât ”n” este mai aproape și rata actualizării este mai redusă, cu atât valoarea reziduală este mai mare.

Evaluarea prin metoda actualizării fluxurilor bănești, deși pare simplă, este foarte complexă în aplicare, datorită:

estimării reale a fluxurilor previzionate; estimării valorii reziduale; estimării costului mediu ponderat al capitalului



39

sau ratei de actualizare care, pentru societățile necotate, rămâne foarte dificil de măsurat și care trebuie eventual să

suporte corecții dacă riscul economic sau financiar se modifică prin achiziția propusă.

În ciuda limitelor sale, modelul DCF este cel mai utilizat în lumea financiară. Odată coletate informațiile, este

posibil un studiu aprofundat asupra întreprinderii, ținând cont de: strategia întreprinderii, riscurile pieței, structura

financiară, rentabilitatea întreprinderii etc., ceea ce permite ca, prin adoptarea diferitelor ipoteze, modelul să poată fi

flexibilizat și adaptat pentru întreprinderi cu profiluri diferite.

Metoda prezintă în plus avantajul de a scoate în evidență principiile fundamentale ale evaluării întreprinderii și de a

fi considerată obiectivă, pentru că nu este supusă, concepțional, problemelor de ordin speculativ ale pieței financiare.

În concluzie, această metodă de evaluare prin actualizarea fluxurilor viitoare de lichidități reprezintă tehnica de

evaluare cea mai satisfăcătoare din punct de vedere conceptual, dar cea mai complexă în aplicare.



40

CATEGORIA V – FUZIUNI ŞI DIVIZĂRI DE ÎNTREPRINDERI

25 (30). Dispuneţi de următoarele informaţii despre două societăţi comerciale care fuzionează: Societatea A:

active diverse 114.000 lei, datorii 60.000 lei, număr de acţiuni 300 titluri. Societatea B: active diverse 63.000

lei, datorii 36.000 lei, număr de acţiuni 180 titluri.

Determinaţi câte acţiuni trebuie să primească un acţionar care deţine 60 de acţiuni în cazul în care societatea

B absoarbe societatea A.

Societatea A Societatea B

Active diverse 114.000 lei

- Datorii - 60.000 lei

= Activ net contabil 54.000 lei

Nr. acțiuni 300 acțiuni

Active diverse 63.000 lei

- Datorii - 36.000 lei

= Activ net contabil 27.000 lei

Nr. acțiuni 180 acțiuni

VMC B = 27.000 lei / 180 acțiuni 150 lei/acțiune

Număr de acțiuni ce trebuie emise = 54.000 lei / 150 lei/acțiune = 360 acțiuni

Pentru cele 300 acțiuni ale Societății A ......................................................................... Societatea B emite 360 acțiuni

Un acționar ce deține 60 acțiuni în Societatea A ...................................................... primește X acțiuni în Societatea B

X = 360 acțiuni * 60 acțiuni / 300 acțiuni = 72 acțiuni



41

CATEGORIA VI – ADMINISTRAREA ŞI LICHIDAREA ÎNTREPRINDERILOR

26 (1). Creditoarea DGFP Satu Mare a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei prevăzute de Legea nr.

85/2006, împotriva debitoarei SC "A." SRL Satu Mare, invocând o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă

de 86.228 lei reprezentând creanţe fiscale.

Reprezentantul debitoarei a invocat excepţia necompetenţei Tribunalului Satu Mare - Secţia comercială şi de

contencios administrativ în soluţionarea cererii, avându-se în vedere schimbarea sediului societăţii sale în

Bucureşti, ulterior introducerii acţiunii la instanţă.

Tribunalul Satu Mare - Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Sentinţa nr. 510/F din 17

decembrie 2008, a admis excepţia necompetenţei Tribunalului Satu Mare şi a declinat competenţa

soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti în raport de sediul actual al debitoarei SC "A.A." SRL

(fostă SC "A." SRL Satu Mare).

Întrebare:

Analizaţi temeinicia soluţiei pronunţată de instanţă. Argumentaţi.

Potrivit Deciziei nr.2132 din 17 septembrie 2009 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secșia comercială, dacă

ulterior introducerii acțiunii la instanță, debitoarea și-a mutat sediul dintr-o localitate în alta, competența de

soluționare a cauzei revine instanței unde se afla sediul debitoarei la momentul formulării cererii, întrucat în acest

loc s-a desfășurat activitatea societății de la înființarea sa și pănă în prezent, unde s-au nascut datoriile acesteia.

Art. 6. alin.(1) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței prevede că toate procedurile sunt de competența

secției de insolvență a tribunalului sau, dacă este cazul, a tribunalului comercial, în a cărui circumscripție își are

sediul debitorul. Dacă în cadrul tribunalului sau tribunalului comercial a fost creată o secție specială de insolvență,

acesteia îi aparține competența pentru derularea procedurilor prevăzute de prezenta lege.

Sediul debitorului este cel cu care figurează acesta în registrul comerțului, respectiv în registrul societăților agricole

sau în registrul asociațiilor și fundațiilor.

Alin. (3) din aceeași lege prevede că tribunalul sau, după caz, tribunalul comercial, în a cărui circumscripție

teritorială își are sediul debitorul la data sesizării instanței cu o cerere de deshidere a procedurii insolvenței, rămâne

competent să soluționeze cauza indiferent de schimbările ulterioare de sediu ale debitorului.

Așadar, în cazul de față, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, admite excepţia de necompetenţă materială,

invocată din oficiu, și constată competenţa de soluţionare a cauzei ca aparţinând Tribunalului Satu Mare. Tribunalul

București trebuie să suspende din oficiu soluţionarea pricinii şi să înainteze dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

pentru soluţionarea conflictului de competenţă.



42

Analizând acest conflict negativ de competenţă prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 85/2006 şi a actelor

dosarului, din care rezultă că sediul debitoarei se afla în Satu Mare la momentul formulării cererii, loc în care s-a

desfăşurat activitatea societăţii de la înfiinţarea sa şi până în prezent, unde s-au născut datoriile acesteia, competenţa

de soluţionare a cauzei va reveni Tribunalului Satu Mare.

27 (7). Care sunt pașii privind organizarea și denumirea viitoarei întreprinderi, conform standardului

profesional nr. 39 emis de CECCAR?

Primul pas pentru înfiinţarea unei firme este stabilirea obiectului principal de activitate, în conformitate cu

clasificarea din Codul CAEN.

Următorul pas, înainte de a se verifica disponibilitatea numelui pentru companie, trebuie aleasă forma juridică sub

care firma va activa. După ce a fost aleasă forma juridică, trebuie verificată dispnonibilitatea numelui dorit pentru

companie, după care trebuie rezervat, la Registrul Comerţului.

Înainte de a fi depus actul constitutiv, trebuie ca deţinătorii viitoarei companii să aibă o locaţie pentru un sediu

social, înregistrat la ANAF. Pentru a putea folosi o clădire sau un apartament ca sediu social pentru o firmă, trebuie

dovedit dreptul de folosinţă asupra imobilului, fie prin certificat de comodat, fie prin acte de proprietate. De

asemenea, pentru stabilirea sediului social trebuie scrisă o declaraţie pe propria răspundere că posesorul sau asociaţii

vor respecta condiţiile de folosinţă a imobilului.

În cazul în care sediul social va fi într-un apartament, este necesar şi acordul vecinilor sau asociaţiei de locatari

pentru stabilirea sediului social.

Următorul pas este întocmirea şi depunerea actului constitutiv la Registrul Comerţului. Actul constitutiv trebuie să

cuprindă în primul rând datele de identificare ale asociaţilor (numele, prenumele, codul numeric personal, locul si

data naşterii, domiciliul şi cetăţenia, forma firmei (dacă este SRL, societate în comandită simplă pe acţiuni, etc.) şi

sediul social.

Pe lângă acestea, mai este necesar să fie specificat şi domeniul de activitate al firmei, capitalul social şi asociaţii care

vor administra firma, precum şi ce putere are fiecare în companie. O altă menţiune care nu trebuie uitată este partea

fiecărui asociat la beneficii şi pierderi în cadrul firmei, precum şi aportul fiecărui asociat. De asemenea, sunt

necesare şi semnăturile în original ale asociaţilor companiei.

După încheierea actului constitutiv, în termen de 15 zile firma trebuie înmatriculată la Registrul Comerţului. Pentru

înmatriculare, sunt necesare atât actul constitutiv, cât şi dovada că asociaţii şi-au adus contribuţiile şi capitalul social

a fost depus (la o bancă), dovada sediului declarat şi a disponibilităţii firmei, acte care atestă operaţiunile încheiate

în contul societăţii şi declaraţii pe propria răspundere de la fondatori că îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.



43

La Registrul Comerţului trebuie depuse trei tipuri de formulare: Cerere, Declaraţie pe propria răspundere şi Anexa -

Vector Fiscal.

În cazul în care documentele depuse au fost complete, Registrul Comerţului va elibera Certificatul de Înregistrare al

Firmei, care atestă înfiinţarea companiei.



44

CATEGORIA VII - STUDII DE FEZABILITATE

28 (2). Care sunt elementele care dau valoare ratei de actualizare?

Rata de actualizare este o metodă prin care se asigură comparabilitatea parametrilor economici și a indicatorilor

financiari ce se realizează în perioade diferite de timp. Indicatorul se exprimă prin 2 tehnici speciale, după cum este

luat în calcul factorul timp, și anume:

1. dacă factorul timp este luat în calcul: trecut -- mai mare prezent -- mai mare viitor: se aplică tehnica de

capitalizare, fructificare (se amplifică cu )

2. dacă factorul timp este luat în calcul: viitor -- mai mare prezent -- mai mare trecut: se aplică tehnica de actualizare

(se amplifică cu

)

Determinarea ratei se poate face astfel:

- rata de bază fără riscuri

- (Rf) =Dobânda la împrumutul de stat (variază între 4% - 8%)

- rata la nivelul BNR = Rf + Prima de risc

- rata = medie a dobânzilor practicate de băncile comerciale

- rata = media tuturor dobânzilor practicate pe piața financiară

- rata la nivelul costului capitalului întreprinderii expertizate (CMP)

Unul din indicatorii utilizați în evaluarea bazată pe actualizare a proiectelor investiționale este termenul de

recuperare. Acesta se calculează ca și raport între investiția totală și cash-flow-ul mediu anual.

Termenul de recuperare, deși nu poate fi considerat un criteriu esențial de evaluare a deciziei de investiții, poate fi

important atunci când, celelalte condiții fiind egale, între două proiecte de investiții va fi preferat cel care are un

termen de recuperare mai mic. Cu toate acestea, trebuie manifestată maximum de prudență în considerarea acestui

indicator deoarece este posibil ca un proiect de investiții să asigure o eficiență mai mare tocmai pe un termen mai

lung.

Un alt indicator utilizat în evaluarea bazată pe actualizare a proiectelor investiționale este valoarea actualizată netă,

calculată după formula de mai jos.

VAN = -I + ∑

unde



45

I = costul investiției;

CFt = cash-flow-ul aferent anului t;

Vrez = valoarea reziduală;

r = rata de actualizare (20%);

n = durata de viață a proiectului exprimată în ani.

Criteriul valorii actuale nete (VAN) urmăreşte alegerea proiectului de investiţii cu valoarea actuală netă cea mai

ridicată. De asemenea, pentru ca un proiect să fie rentabil, trebuie ca VAN > 0. Din prisma acestui indicator putem

să apreciem că proiectul de investiții este fezabil atunci când VAN este pozitiv. Atunci când VAN-ul este pozitiv se

poate afirma că profitabilitatea investiției este mai mare decât rata de actualizare (respectiv decât plasarea sumei de

bani la o rată de dobândă pe piața "k") adică rentabilitatea minimă cerută de investitor pentru ca acesta să considere

că merită să investească.

VAN determină următoarele opțiuni de decizie:

- dacă VAN > 0 investiția se acceptă;

- dacă VAN = 0 investiția este respinsă din motive de prudență;

- dacă VAN < 0 investiția este respinsă.

Pentru a determina valorile actualizate se va folosi următoarea formulă:

unde

a = rata de actualizare;

n = anul

Un alt element utilizat în evaluarea bazată pe actualizare a proiectelor investiționale este rata internă de

rentabilitate. Aceasta este acea rată la care valoarea actuală a intrărilor este egală cu valoarea actuală a ieșirilor,

adică este rata la care valoarea actuală a veniturilor generate de proiect este egală cu valoarea actuală a investiției.

Astfel RIR reprezintă, de fapt, profitabilitatea proiectului de investiții.

Relaţia de calcul a ratei interne de rentabilitate derivă din relaţia:

∑

unde

I = valoarea totală a investiţiei actualizate în momentul 0;



46

CF = cash-flow-ul net aferent anului i cu o durată de viaţă a proiectului de n ani;

În acest caz, RIR se determină prin încercări succesive, adică prin identificarea unei rate RIR pentru care se verifică

egalitatea.

Practic, se selectează o rată de actualizare suficient de mare pentru care VAN este negativă şi o rată de actualizare

suficient de mică pentru care VAN este pozitivă.

RIR rezultă astfel:

RIR =

Și indicele de profitabilitate (IP) este utilizat în evaluarea bazată pe actualizare a proiectelor investiționale. Acesta se

utilizează atunci când două sau mai multe proiecte necesită alocări de fonduri inițiale inegale și arată surplusul de

trezorerie actualizat pentru fiecare leu investit. Dacă indicele este supraunitar, proiectul este acceptat.

IP = SUM [CFt / (1+a) ] / I = VAN + I / I unde

CFt = intrari nete de trezorerie ale perioadei t;

t = durata de viață a investiției;

a = rata de actualizare;

I = valoarea investiției;

VAN = valoarea actualizată netă.

Criteriul indicelui de profitabilitate (IP) urmăreşte alegerea proiectului de investiţii cu valoarea acestuia cea mai

ridicată. De asemenea, pentru ca un proiect să fie rentabil, trebuie ca IP > 1

Indicele de profitabilitate (IP) exprimă rentabilitatea unei unități de investiție, calculată la momentul actual (în orice

caz, la momentul la care s-au determinat ceilalți indicatori ei investiției).

IP =

∑

Ținând cont de indicele de profitabilitate avem următoarele opţiuni de decizie:

- dacă IP > 1 investiţia e accceptată;

- dacă IP = 1 investiția e respinsă din motive de prudenţă;

- dacă IP < 1 investiția e respinsă.



47

29 (29). Într‐un studiu de fezabilitate, care sunt indicatorii de fezabilitate care trebuie prezentaţi în mod

minimal?

Principalii indicatori de fezabilitate ce trebuie prezentați sunt:

a) rata de rentabilitate a proiectului de investiții

Este un raport clar între efect și efort. Ca efect se poate considera profitul (brut sau net) sau cash-flow-ul (brut sau

net), iar efortul este dat de cheltuielile de investiție.

Această rată de rentabilitate, dacă este privită în termeni de profit net trebuie să fie mai mare decât rata minimă

acceptată de piață și eventual, să fie undeva peste media sectorului de activitate în care s-a făcut investiția. Este

evident faptul că incidența timpului nu este luată în calcul, iar referințele pentru încadrarea proiectului în categoria

de bun sau prost sunt relative. Un alt dezavantaj al acestui indicator este dat de faptul că nu face legătura cu costul

de oportunitate al bunurilor ce se achiziționează sau al investițiilor imobilizate. În literatura de specialitate se arată

faptul că rata de renatbilitate a investițiilor se poate utiliza pentru evaluarea eficienței economice a investițiilor la

proiectele de amploare mică, cu durată de execuție sub un an.

b) randamentul economic al investițiilor

Orice investiție se execută într-o perioadă destul de redusă de timp în comparație cu durata de viață economică. Spre

deosebire de indicatorul anterior aceasta presupune clar raportarea profitului net la valoarea investiției, având

următoarea formulă de calcul:

randament economic =

c) termenul de recuperare

Reprezintă perioada de timp (calculată la momentul în care investiția se pune în funcțiune) în care se recuperează

valoarea investiției pe seama profiturilor anuale. Este de preferat un proiect care asigură o recuperare cât mai rapidă

a cheltuielilor investiționale.

Acest indicator se poate calcula în mai multe situații, dată fiind diversitatea tipurilor de investiții. De exemplu,

pentru o investiție nouă vom avea raportul dintre valoarea investiției și profitul mediu anual. Dacă vorbim de o

retehnologizare, raportul va deveni: valoarea investiției / (profitul nou obținut – profitul vechi obținut). Practic, în

acest al doilea caz vorbim despre plusul de profit obținut după retehnologizare.

d) valoarea actualizată netă (VAN)

Reprezintă, din ce în ce mai mult, un criteriu esențial în departajarea proiectelor de investiții. Astfel, dacă prin

procedee de actualizare se aduc în prezent toate cheltuielile, veniturile, profitul viitor și se compară între ele, aceasta

înseamnă practic aplicarea regulii VAN.



48

Valoarea actualizată se calculează în momentul inițial al investiției; se actualizează toate sumele obtenabil în viitor

pentru a da o măsură reală și pentru a permite comparabilitatea acestor sume. Firește că, din punct de vedere

teoretic, se poate face actualizarea în orice moment de pe axa timpului; utilizarea momentului 0 este convențională.

Valoarea viitoare netă (VVN) reprezintă suma, la o dată viitoare, a cash-flow-urilor viitoare și a cheltuielilor

investiționale. Practic, este vorba de VAN capitalizată la un anumit moment viitor. În acest sens, fundamentarea

ratei de actualizare este foarte importantă.

În mod normal aceasta ar trebui să fie dată de o rată de referință egală, în condiții de piață perfectă, cu costul

capitalurilor permanente sau cu un cost de oportunitate (o estimare a unei rate de rentabilitate viitoare). Conducătorii

întreprinderilor au de ales între investirea fondurilor disponibile sau restituirea lor către acționari și/sau creditori

dacă nu le pot asigura acestora o rată cel puțin egală cu transpunerea în termeni de rentabilitate a costurilor de

oportunitate pentru aceștia.

Dacă valoarea actualizată netă este mai mare decât zero aceasta înseamnă că totalitatea cash-flow-urilor viitoare vor

putea acoperi cheltuiala inițială; restul se constituie ca un supraprofit. La VAN zero rezultă o remunerare a

creditorilor și acționarilor în integralitate; din contră, întreprinderea nu mai beneficiază de niciun reziduu de

rentabilitate; ea a acționat gratuit, fără nicio remunerare proprie (sub forma unui disponibil pentru autofinanțări

ulterioare). Dacă VAN este mai mică decât 0 proiectul se respinge, motivul fiind dat de faptul că profiturile viitoare

nu acoperă cheltuielile.

Criteriul VAN conduce la ideea că, dintre o serie de proiecte de investiții, se alege acela care are o valoare

actualizată netă maximă. Totuși, există situații când se acceptă un proiect cu VAN negativ, el constituind o premisă

necesară pentru un alt proiect cu un VAN semnificativ.

Criteriul VAN are o importanță deosebită în orice evaluare a unui proiect de investiții. Avantajul major al metodei

este acela că odată estimate cash-flow-urile viitoare și cunoscând, evident, cheltuiala investițională inițială, calculele

sunt foarte ușor de făcut. Este o metodă rapidă și eficientă.

Valoarea actualizată netă presupune că acționarul este concomitent și managerul întreprinderii care caută să-i

mărească acesteia valoarea de piață (practic averea sa, ca acționar); dacă el a cedat însă atributele sale manageriale

unui terț, acesta din urmă poate avea un comportament diferit. Pentru criticii metodei se poate aduce argumentul

conform căruia, dacă dorești să demolezi ceva este normal să fii pregătit să înlocuiești acel ceva cu o entitate mai

valoroasă, ori, se pare că în lumea financiară de astăzi nu s-a găsit un instrument de analiză mai fiabil decât VAN.

e) rata internă de rentabilitate

Ca definție, rata internă de rentabilitate (RIR) este acea valoare care, utilizată ca rată de actualizare in calculul VAN,

conduce la VAN = 0, respectiv la o valoare egală a cheltuielilor investiționale și a sumei fluxurilor financiare

actualizate generate de proiect.



49

Rata internă de rentabilitate egalizează valoarea prezentă a intrarilor de fonduri cu valoarea actuală a ieșirilor de

fonduri. Modalitatea de calcul este aceeași cu cea de la VAN; acolos e cunoștea rata de actualizare și se determina

VAN, iar aici se presupune VAN = 0 și se încearcă determinarea ratei de actualizare.

Rata internă de rentabilitate se calculează prin tatonări succesive, dând valori din ce în ce mai apropiate de valoarea

ratei de actualizare, până când VAN = 0. Dacă rata este superioară costului capitalurilor permanente, atunci proiectul

este acceptat; dacă RIR este mai mică decât rata de rentabilitate cerută de capitalurile permanente atunci proiectul

este respins.

Între mai multe proiecte se selectează, în condițiile în care decizia se face doar după criteriul RIR, acel proiect ce

asigură maxim RIR. Dacă fluxurile considerate la ieșiri nu sunt constante în timp, atunci se fac tatonări succesive

până la determinarea unei RIR acceptabile.

Practic, atât calculul RIR cât și cel al VAN se fondează pe aceleași date și pe aceleași ipoteze. Ipoteza cea mai

realistă este aceea că, odată generate fondurile de ieșire ale unui proiect de investiții, acestea se reinvestesc la o rată

a dobânzii egală cu costul capitalurilor permanente. Astfel, dacă aceste cash-flow-uri se utilizează pentru

rambursarea datoriilor sau pentru plata dividendelor, la fel ca și pentru investiții în noi proiecte, ele vor fi

remunerate la costul capitalului. O altă variantă ar fi plasarea lor la o rată fără risc pe piața monetară sau financiară

(certificate de tezaur, obligațiuni de stat etc.).



50

CATEGORIA VIII – ANALIZA DIAGNOSTIC A ÎNTREPRINDERII

30 (63). O întreprindere produce anual un număr de 5.000 de produse la un preț de 40 u.m. Întreprinderea

înregistreaza cheltuieli cu materii prime și materiale în valoare de 60.000 u.m., cheltuieli de personal de

80.000 u.m. din care 90% reprezintă salariile personalului direct productiv, cheltuieli cu utilități și chirii în

cuantum de 5.000 u.m., cheltuieli cu amortizarea de 4.000 u.m. și cheltuieli cu dobânzi de 5.000 u.m.. Să se

calculeze și să se interpreteze pragul de rentabilitate financiar și operațional exprimat în unități fizice și

valorice și nivelul rezultatului de exploatare și curent la o creștere la 5.500 a numărului de produse vândute.

a) calculul și interpretarea pragului de rentabilitate financiar și operațional exprimat în unități fizice și valorice

Indiferent de obiectivele vizate de utilizatorii diagnosticului financiar, există o bază comună a relației rentabilitate-

risc, în sensul că rentabilitatea este un indicator de performanță al întreprinderii, indiferent de natura activității

acesteia (producție, comerț, servicii, etc.).

Rentabilitatea este privită și determinată în mod diferit în funcție de utilizatori fie ei administratori, acționari, bănci

finanțatoare, salariați, etc.

Problematica în cazul de față este următoarea: un capital se consumă (determină randamente) și este supus riscului.

Teoretic, capitalul dezvoltă întreprinderea, aducându-i alte capitaluri (profit) iar cei care avansează capitalul inițial

anticipează (previzionează) un anumit nivel de rentabilitate ce determină remunerarea capitalului angajat. Așadar,

variația nivelelor de rentabilitate va induce modificări în rata de rentabilitate financiară și va determina invers

proporțional riscul capitalului avansat.

În concluzie, un capital investit este cu atât mai riscant cu cât sensibilitatea ratei rentabilității la modificarea

volumului de activitate este mai mare, după cum și rentabilitatea așteptată este cu atat mai mare cu cât riscul asumat

este mai mare.

O a doua concluzie, pornind de la impactul resurselor de finanțare utilizate în raport cu mijloacele folosite este că

rentabilitatea exploatării, însoțită de riscul de exploatare condiționează nivelul celorlalte rentabilități și riscuri

aferente (financiar, total, de faliment, etc.): riscul de exploatare este dat de structura (ponderea) cheltuielilor

fixe/variabile în total în timp ce riscul financiar decurge din prezența cheltuielilor financiare care reprezintă costul

capitalurilor împrumutate.

Realizarea echilibrului: Profit (P) = CA – ChT , adică

P = (q * p) – (CF + q * v)

Ca urmare : P + CF = q * (p - v)



51

Determinarea pragului de rentabilitate presupune: P = 0

În aceste condiții: CF = q * (p - v) ceea ce permite determinarea qcritic :

qcritic = CF / (p - v) și

CA critică = qcritic * p = (CF * p) / (p - v) = CF / 1 – v/p

Pe baza datelor din problemă determinăm:

- Volumul cheltuielilor fixe CF = 10% * 80.000 u.m + 5.000 u.m + 4.000 u.m = 17.000 u.m

- Volumul cheltuielilor variabile CV = 60.000 u.m + 90% * 80.000 u.m = 132.000 u.m

- Cheltuiala variabilă pe unitatea de produs = 132.000 u.m / 5.000 produse = 26,40 u.m. / produs

Pentru determinarea pragului de rentabilitate operațional vom avea:

qcritic = 17.000 u.m / (40 u.m – 26,40 u.m) = 1.250 produse

CAcritică = 1.250 produse * 40 u.m = 50.000 u.m. sau

CA critică = 17.000 u.m / 1 – 26,40 u.m / 40 u.m = 50.000 u.m.

Cheltuiala cu dobânda este considerată o cheltuială fixă și în acest caz relațiile de mai sus se prezintă astfel pentru

determinarea pragului de rentabilitate financiar:

qcritic d = (17.000 u.m + 5.000 u.m) / (40 u.m – 26,40 u.m) = 1.618 produse

CA critic d = 1.618 produse x 40 u.m = 64.720 u.m. sau

CAcritic d = (17.000 u.m + 5.000 u.m) / 1 – 26,40 u.m / 40 u.m = 64.720 u.m.

b) calculul rezultatului din exploatare și a rezultatului curent la o creștere a producției vândute la 5.500 produse

- calculul rezultatului din exploatare și a rezultatului curent în condițiile inițiale:

REo = CA – ChT = 5.000 produse * 40 u.m – (17.000 u.m + 132.000 u.m) = 51.000 u.m.

RCo = REo – Dobânda = 51.000 u.m – 5.000 u.m = 46.000 u.m.

- calculul rezultatului din exploatare și a rezultatului curent în condițiile creșterii numărului de produse vândute

(+10%)

REo1 = CA1 – ChT = 5.500 produse * 40 u.m – (17.000 u.m + 132.000 u.m * 110%) = 57.800 u.m.



52

RCo1 = REo1 – Dobânda = 57.800 u.m – 5.000 u.m = 52.800 u.m.

Pornind de la idea că sporul de producție este o rezultantă a valorificării superioare a capacității de producție și a

sporirii mijloacelor cu sursa în împrumuturi purtătoare de dobândă, putem considera că ne aflăm într-o situație

favorabilă de creștere a rentabilității economice, iar prezența îndatorării a dus la creșterea rentabilității financiare

peste valoarea celei economice (52.800 u.m > 51.000 u.m).

31 (77). Următoarele afirmaţii sunt adevărate:

a) procedeul matricei comparaţiilor aparţine analizei stării interne a firmelor şi realizează topul firmelor prin

ordonarea crescătoare a valorilor obţinute pentru fiecare firmă;

b) procedeul distanţei aparţine analizei competiţionale şi realizează topul firmelor prin ordonarea

crescătoare a valorilor obţinute pentru fiecare firmă;

c) procedeul indicatorului sintetic realizează o evaluare a influenţei factorului asupra fenomenului în mărimi

relative.

Răspuns: b) procedeul distanţei aparţine analizei competiţionale şi realizează topul firmelor prin ordonarea

crescătoare a valorilor obţinute pentru fiecare firmă;

Toate cele trei procedee sunt bazate pe dinamica activității și realizează topul firmelor dintr-un anumit domeniu pe

baza unor indicatori reprezentativi pentru performanțele generale ale activității, urmăriți de la o perioadă la alta. În

acest sens se calculează indicii cu baza în lanț care reflectă evoluția activității de la o perioadă la alta.

Indicatorul sintetic

Este o modalitate de ierarhizare a firmelor în care mărimea indicatorului se determină fie ca o medie geometrică, fie

ca o medie ponderată a indicilor criteriilor de performanță a firmelor:

a) varianta în care nu se ține cont de importanța economică a criteriilor de performanță selectate (variantă

echidistantă – varianta statisticienilor):

- dacă criteriile de performanță se optimizează toate în același sens (prin maxim sau prin minim):

Isg(k) = √∏

unde

Isg(k) = valoarea indicatorului sintetic global al firmei k;

n = numărul criteriilor de performanță selectate;

Ii(k) = indicele criteriului de performanță i (direct sau indirect, după caz) al firmei k.

- dacă criteriile de performanță se optimizează în sensuri diferite:



53

Isg(k) = √∏

∏

unde

Ii(k) = indicele criteriului de performanță direct i al firmei k;

Ij(k) = indicele criteriului de performanță indirect j al firmei k;

m = numărul criteriilor de performanță directe;

p = numărul criteriilor de performanță indirecte deci m + p = n.

b) varianta în care se ține cont de importanța economică a criteriilor de performanță selectate (varianta

economiștilor)

- dacă criteriile de performanță se optimizează toate în același sens (prin maxim sau prin minim):

Isc(k) = ∑ unde

Isc(k) = indicatorul sintetic complex al firmei k;

Ii(k) = indicele criteriului de performanță i (direct sau indirect, după caz) al firmei k;

pi = ponderea de importanță economică acordată criteriului de performanță i cu condiția ∑

- dacă criteriile de performanță se optimizează în sensuri diferite:

Isc(k) = ∑ ∑

unde

pi = ponderea de importanță economică acordată criteriului de performanță;

pj = ponderea de importanță economică acordată criteriului de performanță indirect j, cu condiția ∑

∑

Ierarhizarea firmelor se face în ordinea descrescătoare a valorii indicatorului sintetic astfel determinat.

Procedeul matricei comparațiilor

Constă în evaluarea performanțelor firmelor cu ajutorul unei matrici în care liniile reprezintă criteriile de

performanță selectate, iar coloanele reprezintă locul ocupat de o firmă, în ordine descrescătoare, în funcție de nivelul

criteriului de performanță, pentru criteriile de maxim, și în ordine crescătoare, în funcție de nivelul criteriului de

performanță, pentru criteriile de minim.

C(cij) unde

i = criteriile de performanță selectate;



54

j = locul ocupat de firmă în funcție de criteriul i.

Fiecărui loc din ierarhie i se atribuie în ordine descrescătoare un punctaj sub forma:

lj ε {

}



Mg(k) = ∑ ∑

unde

Mg(k) = indicator global determinat pe baza matricei comparațiilor, care sintetizează performanțele economico-

financiare ale firmei k;

nij(k) = numărul de apariții al fiecărei firme k pe fiecare dintre cele j locuri, de la 1 la m, în funcție de fiecare criteriu

de performanță i.


economiștilor):

Mc(k) = ∑ ∑

unde

Mc(k) = indicator complex determinat pe baza matricei comparațiilor, care sintetizează performanțele economico-

financiare ale firmei k;

pi = ponderea de importanță economică acordată criteriului.

În ambele cazuri ierarhizarea firmelor se face în ordinea descrescătoare a valorii indicatorului astfel determinat.

Procedeul distanței

Presupune calcularea unei distanțe între fiecare firmă aflată în competiție și o firmă etalon. Firma etalon este o

companie ipotetică care realizează nivele maxime (pentru indicatorii de eficiență direcți) sau minime (pentru

indicatorii de eficiență indirecți).



Dg(k) = √∑

unde

Dg(k) = distanța globală între firma k din competiție și firma etalon;

Ii(k) = indicele criteriului de performanță i (direct sau indirect) al firmei k;



55

Ii(e) = indicele criteriului de performanță i al firmei etalon.


economiștilor):

De(k) = √∑

unde

pi = ponderea de importanță economică acordată criteriului de performanță i cu condiția ∑

Ierarhizarea firmelor se face în ordinea crescătoare a valorii indicatorului astfel calculat.



56

CATEGORIA IX – FISCALITATEA ÎNTREPRINDERII

32 (151) O societate comercială realizează urmatoarele venituri și cheltuieli aferente trimestrului I din anul

2013:

- venituri din vânzarea mărfurilor 60.000 lei;

- venituri din prestarea de servicii 20.000 lei;

- venituri din dividende primite de la o societate comercială română 1.000 lei;

- cheltuieli cu mărfurile vândute: 40.000 lei;

- cheltuieli cu serviciile de la terţi (serviciile sunt necesare şi există contracte încheiate): 10.000 lei;

- cheltuieli de protocol 1.000 lei;

- cheltuieli salariale 2.000 lei;

- cheltuieli cu amenzile datorate de autoritățile române 3.000 lei;

- cheltuieli cu tichetele de masă: 800 lei, din care 200 lei peste limita legală.

Determinați impozitul pe profit datorat de societatea comercială.

1. Determinarea veniturilor impozabile

Venituri impozabile = Venituri vânzarea mărfurilor + Venituri prestări servicii

Venituri impozabile = 60.000 lei + 20.000 lei = 80.000 lei

- venituri din dividende primite de la o societate comercială română => venituri neimpozabile = 1.000 lei

2. Determinarea cheltuielilor deductibile

- cheltuielile cu mărfurile vândute sunt integral deductibile => cheltuială deductibilă = 40.000 lei

- cheltuielile cu serviciile de la terţi sunt integral deductibile => cheltuială deductibilă = 10.000 lei

- cheltuielile cu protocolul sunt deductibile limitat = 2% * (Venituri impozabile – Cheltuieli aferente veniturilor

impozabile altele decât cu impozitul pe profit şi protocolul) = 2% * (80.000 lei – 40.000 lei – 10.000 lei – 2.000 lei –

3.000 lei – 800 lei) = 2% * 24.200 lei = 484 lei => cheltuială cu protocolul deductibilă = 484 lei; cheltuială cu

protocolul nedeductibilă = 1.000 lei - 484 lei = 516 lei.

- cheltuielile salariale sunt integral deductibile => cheltuială deductibilă = 2.000 lei



57

- cheltuielile cu amenzile sunt integral nedeductibile => cheltuială nedeductibilă = 3.000 lei

- cheltuielile cu tichetele de masă: cheltuială deductibilă = 600 lei; cheltuială nedeductibilă = 200 lei

Total cheltuieli deductibile = 40.000 lei + 10.000 lei + 484 lei + 2.000 lei + 600 lei = 53.084 lei

3. Determinarea profitului impozabil

Profit impozabil = Total Venituri – Total Cheltuieli – Venituri neimpozabile + Cheltuieli nedeductibile

Profit impozabil = (80.000 lei + 1.000 lei) – (40.000 lei + 10.000 lei + 1.000 lei + 2.000 lei + 3.000 lei + 800 lei) –

1.000 lei + (516 lei + 3.000 lei + 200 lei)

Profit impozabil = 81.000 lei – 56.800 lei – 1.000 lei + 3.716 lei

Profit impozabil = 26.916 lei

Profit impozabil = Venituri impozabile – Cheltuieli deductibile

Profit impozabil = 80.000 lei – 53.084 lei = 26.916 lei

4. Determinarea impozitului pe profit

Impozitul pe profit = 26.916 lei * 16% = 4.306,56 lei

33 (204). Ce documente, registre, declaraţii se completează în cazul unei livrări intracomunitare de bunuri?

În cazul unei livrări intracomunitare de bunuri expeditorul întocmește:

- Factura externă (invoice) - și Factura Fiscală la cursul BNR din ziua expedierii

- Lista de coletaj (packing list)

- Documentul de transport (CMR)

Livrările intracomunitare se declară in Declarația 390 (VIES) până la data de 25 a lunii pentru luna precedentă și în

Decontul de TVA Declarația 300.

Începând cu 01.08.2010 toți operatorii care efectuează achiziții și livrări intracomunitare au fost obligați să se înscrie

în Registrul Operatorilor Intracomunitari.

34 (207). O societate comercială realizează în cursul anului 2013 următoarele operaţiuni:

- livrări de bunuri taxabile 920.000 lei;

- prestări de servicii scutite cu drept de deducere 450.000 lei;



58

- prestări de servicii scutite fără drept de deducere 310.000 lei.

Poate aplica sistemul TVA la încasare în anul următor?

Persoana impozabilă stabilită în România a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este superioară

plafonului de 65.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a

României la data aderării şi se rotunjeşte la următoarea mie, respectiv 220.000 lei, este obligată la plata TVA.

Pot aplica sistemul TVA la încasare:

- persoanele impozabile care sunt deja înregistrate în scopuri de TVA care au sediul activității economice în

România a căror cifră de afaceri în anul precedent nu a depășit plafonul de 2.250.000 lei și optează pentru aplicarea

sistemului de TVA la încasare.

- persoanele impozabile care au sediul activității economice în România și care sunt înregistrate în scopuri de TVA

și optează pentru aplicarea sistemului de TVA la încasare, aplică sistemul de TVA la încasare înca de la inceputul

anului cand se înregistrează în scopuri de TVA.

Persoana impozabilă care optează să aplice sistemul TVA la încasare trebuie să depună la organele fiscale

competente, până la data de 25 ianuarie inclusiv, o notificare din care să rezulte că cifra de afaceri din anul

calendaristic precedent nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei şi că optează pentru aplicarea sistemului TVA la

încasare. Se consideră că persoana impozabilă a optat în mod tacit pentru continuarea aplicării sistemului TVA la

încasare, neavând obligaţia să depună notificarea, dacă în anul precedent a aplicat sistemul TVA la încasare şi cifra

sa de afaceri nu a depăşit plafonul de 2.250.000 lei.

În cazul de față compania a depășit plafonul de 220.000 lei așadar trebuie să se înregistreze ca plătitor de TVA.

Totodată, având în vedere că cifra de afaceri este mai mică de 2.250.000 lei societatea poate aplica sistemul TVA la

încasare.



59

CATEGORIA X – ORGANIZAREA AUDITULUI INTERN ŞI CONTROLUL INTERN

35 (101). Care este scopul controlului intern?

Conform ordinului 3055/2009, controlul intern al entității vizează asigurarea:

– conformității cu legislația în vigoare;

– aplicării deciziilor luate de conducerea entității;

– bunei funcționări a activității interne a entității;

– fiabilității informațiilor financiare;

– eficacității operațiunilor entității;

– utilizării eficiente a resurselor;

– prevenirii și controlul riscurilor de a nu se atinge obiectivele fixate etc.

Ca urmare, procedurile de control intern au ca obiectiv:

– pe de o parte, urmărirea înscrierii activității entității și a comportamentului personalului în cadrul definit de

legislația aplicabilă, valorile, normele și regulile interne ale entității;

– pe de alta parte, verificarea dacă informațiile contabile, financiare și de gestiune comunicate reflectă corect

activitatea și situația entității.

Controlul intern se aplică pe tot parcursul operațiunilor desfășurate de entitate, astfel:

a) anterior realizării operațiunilor, cu ocazia elaborării bugetului, ceea ce va permite, ulterior realizării operațiunilor,

controlul bugetar;

b) în timpul operațiunilor, de exemplu, sub aspectul determinării procentului de realizare fizică a producției în curs

de execuție sau a procentului de rebuturi înregistrate;

c) după finalizarea operațiunilor, caz în care verificarea este destinată, de exemplu, să analizeze rentabilitatea

operațiunilor și să constate existența conformității sau a eventualelor anomalii, care trebuie corectate.

Controlul intern cuprinde componente strâns legate, respectiv:



60

– o definire clară a responsabilităților, resurse și proceduri adecvate, modalități și sisteme de informare, instrumente

și practici corespunzătoare;

– difuzarea internă de informații pertinente, fiabile, a căror cunoaștere permite fiecăruia să-și exercite

responsabilitățile;

– un sistem care urmărește, pe de o parte, analizarea principalelor riscuri identificabile în ceea ce privește obiectivele

entității și, pe de altă parte, asigurarea existenței de proceduri de gestionare a acestor riscuri;

– activități corespunzătoare de control, pentru fiecare proces, concepute pentru a reduce riscurile susceptibile să

afecteze realizarea obiectivelor entității;

– o supraveghere permanentă a dispozitivului de control intern, precum și o examinare a funcționării sale.

Scopul controlului intern este să asigure coerența obiectivelor, să identifice factorii-cheie de reușită și să comunice

conducătorilor entității, în timp real, informațiile referitoare la performanțe și perspective. Indiferent de natura sau

mărimea entității, eforturile depuse pentru aplicarea unui control intern satisfăcător sunt legate de aplicarea unor

bune practici.

Activitățile de control fac parte integrantă din procesul de gestiune prin care entitatea urmărește atingerea

obiectivelor propuse. Controlul vizează aplicarea normelor și procedurilor de control intern, la toate nivelele

ierarhice și funcționale: aprobare, autorizare, verificare, evaluarea performanțelor operaționale, securizarea activelor,

separarea funcțiilor.

36 (83). Cine poate fi auditor intern în cadrul unei întreprinderi?

Auditorul intern este o persoană fizică ori juridică, salariat al entității auditate, respectiv angajat prin contract;

cantonat inițial în misiuni legate de buna calitate a informațiilor financiare, astăzi, auditorul intern se ocupă din ce în

ce mai mult de misiuni de audit operațional, de verificarea existenței, a gradului de adecvare și a modului de aplicare

a procedurilor interne în toate sectoarele și pe toate funcțiile întreprinderii.

Auditorul intern nu poate fi controlor, pentru că atunci când va audita va face control financiar de gestiune, și nici

inspector pentru că în acest caz se va comporta ca un inspector fiscal. Auditorul intern nu poate fi nici altceva,

respectiv: nu poate fi manager sau o persoana care realizează procesul de achiziții.

Funcția de audit intern nu trebuie să suporte influențe și presiuni care ar putea fi contrare obiectivelor fixate.

Standardele profesionale de audit intern definesc principiul independenței auditului intern sub două aspecte:

- independența compartimentului în cadrul organizației, de aceea el trebuie să funcționeze subordonat celui mai înalt

nivel ierarhic;



61

- independența auditorului intern, prin practicarea obiectivității, adică auditorii interni trebuie să fie independenți de

activitățile pe care le auditează.

37 (65). Care sunt instrumentele de audit intern?

1. Chestionarele şi listele de verificare sunt instrumente care cuprind întrebările pe care le formulează auditorii

interni şi sunt de mai multe tipuri:

a. chestionarul de luare la cunoştinţă (CLC) cuprinde întrebări referitoare la contextul socio-economic, organizarea

internă, funcţionarea entităţii sau structurii auditate;

b. chestionarul de control intern (CCI) este o metodă de descriere şi analiză a activităţilor de control şi conţine

întrebări despre diferitele obiective şi componente ale controlului. Ghidează auditorii interni în activitatea de

identificare obiectivă a disfuncţiilor şi a cauzelor reale ale acestora;

c. lista de verificare (LV) este utilizată pentru stabilirea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească fiecare

domeniu auditabil. Cuprinde un set de întrebări standard privind obiectivele definite, modalităţile concrete de

derulare, responsabilităţile, mijloacele financiare, tehnicile de informare, resursele umane existente.

2. Tabloul de prezentare a circuitului documentelor auditului - pista de audit care permite:

- stabilirea fluxurilor informaţiilor, atribuţiilor şi responsabilităţilor;

- stabilirea documentaţiei justificative complete;

- reconstruirea operaţiunilor de la suma totală până la detalii individuale şi invers.

3. Formularele constatărilor de audit intern se utilizează pentru prezentarea fundamentată a constatărilor

auditorilor şi sunt:

a. Formularul de identificare şi analiză a problemei – FIAP, se întocmeşte pentru fiecare disfuncţionalitate şi/sau

iregularitate constatată. În cadrul lui sunt prezentate problema (domeniul), constatările, cauzele, consecinţele şi

recomandările auditorilor interni pentru rezolvarea deficienţelor constatate. FIAP-ul se semnează de auditorii interni

şi de supervizor şi se aduce la cunoştinţa reprezentanţilor entităţii/structurii auditate;

Auditorii trebuie să raporteze constatările semnificative realizate cu ocazia auditării obiectivelor propuse. La

raportarea constatărilor, informaţiile trebuie să fie competente şi relevante pentru susţinerea înţelegerii acestora şi

pentru furnizarea probelor de audit convingătoare.

Pe baza constatărilor realizate şi susţinute cu probe auditorii interni îşi formulează concluziile. Valabilitatea

concluziilor depinde atât de calitatea dovezilor care susţin constatările cât şi de logica formulării şi argumentării

acestora.



62

De asemenea, auditorii interni formulează recomandări pentru acţiuni necesare corectării problemelor şi

îmbunătăţirii operaţiunilor, pentru situaţiile de nerespectare a cadrului normativ sau pentru eventualele puncte slabe

ale activităţilor de control intern.

Recomandările nu trebuie să reprezinte atribuţii de serviciu sau prevederi ale cadrului normativ nerespectate, ci

modalităţi concrete de remediere a acestora.

Recomandările trebuie să fie constructive, să se refere direct la rezolvarea cauzei problemelor identificate, să fie

specifice şi orientate pe acţiuni, să fie adresate părţilor care au autoritatea să acţioneze şi să fie realizabile.

b. Formularul de constatare şi raportare a iregularităţilor - FCRI, care se întocmeşte în cazul în care auditorii interni

constată abateri de la regulile procedurale şi metodologice, respectiv de la prevederile legale aplicabile

entităţii/structurii auditate şi care au produs sau ar putea produce prejudicii pe seama fondurilor publice.

Iregularitățile constatate, se transmit cel mai târziu a doua zi şefului compartimentului de audit, care va informa, în

termen de trei zile, conducătorul entităţii auditate şi structura de control abilitată pentru continuarea verificărilor.

Procedura, în acest caz, presupune implicarea auditorilor și supervizorului prin parcurgerea următorilor paşi şi

anume:

- Auditorul: raportează şefului compartimentului de audit intern, cel mai târziu a doua zi, iregularităţile constatate

care pot fi abateri de la regulile procedurale şi metodologice, respectiv de la prevederile legale, aplicabile

entităţii/structurii/programului/operaţiunii auditate şi care ar putea produce prejudicii pe seama fondurilor prin

netransmiterea FCRI-ului;

- Supervizorul: informează în termen de trei zile conducătorul entităţii auditate şi structura de control abilitată pentru

continuarea verificărilor.

În concluzie, în etapa intervenţiei la faţa locului în cadrul procedurii colectarea dovezilor se continuă activitatea de

strângere a probelor de audit, începută în etapa de Pregătire a misiunii de audit intern, cu ocazia efectuarii mai

multor categorii de teste şi întocmirii FIAP-urilor, care vor fi avute in vedere la elaborarea proiectului Raportului de

Audit Intern.

38 (13). Definiţi şi comentaţi activitatea de audit intern versus control intern.

Controlul intern al unei entități se referă la totalitatea procedurilor și la realizarea lui participă întreg personalul

entității respective.

Auditul intern al unei entități se referã la controlul existenței și aplicării procedurilor din entitatea respectivă și se

realizează prin compartimente distincte care fac parte din structura și sistemul de control intern al acelei entități; el

poate fi realizat și de firme specializate de audit.



63

Auditul intern reprezintă activitatea de examinare obiectivă a ansamblului activităților entității în scopul furnizării

unei evaluări independente a managementului riscului, controlului și proceselor de conducere.

Punctul de pornire în reglementarea legislativă a auditului intern în România l-a constituit OG nr.119/31.08.1999

privind auditul intern și controlul financiar preventiv, publicată în Monitorul Oficial nr.430/31.08.1999. Delimitarea

auditului intern de controlul intern s-a făcut prin intermediul Ordinului nr.332/25.02.2000 când se fac următoarele

precizări:

- auditul intern reprezintă un ansamblu de activități și acțiuni corelate, desfășurate de structuri specializate,

constituite la nivelul instituției publice în cauză sau, după caz, la nivelul instituției publice ierarhic superioare, care,

pe baza unui plan și a unei metodologii prestabilite, este destinat să realizeze un diagnostic general al sistemului, sub

aspect tehnic, managerial și financiar contabil;

- auditul intern se constituie ca un control de tip endogen și ex-post, cu precizarea că atunci când ne referim la

caracterul ex-post avem în vedere o operațiune sau o decizie, în timp ce referitor la activitatea globală desfășurată de

sistemul auditat la nivelul unui an calendaristic, auditul intern are un caracter concomitent. Acest caracter rezultă din

trăsătura auditului intern de a urmărio operașiune sub aspectul obiectivelor specifice de verificare pe tot lanțul său de

desfășurare. Prin urmare, controlul intern urmează să facă el însuși obiectul auditului intern.

- nu trebuie făcută confuzie între controlul intern, ca ansamblu de măsuri la dispoziția conducătorului instiuției,

menit să asigure buna funcționare a instituției, și auditul intern care fiind tot un control de tip endogen, este un

control de tip evaluare și, mai ales, este un control final.

Principalele similitudini între auditul intern și controlul intern sunt:

- atât auditul intern, cât și controlul intern reprezintă componente ale ansamblului formelor de control instituite la

nivelul organizației, în scopul gestionării în condiții de economicitate, eficacitate și eficiență ale acesteia. Auditul

intern presupune o muncă de analiză și evaluare a operațiunilor din cadrul organizației în sprijinul managementului,

în scopul realizării unei mai bune conduceri a organizației, din aceste considerente fiind denumit ”control al

controalelor”;

- există anumite corelații între obiectivele controlului intern și ale auditului intern, în sensul că obiectivele

permanente ale controlului intern – securitatea activelor, calitatea informațiilor, respectarea directivelor și

optimizarea și alocarea resurselor – vor deveni obiective generale ale demersului întreprins de auditorul intern;

- atât controlul intern, cât și auditul intern sunt aplicabile tuturor operațiunilor și tranzacțiilor din cadrul unei

organizații, având o dimensiune universală;

- activitatea de evaluare a riscurilor se regăsește în cadrul ambelor funcții, aprecierea acestor riscuri realizându-se

atât la nivel global, cât și la nivel individual;



64

- atât auditul intern, cât și controlul intern contribuie la obținerea de către management a unui grad de încredere mai

ridicat privind capacitatea organizației de atingere a obiectivelor stabilite de managementul acesteia.

Cu toate că între cele două noțiuni există și anumite elemente comune, diferențierile dintre acestea accentuează

necesitatea imperativă de a se elimina total eventualele confuzii între aceste două concepte.

Așadar, elementele distinctive între auditul intern și controlul intern sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Criteriul urmărit Auditul intern Controlul intern

Raportul față de organizație Structură independentă. Integrat organizației.

Tipul de funcție Funcție a managementului entității. Se identifică în structura fiecărei

funcții de conducere, o componentă

a fiecărei activități.

Poziția în structura organizatorică Este organizat la cel mai înalt nivel

al organizației.

Este organizat la fiecare nivel al

managementului.

Subordonare Raportează direct nivelului cel mai

înalt al organizației.

Raportează șefului ierarhic, și nu

nivelului cel mai înalt al

organizației.

Responsabilități Este obligat să semnaleze

eventualele disfuncționalități în

evaluarea controlului intern.

Ajută entitatea să-și îndeplinească

obiectivele.

Evaluează mediul intern al

organizației furnizând valoare

adăugată.

Obligat să raporteze politici și

proceduri pentru eliminarea

riscurilor.

Urmărește aplicarea procedurilor în

practică.

Evaluaeză mediul extern al

organizației.

Rezultatele urmărite Face constatări și emite recomandări

și concluzii.

Recomandările auditorului, bazate

pe expertiza în domeniu, pot fi

considerate cadouri pentru controlul

intern, chiar dacă acestea nu sunt

apreciate așa întotdeauna.

Face constatări, stabilește răspunderi

și urmărește valorificarea

constatărilor.

Constatările controlului sunt

acceptate prin lege, de cei controlați.

Constatările controlului sunt



65

Recomandările auditorului sunt

opționale.

obligatorii.

Periodicitate Este o activitate periodică,

planificată și aprobată în prealabil.

O activitate permanentă prin

necesitatea de evaluare a riscurilor.

Perspectiva asupra organizației Întreaga organizație privește la

auditul intern.

Privește întreaga organizație



66

CATEGORIA XII - DOCTRINA ŞI DEONTOLOGIA PROFESIEI CONTABILE

39 (47). Care sunt amenințările la adresa independenței unui profesionist contabil?

Amenințările la adresa independenței sunt următoarele.

Interesul propriu

- interesul financiar în firma clientului sau deținerea unui interes împreună cu un client: deținerea de acțiuni într-o

proporție semnificativă la firma clientului; primirea unui titlu de moștenire de părți sociale ale unei firme care a

fuzionat cu clientul în cauză;

- dependența față de onorariile primite de la un client – apare atunci când un procent semnificativ din cifra de afaceri

a cabinetului provine de la un singur client;

- întreținerea unei relații de afaceri strânse cu un client – profesionistul contabil este într-o asociație în participație cu

clientul;

- interesul de a nu pierde un client – pierderea clientului respectiv ar însemna intrarea în faliment a cabinetului;

- onorariile neprevăzute – acceptarea pe parcursul executării lucrărilor a unor onorarii neprevăzute în contract;

- împrumutul către, sau de la un client, sau de la directorii sau angajații acestuia. Dacă clientul este o bancă,

împrumutul nu generează o amenințare la adresa independenței, cu condiția ca împrumutul să fie acordat conform

normelor procedurale valabile pentru ceilalți clienți.

Autoexaminarea sau autocontrolul

- certificarea situațiilor financiare ale unei firme de către aceeași persoană implicată în elaborarea acestora;

- pregătirea documentelor primite pentru înregistrarea în contabilitate care fac obiectul unei misiuni de certificare;

- un membru al echipei de certificare care ocupă sau a ocupat funcția de director sau a fost angajat al clientului;

- prestarea unor servicii pentru un client ale căror rezultate urmează să fie avute în vedere în cursul altor misiuni

efectuate la același client.

Favorizarea

- promovarea acțiunilor într-o unitate cotată atunci când aceasta este un client de audit al situațiilor financiare;

- apărarea unui client în cazul unor litigii sau în rezolvarea disputelor cu terții;



67

- un membru al echipei de audit are o rudă de gradul I sau un afin care ocupă funcția de director sau angajat al

clientului;

- acceptarea unor cadouri din partea clientului;

- asocierea de lungă durată a unui membru important al echipei cu clientul.

Intimidarea

- amenințarea înlocuirii sau concedierii făcută de client;

- amenințarea deschiderii unui litigiu;

- exercitarea unei presiuni în vederea reducerii volumului de muncă pretins aferent execuției unei misiuni și

respectiv a onorariilor.

40 (101). Calitatea lucrărilor și autocontrolul.

Secțiunea 2 din Codul privind Conduita Etică și Profesională a experților contabili și a contabililor autorizați din

România face referire la calitatea lucrărilor și autocontrolul lucrărilor executate.

Membrii Corpului trebuie să-și exercite profesia cu conștiință și devotament. Lealitatea, imparțialitatea și, în cadrul

profesiei, dorința de a fi utili clienților lor trebuie să le inspire recomandările pe care le fac și să le ghideze

executarea lucrărilor. Ei trebuie să se abțină de la orice lucrări inutile efectuate numai din dorința de câștig.

Membrii Corpului trebuie să cunoască personal anumite aspecte fundamentale ale executării lucrărilor, ceea ce

implică necesitatea ca anumite însărcinări să nu poată fi repartizate colaboratorilor. De fiecare dată când o sarcină

este repartizată, expertul contabil sau contabilul autorizat trebuie să se asigure că au fost respectate de colaboratorii

săi toate criteriile de calitate cerute executării lucrărilor încredințate.

Programarea lucrărilor membrilor Corpului și ale colaboratorilor lor este necesară pentru garantarea calității,

permițând asigurarea unei repartizari adecvate a lucrărilor colaboratorilor. Eficacitatea planificării presupune

existența unui proces permanent și materializat, după modalitățile adaptate la dimensiunea și la activitatea societății

comerciale.

Membrii Corpului au dreptul și datoria să studieze în folosul clienților lor, în condițiile respectării legalității,

sincerității și corectitudinii, măsurile susceptibile să evite plata unor cheltuieli pentru drepturi, taxe și impozite

nedatorate.

Orice participare voluntară la o fraudă fiscală atrage, pe lângă sancțiunile fiscale și penale prevăzute de lege, și

sancțiuni disciplinare pentru membrii Corpului care se fac vinovați de aceasta.



68

Calitatea lucrărilor membrilor Corpului și ale colaboratorilor acestora constă în conștiinciozitatea și competența

acestora în realizarea lor. În acest sens experții contabili și contabilii autorizați aplică:

a) principiile contabilității;

b) normele Corpului privind exercitarea profesiei și executarea lucrărilor, care trebuie să fie în măsură să justifice

aplicarea acestora prin documente corespunzătoare.

La finele fiecărei lucrări, profesionistul contabil întocmește un raport privind executarea lucrării respective; acest

document relatează constatările efectuate și permite să se precizeze întinderea și calitatea lucrărilor. Mai mult, acest

document se va dovedi util în cazul unor eventuale litigii ulterioare. În acest sens, profesionistul contabil trebuie să

fie în masură să justifice constatările sale în executarea lucrărilor încredințate de clienți prin documente

corespunzătoare: dosarul de lucru alimentat în permanență cu informații și date va fi suportul care va permite o

îmbunătățire a calității prestațiilor.

Membrii Corpului, împreună cu colaboratorii lor răspund de respectarea principiului deontologic al secretului

profesional, cu excepția cazurilor de denunțare prevăzute de lege. Acest principiu constituie o caracteristică esențială

a unei profesii exercitate independent, organizată și responsabilă, situând pe expertul contabil și contabilul autorizat

printre confidenții societății ca: avocați, medici și notari. Faptele implicate în secretul profesional au o cuprindere

largă, incluzând nu numai pe cele încredințate de clienți, ci și pe cele despre care s-a luat cunoștință prin intermediul

lucrărilor executate. Profesionistul contabil nu trebuie nici să dezmintă, nici să confirme faptele care îl privesc pe

clientul său, chiar dacă acestea sunt cunoscute de public.



69

LECTORI FORMATORI DE STAGIU:

1. Bochiș Leonica - categoriile de lucrări profesionale II, IV, V. X şi XII

2. Chindlea Mihai - categoriile de lucrări profesionale III, VII, VIII

3. Gavriș Ancuța Ioana - categoriile de lucrări profesionale VI

4. Morar Dan Ioan - categoriile de lucrări profesionale IX

5. Scorțe Carmen Mihaela - categoriile de lucrări profesionale I, XI

Date post:	12-Dec-2015
Category:	Documents
Upload:	ralucaban
View:	148 times
Download:	5 times

varianta 23 - AN 3 SEM 1.pdf

Documents